Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)

1908-11-25 / nr. 129

632 TELEGRAFUL ROMAN sparte, că oare­care loc de concentrare să fie dat partidului cutare, și care partidu­lui Cutare? _________ (Va urma), gere, de la 8 pănă la 10. Procedura cu privire la primirea ori respingerea reco­mandării, primirea ori refularea candida­tului, e aceeași, ca la prima recomandare de candidat. Despre respingerea candi­­dării noi, prezidentul e dator să încu­­noștiințeze în curs de trei ore pe cel nu­mit dintre recomandatori ca împuternicit din partea acestora să primească răspun­sul. In locul candidatului repășit nu se poate recomanda altul. Prezidentul de alegere ia la cunoștință repășirea candi­datului numai în cazul, dacă ea se face con­form celor spuse în a­ul 88. Repășirea candidatului ori candidaților, prezidentul de alegere o aduce numai decât la cuno­­ștința prezidenților comisiunilor de vo­tare. Sub cuvântul candidat, este a se înțelege în paragrafii următori numai can­didatul acceptat din partea prezidentului. §. 92. Dacă în terminul stabilit pen­tru recomandare, nu s’a făcut recoman­dare de candidat, nu este candidat, ori a murit candidatul, alegerea este a se con­sidera de zădărnicită și prezidentul de a­­legere face despre aceasta raport comite­tului central numai decât. §. 93. Dacă în momentul începerei procedurei de alegere nu e decât un sin­gur candidat, prezidentul îl declară ales de deputat dietal. Dacă sunt însă mai mulți candidați, ordonează începerea vo­tării. §. 94. Atât candidatul, cât și în numele partidului, alegătorii care au fă­cut recomandarea candidatului, pot să aplice, pentru constatarea legalității pro­cedurii de alegere și a identității celor ce votează, câte unul ori doi bărbați de încredere la fiecare cerc de votare. Nu­mele bărbaților de încredere au să fie co­municate din vreme prezidentului de ale­gere. Intrucât omul de încredere nu ar fi alegător direct trecut în fintele respectivului cerc de votare în care să face votarea, ori nu e bărbat de încredere al alegătorilor pri­mitivi, este a se dovedi cu act public, că respectivul bărbat de încredere e trecut în vre­una din listele valabile de alegă­tori direcți, ori de reprezentanți ai alegă­torilor primitivi. Dacă candidatul, sau ale­gătorii, cari au făcut recomandarea de candidat, nu aplică bărbați de încredere, prezidentul de alegere îi face atenți îna­inte de a se începe procedura de alegere, că au dreptul să numească bărbați de în­credere. Bărbații de încredere ai candida­ților (partidelor) pot să aplice bărbați spe­ciali de încredere, în scopul menținerii le­găturii între alegători și comisiunea de votare, în numărul stabilit de prezidentul de alegere, și egal pentru toate partidele și cu drepturi egale. Dacă cateva dintre candidați sau partide nu vrea să se fo­losească de acest drept, împrejurarea a­­ceasta nu împedecă pe ceialalți candidați (ori partide) să aplice astfel de bărbați de încredere. Numele lor trebue să fie comunicate din vreme prezidenților comi­siunilor. Dacă prezidentul comisiunei află de necesar instituirea de astfel de bărbați de încredere, și candidatul, ori partidul nu-i numește nici la provocarea preziden­tului, îi aplică prezidentul, în număr egal pentru fiecare partid (candidat) și cu drep­turi egale. Pentru controlarea identității persoanei, la fiecare comisiune de votare are să fie de față primăriel ori substitu­tul seu, sau un alt membru din an­­tistie, iar în orașe câte doi membri ai ma­gistratului, sau doi funcționari, și au să stee în localul de votare pănă votează toți alegătorii respectivei comune ori oraș, ciile vlădicești. El se numește pe sine „smeritul loan arhiepiscopul și chipul vlă­­dicei lui Ghenadie de Bălgrad”) 16. Benedict (1631—1650). Singur­ul Iorga amintește de episcopul Benedict, „Benedictus“. Publică adecă o scrisoare latinească, iscălită cu chirile de mâna pro­prie a lui Benedict. Scrisoarea e din Budysor, 4 Mai 1631, adresată lui Martin Budsky, județul mare din Bistrița. Benedict numește pe Budsky patronul și părintele său de suflet, (fautori et patri adoptivo). In epistola din vorbă episcopul roagă pe județ, să libereze „pas“, pe sama can­torului valah Teodor, pe care îl trimite la mănăstirea Suceava în trebi duhovni­cești. Trimite cu „d­acul“ Teodor și o iapă mănăstirei Sucevei. La vămi să nu fie lac­­sată, că nu e de vânzare, ci o cinstește.2) 17. Savu. (1650) George Rákoczy II, la 12/IV 1650, numește pe Savu episcop la Vad. De aici înainte nu mai dăm de alte denumiri de episcopi pentru eparhia Va­dului. Trebue că a apus a doua oară, pen­tru de a nu mai fi restaurată în veci, precum și de la stabilirea oazei de înche­­ere a votării, pănă la încheere, ca martori de identitate. Membrii de încredere ai candidatu­lui, resp. partidului, au dreptul să nu­mească câte un om din comună ori ora­șul respectiv, pe vremea cât acesta vo­tează, ca martor de identitate, care apoi controlează identitatea alegătorilor sub decursul votării comunei, ori orașului. Dacă bărbații de încredere ai candidatu­lui (partidului), ori esmișii comunei nu s’au prezentat la alegere, ori și-au între­rupt activitatea, prezidentul comisiunei de votare numește în locul lor pe alții. Pe acești substituți de bărbați de încredere prezidentul comisiunei îi numește cu con­siderare la partide, și îi aplică numai pănă la numirea altor bărbați de încredere din partea avizatului candidat, ori partid. Toți martorii de identitate pun în fața comisiunei de votare jurământul următor (Urmează textul jurământului.)­­. 95. Prezidentul de alegere se în­grijește înainte de a se începe procedura de alegere, cu ascultarea prezidenților co­misiunilor de votare, despre eventuala pu­tere armată necesară, și despre împărțirea ei între singuraticele cercuri de votare. In cercurile electorale urbane și în comunele în care comisiunea de alegerea funcțio­nează ca comisiune de votare, prezidentul de alegere susține ordinea și dispune a­­supra puterii armate. In astfel de locuri prezidenții comisiunilor de votare grijesc de susținerea ordinei numai în localita­tea de votare și în nemijlocita împreju­rime, și numai în scopul acesta pot să dispună de puterea armată, având să facă însă numai­decât raport prezidentului de alegere. In celelalte locuri ordinea o sus­ține pe întregul teritor prezidentul comi­siunei de votare. El dispune de puterea armată sub decursul alegerii și de orga­nele pofițiale, și are să se îngrijească, pentru ca să le aibă la dispoziție. Pe cel ce tulbură ordinea, ori nu se supune dispozițiilor acestei legi, preziden­tul îl îndrumă la ordine, iar dacă nu ajută repetitele îndrumări la ordine, îl scoate afară din localul de votare, dar în drep­tul de a și da votul, nu poate împedecă pe nici un alegător. Dacă vre­un organ oarecare a trebuit să fie dat afară din lo­­cal, prezidentul aplică în locul său pe al­tul, ca substitut. In menținerea ordinei și dispunerea cu organele pofițiale și cu pu­terea armată, prezidentul poate fi înlocuit numai din cas în cas și pe lângă împu­ternicire de substitutul său, ori dacă ace­sta lipsește, de autoritatea respectivă ad­ministrativă. Prezidentul comisiunei de votare ia măsuri din vreme, cu as­cultarea respectivei autorități administrative, cu privire la asigurarea libertății alegătorilor și mai ales în ce privește prezentarea lor la votare, și postarea lor în centrul de votare, și dispune, ca măsurile luate să se aducă în mod potrivit la cunoștință publică. Dispozițiile cu privire la adăpo­­stirea alegătorilor, prezidentul comisiunei se ia cu ascultarea bărbaților de încredere, dacă aceștia sunt numiți, astfel, ca susți­nerea ordinei și comunicarea alegătorilor cu comisiunea de votare să fie negreșit asigurată, și ca locul de concentrare pe seama alegătorilor să fie după putință la îndepărtare egală de la localul de votare, și în fine, ca alegătorii să se poată în­griji de necesarele alimente și alte tre­buințe. La dorința bărbaților de încredere din fiecare partid, prezidentul decide prin Greșește deci sintagmationul, un fel de șematizm, al bisericei răsăritului — e­­ditat de Orizant, patriarhul Ierusalimului, în 1740 la Târgoviște, și a I­ oară la Ve­neția, în 1778, când la p. 72 scrie, cum că arhiepiscopul Transilvaniei, nare el și trei episcopi supuși lui, pe ai Maramurășului, Silviei (Silvaș) și al Vântului“, (Vadului)1) Metropoliții Bălgradului, întru adu­cerea amin­te a diecezei sufragane stânse, a Vadului, acuma începură a și împodobi titula și cu acest atribut. Așa face Ștefan Simion în prologul testamentului nou de Bălgrad din 1648, și iarăși el în gramata din 1651, dată lui Parthenie al Muncaciu­­lui, pre care l’a sacrat întru arhiereu: „Dei gratia Archiepiscopus Belogrădiensis, Vadiemis, Maramorosiensis, totiu­sque Tran­­silvaniae catholicae atque apostolicae reli­­gionis graeci ritus Episcopusu.2) In ceaslovețul din 1686 și în molit­­velnicul din 1689, Varlaam II încă se fă­lește cu titula aceasta. Mai pe urmă îl reclamează în preajma unirii Teofil al II-lea, la ceaslovul său din Sibiiu în 1696. Pe la 1876, Carol Torma, prof. uni­versitar, arheolog, din Budapesta, a exa­minat biserica din Vad, și a mărturisit: Din protopresbiterate. Conferența preoțească din tractul Avrigului. — 28 Noemvrie n. In ziua de 13 1. v. s’a întrunit con­ferența preoțească din protopresbiteratul Avrigului în comuna Porumbacul­ inferior, la care au participat 18 preoți, în frunte cu protopresbiterul Ioan Cândea. Deși este de mare însemnătate și de folos real, re­cunoscut azi de toată lumea, asociarea for­țelor răslețe ale muncitorilor de pe toate terenele, dar pe terenul culturii religioase­­morale în special, s’au aflat totuși între preoții acestui tract­­ (de astădată le re­­fac numele), cari au lipsit dela conferență. Li­ s’a dictat pedeapsa meritată, de câte 20 coroane. Serviciul dzeesc (sf. liturgie) s’a ofi­ciat de preoții loan Giurca și Dionisie David, iar predica ocasională a ținut-o preotul George Tulbure, care a vorbit fru­mos și cu multă competență, având de subiect însemnătatea sărbătorii „Intrarea în biserică“ din punct de vedere istoric­­biblic. A arătat, ce anume ar putea preo­tul predica poporului la acest praznic, când di zceștii părinți Ioachim și Ana, cre­dincioși votului făcut, au prescutat pe unica lor fiică Maria în biserică și o au concrezut creșterea slujitorilor casei Dom­nului. Astăzi, când atâtea curente anti­­creștinești se ivesc în mijlocul omenirei materialiste, activitatea preotului nu se mai poate mărgini la administrarea sfin­telor taine și a ritualelor, ci el trebue să fie totodată educătorul conștient și povă­­țuitorul luminat al turmei încredințate pă­­storirei sale. Cu toate, că predica a fost întocmită anume pentru preoțime, prin felul măe­­stru cum au fost prinse și predate noțiu­nile desvoltate, ea a făcut vădită impre­­siune asupra întregului auditor: preoți și popor. Terminat serviciul divin, preoțimea s’a întrunit în conferență, care a fost des­chisă prin o bună vorbire a șefului trac­­tual Ioan Cândea, în care acesta ins stă în special asupra folosului conferențelor preoțești, pentru desăvârșirea preotului în îndeplinirea chemării sale pastorale. Se trece apoi la serviciul divin ce­lebrat, care se declară în general de bun, insistându-se îndeosebi asupra faptului, că pe cât de sublim și înălțător este cultul divin al bisericei ort., când acela este ofi­ciat cu demnitatea și fineța recerută, pe atât de ușor prin esecutarea defectuoasă și stângăcia oficiantului poate cădea în celalalt estrem. Iar față de dexterul și neîntrecutul predicător, conferența își esprimă mulțu­mită sa la protocol, precum și dorința ca predica să se publice. Tema „Datorințele preotului ca di­rector școlar“ a fost predată cu pricepere de preotul Făgărășan, atingând și lămu­rind dânsul toate acele îndatoriri, pe cari atât legea positivă, cât și posiția preotu­lui, ca părinte sufletesc al parohienilor sei, le cere de la acesta, mai ales în aceste zile de crisă, prin cari trece școala noa­stră confesională. Estaureaze aceste obiecte, preziden­­tul-protopresbiter prin o potrivită vorbire recomandatoare presentează și cetește cer­cum că a fost edificată pe la începutul vea­cului al XVI-lea. Iorga zice, că „tipul clădirei e acela foarte bine cunoscut, și cu neputință de confundat, al edificiilor religioase de la Ștefan“. In ce anume consistă stilul lui Ște­­fan-cel-Mare ? Ni o spuse în „nucleu“ mai de una zi, dl Dr. Nic. Dobrescu, prof. de teologie la universitatea din București, în cursul său de vară de la Vălenii de munte. Prototipul acestor clădiri e biserica din Peatra Neamțului.1) In biserică lângă altar se văd bine pănă azi urmele tronului, episcopului și domnitorului, tăiate în părete. Sunt și u­­nele resturi de inscncțiuni șterse și a­­proape nedescifrabile. Ruinele rezidenței episcopești și ale mănăstirei încă se mai pot vedea. Topografia hotarului geme de­numiri ca: „coasta vlădicăi, ritul vlădicului, fân­tâna vlădicului, valea vlădicului, pădurea vlădicului, grădina vlădicului, piciorul vlă­dicului“. Unii scriitori străini au voit să afle episcopia Kewului, Vadului, în Croația. Regretatul George Bariț o credea în Ce­tatea de peatră, Kővár. Pimen­­cularul consistorial referitor la înființânda bancă culturală ,Luminau și prospectul lansat de întemeetorii acelei bănci. In urma acestei vorbiri, ascultată cu plăcere de conferență, se subscriu din partea ce­lor presenți 30 acțiuni de ale „Luminei“, angajându-se a lucra fiecare în cercul său pentru desăvârșita reușită a acestei salu­tare întreprinderi culturale. După acestea ne-am întrunit toți la o masă comună in casele fruntașului pro­prietar și bun Român Ioan Stoichița,­unde în­tre vorbiri colegiale am petrecut câteva ore împreună, apoi ne-am depărtat la ale noastre, ducând cu noi puteri nouă și voe de muncă pentru ducerea la bun sfârșit a oficiului luat asupra noastră. Un participant. a) Iorga doc. Bistriței I, p. 43, idem sate 50, apud. Bunea ierarhia 15, 35. a) Iorga, Ștef. Cel mare etc. pag. 33, 35, idem docum. Bistriței I, p. XCIV. 0 Păharnicul Alexandru Geanoglu Lesv­odax, ist. bis. București 1845 pg. 310—311. ‘‘­ Bian­ Hodoș, bibliografia veche românească, I, 169, 279, 537 . II, 291, 292, 840. b Rezumat de Tulbure în „Telegraful Român“ Sibiiu 1908, Nr. 101, pg. 418, col. II. Conferența preoțească din tractul Hațegului, Covragiu, 14 Noemvrie v. Incercările din seamă afară grele, prin cari trece azi poporul nostru, umplu inima fiecărui Român de bine de teamă și în­grijorare. Tendința puternicilor zilei de a se submina temelia existenței acestui neam, ferecat vremi de-a rândul în obe­­zile celui mai brutal sclavism, prin pune­rea a fel și fel de obstacole în calea des­­voltării lui, ese tot mai mult la iveală. Din cele două moșteniri scumpe de la părinți, singură biserica ne-a mai rămas intactă, căci școala de azi înainte ursită e a servi interese străine de ființa­ poporului nostru. Dascălul nostru este împedecat a fi și pe mai departe în școală apostolul cul­turii românești, ci trebue să predice de aici încolo celor mici ai noștri dogmele unei alte culturi, care tinde drept la des­­brăcarea noastră de tot ce avem românesc în noi. Cu drept cuvânt deci povara acelor griji și temeri, de cari sunt pătrunși toți cei buni ai neamului nostru azi, mai mult se revarsă asupra noastră a preoților dela sate, cari suntem poporului cel mai dea­­proape, și cărora el ne este cel mai de a­­proape. Din ce în ce ni­ se impune mai mult nouă preoților datorința sfântă, de a ne face tot mai neadormite sentinele, nu nu­mai ale credinței strămoșești, ci și ale graiului străbun. Conștie de această datorință a sa și cu dorul ferbinte în suflet de a munci din greu pentru îndeplinirea ei, s’a întrunit preoțimea tractului Hațeg în conferența convocată în parohia centrală pe ziua de 10/23 a curentei, ca în vederea problemei mari, ce o așteaptă în viitor, prin consul­tări, prin comunicări de idei și de vederi, tot mai mult să-și închege rândurile. Conferenței i-a premers sfânta litu­­gie, oficiată cu multă evlavie și demnitate de părintele George Medrea din Ruși, care dotat cu o voce puternică și melodioasă de bariton, a stârnit sentimente de admi­rație în toți cei de față. La finea servi­­ciului divin apoi preotul din Rușor, pă­rintele I. Ungur, rostește o predică pă­trunzătoare, întrețesută cu multe și nime­rite citate din sfânta scriptură, în care cu multă competență combate păcatul cleve­tirii, arătând în ce consistă acest păcat, cari sunt urmările lui și cum se face omul vinovat de acest păcat, încuibat așa zi­când în toate păturile societății omenești. După invocarea darului Duhului Sfânt asupra lucrărilor conferenței, toți ne-am întrunit în sala cea mare a casei orășenești, pe care cu multă bunăvoință ne-a pus-o la disposiție domnul primar al ore­­șului, Muzsnyai. Șeful nostru fractual, dl protopresbiter Dr. Cornel Popescu, prin vorbirea ce a rostit-o la deschiderea confe­renței a dovedit, că ține nestrămutat la programul de muncă, desfășurat înaintea noastră la instalarea dsale de protopres­biter al tractului nostru, unde zicea, că va fi un credincios apostol al credinței creș­tine și un bun fiiu al neamului nostru ro­mânesc. Se arată în această vorbire în termenii cei mai aleși situațiunea nepriel­­nică creată școalei noastre confesionale prin legea apponiană, și se spune, cum în urma acestei lovituri grele, dată școalei române, problema bisericei va trebui să fie, pe lângă susținerea și cultivarea sim­­țănântului creștinesc, și asigurarea româ­nismului nostru, prin cultură națională. Face apel apoi la toți preoții din tract de a ținea cu sfințenie la povața părin­tească și înțeleaptă a Escelenței Sale înalt Preasfințitului nostru arhiepiscop și me­­tropolit rom, dată preoțimei într’o pasto­rală de toată frumseța, unde zice: „Che­marea preoțimei noastre este, nu numai a săvârși sfintele taine, ci și a învăța, a lumina și a cultiva poporul nostru, atât în spirit creștinesc, cât și național. Croi oe poate fi mai sublim, decât a fi îngerul pă­zitor și conducător al poporu ui, stat in credință și cultură, cât și în limbă, de la naștere pănă la moarte*.

Next