Telegraful Roman, 1904 (Anul 52, nr. 1-141)

1904-10-14 / nr. 111

450 Proiectul d­e lege referitor la modificarea articolului de lege XXXVIII din 1868, şi a articolului de lege XXVIII din 1876. Capitolul I. Obligativitatea de a cerceta şcala. §. 1. Toţi părinţii, (epitropii, stăpânii) au să-şi dee copiii, în mod regulat, cu în­ceperi de la împlinirea anului al şaselea de etate, pănă la împlinirea anului al doispre­zecelea, adecă în curs de şase ani la şcala publică elementară poporală de toate zilele, car’ după împlinirea anului al doisprezecelea pănă la împlinirea anului al cincisprezecelea, trei ani de-a rândul la cursul de repetiție de la școlla poporală elementară. §. 2. De la aceasta îndatorire primăria comunală poate dispensa copiii obligați să um­ble la școllă, numai în cazul, când aceștia se împărtășesc acasă de instrucție privată, co­­respun c­etoare legii, ori apoi când locuesc afară din intravilanele comunei, la o îndepărtare de şcoilă de cel puţin trei chilometri, aşa, că cercetarea şcoilei poate să pericliteze sănătatea ori siguranţa copilului. §. 3. Copilul obligat să cerceteze şcoila, care nici după terminarea cursului de cerce­tare zilnică a şcoilei poporale elementare nu şi-a însuşit cunoştinţele necesare, pe cari trebue să le dee şcolla poporală, sunt datori părinţii (epitropii, stăpânii) să-l lase încă un an peste cei şase, ca să umble la cursul zil­nic al şcoilei elementare poporale. Necesitatea aceasta o stabileşte autoritatea şcolară locală (comisiunea şcolară, scaunul şcolar, curato­­riatul) pe basa propunerii ce o face directo­rul şcolar (învăţătoriul de clasă). Comisiunea administrativă poate se lungeasca încă cu un an cercetarea şcollei, pe basa raportului in­spectorului de şcolle. §. 4. Părinţii ori epitropii cari îşi in­­struează acasă, pe cale privată, copiii aflători în etatea care îi obligă să cerceteze şcolla, au să anunţe achita primăriei comunale la începutul anului şcolar, şi să supună elevul în fiercare an unui examen la vre­o şcollă publică elementară poporală. Inspectorul de şcole poate da concesiune, ca examenul să se dee deodată de pe doi, ori cel mult trei ani. §. 5. Pe un copil obligat să cerceteze şcola, dar, slab la corp ori intelect, primăria comunală poate să-l dispenseze pe vreme mai scurtă ori mai lungă de la îndatorirea de a cerceta şcola, pe basa unui certificat al me­dicului care -­ curează, şi după ascultarea au­torităţii şcolare locale (scaunul şcolar, cura­­toriatul). Copii cari pătimesc de bollă lipi­­ciosă, provocatoare de scârbă, ori de alienaţie mentală, cum şi cei timpiţi la minte, inca­pabili de a învăţa, nu pot cerceta şcola pu­blică poporală. Dacă pentru instruirea celor slabi la minte, ori atacaţi la creeri, din eta­tea de la şase pănă la cincisprezece ani, esiată şcolă specială în localitate, părinţii (epitropii) sunt datori să trimită copiii la şcolla aceasta. §. 6. Procedura faţă de neglijarea cer­cetării şcolei o reguleza ministrul de culte şi­­, nesimţitore şi reci­ulii, cari în lăun­­trul vostru veţi închide iubirea şi de-asupra plânsul, mdrtea cu mâna sa nemiloisă v’a arun­cat întră noi. Insă, dacă pămentul ne desparte, iubirea ne uneşte. Şi chiar mdrtea a venit să pună cununa nemuririi pe numele tău. A venit, furtunosă şi violentă, ca să smulgă din edificiul nostru cultural un factor pururea şi pretutindenea înţelept, precaut şi cumpătat. De aceea în inimile noitre nu este mort. O, neuitate coleg, în mii de pepturi tră­­eşti şi trăi-vei de-a pururea, de­şi „Te-ai dus pe calea sorţii, pe care toţi vom merge, dar’ martea al tău nume din inimi nu ni-l şterge*. Colegii, fiii şi superiorii tăi, amicii şi cunos­cuţii cunună eternă vor pune memoriei tale. Bărbaţii din loc şi din depărtare, pe cari tu i-ai format, punându-le basa esistenţei şi po­­siţiunii lor sociale, vor conduce de mână pe fiii lor la mormântul tău şi îi vor învăţa să onoreze totdeuna memoria regretatului învă­­ţătoriu Nicodin Dan. Priveşte atunci şi Tu din Patria cerască asupra şcollelor, la cari ai servit cu devota­ment, roigă-te atunci pentru înflorirea lor. Noi, ai tăi vechi colegi şi iub­ţi elevi, cari jalnic suspinând te-am dus la lăcaşul de repaus, te rugăm să primeşti tributul nostru de recuno­instrucţiune publică prin ordonanţă, şi e obli­­gătore pentru toite şcollele, fără deosebire de caracter. §. 7. E oprită înfiinţarea şi susţinerea unei şcolle clandestine, instruarea într’o astfel de şcollă şi dispunerea, ca copii de şcollă să o cerceteze. Ca şcoilă clandestină vin considerate toate institutele de instrucţie şi educaţiuni, în cari mai mulţi copii obligaţi să cerceteze şcolla, vin instruiţi la­olaltă (în comun) în obiectele prescrise pentru şcolla poporală, fără ca susţi­­nătoriul unei astfel de şcolle să fie comunitate bisericescă (confesională) ori politică, ori apoi asociaţie sau reuniune politică, formată în sco­puri şcolare şi prevazută cu statute aprobate, sau fără ca persona particulară care susţine o astfel de şcollă să fi primit autorizaţie, con­form ce­lor 16—20 din art. de lege XXXVIII, din 1868. Ca şcoilă clandestină e considerată mai departe şi şcoila de religie, care nu e pusă sub supraveghiarea respectivei comunităţi bi­sericeşti, care nu dispune de localităţi speciale, destinate acestui scop şi corespumjetare ce­rinţelor sanitare, al cărei învăţâtoriu nu e cetăţean de stat ungar, şi în care afară de religiune, pentru care se pot întrebuinţa la zi cel mult două ore, se dă instrucţie şi în alte obiecte de studiu. Şcoila specială de religie o pot cerceta peste tot numai copii sub opt ani. Competentul prim-pretor (în oraşe cu msgi­­gistrat separat şi cu municipiu primărial), are să închidă şcoila clandestină, în urma unei cercetări prealabile, şi are să îndrume elevii să cerceteze o şcollă corespor­dtare. §. 8 Părinţii, epitropii, stăpânii, cari nu dau copiii aflători sub paza lor la şcoila de zi poporală elementară, ori la cursul de repetiţie, au să fie admontaţi în scris din partea pri­măriei, şi dacă acesta nu duce la resultat, vor fi pedepsiţi, întâia dată cu o coroină, a doua­ oră cu două coroine. §. 9. Părinţii, epitropii, stăpânii, cari nu dau copiii aflători sub paza lor la şcoila de zi elementară poporală ori la cursul de repetiţie nici după aplicarea de doue ori a amendei amintite în §-ul 8, cum şi aceia, cari îi trimit la o şcoilă clandestină, comit act de transgresiune şi vin pedepsiţi în bani pănă la suma de 60 cordne. 1­2 Transgresiune comite şi vine pedepsit în bani cu o sumă de la 20 până la 100 cordne, cel­ ce înfiinţeză şcoilă clandestină, o susţine, ori instruiază în ea­­. 10. Caşurile de transgresiune, spe­cificate în §§. 9 şi 91, cad în competenţa au­torităţilor administrative. (§§­ni 13—16 din art. de lege XX, anul 1901). Trangresiunile din alinea primă şi a doua a § lui 9 pot fi arătate în comunele mari şi mici şi primă­riului comunal, în care cas vin aplicate dis­­posiţiunile §-lui 14 din art. de lege XX, anul 1901. Autoritatea e îndreptăţită să schimbe pedeapsa în bani, dacă e neincasabilă, astfel, ca ea să fia prefăcută, în loc de în­­chisdre, în muncă publică. In caşul acesta în loc de o zi închisdre, este a se dicta o zi muncă publică. Dacă condamnatul nu face lucrarea ce i s’a dictat în 24 de ore după ce a fost provocat să o facă, este a se aplica ștință și admirațiune pentru dragostea ce m­-ăi arătat’o în vie­a ndstră pomeniesca ca tova­răș de muncă în viia Domnului. Tu ai apus pentru vecie de pe orizontul nostru, dar’ memoria ta nu va peri nici­când, ci o vom păstra cu scumpătate ca pe un talisman din neam în neam; care iubirea ta de biserică, şcoilă şi neam, va afla totdeuna un ochin sin­cer în inimile noistre şi ale învăţăceilor tăi. Şi acum, suflate bun şi fericit, mergi în pace pe plaiurile nemuririi, în lăcaşurile vecinicului repaus, unde ţi-a gătit Domnul şi ţie în loc luminos, în loc de verduţă un loc de odihnă, de unde a fugit durerea, întrista­rea şi suspinarea, car’ noi: „Cât vom fi încă purtaţi prin lume De valul vieţii, de al sorţii vânt, Vom şopti jalnic dragul tău nume Ca un adio l’al tău mormânt“. Dormi în pace! TELEGRAFUL ROMAN Vorbe înţelepte. Viaţa omeneasca e un lanț de întâmplări, dintre cari, cele trecute influinţiză presentul, car’ cele din present influinţiză viitoriul, întemniţarea. Intru cât condamnatul nu a făcut întreaga lucrare ce i­ s’a fost dictat, întemniţarea ara să fie aplicată numai în mă­sură proporţională. Capitlul II. Despre cele două membre ale şcolei elementare poporale. §. ÎI. Şcoila elementară poporală e com­pusă din două membre, legate de­olaltă în mod organic: din cursul zilnic, care dureza şese ani, şi din cursul de repetiţie, care ţine trei ani. §. 12. In cursul zilnic de şase ani al şcoilei elementare poporale instrucţia se face în şcollele poporale de ori­ce caracter, în co­mune mari şi mici, an de an cel puţin în curs de opt luni, în oraşe în curs cel puţin de nouă luni. In comune cu mai multe şcolle popo­rale anul şcolar are să se începa în acelaşi timp în tdte. In astfel de comune începerea anului şcolar o stabileşte primăria comunală, în înţelegere cu autoritatea şcolară locală. In cas că s’ar ivi divergenţe de păreri deci­de comisiunea administrativă. In comunele cari se ocupă cu agricul­tura, autoritatea şcolară locală poate să regu­leze instrucţia, în înţelegere cu primăria co­munală, astfel, ca instrucţia copiilor trecuţi de zece ani să se facă numai în orele de diminaţa, ori în doue zile din săptămână. §. 13. In şcollele elementare poporale, fără deosebire de caracter (§§­ii 9 şi 10 din art. de lege XXXVIII anul 1868), sunt a se propune următorele obiecte: Religiunea şi morala; limba magiară ; aritmetica (compotul şi geometria); eserciţii practice; geografia Un­gariei şi elementele geografiei universale; istoria Ungariei, şi în legătură cu ea cele mai însem­nate evenimente din istoria universală; dreptu­rile şi datorinţele cetăţeneşti; istoria naturală ; fisica; cântarea; desemnul; lucrul de mână; agronomia, grădinăritul şi economia de casă; gimnastica, cu considerare la exerciţiul mili­tar, şi în şcollele poporale cu limbă de pro­punere nemagiară, respectiva­­ limbă din patrie. _________ (Va urma) Postul din punct de vedere al canonelor şi al vieţii practice a credincioşilor. Disertaţie cetită de preotul Ioachim Muntean în conferenţa preoţască a tractului Sălişte, ţinută în Tilişca la 23 Septembre 1904. (Urmare). Dar’ posturile ca şi alte obiceiuri ale creştinilor numai cu încetul s’au generalisat şi au intrat în firea popoa­­relor. Despre acest adevăr ne convin­gem din răspunsul lui Grigorie Proto­­singel împotriva cărţii lui Marco Eu­genie din Efes, care învinovăţeşte pe apuseni că se deosebesc de răsâriteni cu privire la rânduelile bisericeşti, unde aşa se esprimă: „Nu ştie dar’, precum tocmai se vede, acest mare bărbat, că şi într’acăstă mare cetate a Ţarigradu­­lui osebite obiceiuri se ţin, şi sunt ose­biri şi în ceremoniile bisericeşti, şi în posturi; că şi înainte de Naşterea lui Christos sunt, carii încep postul din ziua a 15-a a lui Noembre, alţii din 6 zile a lui Decembre, alţii din 20 zile a lui Decembre; încă şi în cinstea înăl­ţării lui Christos unii încep a posti din ziua dintâiu a lui Maiu, şi alţii mai ţin încă şi alte posturi. Ce dată? Au zice-vom că aceia­şi în credinţă se deosebesc?“ Şi să nu perdem din vedere, că acestea le scria numitul Protosingel în suta a XV-a de la Christos, cam pe la anul 1439! Diverginţa acesta, pe care de alt­cum o presupunem a nu fi fost prea mare, în obiceiurile creştineşti, în po­sturi şi în ceremoniile bisericeşti, va fi variat, credem noi, după firea şi tem­peramentul deosebitelor popoare, după poziţia topografică şi clima ţinutului, în care au locuit, şi în sfîrşit după ca­racterul personal şi individualitatea archiereilor, ca cârmuitori ai bisericei. Pe când adecă în răspunsurile sale cătră Marco, Patriarchul Alexandriei, Balsamon în aprecierea postului păre­­similor, al Mercurilor şi Vinerilor,­­ despre celelalte posturi ştim că le ţine a fi fost impuse numai călugărilor, — apare extrem de strict şi aşa de riguros, în­cât nu permite creştinului a se a­­tinge în acele zile „nici de carne, nici de brânză, nici de ou, măcar de i-ar eşi sufletul“; pe când, asemenea lui, Mateiu Blastar în Sintagma alfabetică astfel se esprimă: „a mânca carne nu este permis, măcar de ar fi cineva bol­nav de moarte, şi din mâncarea aceea ar avèa nădejde, că se va însănătoşa“, pe atunci un alt archiereu şi dascăl al lumii, sf. Vasilie cel mare, cunoscător şi el de canoane, pe cari însă le ştie aplica în mod raţional la firea ome­­nescă, are cu totului tot alte vederi despre post. Iată ce zice el cu privire la bol­navi: „Tot ce aduce pământul, sau marea pentru mâncare, se cade a da bolnavilor”. Ear’ în rînduiaîa a 4-a aşa scrie: „Infrânarea şi cumpătarea pântecelui este foarte bună, de o va măsura neştine cu puterea trupului; că unora şi năcăjirea cea foarte mare pen­tru tăria întocmirii şi a puterii trupu­lui, şi pentru virtutea lor li­ se părea a nu fi grea, ci încă în loc de uşurare, nu în loc de osteneali o ţineau a fi; însă ceea­ ce aceştia au putut, altora li-a fost spre perire; că aşa de mult se osebesc trupurile de trupuri, cât se osebeşte arama şi fierul de aşchiile cele de lemn. Drept aceea fie­ cine după puterea trupului seu se cade să po­­stiască ... că socotesc, că şi acesta tre­bue să gândim, ca să nu stricăm cu multă înfrânare puterea trupului, şi să-l facem leneş şi neputincios spre faptele cele bune. Că nici Dumnezeu când a făcut pe om, n’a voit, ca omul să fie trândav şi neputincios la lucru, ci să fie tare şi puternic a lucra cele ce sunt ale datoriei sale. Că lui Adam i-a poruncit să lucreze în raiu, şi să-l păzască, şi după ce l’a scos din raiu i-a zis: în sudarea feţii tale să mânci pânea . . . Drept aceea nimic nu se cuvine să înoim peste fire şi preste ho­­tarăle cari le-a pus cel ce purta grija de fire, ci să rămânem întru acestea, şi trupul să -l ţinem gata spre lucru, nu să-l stricăm prin necumpătata în­frânare; că după cum judec eu, foarte bine este a ţine hotarăle cele rînduite... Că se cade creştinului să fie străin de toata trufia, şi să umble pe calea cea de mijloc şi împărătască, şi nici de cum­­să nu se abată la vre-o parte, nici să se dee lenei, nici prin necumpătata în­frânare să-şi facă trupul netrebnic. Că de ar fi bine să fie omul cu trupul frânt, şi pănă ce ar răsufla şi ar vieţui, să zacă ca un mort, din început aşa ne-ar fi făcut Dumnezeu. Ear’ dacă nu ne-a făcut aşa, cu adevărat, ce a cunoscut că e bine aceea a şi făcut. Ear’ dacă ne-a făcut pe noi aşa, pre­cum a cunoscut că este bine, păcătu­­esc aceia cari ce este bine făcut, cât e întru ei, nici de cum nu grijesc.“ ___________ (Va urma.) Din protopresbiterate. Alegerea de protopresbiter în tractul Murăş- Oşorheiu. Iclandul-mare, 19 Octobre 1904. Alegerea de protopresbiter gr.-or. pen­tru tractul Murăş-Oşorheiu s’a săvârşit Sâm­bătă în 2/15 Octobre a. c. Mandatariul consistorial, trimis pentru îndeplinirea alegerii, dl Nicolae Ivan asesor consistorial, a sosit în M.-Oşorheiu Vineri în 1/14 Octobre a. c. sora, primit fiind din partea dlui Ştefan Rusu, administratorul pro­­topopesc al tractului M.-Oşorheiu, împreună cu vre­o câţiva preoţi din tract. Actul alegerii s-a început conform con­­vocatoriului. Sâmbătă în 2/15 Octobre dimi­­ne­a la 8 ore, ţinându-se comitet protopopesc, după aceea participând toţi membrii sino­dului electoral la serviciul divin în modesta noistră biserică din M.­Oşorheiu, unde au ser­vit : domnul comisariu consistorial Nicolae Ivan, Ştefan Rusu, adm. protopresb., şi Ioan Bârsan, paroch în Egerseg. La finea litur­­giei domnul comisariu ceteşte rugăciunile in­vocării duhului sfânt, ca toţi umbriţi de El şi luminaţi de înţelepciunea Lui, cu cuvenită sfinţenie să potâ lua parte la actul ce avea să se severiească, şi toţi cu cuvenită domn.

Next