Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)
1906-11-25 / nr. 129
542 rodeşte mai nainte iarbă, după aceea , spic, apoi grâu deplin în spic“. (Marcu 4, 26-28). Sămânţa e plină de puternice sucuri de viaţă. Conţine forţe necuprinse. Intr’un grăunte mic e ascuns începutul vieţii unui arbor mare, al unei lunci întregi umbroase, numai să cadă sâmburele în loc potrivit, în pământ prielnic. întocmai aşa e şi cu cuvântul despre împărăţia lui Dumnezeu. împărăţia lui Dumnezeu e „ca grăuntele de muştar, care când se samănă în pământ este mai mic decât toate săminţele pământului. Şi după ce se samănă, creşte şi se face mai mare decât toate buruenile, şi face ramuri mari, cât pot locui sub umbra lui paserile ceriului“. (Marcu. 4, 81-32). înainte cu câteva decenii a fost aflată într’o piramidă egipteană mumia unui Faraon. Acolo unde au fost aflate rămăşiţele puternicului domnitor de odinioară de pe malul Nilului a fost descoperită şi o mulţime de unelte casnice ale vechilor Egipteni, între altele şi o ooicuţă cu grăunţe de grâu. De pe frunza de papyrus, care încă a fost aflată aci, s’a putut constata, că grâul acesta a stat în piramidă peste trei mii de ani. A fost sămănat, şi a dat rod excelent! Puterea de viaţă a fost deci conservată. Sămânţa pentru împărăţia lui Dumnezeu, grâul adevărului, cuvântul însufleţit pentru provocarea de a face bine, conţine, de sine înţeles, o şi mai mare putere de viaţă. Dacă cade în inimă bună, mai curând ori mai târziu trebue să aducă, roade, întreaga chestie se învârte în jurul faptului, dacă inima peste tot e în stare să primească sămânţa aceasta de grâu, dacă lumea internă a omului, înclinările sale peste tot, ofer pământ potrivit pentru desvoltarea sămănăturii lui Cristos? Dacă nu, atunci trebue creat terenul potrivit. Drumurile bătucite de picioarele trecătorilor au să fie sparte cu plugul şi îndreptate cu grapa. Pietrişul trebue acoperit cu un strat de pământ gras, tufişurile târşite, şi toate gunoaele măturate. Cea mai sfântă datorinţă a tuturor acelora, cari în deplină conştiinţă aşteaptă venirea împărăţiei lui Dumnezeu, în raporturile lor cu aceia, cari manifestă nepăsare faţă cu soartea şi desvoltarea acesteia, este deci, să-i îndemne necontenit, cu vorba şi cu fapta, cum a făcut loan Inaintemergătoriul lui Cristos, zicându-le: „Gătiţi calea Domnului, îndreptaţi cărările lui“ (Luca, 3, 4). Sunt negreşit şi oameni, cari sunt pierduţi pentru împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ei lumea cu ideale luminoase şi cu bolduri sublime e de neatins. Sufletul lor e mâncat de trivialitate şi de duritatea boldurilor josnice. însuşi Isus Cristos spunea, despre aceşti oameni: „Să nu daţi sfinţenia la câni şi mărgelele voastre să nu le aruncaţi scroafelor“. Dacă v-aţi convins cu desăvârşire, că un om oarecare e surd pentru orice apel binevoitor, că nu se supune nici unei influenţări morale, nu vă mai pierdeţi înzadar însufleţirea, ci îndreptaţi văpaia sufletului vostru spre altă ţintă, mai mulţămitoare. Astfel de monstruosităţi morale nu sunt însă multe. Nu formează apariţie obicinuită în omenime, ci numai o excepţie supărăcioasă, întocmai ca şi idioţii, ologii şi monştri. De regulă oamenii sunt totdeauna oameni, şi nimic omenesc nu le este străin. Cu toate că uneori fac să iese la iveală duritatea externă a firii lor josnice, în alte timpuri se dovedesc totuşi a fi capabili de a participă la mărimi spirituale extraordinare. Nu fără motiv a numit Pascal pe om decorul şi ruşinea universului. Se întâmplă de multe ori, că viaţa unui desperat făcător de rele, sau a unui notorie perdevară, într’un moment dat se schimbă într’o frumseţă morală admirabilă, încât trebue să te pleci şi să te pui pe gânduri serioase. Precum vulcanul, când îşi varsă conţinutul, ne arată secretele internului său, tot aşa şi astfel de isbucniri întâmplătoare şi excepţionale de entuziasm nobil ne dau dovezi despre existenţa unor puteri pronunţate, deşi numai ascunse, de iubire şi bunătate în viaţa spirituală a omului. Trebue numai să ştim cum să le aducem, şi apoi să dorim cu sinceritate să le aducem la viaţă şi să le dăm teren de desvoltare. Cunoaştem doară toţi povestea, cum o găină căutând de mâncare prin gunoiu a găsit o piatră scumpă. In sufletul omului cu siguranţă se poate afla ceva şi mai preţios. In inima omului, pară-ni-se a fi un loc oricât de respingător, putem să găsim, dacă am avea pacienţa să căutăm, nu numai una, ci câte o mână plină de pietrii scumpe de rară frumseţă şi de coloare strălucitoare. De aceea a zis Mântuitorul: „Căutaţi, să nu despreţuiţi pe nime dintre cei mici!“ FOIŞOARA. » IDe la. esrpoziţie. Amintiri şi impresiuni. De preotul George Babeş. Expoziţia iubilară a atras multă lume din toate părţile spre Bucureşti, şi din rapoartele ce cetim atât în ziarele române, cât şi străine, toţi au rămas încântaţi de munca uriaşă şi progresul României în aceşti 40 de ani din urmă. Şi în deosebi, la expoziţia din Bucureşti a mers multă lume românească din ţările vecine. Mulţi Români din afară ar fi murit cu dorul în inimă de a vedea România şi Bucureştii, — Parisul orientului, — dacă n'ar fi fost expoziţia şi .... reducerea preţului călătoriei. N’am făcut parte din nici unul din din multele grupuri, ce au mers la expoziţie, ci am preferit să mergem în număr restrâns, dacă e să vedem şi să învăţăm ceva. Erau numai patru persoane: părintele Protogea, socru meu cu soţia, nefastă mea şi eu. I Dl căpitan Flavian, originar dela noi, un erou dela Smârdan în răsboiul pentru neatârnare, pe peptul căruia strălucesc şepte decoraţiuni române şi străine, scrie socrului meu, că dacă vom vizită Bucureştii, ne primeşte cu braţele deschise în casadsale. Avizat despre sosirea noastră, dl căpitan ne aşteaptă la gară şi cu trăsura ne conduce la locuinţa sa, unde ne primeşte cu cea mai mare afabilitate doamna Flavian, spunându-ne de la început, că în tot timpul şederii noastre la d-lor, să ne privim ca şi când am fi la noi acasă. Am sosit în Bucureşti într’o Sâmbătă seara. A doua zi am plecat la „Domniţa Balaşa“ să ascultăm sfânta liturghie şi corul. Biserica „Domniţa Balaşa“, care poartă numele ficei lui Constantin Brâncoveanul, e situată pe cheiul Dâmboviţei, în mijlocul unui parc frumos, închis cu grilaj de fer aurit în vârf. In parc se află statua Domniţei, ţinând în mână actul de fundaţiune, iar mormântul ei este în naia bisericei în partea dreaptă. Biserica nu impune prin mărime, dar bogăţia din lăuntru te uimeşte. Păreţii sunt din marmoră închisă, cupola şi plafonul zugrăvite cu multă artă, reprezentând scene din viaţa Mântuitorului, frontalul străluceşte de aur, şi tot din acest nobil metal este chivotul, crucile, candelele, vasele şi aparatele de serviciu. In partea dreaptă sunt strănile suveranilor îmbrăcate în plus bordeaux, şi închise cu un grilaj de fer. Corul mixt, compus din artişti şi elevi ai conservatorului de muzică e admirabil, te înalţă în sfere cereşti, şi par’că simţi cum prin acordorurile fine îţi picură şi se revarsă evlavia în suflet. De aici am mers la biserica armenească. Aci avea să se facă botezul unui copil al surorii dlui căpitan Flavian, măritată după diacop Avedic, comerciant armean. Avuseră dânşii mai înainte trei copile, pe cari le botezaseră în legea ortodoxă, după mamă, dar toate au murit. Acum spuneau, că vor să boteze pe micuţul în legea armenească, doar le va trăi. Armenii s’au creştinat prin secolul IV-lea, de cătră Grigorie Luminătorul. Cei mai mulţi din ei sunt monofisiţi şi se ţin de patriarhul din Estmiadsin. Ei nu recunosc sinodul al IV-lea ecumenic ţinut în Chalcedon la anul 451 în zilele împăratului Marcian şi a împărătesii Pulcheria, şi zic că nu o faţă, ci întreaga Dzeire, adecă s. Treime, s’a întrupat şi a pătimit. Limba armeană face parte din grupul limbilor iranice. Astăzi se mai găsesc foarte puţini Armeni cari o vorbesc. Caracterele scrierii lor par a fi ebraice, şi după cum îmi spunea dl protopop armean Andreasian, alfabetul lor se compune din 47 litere. Cântările lor bisericeşti, cam pe nas executate, aduc foarte bine cu o doină românească. Odăjdiile se amă ME mult cu ale noastre. Au stihar, epatrele şi shtă aproape ca noi. Preotul serveşte si liturghie cu mitra pe cap. In baptisteriu ne-a invitat dl protopop să stăm aproape de tot de dânsul, pentru că să vedem bine ceremonia botezului. De observare, că în biserica armeană nu e permis femeii, ci numai bărbatului să ţină în braţe pruncul adus spre botez. După ce a cetit câteva rugăciuni asupra copilului, după ce în cântări a turnat sf. mir de la înălţimea mânii în baia de piatră fixată în părete, în care era apă sfinţită, a luat preotul copilul, l’a pus în bae, la scăldat bine, apoi la predat naşului, care s’a dus cu el înaintea altarului, unde i s’a administrat scuminecătur. La 40 de zile, şi la dânşii iese femeia la biserică.Va uram, TELEGRAFUL ROMAN Din parlament. In dieta ţării se discută budgetul anului viitor. Din când în când se mai face apoi şi câte o interpelaţie. Astfel, Mercuri, săptămâna trecută, deputatul român Dr. Aurel Vlad a interpelat guvernul în chestia pactului secret, legat între coroană şi coaliţie, cu ocaziunea venirii acesteia la putere. A răspuns imediat domnul ministru-prezident Wekerle, că pact nu există, ci există numai anumite puncte de program, pe cari guvernul s’a obligat să le execute şi realizeze. Răspunsul a fost luat la cunoştinţă. In şedinţa de Sâmbătă a dietei a ţinut apoi să răspundă la interpelaţia deputatului Dr. Vlad şi ministrul de justiţie, domnul Polonyi, a cărui răspuns a provocat o scenă regretabilă. Iată cum au decurs lucrurile: In răspunsul său ministrul a spus, că scopul interpelaţiei lui Vlad a fost, ca naţionalităţile în înţelegere cu socialiştii să continue acţiunea contra guvernului. (Sgomot pe băncile naţionaliştilor). Dovadă articolii număroşi apăruţi în foile naţionaliste şi socialiste. E fără îndoială, că naţionalităţile sau aliat şi cu tovarăşii lor din Viena contra guvernului ungar. (Sgomot) Intrând în meritul interpelaţiei lui Vlad, Polónyi expune istoria rezolvării crizei şi a pactului. Declară, că există un pact, care cuprinde condiţiunile de pace între dieta ungară şi Coroană. Aceste condiţiuni, sub cari s’a format guvernul actual, sunt cunoscute. Nu-i adevărat, că în pact e vorba şi de revizia regulamentului interior al dietei, iar referitor la urcarea contingentului militar guvernul n’a luat nici un obligământ. Guvernul însă şi ori şi cine ştie, că urcarea contingentului militar pare necesară. (Mişcare. Contraziceri în dreapta) Dar e necesară şi recunoaşterea drepturilor constituţionale ale naţiunei în situl armatei, precum şi rezolvarea chestiunilor militare astfel, ca în înţelegere reciprocă şi fără dejosirea naţiunei şi a Regelui să se realizeze pacea statornică între Rege şi naţiune. Trece la a doua parte a interpelaţiei lui Vlad, care a zis, că guvernul foloseşte justiţia spre scopuri politice. Aceasta nu e adevărat, — zice Polónyi. De când există acest guvern, n’a fost şters nici un proces. Ca să nu se creadă, că (noi Maghiarii) ne ertăm reciproc păcatele, „ chiar şi în chestiile naţionalităţilor am făcut atenţi pe procurori, ca să bage de seamă că oare procesul intentat stă în legătură culupta naţională“, sau nu? Guvernul a sistat 18 procese, dar încă mai sunt foarte multe în curgere. Nu pot deci zice naţionalităţile, că numai procesul lui Juriga nu l-a şters. Expune cari procese (naţionaliste) sunt în curgere şi în cari se cuprinde cea mai puternică atacare a rassei maghiare şi a „naţiunei“. Juriga în decursul verii a scris lui Polónyi o scrisoare — zice Polónyi — în care se roagă de ertare. Scurt după aceea însă a trebuit să i se intenteze lui Juriga un nou proces pentru aţâţarea la revoltă şi agitaţie şi mai criminală. Citeşte un articol al lui Juriga în care vede cea mai straşnică ură contra Maghiarilor. (Strigăte: Ştreang de gâtul lui! Ticăloşie!) Judecătoria a pedepsit pe Juriga la 2 ani închisoare şi la amendă în bani pentru un deflict comis de 2 ori. (Strigăte: Robie lui! Trebue schimbată legea!) Pe naţionalităţi — continuă Polónyi — nu le uneşte nici religia, nici limba, ci numai ura contra naţiunei maghiare. (Aplauze şi aclamaţiuni îndelungate). Legislaţia ungară se va îngriji însă, ca să nu poată ajunge deputat acela care urăşte Ungaria. (Aprobări şi aplauze prelungite). Aşa a răspuns min. de justiţie Polonyi. S a sculat apoi imediat deputatul Dr. Iuliu Maniu şi a cerut cuvânt spre a vorbi în chestie personală (zgomot mare). Prezidentul răspunde: „Ministrul în discursul său cu nici un cuvânt n’a amintit numele domnului deputat Maniu, şi eu în urma dreptului meu de prezident nu’ţi dau cuvântul, pentru că vreai să vorbeşti ca membru al unui partid neexistent“. Dr. Iuliu Maniu: „Voiu motiva pentru ce cer cuvântul. (Sgomot mare. Strigăte: Eláll! Eláll! Mai mulţi deputy voesc să inzulte pe dep. Maniu). ^ Carol Hencz: „Domnilor! Să nu ne degradăm la niveul parlamentului austriac. (Larmă mare. Deputaţii îl împresoară pe Maniu. Prezidentul sună în continuu clopoţelul şi închide şinţa, între cele mai triviale înjurături ale deputaţilor la adresa lui Maniu şi a celorlalţi deputaţi naţionalişti. De Sâmbătă pănă Luni oamenii s’au mai cuminţit. In şedinţa de Luni, săptămâna aceasta, deputatul Dr. Iuliu Maniu a cerut de nou cuvântul, acum în chestie de regulament, şi înainte de a se întră în ordinea de zi a primit permisiune să vorbească. A spus următoarele: Dr. Iuliu Maniu: In şedinţa trecută dl prezident mi-a refuzat cuvântul -intr’o chestie personală. Procedeul acesta nu a fost numai contrar regulamentului, ci este în contrazicee cu orice tradiţie parlamentară. Libertatea cuvântului a fost jignită. .Ori de câte ori un partid este atacat , vreun orator, care întrebuinţează termin ce pot coborî valoarea şi demnitatea partidului, totdeauna se acordă cuvântul unui orator din acel partid ca să răspundă. Avem cazuri de precedenţă în privinţa aceasta. Mai dăunăzi Molnár János şi Rakovszky István au primit încuviinţarea de a vorbi pentru a apără partidul catolic (popular). Acum patru zile deputatului naţionalist Milan Hodzsa i s-a acordat cuvântul pentru a respinge uneleatacuri. Prezidentul a acordat totdeauna lia cazuri de acestea cuvântul. Mă simt adânc jignit, pentru că această regulă nu a fost păzită față cu mine.