Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)

1906-11-25 / nr. 129

542 rodeşte mai nainte iarbă, după aceea , spic, apoi grâu deplin în spic“. (Marcu 4, 26-28). Sămânţa e plină de puternice sucuri de viaţă. Con­ţine forţe necuprinse. Intr’un gră­unte mic e ascuns începutul vieţii unui arbor mare, al unei lunci în­tregi umbroase, numai să cadă sâm­burele în loc potrivit, în pământ prielnic. întocmai aşa e şi cu cu­vântul despre împărăţia lui Dumne­zeu. împărăţia lui Dumnezeu e „ca grăuntele de muştar, care când se samănă în pământ este mai mic decât toate săminţele pământului. Şi după ce se samănă, creşte şi se face mai mare decât toate buruenile, şi face ramuri mari, cât pot locui sub umbra lui paserile ceriului“. (Marcu. 4, 81-32). înainte cu câteva decenii a fost aflată într’o piramidă egipteană mu­mia unui Faraon. Acolo unde au fost aflate rămăşiţele puternicului domnitor de odinioară de pe malul Nilului a fost descoperită şi o mul­ţime de unelte casnice ale ve­chilor Egipteni, între altele şi o o­oicuţă cu grăunţe de grâu. De pe frunza de papyrus, care încă a fost aflată aci, s’a putut constata, că grâul acesta a stat în piramidă peste trei mii de ani. A fost sămă­­nat, şi a dat rod excelent! Pute­rea de viaţă­­ a fost deci conservată. Sămânţa pentru împărăţia lui Dum­nezeu, grâul adevărului, cuvântul însufleţit pentru provocarea de a face bine, conţine, de sine înţeles, o şi mai mare putere de viaţă. Dacă cade în inimă bună, mai cu­rând ori mai târziu trebue să aducă, roade, întreaga chestie se învârte în jurul faptului, dacă inima peste tot e în stare să primească sămânţa aceasta de grâu, dacă lumea internă a omului, înclinările sale peste tot, ofer pământ potrivit pentru desvol­tarea sămănăturii lui Cristos? Dacă nu, atunci trebue creat terenul po­trivit. Drumurile bătucite de picioa­rele trecătorilor au să fie sparte cu plugul şi îndreptate cu grapa. Pie­trişul trebue acoperit cu un strat de pământ gras, tufişurile târşite, şi toate gunoaele măturate. Cea mai sfântă datorinţă a tuturor ace­lora, cari în deplină conştiinţă a­­şteaptă venirea împărăţiei lui Dum­nezeu, în raporturile lor cu aceia, cari manifestă nepăsare faţă cu soartea şi desvoltarea acesteia, este deci, să-­i îndemne necontenit, cu vorba şi cu fapta, cum a făcut loan Inaintemergătoriul lui Cristos, zi­­cându-le: „Gătiţi calea Domnului, îndrep­taţi cărările lui“ (Luca, 3, 4). Sunt negreşit şi oameni, cari­­ sunt pierduţi pentru împărăţia lui­­ Dumnezeu. Pentru ei lumea cu ideale luminoase şi cu bolduri sub­lime e de neatins. Sufletul lor e mâncat de trivialitate şi de duritatea boldurilor josnice. însuşi Isus Cri­stos spunea, despre aceşti oameni: „Să nu daţi sfinţenia la câni şi măr­gelele voastre să nu le aruncaţi scroafelor“. Dacă v-aţi convins cu desăvârşire, că un om oarecare e surd pentru orice apel binevoitor, că nu se supune nici unei influen­­ţări morale, nu vă mai pierdeţi în­­zadar însufleţirea, ci îndreptaţi vă­paia sufletului vostru spre altă ţintă, mai mulţămitoare. Astfel de monstruosităţi morale nu sunt însă multe. Nu formează apariţie obicinuită în omenime, ci numai o excepţie supărăcioasă, în­tocmai ca şi idioţii, ologii şi mon­ştri. De regulă oamenii sunt tot­deauna oameni, şi nimic omenesc nu le este străin. Cu toate că une­ori fac să iese la iveală duritatea externă a firii lor josnice, în alte timpuri se dovedesc totuşi a fi ca­pabili de a participă la mărimi spi­rituale extraordinare. Nu fără mo­tiv a numit Pascal pe om decorul şi ruşinea universului. Se întâmplă de multe ori, că viaţa unui desperat fă­cător de rele, sau a unui notorie perdevară, într’un moment dat se schimbă într’o frumseţă morală ad­mirabilă, încât trebue să te pleci şi să te pui pe gânduri serioase. Pre­cum vulcanul, când îşi varsă conţi­nutul, ne arată secretele internului său, tot aşa şi astfel de isbucniri întâmplătoare şi excepţionale de en­tuziasm nobil ne dau dovezi despre existenţa unor puteri pronunţate, deşi numai ascunse, de iubire şi bunătate în viaţa spirituală a o­­mului. Trebue numai să ştim cum să le aducem, şi apoi să dorim cu since­ritate să le aducem la viaţă şi să le dăm teren de desvoltare. Cu­noaştem doară toţi povestea, cum o găină căutând de mâncare prin gunoiu a găsit o piatră scumpă. In sufletul omului cu siguranţă se poate afla ceva şi mai preţios. In inima omului, pară-ni-se a fi un loc oricât de respingător, putem să găsim, dacă am avea pacienţa să căutăm, nu numai una, ci câte o mână plină de pietrii scumpe de rară frumseţă şi de coloare strălucitoare. De aceea a zis Mântuitorul: „Căutaţi, să nu despreţuiţi pe nime dintre cei mici!“ FOIŞOARA. »­ IDe la. esrpoziţie. Amintiri şi impresiuni. De preotul George Babeş. Expoziţia iubilară a atras multă lume din toate părţile spre Bucureşti, şi din rapoartele ce cetim atât în­ ziarele române, cât şi străine, toţi au rămas încântaţi de munca uriaşă şi progresul României în a­­ceşti 40 de ani din urmă. Şi în deosebi, la expoziţia din Bucu­reşti a mers multă lume românească din ţările vecine. Mulţi Români din afară ar fi murit cu dorul în inimă de a vedea România şi Bucureştii, — Parisul orientului, — dacă n'ar fi fost expoziţia şi .... reducerea pre­ţului călătoriei. N’am făcut parte din nici unul din din multele grupuri, ce au mers la expo­ziţie, ci am preferit să mergem în număr restrâns, dacă e să vedem şi să învăţăm ceva. Erau numai patru persoane: părin­tele Protogea,­­ socru meu cu soţia, ne­fastă mea şi eu. I Dl căpitan Flavian, originar dela noi, un erou dela Smârdan în răsboiul pentru ne­atârnare, pe peptul căruia strălucesc şepte decoraţiuni române şi străine, scrie so­crului meu, că dacă vom vizită Bucureştii, ne primeşte cu braţele deschise în casadsale. Avizat despre sosirea noastră, dl căpitan ne aşteaptă la gară şi cu trăsura ne conduce la locuinţa sa, unde ne pri­meşte cu cea mai mare afabilitate doamna Flavian, spunându-ne de la început, că în tot timpul şederii noastre la d-lor, să ne privim ca şi când am fi la noi acasă. Am sosit în Bucureşti într’o Sâmbătă seara. A doua zi am plecat la „Domniţa Balaşa“ să ascultăm sfânta liturghie şi corul. Biserica „Domniţa Balaşa“, care poartă numele ficei lui Constantin Brâncoveanul, e situată pe cheiul Dâmboviţei, în mijlo­cul unui parc frumos, închis cu grilaj de fer aurit în vârf. In parc se află statua Domniţei, ţinând în mână actul de funda­­ţiune, iar mormântul ei este în naia bi­­sericei în partea dreaptă. Biserica nu im­pune prin mărime, dar bogăţia din lăun­­tru te uimeşte. Păreţii sunt din marmoră închisă, cu­pola şi plafonul zugrăvite cu multă artă,­­ reprezentând scene din viaţa Mântuitoru­lui, frontalul străluceşte de aur, şi tot din acest nobil metal este chivotul, crucile, candelele, vasele şi aparatele de serviciu. In partea dreaptă sunt strănile suverani­lor îmbrăcate în plus bordeaux, şi închise cu un grilaj de fer. Corul mixt, compus din artişti şi elevi ai conservatorului de muzică e admirabil, te înalţă în sfere ce­reşti, şi par’că simţi cum prin acordorurile fine îţi picură şi se revarsă evlavia în suflet. De aici am mers la biserica arme­nească. Aci avea să se facă botezul unui copil al surorii dlui căpitan Flavian, mă­ritată după di­acop Avedic, comerciant armean. Avuseră dânşii mai înainte trei copile, pe cari le botezaseră în legea or­todoxă, după mamă, dar toate au murit. Acum spuneau, că vor să boteze pe mi­cuţul în legea armenească, doar le va trăi. Armenii s’au creştinat prin secolul IV-lea, de cătră Grigorie Luminătorul. Cei mai mulţi din ei sunt monofisiţi şi se ţin de patriarhul din Estmiadsin. Ei nu re­cunosc sinodul al IV-lea ecumenic ţinut în Chalcedon la anul 451 în zilele împă­ratului Marcian şi a împărătesii Pulcheria, şi zic că nu o faţă, ci întreaga Dzeire, adecă s. Treime, s’a întrupat şi a pătimit. Limba armeană face parte din gru­pul limbilor iranice. Astăzi se mai găsesc foarte puţini Armeni cari o vorbesc. Ca­racterele scrierii lor par a fi ebraice, şi după cum îmi spunea dl protopop ar­mean Andreasian, alfabetul lor se compune din 47 litere. Cântările lor bisericeşti, cam pe nas executate, aduc foarte bine cu o doină românească. Odăjdiile se amă ME­ mult cu ale noastre. Au stihar, epatrele şi shtă aproape ca noi. Preotul serveşte si liturghie cu mitra pe cap. In baptis­­teriu ne-a invitat dl protopop să stăm a­­proape de tot de dânsul, pentru că să ve­dem bine ceremonia botezului. De observare, că în biserica armeană nu e permis femeii, ci numai bărbatului să ţină în braţe pruncul adus spre botez. După ce a cetit câteva rugăciuni a­­supra copilului, după ce în cântări a turnat sf. mir de la înălţimea mânii în baia de piatră fixată în părete, în care era apă sfinţită, a luat preotul copilul, l’a pus în bae, la scăldat bine, apoi la predat naşu­lui, care s’a dus cu el înaintea altarului, unde i s’a administrat s­­cuminecătur. La 40 de zile, şi la dânşii iese femeia la biserică.­­Va uram, TELEGRAFUL ROMAN Din parlament. In dieta ţării se discută budgetul anului viitor. Din când în când se mai face apoi şi câte o interpelaţie. Astfel, Mercuri, săptămâna trecută, deputatul ro­mân Dr. Aurel Vlad a interpelat guvernul în chestia pactului secret, legat între co­roană şi coaliţie, cu ocaziunea venirii ace­steia la putere. A răspuns imediat domnul ministru-prezident Wek­erle, că pact nu există, ci există­ numai anumite puncte de pro­gram, pe cari guvernul s’a obligat să le execute şi realizeze. Răspunsul a fost luat la cunoştinţă. In şedinţa de Sâmbătă a dietei a ţinut apoi să răspundă la interpelaţia de­putatului Dr. Vlad şi ministrul de justi­ţie, domnul Polonyi, a cărui răspuns a provocat o scenă regretabilă. Iată cum au decurs lucrurile: In răspunsul său ministrul a spus, că scopul interpelaţiei lui Vlad a fost, ca naţionalităţile în înţelegere cu socia­liştii să continue acţiunea contra guver­nului. (Sgomot pe băncile naţionaliştilor). Dovadă articolii număroşi apăruţi în foile naţionaliste şi socialiste. E fără îndoială, că naţionalităţile sau aliat şi cu tovarăşii lor din Viena contra guvernului ungar. (Sgomot) Intrând în meritul interpelaţiei lui Vlad, Polónyi expune istoria rezolvării crizei şi a pactului. Declară, că există un pact, care cuprinde condiţiunile de pace între dieta ungară şi Coroană. Aceste condiţiuni, sub cari s’a format guvernul actual, sunt cunoscute. Nu-i adevărat, că în pact e vorba şi de revizia regulamen­tului interior al dietei, iar referitor la ur­carea contingentului militar guvernul n’a luat nici un obligământ. Guvernul însă şi ori şi cine ştie, că urcarea contingentului militar pare necesară. (Mişcare. Contraziceri în dreapta) Dar e necesară şi recunoa­şterea drepturilor constituţionale ale na­­ţiunei în situl armatei, precum şi rezol­varea chestiunilor militare astfel, ca în în­ţelegere reciprocă şi fără dejosirea naţi­­unei şi a Regelui să se realizeze pacea statornică între Rege şi naţiune. Trece la a doua parte a interpela­ţiei lui Vlad, care a zis, că guvernul fo­loseşte justiţia spre scopuri politice. A­­ceasta nu e adevărat, — zice Polónyi. De când există acest guvern, n’a fost şters nici un proces. Ca să nu se creadă, că (noi Maghiarii) ne ertăm reciproc păcatele, „ chiar şi în chestiile naţionalităţilor am făcut atenţi pe procurori, ca să bage de seamă că oare procesul intentat stă în legătură cu­­lupta naţională“, sau nu? Guvernul a sistat 18 procese, dar încă mai sunt foarte multe în curgere. Nu pot deci zice naţionalităţile, că numai proce­sul lui Juriga nu l-a şters. Expune cari procese (naţionaliste) sunt în curgere şi în cari se cuprinde cea mai puternică a­­tacare a rassei maghiare şi a „naţiunei“. Juriga în decursul verii a scris lui Poló­nyi o scrisoare — zice Polónyi — în care se roagă de ertare. Scurt după aceea însă a trebuit să i­ se intenteze lui Juriga un nou proces pentru aţâţarea la revoltă şi agitaţie şi mai criminală. Citeşte un articol al lui Juriga în care vede cea mai straşnică ură contra Maghiarilor. (Strigăte: Ştreang de gâtul lui! Ticăloşie!) Judecă­toria a pedepsit pe Juriga la 2 ani închi­soare şi la amendă în bani pentru un def­lict comis de 2 ori. (Strigăte: Robie lui! Trebue schimbată legea!) Pe naţionalităţi — continuă Polónyi — nu le uneşte nici religia, nici limba, ci numai ura contra naţiunei maghiare. (Aplauze şi aclamaţiuni îndelungate). Legislaţia ungară se va îngriji însă, ca să nu poată ajunge deputat acela care urăşte Ungaria. (Aprobări şi aplauze prelungite). Aşa a răspuns min. de justiţie Po­­lonyi. S a sculat apoi imediat deputatul Dr. Iuliu Maniu şi a cerut cuvânt spre a vorbi în chestie personală (zgomot mare). Prezidentul răspunde: „Ministrul în discursul său cu nici un cuvânt n’a amin­tit numele domnului deputat Maniu, şi eu în urma dreptului meu de prezident nu’ţi dau cuvântul, pentru că vreai să vorbeşti ca membru al unui partid neexistent“. Dr. Iuliu Maniu: „Voiu motiva pen­­tru ce cer cuvântul. (Sgomot mare. Stri­găte: Eláll! Eláll! Mai mulţi deputy voesc să inzulte pe dep. Maniu). ^ Carol Hencz: „Domnilor! Să nu ne degradăm la niveul parlamentului austriac. (Larmă mare. Deputaţii îl împresoară pe Maniu. Prezidentul sună în continuu clo­poţelul şi închide ş­inţa, între cele mai triviale înjurături ale deputaţilor la adresa lui Maniu şi a celorlalţi deputaţi naţiona­lişti­. De Sâmbătă pănă Luni oamenii s’au mai cuminţit. In şedinţa de Luni, săptă­mâna aceasta, deputatul Dr. Iuliu Maniu a cerut de nou cuvântul, acum în chestie de regulament, şi înainte de a se întră în ordinea de zi a primit permisiune să vor­bească. A spus următoarele: Dr. Iuliu Maniu: In şedinţa trecută dl prezident mi-a refuzat cuvântul -intr’o chestie personală. Procedeul acesta nu a fost numai contrar regulamentului, ci este în contrazicee cu orice tradiţie parlamen­tară. Libertatea cuvântului a fost jignită. .Ori de câte ori un partid este atacat , vreun orator, care întrebuinţează termin ce pot coborî valoarea şi demnitatea par­tidului, totdeauna se aco­rdă cuvântul unui orator din acel partid ca să răspundă. Avem cazuri de precedenţă în privinţa aceasta. Mai dăunăzi Molnár János şi Ra­­kovszky István au primit încuviinţarea de a vorbi pentru a apără partidul cato­lic (popular). Acum patru zile deputatu­lui naţionalist Milan Hodzsa i­ s-a acordat cuvântul pentru a respinge unele­­atacuri. Prezidentul a acordat totdeauna lia cazuri de acestea cuvântul. Mă simt adânc jig­nit, pentru că această regulă nu a fost pă­zită față cu mine.

Next