Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)
1906-07-22 / nr. 80
Jr. 80 Sibiiu, Sâmbăta 22 Iulie (4 August) 1906 Anul LIV TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondenţele să se adreseze Redacţiei „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE. 1 Pentru odată 14 fi., — de două ori 24 £1., — de trei ori 30 m. rândul cu litere garmond. Organizarea partidului. In chestia organizării clubului parlamentar al partidului nostru naţional ni se comunică următoarele: 1. Deputaţii dietali aleşi pe baza programului partidului naţional român, constitue un club politic parlamentar. 2. Fiecare cetăţean din patrie, aderent la programul partidului naţional român, poate să fie membru extern al acestui club. II 3- înscrierea membrilor se începe cu publicarea acestui concluz, şi se încheie cu sfârşitul lunei Septemvrie a. c. 4. Pentru acoperirea speselor clubului, fiecare membru trebue să contribue cu cotizaţiunea stabilită prin hotărârea clubului. De astădată cotizaţia se fixează în 12 coroane la an. 5. După înscrierea membrilor, se va supune desbaterilor unei adunări generale proiectul de organizaţie în toate detaiurile sale. 6. Coatele de subscriere, cu cotizaţiile membrilor externi ai clubului, sunt a se trimite la adresa unuia dintre domnii: Dr. Teodor Mihali în Dej, Coriolan Bredicean în Lugoj, Dr. Ioan Suciu în Arad, Dr. Aurel Vlad în Orăştie. 7. La sfârşitul lui Septemvrie a. I membrii clubului vor fi invitaţi a conferenţă, în Budapesta, în chestia organizării clubului. Budapesta, 4—5 Iulie 1906. George Pop de Păşeşti m. p Dr. Teodor Mihali m. p. Dr Vasiliu Lucaciu m. p. A spus domnul prim-ministru, că la drepturi istorice Românii să nu se provoace, fiindcă în şirul desvoltării istorice Ardealul n’a avut decât trei naţiuni recunoscute: Maghiarii, Săcuii şi Saşii. Pe Români i-au făcut părtaşi de drepturi legile dela 1848. De aici se începe deci trecutul lor şi desvoltarea lor istorică, nu de la episcopul Inocenţiu. Cu privire la declaraţia deputatului Maniu în chestia autonomiei Ardealului, domnul prim-ministru a spus apoi, că aceasta e o „uşă deschisă“, pe care nu o înţelege. Şi fiindcă nu vede destulă sinceritate şi precisiune în programul Românilor, declară, că pe baza unui astfel de program guvernul nu poate ajunge niciodată la înţelegere cu deputaţii români. Va ajunge însă la înţelegere cu poporul român, cu poporul sârb, cu poporul slovac, căci pe domnii deputaţi naţionalişti „guvernul nu-i recunoaşte de reprezentanţii şi mandatarii chemaţi, ori esclusivi ai naţionalităţilor“. Nu voim să facem de astădată istorie, şi să arătăm, cum înainte de a se decretă cele trei naţiuni ale Ardealului ele singure de naţiuni regnicolare, înainte de a se legă cunoscuta uniune între ele, în scop defensiv şi ofensiv, poate mai mult ofensiv decât defensiv, a existat aşa numita universitate maghiară-valahă, înfiinţată pe baza înfrăţirii dintre Unguri şi Români, legată la intrarea Maghiarilor în Ardeal. Nu facem însă istorie, ci facem critică modestă şi obiectivă. Ne permitem deci observarea, că domnul prim-ministru s’a pus cu declaraţia din urmă în contrazicere cu părerile sale de mai nainte în chestia reprezentanţilor din dietă ai naţionalităţilor nemaghiare. Când adecă întâiaşi dată au ridicat aceştia plânsoare în parlament, că nu sunt recunoscuţi ca partid parlamentar, dl prim-ministru a vorbit altcum. A spus, că guvernul vede că deputaţii naţionalişti se află în dietă, şi încă în număr destul de frumos, sunt 25, şi e dator să ţină cont de ei. Şi dacă partidele din parlament nu vreau să-i recunoască de partid, e treaba partidelor, pe guvern nu-l priveşte. Pe lângă această mică contrazicere, se află apoi şi o mică inexactitate în declaraţia domnului primministru. Deputaţii naţionalişti, oricum să luăm lucrul, sunt trimişi la dietă din partea naţionalităţilor nemaghiare, şi astfel ei nu pot să fie priviţi decât numai de reprezentanţii acestora. Simpla negare a acestui fapt nu face faptul neexistent. Ei sunt deci reprezentanţii legali ai naţionalităţilor nemaghiare, ori îi place guvernului şi majorităţii parlamentare, ori nu-i place. Orice încercare de înţelegere, cu ei trebue deci începută. Ori voeşte guvernul să o înceapă deadreptul cu popoarele nemaghiare din patrie? Şi pe calea aceasta se poate. Dee guvernul naţionalităţilor nemaghiare ceea ce le compete, ce le este garantat în legile patriei, şi atunci înseş naţionalităţile îşi vor îndrumă reprezentanţii să-şi sisteze lupta parlamentară în con- tra guvernului, care le-a împăcat şi le-a mulţămit. Câtă vreme însă aceasta nu se întâmplă, — pentru că îndreptare şi îmbunătăţire nu vedem pentru naţionalităţi în nici o direcţie, — deputaţii naţionalişti nu fac alta decât îşi împlinesc datorinţa, ţinând în continuu la ordinea zilei chestia naţională, îşi împlinesc greaua misiune cu care au fost trimişi în parlament din partea naţionalităţilor nemaghiare, ca reprezentanţi legali ai acestora, misiunea de a informă şi convinge guvernul şi majoritatea parlamentară despre nedreptăţile ce s-au făcut şi se fac popoarelor nemaghiare din patrie, în chestii naţionale. Iar aceea, că bine sau rău îşi împlinesc deputaţii naţionalişti datorinţa şi misiunea, aşa credem, că singuri alegătorii lor sunt competenţi a decide. Să se lase deci în grija acestora croirea judecăţii, care sigur că are să fie de aşa, încât deputaţii naţionalişti nu vor avea să se ruşineze. Conflictul greco-românesc. Domnul profesor Weigand din Lipsea publică în ziarul „Neue Freie Presse“ de la Viena sub titlul de sus următoriul articol de informaţie, pentru publicul care nu cunoaşte încurcăturile din Macedonia şi izvorul lor. Pentru a face pe cetitorii puţin cunoscători ai încurcăturilor din Macedonia, se poată pricepe cearta de astăzi între Grecia şi România, e necesar să aruncăm o ochire asupra împrejurărilor politice-etnografice din Macedonia şi să amintim pe scurt cele ce s’au întâmplat înainte de această ceartă. In Pind locueşte cu mulţimea un popor mic, care poartă numele de Valahi din Pind (Ţânţari s’au Cuţo-Valahi), care însă îşi zice singur Aromâni (Arămâni), nume care a început a se întrebuinţa şi în România, dar pe care eu l-am întrebuinţat întâia oară. O parte din Valahii din Pind fac politiceşte parte din Grecia, altă parte din Turcia. Afară de această grupă, se mai află Aromâni împrăştiaţi în grupuşoare prin Albania, Grecia şi mai ales în Macedonia, unde oraşul Monastir capitala vilaetului cu acelaşi nume, e centrul Aromânilor din partea locului. Trăesc din negoţ (Neguţători aromâni se află în tot Răsăritul, casele Sina şi Dumba din Viena sunt de obârşie aromânească), ei mijlocesc ca chirigii căratul mărfurilor, ţin pretutindene hanuri, sunt şi meseriaşi (croitori, cizmari, argintari iscusiţi), iar în munţi ţin mai cu seamă ei. Limba lor, cum ştia în veacul al XIV-lea scriitoriul Chalkokondylas, e aceiaşi ca a Românilor. Deşi nespecialiştilor li se pare că e deosebire mare între Româneşte şi Aromâneşte, ştiinţa limbii a dovedit, că amândouă s’au făcut din o formă românească mai veche, că nu poate fi vorbă de formarea lor, fiecare pe seama sa, din latineşte. Istorici ca Xenopol şi Iorga n’au ţinut seamă de acest fapt în Istoria lor a Românilor. Dar tot aşa se înşeală şi Grecii, crezând că limba Aromânilor e ceva deosebit de a Românilor, căci deosebirile sunt numai dialecticale. In această privinţă toţi filologii sunt de o părere. Şi, măcar că Aro- mânii, după aproape o mie de ani de despărţire de Români, s’au făcut simţitori deosebiţi din pricina felului de viaţă şi a amestecului cu Albanezi şi Greci, tot trebue să-i privească Românii ca fraţi. Pe această înrudire de neam şi de limbă se razimă interesul şi îngrijirea ce Românii din regat au pentru Aromâni. încă din 1864 a deschis D. Atanasescu la Tirnovo, lângă Monastir, cea dintâiu şcoală aromânească şi chiar dela început a avut de suferit de duşmănia cea mai înverşunată a episcopului grec. S’au înfiinţat apoi şcoalele dela Gopeş, Avdela, Vlaho, Clisura, etc. Sub inspectoratul lui Apostol Mărgărit s’au deschis o mulţime de şcoli, ţinute cu bani din România, cheltuială care a ajuns azi la peste jumătate de milion pe an. Cu toată această propagandă îndelungată şi costisitoare, nu s’a izbutit pănă acum a aduce de partea naţionaliştilor mulţimea poporului aromân, ci partea cea mai mare are tot sentimente greceşti. Statistica oficială românească arată 6000 de şcolari în şcoalele elementare şi mai înnalte, ceea ce înseamnă BO’OOO pănă la 40’000 de inşi de Aromâni naţionalişti, pe când numărul lor total este de vre-o 200.000, din cari o parte nu mică locueşte în Grecia, deci feriţi dinainte de propaganda românească. Românii se sârguesc din resputeri a trage în partea lor pe toţi Aromânii, măcar din vilaetul Monastir. Pentru Greci e lucru foarte primejdios. Să ne lămurim numai ce e în joc pentru ei. In vremea atotputerniciei Turcilor, Grecii se priveau nu numai ca neşte conducători ai creştinilor ortodoxi în privinţa religioasă, dar şi în cea politică. Au avut de suferit durerea de-a pierde vaza în România, Sârbia şi Bulgaria. Acuma s’au cuminţit destul încât au mărturisit că Macedonia de miază-noapte (vilaetul Cosovo) e perdut, dar vor să păstreze Monastirul, centrul Macedoniei, neapărat şi cu orice preţ. Dar chiar în Monastir nu se află Greci, ci numai un partid grecesc, alcătuit din Aromâni cu sentimente greceşti, de Albanezi şi de Bulgari tot cu astfel de sentimente. Dacă nu pot ţinea Monastirul, atunci vor pierde şi toată ţeara, care e bulgărească pănă la , ţărmul mării, pănă la graniţa limbei greceşti din Macedonia de meazăzi. Asta o ştiu Grecii foarte bine, de aceea silinţele lor desnădăjduite, de aceea pustiirea a peste douăzeci de sate bulgăreşti în Murihovo, anul trecut, de aceea întemeerea de bande, cari împrăştie groază, prin măceluri şi foc, între locuitorii Aromâni şi Bulgari, cari nu simt greceşte, pentru a-i împiedecă de a se rupe dela patriarhie. Afară de un singur caz în Ohrida, Aromânii s’au ţinut pănă acuma de patriarhie cu credinţă, dar cei naţionalişti cer să se întrebuinţeze în biserici limba lor şi preoţi aromâni, precum şi un episcop aromân. Astea sunt cereri aşa de fireşti, aş putea zice aşa de înţelese de la sine, încât nu poate cineva pricepe de ce nu le primeşte patriarhia, întâmpinarea că înşişi Aromânii sunt împotrivă, se potriveşte pentru majoritatea cu simţăminte greceşti. Atunci să fie îngăduitori faţă de minoritate şi să-i dee ceea ce cere. Şi dacă din această pricină unii Aromâni şovăelnici acuma ar trece la naţionalişti, tot n’ar fi nici o primejdie pentru greciem. Sau cred Grecii că Românii vor să prefacă Macedonia în provincie română? Fireşte că nimeni n’are astfel de gând. E vorba numai şi numai de împlinirea Unor datorii culturale, deci ideale. Pot să fie oameni politici români, cari privesc pe Aromâni Contrazicere. Sibiiu, 8 August n. Vineri, săptămâna trecută, 27 Iulie n., a fost rostită în dieta ungară ultima vorbire naţionalistă. Deputatul român Dr. Iuliu Maniu a precizat în ea, din însărcinarea clubului parlamentar naţionalist, punctul de vedere al naţionalităţilor nemaghiare faţă cu proiectul de lege despre apropriaţiune, care se află la ordinea zilei. Nu cunoaştem în întregime vot- 10rea dlui deputat Dr. Maniu. Dar din fragmentele publicate în gazetele maghiare am văzut, că dl Maniu a făcut declaraţie corectă şi cu privire la punctul prim din programul naţional român, referitor la autonomia Ardealului, spunând, că aceasta nu e „dorinţa nemijlocită a Românilor“. Românii ar fi deci mulţămiţi dacă li s’ar împlini deocamdată alte dorinţe, mai arzătoare. S’a provocat apoi dl Maniu şi la faptul, că luptele pentru drepturi naţionale Românii le-au început mai nainte decât Maghiarii, sub episcopul Inocenţiu Klein, care necontenit le-a cerut pe seama „naţiunei sale“, îndreptăţită istori♦sşte de a le primi. Domnul ministru-prezident Wekerle i-a răspuns numaidecât.