Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)

1908-12-04 / nr. 133

m TELEGRAFUL ROMÂN Din desprerț. „Asociațiunei Convocare. On. membri ai despărțământului XIII. Turda a „Asociațiunii pentru literatura ro­mână și cultura poporului român”, precum și toți binevoitorii și sprijinitorii ei sunt poftiți la adunarea generală ce se va ținea în 27 Decemvrie n. 1908 la orele 2 p. m. în localul școalei gr. cat. din Turda, după următoarea ordine de­ zi: 1. Deschiderea ședinței. 2. Raportul cassarului, secretarului și al bibliotecarului. 3. Alegerea a lor două comisiuni pentru consurarea rapoartelor și pentru înscrierea de membri noi și încassarea ta­xelor. 4.Predarea bibliotecei poporale în­ființate pe seama comunei P. Cean. 5.Eventuale disertațiuni. 6.Raportul comisiilor esmise. 7. Eventuale propuneri. 8. Alegerea a­lor doi membri veri­ficători. 9. Inchiderea adunării. 1. Vladuțiu Dr. Vaier Moldovan director, secretar. Alcătuirea condicei parohiale. De preotul P. Morușca. (Fine). In special. Comuna bisericească: 1. Tractul proto­­presb. de azi și de mult. Intemeerea ei, istoricul desvoltării, cu șirul preoților și evenimentele de sub ei, — după date și opere istorice și însemnări rămase. 2. Biserica cu zidirea veche și nouă, mărimea ei. Lucruri vechi de interes ar­hitectonic, sculptură, pictură, literatură. Cimitirul cu cruci, stâlpi, pomi, arbori și alte monumente închinate răposaților. Cine a străduit îndeosebi la zidire, binefăcă­torii, cantorii, curatorii, epitropi­ prâsnici. Folosirea luminărilor, făcute de mână ori cumpărate, tămâia, vinul de paus, cum se aduceau în trecut și acum. Averea în realități, fonduri, fundațiuni. 3. Școala, înființarea, funcționarea ei de l­a început, zidirea nouă ori reparaturi mai mari, învățătorii și resultatele obți­nute de ei. — Istoricul desvoltării, mij­loacele de susținere. 4. Casa parohială, dotația parohului, eclesia — sesiunea paroh. — proveniența aceleia, străformările ce a suferit în lup­tele cu uniții pentru proprietate în vre­mea prozelitismului confesional, media ve­nitelor de la patrafir, taxele diferitelor slujbe. 5. Starea credincioșilor: a) culturală, oetitul-scrisul, societăți culturale, instituții sociale, întrucât țin și acum și cum își manifestă alipirea cătră acele instituții, si­lințele ce și-au dat pentru făptuirea lor, jertfele ce se aduc pentru susținerea lor, în frunte stătătorii la astfel de mișcări. Oa­meni cu carte eșiți din sinul comunei, ga­zetele ce au străbătut în trecut și cari sunt gustate azi; b) st. morală: societăți religioase, obiceiuri în slujbe bisericești, în viața familiară și publică, datine bune și credințe deșarte, traiul moral, păcatele și relele ce bântue. Jocul, cântece, chiui­turi, bocete, povețe, glume, poreclele, fe­lul acelora de a se atribui, — numai cele proprii locului, — cu originea lor și meș­terii cuvântului iscusit, — unchiașii satu­lui, — cu note reflexive, privitoare la limba vorbită, cu dialectul și particularitățile ca­racteristice, locuțiuni stereotipe; c) șt. ma­terială: locuințele, descrierea lor, materia­lul de clădire în trecut și azi (lemne, pia­tră, cărămidă, pământ, coperite cu țiglă, șindilă, stule), îmbrăcămintea la bărbat, fe­mei și copii în timp de iarnă și în vreme de vară, portul vechiu și împestrițările nouă, traiul zilnic, hrana după anotimpuri, și felurile consumate in cantitate mai mare, mediul cheltuielilor întreținerii unei fa­milii. Isvoarele de câștig: pământul cul­­tivat de credincioși, cantitatea și calita­tea, uneltele întrebuințate, plantele culti­vate și animalele folosite, solul și îngriji­rea lor (fauna și flora), ramii economici: grădinărit — modul de cultivare — agri­cultura, cereale ori alte, vinicultura, albi­­nărit, cantitatea productelor, prețul lor curent, scumpetea zilei de lucru cu palma, cu vitele. Prețul animalelor mărunte, a vitelor de jug și ținute pentru negoț. So­­cietăți economice. Meserii, negoț, mediul câștigului la meseriași, comercianți mici și mari, români ori străini. Starea sanitară. Atât pentru trecut și în parte pen­tru viața curentă a satelor noastre.*) Isvoarele din cari se pot scoate aceste cunoștințe sunt: Experiențe și observare proprie asu­pra vieții reale, ce se petrece sub ochii noștri. Atingerea și informarea dela per­soane oficioase (notar, preot, primar, învă­țător, alți inteligenți) cu prilegiul atâtor convențri, și cu mult folos dela bătrânii poporului, cari deși povestesc cu drag și cu obiectivitate uimitoare, totuși spusele lor trebuiesc controlate. Apoi rămășițele scrise, monumentele istorice, însemnările cărților vechi, obiectele, ce mărturisesc despre un trecut, monumentele de la mor­minte, și arhivele parohiilor și ale comu­nelor, ori bisericilor surori, și consultarea operilor istorice pentru a cunoaște spiri­tul vremii cutare, hotărâtor și pentru soartea comunei respective, ori chiar cu folos direct, întrucât s’ar face pomenire de comună. Iar pentru notarea întâmplărilor, fap­telor și evenimentelor ce se ivesc și se petrec sub ochii noștri, îndreptariul, ca și la des­­groparea trecutului, să ne fie adevărul. Lu­crând numai cu tragere de inimă, cu dragoste cătră adevăr, și ținând cumpăna dreptății în mână, mai ales când e vorba de a măsura faptele și evenimentele la cari noi înșine am luat parte, poate deveni condica isvor de drepte cunoștințe. Și pen­tru­ ca însemnările despre cele petrecute sub ochii noștri să nu ne banalizeze, — nu vor avea loc în condică decât acele întâm­plări, fapte și evenimente, cari ating pe toți, nu numai pe singuratici, cari schimbă ori zdruncină chiar, averea materială, sta­rea morală, prestigiul societății, aduc pa­gube simțitoare, ori foloase de întrămare. Notele aceste de orice caracter general ori particular, chiar când e vorba de o persoană, prin mijlocirea căreia faptul înrâurează asupra mulțimii, — fie ele privitoare la ori­ce ram al vieții: religie, biserică, școală, economie, de artă etc. se expună numai faptul, cu originea, desfășurarea și efectul produs, să constate și prin povestirea stă­­rei reale să îndrume mai mult atențiunea spre ele, fără explicări personale, fără obo­­lire, cari ar putea da naștere la păreri dubioase, fără a face aprecieri de neam și biserici, căci: „naționalismul și confesiona­­lismul e bun ca îndemn la lucru, dar odată apucat condeiul cronicarului, să te gândești numai la dreptate și adevăr, cari sacrificate zic adio istoriei”. Și mai țin de potrivit a se nota în aceeași condică adunările — colegiile, conferențele — preoțești, cu hotărârile aduse. Mănunchiul de hotărâri prielnice îndreptării vieții noastre pastorale, ale di­feritelor conferențe tractuale, ar fi o fru­moasă dovadă de muncă conștiențioasă, dacă s’ar traduce în fapte. Cum însă mă­surile cuvenite luate aici spre îndreptarea scăderilor, rămân bune numai pe hârtie, fără a se fi ascultat și tradus în viață de cele mai multe ori, ci stăruind și pe mai departe în obiceiul apucat, ar fi un mijloc de indemn obligător, cel puțin moralice­­ște, dacă acele hotărâri mai de seamă s’ar induce și în condicele parohiale, întrucât cel ce le induce devine activ prin faptul că și le apropiează, le trece prin prisma sufletului său, ceea ce nu se poate să nu trezească îndemnul de a se și îndeplini. De altă parte ar rămânea în fiecare pa­rohie spre știrea tuturor preoților ce se succedează.. Astfel alcătuite condicele vor fi în­tâi de toate împlinirea unei datorii de conștiință a slujbei ce am îmbrăcat, pe lângă folosul ce ne ar aduce nouă per­sonal, comunei însăși și în deosebi isto­riei neamului nostru. Alcătuită cu râvnă, sârguință și pricepere, ne dă prilejul de a se cunoaște preotul pe sine și pe ai săi, despre cari scrie, și despre cari nu și-a dat în­deajuns seama pănă acum. Făcând tabloul fidel al trecutului și stării actuale a păstoriților săi va găsi mai cu înlesnire căile pe cari să-și indrume de aoi încolo activitatea prielnică, precum și mijloacele mai potrivite bunei izbânde. Pentru credincioși ar avea darul de a le da și păstra știința despre trecutul lor, țesut din atâtea clipe fericite ori ne­norocite din viața sufletului lor, de a le înfățișa faptele oamenilor vrednici de ur­mat, ca și evenimentele hotărâtoare în mersul traiului lor. Le-ar spune știri vechi și nouă, scumpe amintirii lor, cari îmbră­țișează întreg cuprinsul unei vieți trăite în tihnă și mulțumire, ori în aprigă luptă pentru esistență,­­ le-ar impune conștiința de sine. Suma acestor cunoștințe, un fel de depozit de întrămare din însufl ț­­­rea înaintașilor, și în aceeași vreme un zid de apărare împotriva spiritului decăzut al vremii, — și aplicate la viața zilnică, con­­stitue ceea ce numim cultură, civilizație pro­prie, și care poate fi proprietatea unuia, a mai multora, a unei comune, a neamului, ori a unei țări, dar în tot cazul formează tăria stăpânului ei, care cu cât e mai bo­gat în astfel de cunoștințe, cu atât e mai îndrăzneț, mai tare, pentru a strâmtora, a asupri și a mătura din cale-i pe cel mai slab, mai neputincios și mai inconștiu de sine. De altă parte, pentru un nou venit în comună, care în puterea slujbei sale dela început e chemat a lua în mână cârma mulțimei, preotul ori învățătoriul de pildă, condica îi va fi o dreaptă și si­gură călăuză, care nu-i va lăsa să dibue în întunerec, să facă adeseori triste expe­­riențe pănă ce să-și cunoască mediul și nu va fi nevoit să cheltuiască atâca ener­gie și silință pentru a ști trecutul unei co­mune lui necunoscute, pentru a stoarce din acela învățămintele povățuitoare, găsind și razimându-se pe cunoștințe si­n­­gure și lămuritoare, curând va putea prinde firul muncei sale izbăvitoare, va putea zidi cu spor și solid la edificiul măreț, a cărui clădire ne este încredințată nouă preoților. Chiar superiorilor ar da indicii practice pentru conducerea celor de jos și ar îndemna la sprijinirea inzuințelor a­­cestora. Și în aceeași vreme condicele și-ar avea însemnătatea lor mare și pentru isto­ria neamului. Nu încape îndoială, istoria neamului s’a scris de bărbații luminați de pe vremuri, ce am avut norocul ai încălzi la sufletul nostru, se scrie și azi de oa­meni chiemați și cunoscători, și uneori se încearcă și de neccsemații, ce râvnesc laude prin greșelile și rătăcirile lor, dar suntem încă departe de desăvârșire. Dar oare neamul din ce se alcătuiește? Nu din biserici, din sate, orașe, ținuturi cu locui­­torii lor ? Deci istoria completă a acestora ne trebue întâi, ca să putem avea istoria neamu­lui, nu numai în linii generale, ci cu adâncă pătrundere în toate fibrele vieții lui, căci nici închipui nu ne putem cunoașterea temeinică a întregului, fără cunoașterea amănunțită a părților lui. Condicele parohiale alcătuite con­­știențios în toate satele locuite de suflare românească, ar sluji la vreme bogat ma­terial și prețios viitorului cercetător isto­ric neobosit, care fără patimă și fără păr­tinire, răsfoind materialul adunat pe în­delete de harnicii și cucernicii părinți ai satelor, va avea să alcătuiască acea magna carta a neamului nostru. Din România. Apel, adresat membrilor Asociațiunei române pentru înaintarea și răspândirea științelor, societăților române cu caracter cultural sau economic, mem­brilor corpului didactic, presei române și oa­menilor cu dor de mersul înainte al țării și neamului. Acest apel se adresează Românilor de ori și unde, Asociațiunea fiind o institu­ție a neamului, și nu numai a țării româ­nești. Asociațiunea română pentru înainta­rea și răspândirea științelor, este o insti­tuție cu caracter cultural, economic și na­țional. Ea a fost creată în 1902 și a inau­gurat activitatea sa prin congresul dela Iași din acelaș an. S’a ales atunci Iașul, de­oarece în acest oraș se crease la 1833 cea mai veche societate culturală română, Societatea medicilor și naturaliștilor din Moldova, care există și astăzi. De la acea dată Asociațiunea a mai ținut întrunirile sale în București, la 1903, când sub auspiciile ei a avut loc și espo­­sițiunea de pe splaiul general Magheru nr. 2. In urmă la 1904 ea s’a întrunit la Cra­iova, în 1905 s’a ținut congresul la Con­­stanța, iar la 1906 congresul a avut loc din nou în București, cu ocasiunea marei manifestațiuni culturale, economice și na­ționale, care a fost esposițiunea generală română din 1906, întocmită cu prilejul sărbării de 40 ani a domniei M. S. Rege­lui Carol I. La anul, în toamna anului 1909, se va ținea viitorul congres în orașul Foc­șani, între 20—25 Septemvrie. De astădată orașul Focșani era lo­cul indicat pentru întrunirea ei și acest congres va avea o însemnătate specială, de­oarece în 1909 se împlinesc 50 ani de la unirea țărilor surori Moldova și Mun­tenia. Copiii din 1859 sunt astăzi bătrânii țării, micile principate dela acea dată au dat naștere regatului român. Mulți din vrednicii patrioți de la 1856—1859 din fe­ricire mai trăesc încă, poporul puțin cult, aflat atunci sub suzeranitatea Tur­ciei, este incontestabil mult mai cult, mai liber, mai fericit, de sine stătător și con­știent de misiunea sa. Unirea a două țări surori urmează în present unirea sufletească a neamului întreg. El nu poate deci la această dată să nu caute un moment înapoi. De acolo va putea el căpăta expe­­riența trecutului și din faptele inimoase de la 1821, 1818 și cu deosebire din cele petrecute între 1856 și 1859. Românii vor putea să-și croiască mai sigur o cale ho­tărâtă și deamnă, prielnică unității cultu­rale a neamului și întăritoare regatului român. Științele sunt basa fericirii și pu­terii popoarelor. Ele numai le asigură vii­torul și rostul în lume în mod neîndoelnic. Armata, poporul armat chiar, în pre­sent și viitor, numai atât vor prețui, cât vor valora starea lor culturală și puterea lor economică. Iată de ce la orice inzuință făcută la noi pe căile culturale și economice, ini­mile caută să se încălzească și orice judecată românească să se înalțe, deoarece am a­­juns timpul, când mai mult ca ori în ce altă împrejurare, trebue să ne încredințăm odată, că numai într’acolo ne este scăpa­rea și isbânda. Congresul Asociațiunii Române pen­tru înaintarea și răspândirea științelor urmărește în prima linie acest scop, și iată de ce, ducândune la Focșani și dânsu-ne: .... mână cu mână Cei cu inima română!... vom contribui și de astă dată la o lucrare sănătoasă. Iată ce urmărește Asociațiunea! Pe acest tărâm nimeni în lume nu poate a ne opri de a lucra pentru înăl­țarea neamului, uniți în cuget și voință. La Focșani dar. Și pentru a răs­punde scopului ce urmărim, facem cunos­cut prin aceasta tuturor celor ce voesc și pot, precum și multora ce trebue să poată și să voiască, să se pregătească de cu vreme cu studii și memorii, să pregă­tească cercetări noi, sau să rezume pe cele ce le au în curs, și toți să aducă acolo lucrările ce au dat la lumină. Un congres de această natură și care se ține mai ales după­­ 60 de ani de la un fapt istoric, atât de hotărâtor pentru nea­mul românesc, trebue să fie un fel de exa­men public, dovada ce trebue să facem pentru bunul nostru mers și despre cele ce trebue să urmeze pe viitor, față și cu noi înșine și față de alte neamuri din jurul nostru, pe cari trebue să le convin­gem despre a noastră vrednicie. Comitetul Asociațiunii, conform sta­tutelor acesteia a hotărât prin un proces­­­ verbal următoarele: «Se decide ca, cu această ocaziune, să se facă o expozițiune locală și pe lângă alte chestiuni generale și speciale ce se vor trata cu această ocaziune, să se însăr­cineze anumite persoane cu ținerea a câtorva conferințe publice relative la che­stiuni ce interesează mai direct localitatea. „Cu ocaziunea deschiderea congre­sului se vor mai ținea încă trei conferințe despre: 1) Unirea țărilor. 2) Domnia lui Cuza-Vodă. 3) Progresele făcute în acești 60 de ani, din punctul de vedere cultural, nați­onal și economic. S­a decis de asemnea următoarele prevăzute în adresa cătră autoritățile lo­cale : „Având însă în vedere și caracterul special al acestei serbări și ținând să se reamintească totodată și cele petrecute în preajma anului 1859 și să se cinstească și cu această ocaziune memoria marilor patrioți, cari au contribuit la acel impor­tant act, ținem a vă ruga, ca în construc­­țiunea ce urmează să destinați expoziți­­unei, să rezervați un loc ca de 100 m. p., în partea centrală a construcției, în care va expune, ori­cine va voi, și ori de unde va fi, obiecte relative la cea memorabilă dată, ca: documente, fotografii, autografe, sau alte obiecte, cari vor putea pune în vedere actul mnirei sau comemorarea pa­trioților ce l’au săvârșit“. Rom­ânii trebuiesc să se afirme pe calea științelor și să ia parte în mod ne­îndoios în avântul mișcării pe toate direcți­unile altor neamuri. Aceasta e o datorie de onoare, nu numai cătră omenirea din care facem parte, dar mai mult încă o sfântă datorie de împlinit, față cu neamul nostru, chiar și pentru asigurarea existenței sale în viitor. Muncind numai au rost, adecă cu pricepere, grație mijloacelor pe cari știința modernă ni le pune la dispozițiune, lucrând fără preget, în orice direcțiune prielnică nouă, vom putea să ne emancipăm și eco­­nomicește, fără care emaniciparea politică e iluzorie. Numai punând în valoarea lor abso­lută calitățile mari ale neamului nostru și avuțiile pământului binecuvântat de Dumnezeu pe care trăim, vom putea de­veni mai tari, iar România mai sigură de ziua de mâne și au rost în ale mersului celoralalte popoare cu cari ne învecinăm» *) Unde comunele bisericești sunt identice cu comunele politice, partea generală se poate contrage cu cea specială,

Next