Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)
1908-06-10 / nr. 62
iVn 62 ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 10 fil. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibin, Marți 10/23 Iunie 1908. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserținnile să se adreseze Administrației tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 45. INSERȚIUNILE. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se Înapoiază. Anul LVI. Pentru odată 14 fil., — de două ori 24 fii., — rândul cu litere garmond. de trei ori 30 fiii „Renașterea Austriei.“ Intr’un ziar german cu mare trecere, în „Kölnische Zeitung“, apărut acum, nu de mult, un articol de fond foarte interesant, în care era vorba despre renașterea Austriei. Articolul era scris, cum se spunea, de un politician de frunte din Austria, care și-a tălmăcit, nu numai vederile sale proprii, ci și ale altor numeroși consuți de principii, ceea ce e ușor de constatat din faptul, că articolul și-a făcut cursul, în întregime, ori în estrase scurte, prin mai multe ziare germane din Austria. Scriitorul articolului face întâiu de toată constatarea, că părerea foarte lățită prin cercurile politice din afară e aceea, că monarhia habsburgică e acum îmbătrânită și slăbită, e o adevărată ruină, care trăește numai pe temeiul trecutului istoric ce-l are, și e chestie de timp numai, când se va descompune. Pentru că în zilele de astăzi se face numai politică reală, iar politica reală nu are interese pentru ruinele politice, aibă ele orice trecut însemnat și frumos istoric. Părerea aceasta însă e greșită, cu toate că ea are mulți credincioși. Pentru că descompunerea Austriei numai așa s-ar putea face, dacă Germania ar voi să-și mărească teritorul și să-și mute hotarele mai spre răsărit. Nu zace însă în interesul Germaniei, ca pe lângă cele trei milioane și jumătate de Poloni, să-și mai incorporeze alte opt milioane de Slavi, pe cari i-ar moșteni dela Austria. Dar tocmai să voiască Germania lucrul acesta, o extindere teritorială intenționată din partea ei, în inima Europei, ar întâmpină cea mai mare împotrivire din partea tuturor marilor puteri europene, și s’ar putea naște un razboiu european, ca și care n’a văzut lumea dela Napoleon încoace. In privința aceasta deci, atât Austria, cât și Europa, pot să fie liniștite. Ideea e nerealizabilă, chiar și din motivul, că existența Austriei e o necesitate, căci daca n’ar există Austria, ar trebui creată de nou. Austria trebuee deci să existe, întrebarea e numai, că în ce formă, cu ce organizație, care să fie viitorul acestei monarhii, pentru ca să nu mai fie considerată și decretată de ruină ? Forma de astăzi de guvernare e greșită în monarhia habsburgică, — zice autorul articolului. Dualismul nu a fost o invenție norocoasă. De când există dualismul, monarhia austro-ungară nu e alta, decât o trăsură, la care trag doi cai, însă fiecare în direcție opusă. De aceea s’a întâmplat, că trăsura a rămas tot pe loc, n’a făcut nici un pas înainte. Au fost zile, în cari calul ungar era cel mai tare, el trăgea mai bine la trăsură. Au venit apoi zilele, în cari calul austriac a luat pe dinainte pe cel ungar. Trăsura a rămas însă tot înglodată. Alt remediu nu este deci, decât să se prindă alți cai la trăsură, ori mai bine, în loc de doi cai, cari nu se nurăresc, să se prindă numai unul. Principiul dualistic, într’un stat cu vre-o douăzeci de naționalități, e nenatural și e și periculos, pentru că provoacă neînțelegeri și dușmănii între naționalități. Ce formă de stat să se dee deci Austriei, pentru a se renaște, și a deveni iarăși o putere mare și temută europeană? Autorul articolului crede, că numai în înțelesul proiectului de nouă împărțire și organizare a monarhiei habsburgice, propus de dnul Aurel C. Popovici, în cartea sa despre „Marea Austrie11, se poate pune temelie nouă și durabilă monarhiei noastre, și crede, ca numai pe calea aceasta pot fi apărate cu succes interesele monarhiei, dar și ale popoarelor diferite. Și are convingerea autorul articolului, că deși nu acuma, și nici în viitorul prea apropiat, totuși planul dlui Popovici, — despre a cărei capacitate și înțelepciune politică vorbește cu multă laudă, — are să fie realizat. Lumea, deși în parte cam fără voe, să ocupă totuși „cu ideea reformării monarhiei, — zice autorul, — și ideea aceasta zace în aer, așa zicând, și cu putere constringentă să furișează în capetele oamenilor. Fără îndoială, că va trece încă multă vreme, pănă ideea va ajunge să fie coaptă pentru a fi realizabilă, pentru a aduce fructe. Dar că vremea va veni totuși odată pe seama ideei, e lucru care poate fi afirmat cu siguranță, fără a dă omul de primejdia de a fi desmințit din partea viitorului, dacă face afirmarea aceasta. Chiar și acuma, ideea a câștigat inima și capul acelora, cari văd situația monarhiei, nu prin ochilarii de partid, ca Nemți, ca Slavi, etc. ci curat ca — Austriaci. Iar unde se găsesc astfel de bărbați în număr mai mare, decât tocmai acolo, unde ideea monarhiei unitare are viață, trecere și putere, în — armată? In armată a aflat ideea monarhiei unitare echou însuflețit, ca nici unde altundeva, și cu toate, că armata se reține de la politică și face pe privitorul mut cu privire la desvoltarea lucrurilor, totuși ea crede mai mult și mai tare în realizarea ideei acesteia, în renașterea Austriei. “ O săvârșită lor învingere, ori poate, chiar nimicire. Zace însă în interesul monarhiei austro-ungare și în interesul dinastiei se poarte războaie cu propriile ei popoare, ori cu unul din aceste popoare? Asta e, credem noi, partea, din care n’a fost prinsă chestia din partea politicianilor austriaci, încântați de ideea „Marei Austrii“, care însă va trage mult în cumpănă, atunci, când se va crede sosit momentul de a se face — renașterea Austriei. FOIȘOARĂ. Serate de ale meserieșilor noștri. Ședința literară a 5-a a „Reuniunei sodalilor români din Sibiiu“, ținută la 28 Maiti o., a fost închinată drept prinos provedinței divine, care a încununat pe patronul Reuniunei, pe I. P. S. Sa domnul Arhiepiscop și Metropolit I. Mețianu, cu vârsta numai rar ajunsă de muritori, de 80 ani, în deplină putere și vigurositate. Prezidentul Reuniunei, dl Victor Tordășianu, referindu-se la vredniciile I. P. S. Sale, câștigate prin conlucrarea părintească, prin jertfele și interesul, ce-i poartă tuturor așezămintelor noastre, ne schițează unele date mai importante din viața I. P. S. Sale. Născut la 9 Maiu 1828 în Zernești, I. P. S. Sa la vârsta de abia 8 ani, perde pe tatăl seu și rămâne sub conducerea mamei sale, pline de evlave și dragoste creștinească. La timpul său face școala elementară din Zernești, gimnasiul rom. cat. din Brașov, liceul din Cluj, iar la 1847 întră în teologia din Sibiiu, pe atunci organisată din nou prin Andreiu bar. de Șaguna. Dela 1850—52 e protonotarul Branului, iar dela 1853 întră în tagma preoțească, devenind paroh în Râșnov, după un an administrator protopresbitera), iar la 1860 protopresbiter al Bradului. La 1864 e deputat în dieta din Cluj și în acest timp e decorat de M. Sa cu crucea de aur cu coroană. Rămas în 1867 văduv, la 1874 e ales de vicar episcopesc al Orăzii mari, iar la 1875 episcop al Aradului și domnește 23 ani de plină muncă pe toate terenele vieții noastre. La 1879 e distins de M. Sa cu ordul „Coroana de ferol. II.“ pentru merite pe terenul bis., școl. și filantropic, cu care e împreunat și titlul de baron, iar la 1896 primește ordul „Francisc Iosif cl. I.“ La 19/31 Dec. 1898 e ales de congresul naț. bis. arhiepiscop și metropolit, la 18 Faur 1899 e întărit, iar la 12 Martie acelaș an se introduce în scaun. Chiar dela începutul activității sale de metropolit, I. P. S. Sa a implorat binecuvântare cerească asupra clasei noastre de mijloc în genere și asupra Reuniunei noastre îndeosebi. Se înscrie membru pe viață, mai apoi membru fondator al ei, iar la 1900 primește titlul de patron al nostru. Dragostea nemărginită ne-a arătat-o întotdeauna primindu-ne în șirul deputățiilor, cari l-au felicitat la ocuparea scaunului de metropolit, apoi participând la toate lucrările noastre cu încurajarea și jertfele sale. I. P. S. Sa asistă la deschiderea marei expoziții industriale, aranjate de noi la 1902, la ceremonialul Nu ne îndoim, că politicianii din Austria întru adevăr își frământă mintea cu realizarea ideei unei „Mari Austrii“, puse pe baie nouă, drepte și durabile, mulțămitoare pentru casa domnitoare și pentru diferitele popoare ale monarhiei. Dar suntem convinși, că realizarea ideei, — dacă ideea ar ajunge cândva să fie realizată, — ar costă multă vărsare de sânge. Pentru că Maghiarii nici când nu se vor învoi să fie reduși la mai puțin decât ce sunt acuma, iar pentru a putea fi constrânși la aceasta, se va cere purtarea unui războiu lung de slăbire în contra lor, terminat cu defestiv din biserica catedrală din prilegiul jubileului nostru din 1907 și tot în acest an dă vot corului bisericesc al nostru să cânte la serviciul divin din biserica catedrală. I. P. S. Sa este primul, care jertfește an de an sume însemnate la împărțirea darurilor de Crăciun săracilor noștri și poartă deosebită și părintească îngrijire pentru moralitatea și bunăstarea măiestrilor, calfelor și ucenicilor meseriași. Cu un cuvânt, zice dl Tordășianu, patronatul I. P. S. Sale dar și binecuvântare cerească a revărsat asupra lucrărilor noastre, închinate binelui obștesc. Se cuvine deci să ne asociem și noi credincioșilor, cari rugăciuni pioase au înălțat cătră tronul ceresc, pentru îndelunga viață a I. P. S. Sale! Cuvintele prezidentului nostru au fost însoțite de nesfârșite aclamări la adresa marelui jubilant. Mult a contribuit la înălțarea actului serbării prelegerile cu schiopticonul, ținute de zelosul profesor A. Bratu și de clericul Ghiță Navrea. Chipurile, datele biografice și schițarea lucrărilor lui George Lazar, V. Alexandri, M. Eminescu, Creangă, Slavici etc., apoi chipurile din răsboiul ruso-turc-român, ne-au înălțat sufletește și ne-au îmbogățit cunoștințele despre cei mai aleși bărbați ai neamului. Vii și nesfârșite aplauze au fost recompenza ostenelelor harnicilor prelegători. Logică ungurească. Asupra nomenclaturei geografice și asupra modului, cum ar fi să se scrie numirile orașelor mari din străinătate în cărțile și ziarele maghiare, s’a improvizat un interesant schimb de păreri între savantul profesor de geografie de la universitatea din Budapesta, Loczy, și între directorul ziarului ,Bud. Hírlapi, Rákosi Jenő. Acesta susține, că oricărui Maghiar cinstit îi sare țandăra — ceea ce după cum se știe, e lucru prea de toate zilele — când vede, că în străinătate orașele ungurești sunt amintite tot cu numiri germane: Ofen-Pest, Klausenburg, Fünfkirchen, etc. Și patrioții noștri trebuee să fie cuprinși de indignare, fiindcă numirile aceste germane nu sunt înrădăcinate adânc în tradiția istorică, ci fiind de o proveniență mai recentă, ele provoacă amintirile dureroase ale unor timpuri copleșite de tendinți dușmănoase maghiarimii — tendinți de germanizare mai ales, ca în epoca iosefină, sau pe timpul lui Boch. De altă parte însă străinii n'au motiv de a se supăra, dacă Maghiarii întrebuințează și ei consecvent numirile de: Lipcse, Bécs, Boroszló în loc de : Leipzig, Wien, Bresslau, etc., căci geniul națiunii maghiare e mai obicinuit cu formele dintâi decât cu cele din urmă, ceea ce însă nu învoadvă pericolul maghiarizării pentru numitele orașe, nici nu evocă amintiri neplăcute din trecut. Recunoaște Rákosi,că nu este nici un pic de logică în această argumentare. Ceea ce însă n’are a face. Capricioasei sale judecăți patriotice așa îi place și de aceea dreptatea trebue să fie pe partea lui, căci se știe, că dreptatea nu e totdeauna cununată cu logica. Savantul geograf Lóczy face însă atent pe bunul său prieten Rákosi. Un cvartet duplu improvizat, dar bine instruit și disciplinat, condus de un necunoscător al limbei noastre, ne-a surprins în mod plăcut cu câteva cântări ocazionale: mititica Stănuța Pinciu, a recitat frumos poezia „Aurora“; socialul lăcătuș I. Pop, a dat un mic, dar succes esamen al ocupației sale din oazele libere cu violina; mititica Amalia Munteanu, a fost de tot drăguță în poeziile „înainte“ și „Limba mea“, predate foarte frumos și însoțite de gesturi potrivite, învățăcelul lăcătuș (maturizantul) Ioachim Sociu, aci cântând din violină, aci tânguindu-se de supărare, că nu toți măiestri țin cu zel la lucrările de înaintare și luminare ale societății noastre, închee cu un apel cald cătră toată suflarea să fim cu mic cu mare la posturile noastre, mititelul Ilie Petrașcu, fratele măestrului croitor Petrașcu, deși venit de curând de la școala sătească, ne-a impus prin curajul, cu care a recitat poezia „Iarna pe uliță“ de Coșbuc. Cântările frumoase ale binecunoscutului cântăreț I. Stanciu, au plăcut ca întotdeauna. Sumarele ședințelor administrative, cetite de notarul S. Duca, mărturie ne sunt de lucrarea neîntreruptă, ce se desvoaltă în sinul Reuniunei. După sortarea celor 12 cărticele folositoare, dl Tordășianu, mulțămind dilor Bratu și Navrea pentru prețioasa conlucrare, ne invităm la ședința din 25 Iunie n. c. Învingătorul.'