Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)

1906-06-10 / nr. 62

Ap. 62 Sibiiu, Sâmbătă 10 23 iunie 1000 Anul LIT TELEGRAFUL RO Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondenţele să se adreseze Redacţiei „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 34. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicaţi nu se înapoiază. INSERȚIUNILE. Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond. ABONAMENTUL. Pentru Sib­iiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Politica contelui Goluchowski, Sibiiu, 22 Iunie n. Membrii delegaţiunei maghiare, mai ales cei aparţinători partidului kossuthist, au mers la Viena ca să iee parte la şedinţele delegaţiunilor cu gândul să trântească pe contele Goluchowski, ministrul comun de ex­terne, ori cel puţin să-i facă zile amare şi să-l constrângă să-şi schimbe politica de pănă acum. Şi de fapt subcomisiunea care a avut să cen­­sureze budgetul afacerilor străine l a cruţat pe domnul Goluchowski, ci i-a criticat aspru politica, iar con­tele Zichy Jenö a făcut propunere formală, că delegaţiunea să nu aprobe politica contelui Goluchowski, ci să-l îndrume să facă o schimbare esen­ţială în ea. Primirea acestei propuneri adu­­cea cu sine căderea contelui Golu­chowski, — şi poate că şi căderea guvernului unguresc, — dar din no­rocire ea n’a fost primită, pentrucă n’a întrunit decât cinci voturi. Ade­vărat, că kossuthiştii se laudă, că vor aduce chestia de nou pe tapet, în plenul delegaţiunei maghiare, pen­­truca să-şi mai verse şi acolo năca­zul asupra contelui Goluchowski. * dar probabil că vor rămâne­ numai la intenţia, şi nu vor trece la rea­lizarea planului de a face dificultăţi ministrului de externe, pentru că o­­o­ eventuală cădere a contelui Golu-­­khowski poate să aibă de urmare şi căderea guvernului ungar, şi atunci confuzia şi nesiguranţa se începe de nou în Ungaria. La atacurile ce i­ s’au adus în subcomisiune, contele Goluchowski a răspuns într’o vorbire mai lungă, în care a accentuat, că asupra fun­damentului politicei sale nu poate admite discuţie şi nu poate întră în polemii. E propria sa politică, pe care dacă ar schimba-o, nu mai poate primi responsabilitatea pentru urmări. A declarat apoi, că pe nedreptul i­ s’au făcut învinuiri că s’ar fi ame­stecat în afacerile interne ale Un­gariei şi că ar fi duşman al Ungu­rilor. N’are motiv să ie fie duşman, iar în trebile interne ale Ungariei ş­ s’a amestecat numai atunci, când domnii din coaliţie, aflându-se încă în opoziţie, l-au rugat să exopereze pe seama lor o audienţă la palat. Dorinţă care a şi fost împlinită. ♦ Şi tot aşa, punct de punct a combătut contele Goluchowski cu succes toate învinuirile ce i­ s’au fost adus, şi a îmblânzit, pănă la cinci, pe toţi leii cari voiau să-l sfăşie în bucăţi. A fost un succes desăvârşit acesta al contelui Goluchowski, pe care îl scot la iveală şi gazetele maghiare toate, accentuând însă, că cu toată destoinicia apărării, votul de neîncredere a fost respins numai în urma intervenirii primministrului ungar Wekerle şi a colegilor săi Kos­suth şi Apponyi, cari au pus delega­ţilor în vedere o nouă catastrofă constituţională, dacă aduc prin vo­tul lor la cădere pe contele Golu- Uchowski, învăţăturile pe cari le putem scoate din cele întâmplate în dele­gaţiunea maghiară sunt deci urmă­toarele : Intâiu, că oricât de urgisit să le fie şi oricât de mult să le stee în cale celor din coaliţie contele Goluchowski, ministrul comun de ex­terne, din motivul, că ţine la dua­lism şi la formaţiunea de astăzi a monarhiei austro-ungare, politicianii maghiari de la cârmă mai bucuros îi votează încredere şi recunoştinţă pentru politica pe care i-o combat, decât să-l aducă prin un vot de ne­încredere la cădere, pentru că în cazul acesta ar urmă­ri căderea lor de la putere. Va să zică, cine a pus odată mâna pe putere, cu greu se desparte de ea, ci mai curând re­nunţă la principiile şi la ideile de cari a fost condus în trecut. Al doilea, că politica externă a monar­hiei noastre, precum s’a făcut pănă acum fără cooperarea Maghiarilor, aşa are să se facă şi în viitor. E bine aşa? Maghiarii, prin vo­tul lor de încredere dat contelui Go­luchowski în delegaţiune, au zis că da. Putem noi deci să zicem că u­nul! Pentru ented­rală. Drept dovadă despre zelul şi stăruinţa neobosită, cu care nemuritorul Metropolit Andrei a pornit din început la adunarea şi sporirea fondului, pentru zidirea bise­­ricei catedrale, azi deja în fiinţă, şi tot aşa drept dovadă despre entuziasmul sin­cer, cu care fii buni ai bisericei noastre au îmbrăţişat măreaţa idee încă din înce­put, publicăm următoarea notiţă tipărită, cum era pe atunci, cu litere cirile, în „Tel. Român“ din anul 1868 nr. 12, Sibiiu 19 Martie 1858. „Domnul Ioan Moldovan c. r., adjunct la comisia de reclamaţie în Cluj, pe lângă o adresă au aşternut scau­­nului episcopesc 10 fi. m. e. pe seama sf. biserici catedrale, ce se va zidi aici, ho­tărând cu aceeaşi bunăvoinţă, şi inimă adevărat creştinească, de a contribui pe fiecare an, pănă va fi în dregătorie, câte 10 fl. m. c., care dar frumos după săvâr­şirea sf. biserici să se alăture la fundaţia Francisc Iosifiană. Auzind despre această faptă marinimoasă exemplarnică, nu pu­tem a nu o face cunoscută creştinilor no­­ştrii, cari sunt pătrunşi şi se interesează de această întreprindere sfântă. Binecu­vântarea lui Dumnezeu peste aceia, cari jertfesc pentru preamărirea lui, nu va în­târzia şi nici va lipsi vre-o dată.“ Aceasta notiţă ni­ s’a pus la dispo­ziţie prin domnul protopop al Albei-Iu­­liei I. Ieculescu, care ne mai comunică, că bătrânul (azi de 84 ani) 1. Moldovan trăeşte în comuna sa natală Totoi, retras în pen­siune, unde la ocaziune i-a prezentat dân­sului nr. din „Telegraful Român“ cu notiţa de sus, precum şi cuvianţele despre solvi­­rea cuptei promise în curs de 4 ani, deci în total 40 fi. m. c. Fapta frumoasă a bătrânului I. Mol­dovan e vrednică cu atât mai mult de laudă, cu cât dânsul, deşi neaflător în ser­viciul bisericesc, totuşi ca bun fiu al ei s’a ştiut în acele timpuri entuziasma pen­tru măreaţa idee, contribuind suma ară­tată, iar mângăerea trebue să-i fie azi cu atât mai mare, cu cât a avut zile să-şi vadă resp. să audă că s’a făcut trup ideea pentru care a jertfit şi dânsul, pentru acele vremuri, o sumă de bani aşa de fru­moasă. Expoziţia din Bucureşti. Aranjarea unei expoziţii cu caracter univerzal este o problemă, pentru a cărei întrupare se recere multă cumpănire, multe parale şi şi mai mult curagiu. Pănă acum numai popoarele, a căror trecut a fost prielnic unei dezvoltări uimitoare, cari astăzi au cuvânt şi braţ puternic, s’au încumetat la o astfel de întreprindere. Ri­­sicul acestei probleme ori ridică respecti­vul neam la vaza şi atenţiunea, de care este vrednic ori, dacă puterile îi sunt prea slabe, îl face de ruşine. Ţara noastră cu ale sale 20 mii de suflete n’a cutezat să pună aşezământul expoziţiei milenare pe o casă universală, de teama ruşinei. Asta o mărturiseşte a­­stăzi toată presa ungurească. Şi iată acum România, care, pe lângă aceea că e cu mult mai mică, e statul cel mai proaspăt, desconsiderat mult de poli­ticianii ţării noastre în afaceri diplomatice, are curajul uimitor de a aranja o expozi­ţie universală, care să mărturisească stră­lucit lumii întregi despre progresul, ce l-a făcut un stat dornic de muncă sub con­ducerea de 40 ani a unui domnitor înţe­lept şi bun, şi să arete tuturor neamuri­lor mărturiile limpede grăitoare ale fiinţei neamului nostru de 18 veacuri pe plaiu­rile întinse din adăpostul mândrilor Car­­paţi. Poporul nostru are puterea tinereţii, văpaia sănătăţii vânjoase sbucneşte în vi­nele lui, iar pornirile lui dornice de avânt şi lumină vreau să dovedească apusului mândru de puterile lui, că şi la poarta răsăritului s’a destrămat negura şi a răsă­rit un soare cu strălucirea curată şi se­nină, care trebue să stea alăturea sorilor din apus. Şi, după cum ne vestesc martorii zi­lei de Marţi, când foarfecă de argint a tăiat firul de mătasă al porţilor câmpiei Filaret, expoziţia aceasta numai spre fală şi mândrie serveşte României. Ziua acea­sta, a inaugurării, simbolul pacinic al nea­târnării şi emanicipării economice, are mare însemnătate pentru viaţa României şi a neamului nostru în general. Expoziţia dă prilej puterilor Euro­pei să facă asămânare în­tre înaintarea neamului nostru în câteva­ zeci de ani şi a altor neamuri în zeci de veacuri; să se convingă ce poate face un popor cu drept de trai sub stăpânirea unui domn de o­­bârşie străină, dar contopit cu sufletul no­stru ; şi să se încredinţeze că şi acest neam, pe care nu l-a putut frânge urgia trudei maşterelor veacuri are drept de viitor ală­turea tuturor celorlalte neamuri, cu atât mai mult, cu cât munca acestui popor a fost muncă isbândită cu cinste şi sudoare în ciuda sorţii umilitoare, pe când altor neamuri acea soarte le-a hărăzit sute de ani pururi zile senine şi vremi de nea­târnare. Expoziţia din Bucureşi este una din­tre cele mai artistice. „România poate fi mândră pe aceasta, — zice o foae străină de neamul nostru, — pentru că ceea ce a produs e de rangul prim, adeseori adevă­rat artistic, şi mărturiseşte limpede cul­tura înaintată şi seriositatea pornirilor a­­cestui popor*. Un caracter naţional puternic tran­spiră din toate aşezămintele expoziţiei, ceea ce e bine venit României, deoarece îi face posibilă lărgirea căilor comerciului şi a industriei. Expoziţia s-a deschis Marţi la 10 ore pe un timp — escepţional — frumos. De dimineaţa se pornise o mişcare febrilă în oraşul întreg şi trăsurile şi tramvaele cur­geau încărcate spre câmpia Filaretului. Ba­­renele Romane s’a săvârşit ser­barea propriu zisă în faţa unui public imens. Punct 10 ore 21 puşcături de tun de pe ruinele cetăţii Vlad Ţepeş anunţă sosirea curţii regale. Dr. Istrate oferă re­ginei pe o tavă de argint o foarfecă de argint cu care senina domnitoare fac ghir­landa de flori trasă peste poartă. Muzi­­cele militare întâmpină intrarea suverani­lor în expoziţie. Curtea regală îşi ocupă locul în splendidele loje. Cinci muzici militare zgudue atmosferă executând un imn ocazional compus de majorul Mărgă­­ritărescu. Urmează serviciul divin oficiat de metropolitul primat, asistat de metro­­politul Moldovei şi de toţi episcopii. Dl Ion Lahovary ceteşte apoi un lung şi frumos discurs făcând istoricul expoziţiei şi bineventează pe Suverani. Comisarul general al expoziţiei dl Dr Istrate ia apoi cuvântul şi în graiu a­­vântat salută casa domnitoare terminând: „Să trăiţi, Măiestate, mulţi ani şi fericiţi, ca peste zece ani să sărbătoriţi împreună cu ţara o jumătate de secol de progres şi fericire“. Pe urmă ceteşte regele cu glas pu­ternic răspunsul seu înţelept şi aplaudat cu mare entuziasm de marea de oameni. Ministrul Lahovary ceteşte actul co­memorativ scris pe pergament, pe care îl subscrie Regele şi casa domnitoare, pre­cum şi toţi dignitarii ţării. Cu aceasta serbarea s’a încheiat şi regele cu suita sa a vizitat pănă după ora unu aşezămintele expoziţiei. Stilul de edificare al catedralei din Sibiuu şi disordinea de azi. 1. Trebue să cercetez istoria veche, c­a să ajung la ziua de azi! Creştinii cei dintâiu, primele servicii divine (slujbele dumnezeeşti) le-au ţinut în templul din Ierusalim, care era evreesc, adecă jidovesc. Evreii au avut numai un templu, „a­­cel renumit din Ierusalim“, care era „sanc­tuarul naţional“ al Evreilor, unde a fost şi cult cu sacrificiu (jertfă). Cel dintâiu templu, a fost templul lui Solomon, amin­tit la anul 990 ani, Christos pe dealul Ma­ria. Templul era de 60 de coţi de lung, de 20 de coţi de lat şi de 30 de coţi de înalt.1) Templul din Ierusalim de trei părţi (afară de intrarea cu poarta mare) avea camere (chilii) laterale, iar în lăuntru era zidit cu două etaje (condignaţiuni) adecă cu trei rânduri, înălţimea de 30 de coţi se poate pune între 19—24 de metri. Nabukednezar (Nabukodonosor) la anul 586 ani. Chr. a risipit templul, dar Iudeii (Jidovii) după reîntoarcerea lor din robia Vavilonului la anul 616 ani. Chr. prin Ie­rusalim au restaurat templul. Herodes cel mare la anul 21 ani. Chr. a făcut oare­care străformare. Locul templului vechiu al Jidovilor din Ierusalim se arată şi azi. E un edificiu ridicat în secolul al VII-lea d. Chr. zidit cu 8 unghiuri (colţuri) pe o stâncă şi are o cupolă de 30 m. de înaltă şi de 20 în diametru, numită moşeia lui .) Un cot şi atunci ca şi azi, în felurite state era de felurite mărimi, adecă între 66 şi 83 de centime­tre ; astfel lungimea templului va fi fost între 39—40 de metri.

Next