Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)
1908-12-04 / nr. 133
m TELEGRAFUL ROMÂN Din desprerț. „Asociațiunei Convocare. On. membri ai despărțământului XIII. Turda a „Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român”, precum și toți binevoitorii și sprijinitorii ei sunt poftiți la adunarea generală ce se va ținea în 27 Decemvrie n. 1908 la orele 2 p. m. în localul școalei gr. cat. din Turda, după următoarea ordine de zi: 1. Deschiderea ședinței. 2. Raportul cassarului, secretarului și al bibliotecarului. 3. Alegerea a lor două comisiuni pentru consurarea rapoartelor și pentru înscrierea de membri noi și încassarea taxelor. 4.Predarea bibliotecei poporale înființate pe seama comunei P. Cean. 5.Eventuale disertațiuni. 6.Raportul comisiilor esmise. 7. Eventuale propuneri. 8. Alegerea alor doi membri verificători. 9. Inchiderea adunării. 1. Vladuțiu Dr. Vaier Moldovan director, secretar. Alcătuirea condicei parohiale. De preotul P. Morușca. (Fine). In special. Comuna bisericească: 1. Tractul protopresb. de azi și de mult. Intemeerea ei, istoricul desvoltării, cu șirul preoților și evenimentele de sub ei, — după date și opere istorice și însemnări rămase. 2. Biserica cu zidirea veche și nouă, mărimea ei. Lucruri vechi de interes arhitectonic, sculptură, pictură, literatură. Cimitirul cu cruci, stâlpi, pomi, arbori și alte monumente închinate răposaților. Cine a străduit îndeosebi la zidire, binefăcătorii, cantorii, curatorii, epitropi prâsnici. Folosirea luminărilor, făcute de mână ori cumpărate, tămâia, vinul de paus, cum se aduceau în trecut și acum. Averea în realități, fonduri, fundațiuni. 3. Școala, înființarea, funcționarea ei de la început, zidirea nouă ori reparaturi mai mari, învățătorii și resultatele obținute de ei. — Istoricul desvoltării, mijloacele de susținere. 4. Casa parohială, dotația parohului, eclesia — sesiunea paroh. — proveniența aceleia, străformările ce a suferit în luptele cu uniții pentru proprietate în vremea prozelitismului confesional, media venitelor de la patrafir, taxele diferitelor slujbe. 5. Starea credincioșilor: a) culturală, oetitul-scrisul, societăți culturale, instituții sociale, întrucât țin și acum și cum își manifestă alipirea cătră acele instituții, silințele ce și-au dat pentru făptuirea lor, jertfele ce se aduc pentru susținerea lor, în frunte stătătorii la astfel de mișcări. Oameni cu carte eșiți din sinul comunei, gazetele ce au străbătut în trecut și cari sunt gustate azi; b) st. morală: societăți religioase, obiceiuri în slujbe bisericești, în viața familiară și publică, datine bune și credințe deșarte, traiul moral, păcatele și relele ce bântue. Jocul, cântece, chiuituri, bocete, povețe, glume, poreclele, felul acelora de a se atribui, — numai cele proprii locului, — cu originea lor și meșterii cuvântului iscusit, — unchiașii satului, — cu note reflexive, privitoare la limba vorbită, cu dialectul și particularitățile caracteristice, locuțiuni stereotipe; c) șt. materială: locuințele, descrierea lor, materialul de clădire în trecut și azi (lemne, piatră, cărămidă, pământ, coperite cu țiglă, șindilă, stule), îmbrăcămintea la bărbat, femei și copii în timp de iarnă și în vreme de vară, portul vechiu și împestrițările nouă, traiul zilnic, hrana după anotimpuri, și felurile consumate in cantitate mai mare, mediul cheltuielilor întreținerii unei familii. Isvoarele de câștig: pământul cultivat de credincioși, cantitatea și calitatea, uneltele întrebuințate, plantele cultivate și animalele folosite, solul și îngrijirea lor (fauna și flora), ramii economici: grădinărit — modul de cultivare — agricultura, cereale ori alte, vinicultura, albinărit, cantitatea productelor, prețul lor curent, scumpetea zilei de lucru cu palma, cu vitele. Prețul animalelor mărunte, a vitelor de jug și ținute pentru negoț. Societăți economice. Meserii, negoț, mediul câștigului la meseriași, comercianți mici și mari, români ori străini. Starea sanitară. Atât pentru trecut și în parte pentru viața curentă a satelor noastre.*) Isvoarele din cari se pot scoate aceste cunoștințe sunt: Experiențe și observare proprie asupra vieții reale, ce se petrece sub ochii noștri. Atingerea și informarea dela persoane oficioase (notar, preot, primar, învățător, alți inteligenți) cu prilegiul atâtor convențri, și cu mult folos dela bătrânii poporului, cari deși povestesc cu drag și cu obiectivitate uimitoare, totuși spusele lor trebuiesc controlate. Apoi rămășițele scrise, monumentele istorice, însemnările cărților vechi, obiectele, ce mărturisesc despre un trecut, monumentele de la morminte, și arhivele parohiilor și ale comunelor, ori bisericilor surori, și consultarea operilor istorice pentru a cunoaște spiritul vremii cutare, hotărâtor și pentru soartea comunei respective, ori chiar cu folos direct, întrucât s’ar face pomenire de comună. Iar pentru notarea întâmplărilor, faptelor și evenimentelor ce se ivesc și se petrec sub ochii noștri, îndreptariul, ca și la desgroparea trecutului, să ne fie adevărul. Lucrând numai cu tragere de inimă, cu dragoste cătră adevăr, și ținând cumpăna dreptății în mână, mai ales când e vorba de a măsura faptele și evenimentele la cari noi înșine am luat parte, poate deveni condica isvor de drepte cunoștințe. Și pentru ca însemnările despre cele petrecute sub ochii noștri să nu ne banalizeze, — nu vor avea loc în condică decât acele întâmplări, fapte și evenimente, cari ating pe toți, nu numai pe singuratici, cari schimbă ori zdruncină chiar, averea materială, starea morală, prestigiul societății, aduc pagube simțitoare, ori foloase de întrămare. Notele aceste de orice caracter general ori particular, chiar când e vorba de o persoană, prin mijlocirea căreia faptul înrâurează asupra mulțimii, — fie ele privitoare la orice ram al vieții: religie, biserică, școală, economie, de artă etc. se expună numai faptul, cu originea, desfășurarea și efectul produs, să constate și prin povestirea stărei reale să îndrume mai mult atențiunea spre ele, fără explicări personale, fără obolire, cari ar putea da naștere la păreri dubioase, fără a face aprecieri de neam și biserici, căci: „naționalismul și confesionalismul e bun ca îndemn la lucru, dar odată apucat condeiul cronicarului, să te gândești numai la dreptate și adevăr, cari sacrificate zic adio istoriei”. Și mai țin de potrivit a se nota în aceeași condică adunările — colegiile, conferențele — preoțești, cu hotărârile aduse. Mănunchiul de hotărâri prielnice îndreptării vieții noastre pastorale, ale diferitelor conferențe tractuale, ar fi o frumoasă dovadă de muncă conștiențioasă, dacă s’ar traduce în fapte. Cum însă măsurile cuvenite luate aici spre îndreptarea scăderilor, rămân bune numai pe hârtie, fără a se fi ascultat și tradus în viață de cele mai multe ori, ci stăruind și pe mai departe în obiceiul apucat, ar fi un mijloc de indemn obligător, cel puțin moralicește, dacă acele hotărâri mai de seamă s’ar induce și în condicele parohiale, întrucât cel ce le induce devine activ prin faptul că și le apropiează, le trece prin prisma sufletului său, ceea ce nu se poate să nu trezească îndemnul de a se și îndeplini. De altă parte ar rămânea în fiecare parohie spre știrea tuturor preoților ce se succedează.. Astfel alcătuite condicele vor fi întâi de toate împlinirea unei datorii de conștiință a slujbei ce am îmbrăcat, pe lângă folosul ce ne ar aduce nouă personal, comunei însăși și în deosebi istoriei neamului nostru. Alcătuită cu râvnă, sârguință și pricepere, ne dă prilejul de a se cunoaște preotul pe sine și pe ai săi, despre cari scrie, și despre cari nu și-a dat îndeajuns seama pănă acum. Făcând tabloul fidel al trecutului și stării actuale a păstoriților săi va găsi mai cu înlesnire căile pe cari să-și indrume de aoi încolo activitatea prielnică, precum și mijloacele mai potrivite bunei izbânde. Pentru credincioși ar avea darul de a le da și păstra știința despre trecutul lor, țesut din atâtea clipe fericite ori nenorocite din viața sufletului lor, de a le înfățișa faptele oamenilor vrednici de urmat, ca și evenimentele hotărâtoare în mersul traiului lor. Le-ar spune știri vechi și nouă, scumpe amintirii lor, cari îmbrățișează întreg cuprinsul unei vieți trăite în tihnă și mulțumire, ori în aprigă luptă pentru esistență, le-ar impune conștiința de sine. Suma acestor cunoștințe, un fel de depozit de întrămare din însufl țrea înaintașilor, și în aceeași vreme un zid de apărare împotriva spiritului decăzut al vremii, — și aplicate la viața zilnică, constitue ceea ce numim cultură, civilizație proprie, și care poate fi proprietatea unuia, a mai multora, a unei comune, a neamului, ori a unei țări, dar în tot cazul formează tăria stăpânului ei, care cu cât e mai bogat în astfel de cunoștințe, cu atât e mai îndrăzneț, mai tare, pentru a strâmtora, a asupri și a mătura din cale-i pe cel mai slab, mai neputincios și mai inconștiu de sine. De altă parte, pentru un nou venit în comună, care în puterea slujbei sale dela început e chemat a lua în mână cârma mulțimei, preotul ori învățătoriul de pildă, condica îi va fi o dreaptă și sigură călăuză, care nu-i va lăsa să dibue în întunerec, să facă adeseori triste experiențe pănă ce să-și cunoască mediul și nu va fi nevoit să cheltuiască atâca energie și silință pentru a ști trecutul unei comune lui necunoscute, pentru a stoarce din acela învățămintele povățuitoare, găsind și razimându-se pe cunoștințe singure și lămuritoare, curând va putea prinde firul muncei sale izbăvitoare, va putea zidi cu spor și solid la edificiul măreț, a cărui clădire ne este încredințată nouă preoților. Chiar superiorilor ar da indicii practice pentru conducerea celor de jos și ar îndemna la sprijinirea inzuințelor acestora. Și în aceeași vreme condicele și-ar avea însemnătatea lor mare și pentru istoria neamului. Nu încape îndoială, istoria neamului s’a scris de bărbații luminați de pe vremuri, ce am avut norocul ai încălzi la sufletul nostru, se scrie și azi de oameni chiemați și cunoscători, și uneori se încearcă și de neccsemații, ce râvnesc laude prin greșelile și rătăcirile lor, dar suntem încă departe de desăvârșire. Dar oare neamul din ce se alcătuiește? Nu din biserici, din sate, orașe, ținuturi cu locuitorii lor ? Deci istoria completă a acestora ne trebue întâi, ca să putem avea istoria neamului, nu numai în linii generale, ci cu adâncă pătrundere în toate fibrele vieții lui, căci nici închipui nu ne putem cunoașterea temeinică a întregului, fără cunoașterea amănunțită a părților lui. Condicele parohiale alcătuite conștiențios în toate satele locuite de suflare românească, ar sluji la vreme bogat material și prețios viitorului cercetător istoric neobosit, care fără patimă și fără părtinire, răsfoind materialul adunat pe îndelete de harnicii și cucernicii părinți ai satelor, va avea să alcătuiască acea magna carta a neamului nostru. Din România. Apel, adresat membrilor Asociațiunei române pentru înaintarea și răspândirea științelor, societăților române cu caracter cultural sau economic, membrilor corpului didactic, presei române și oamenilor cu dor de mersul înainte al țării și neamului. Acest apel se adresează Românilor de ori și unde, Asociațiunea fiind o instituție a neamului, și nu numai a țării românești. Asociațiunea română pentru înaintarea și răspândirea științelor, este o instituție cu caracter cultural, economic și național. Ea a fost creată în 1902 și a inaugurat activitatea sa prin congresul dela Iași din acelaș an. S’a ales atunci Iașul, deoarece în acest oraș se crease la 1833 cea mai veche societate culturală română, Societatea medicilor și naturaliștilor din Moldova, care există și astăzi. De la acea dată Asociațiunea a mai ținut întrunirile sale în București, la 1903, când sub auspiciile ei a avut loc și esposițiunea de pe splaiul general Magheru nr. 2. In urmă la 1904 ea s’a întrunit la Craiova, în 1905 s’a ținut congresul la Constanța, iar la 1906 congresul a avut loc din nou în București, cu ocasiunea marei manifestațiuni culturale, economice și naționale, care a fost esposițiunea generală română din 1906, întocmită cu prilejul sărbării de 40 ani a domniei M. S. Regelui Carol I. La anul, în toamna anului 1909, se va ținea viitorul congres în orașul Focșani, între 20—25 Septemvrie. De astădată orașul Focșani era locul indicat pentru întrunirea ei și acest congres va avea o însemnătate specială, deoarece în 1909 se împlinesc 50 ani de la unirea țărilor surori Moldova și Muntenia. Copiii din 1859 sunt astăzi bătrânii țării, micile principate dela acea dată au dat naștere regatului român. Mulți din vrednicii patrioți de la 1856—1859 din fericire mai trăesc încă, poporul puțin cult, aflat atunci sub suzeranitatea Turciei, este incontestabil mult mai cult, mai liber, mai fericit, de sine stătător și conștient de misiunea sa. Unirea a două țări surori urmează în present unirea sufletească a neamului întreg. El nu poate deci la această dată să nu caute un moment înapoi. De acolo va putea el căpăta experiența trecutului și din faptele inimoase de la 1821, 1818 și cu deosebire din cele petrecute între 1856 și 1859. Românii vor putea să-și croiască mai sigur o cale hotărâtă și deamnă, prielnică unității culturale a neamului și întăritoare regatului român. Științele sunt basa fericirii și puterii popoarelor. Ele numai le asigură viitorul și rostul în lume în mod neîndoelnic. Armata, poporul armat chiar, în present și viitor, numai atât vor prețui, cât vor valora starea lor culturală și puterea lor economică. Iată de ce la orice inzuință făcută la noi pe căile culturale și economice, inimile caută să se încălzească și orice judecată românească să se înalțe, deoarece am ajuns timpul, când mai mult ca ori în ce altă împrejurare, trebue să ne încredințăm odată, că numai într’acolo ne este scăparea și isbânda. Congresul Asociațiunii Române pentru înaintarea și răspândirea științelor urmărește în prima linie acest scop, și iată de ce, ducândune la Focșani și dânsu-ne: .... mână cu mână Cei cu inima română!... vom contribui și de astă dată la o lucrare sănătoasă. Iată ce urmărește Asociațiunea! Pe acest tărâm nimeni în lume nu poate a ne opri de a lucra pentru înălțarea neamului, uniți în cuget și voință. La Focșani dar. Și pentru a răspunde scopului ce urmărim, facem cunoscut prin aceasta tuturor celor ce voesc și pot, precum și multora ce trebue să poată și să voiască, să se pregătească de cu vreme cu studii și memorii, să pregătească cercetări noi, sau să rezume pe cele ce le au în curs, și toți să aducă acolo lucrările ce au dat la lumină. Un congres de această natură și care se ține mai ales după 60 de ani de la un fapt istoric, atât de hotărâtor pentru neamul românesc, trebue să fie un fel de examen public, dovada ce trebue să facem pentru bunul nostru mers și despre cele ce trebue să urmeze pe viitor, față și cu noi înșine și față de alte neamuri din jurul nostru, pe cari trebue să le convingem despre a noastră vrednicie. Comitetul Asociațiunii, conform statutelor acesteia a hotărât prin un proces verbal următoarele: «Se decide ca, cu această ocaziune, să se facă o expozițiune locală și pe lângă alte chestiuni generale și speciale ce se vor trata cu această ocaziune, să se însărcineze anumite persoane cu ținerea a câtorva conferințe publice relative la chestiuni ce interesează mai direct localitatea. „Cu ocaziunea deschiderea congresului se vor mai ținea încă trei conferințe despre: 1) Unirea țărilor. 2) Domnia lui Cuza-Vodă. 3) Progresele făcute în acești 60 de ani, din punctul de vedere cultural, național și economic. Sa decis de asemnea următoarele prevăzute în adresa cătră autoritățile locale : „Având însă în vedere și caracterul special al acestei serbări și ținând să se reamintească totodată și cele petrecute în preajma anului 1859 și să se cinstească și cu această ocaziune memoria marilor patrioți, cari au contribuit la acel important act, ținem a vă ruga, ca în construcțiunea ce urmează să destinați expozițiunei, să rezervați un loc ca de 100 m. p., în partea centrală a construcției, în care va expune, oricine va voi, și ori de unde va fi, obiecte relative la cea memorabilă dată, ca: documente, fotografii, autografe, sau alte obiecte, cari vor putea pune în vedere actul mnirei sau comemorarea patrioților ce l’au săvârșit“. Românii trebuiesc să se afirme pe calea științelor și să ia parte în mod neîndoios în avântul mișcării pe toate direcțiunile altor neamuri. Aceasta e o datorie de onoare, nu numai cătră omenirea din care facem parte, dar mai mult încă o sfântă datorie de împlinit, față cu neamul nostru, chiar și pentru asigurarea existenței sale în viitor. Muncind numai au rost, adecă cu pricepere, grație mijloacelor pe cari știința modernă ni le pune la dispozițiune, lucrând fără preget, în orice direcțiune prielnică nouă, vom putea să ne emancipăm și economicește, fără care emaniciparea politică e iluzorie. Numai punând în valoarea lor absolută calitățile mari ale neamului nostru și avuțiile pământului binecuvântat de Dumnezeu pe care trăim, vom putea deveni mai tari, iar România mai sigură de ziua de mâne și au rost în ale mersului celoralalte popoare cu cari ne învecinăm» *) Unde comunele bisericești sunt identice cu comunele politice, partea generală se poate contrage cu cea specială,