Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)

1908-10-14 / nr. 112

Nr. 112 ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 8 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibiiu, Marți 14/27 Octomvrie 1908. TELEGRAFUL Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserținnile l­­­e adreseze Administrației tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 411. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Anul LVI. INSERȚIUNILE. Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fill rândul cu litere garmond. I. Un distins amic al domnilor de la „ Țara Noastră"­ a scris sub tit­lul de sus un articol, pe care re­­dacțiunea revistei numite îl publică „cu plăcere“, în fruntea numărului din urmă. Bine­face. Articolul e bine scris, ca limbă și compoziție. Iar cu fap­tul, că “„distinsul amic“ să ceartă rău cu logica în articolul său, și că desconsideră cu desăvârșire faptele, adevărurile istorice, cine să-și mai bată capul ?!.. E destul pentru zilele noastre, dacă vorbe frumoase, f­raie sforăitoare, se aruncă pe hârtie, unele lângă altele, ca „distinsul a­­mic“ să treacă de mare meșter al scrisului românesc, al istoriei și al politicei. Articolul ar fi să fie o polemie cu noi, o combatere, — cu argu­mente istorice, — a articolului nostru de fond din numărul 102 curent, în care spuneam, că nu aprobăm îm­părțirea dignitorilor noștri biseri­cești, candidați la treapta arhieriei, în patrioți și nepatrioți de o parte, iar de alta parte în buni Români și slabi Români, pentru că fiecare dintre ei își servește cu credință bi­serica națională română, și fiecare dintre ei e și bun patriot, firește, în sensul cel adevărat al cuvântului. Cu afirmările acestea ale noa­stre, precum și cu acelea, că bise­rica noastră nu face politică, și că ea nu e formată din naționaliști, ori nenaționaliști, ci din credincioși, — nu e mulțămit scriitorul artico­lului publicat „cu plăcere“ în „Țara Noastră“, și ne trage o lecție straș­nică, din istorie, din politică, din dreptul canonic, din toate. Suntem convinși, că cetitorii ziarului nostru au înțeles la timpul său rostul articolului pe care ni-l combate acum distinsul amic al domnilor de la „Țara Noastră“, și dacă dânsul singur nu a străbătut în adevăratul înțeles al articolului, nu poate să formeze decât o notă rea pentru agerimea minții sale. Destul însă, că dșa nu e mul­țămit cu stabilirea adevărurilor, fă­cută din partea noastră, pe temeiul stării faptice de lucruri, și să crude îndreptățit să dee o categorică de s­­mințire celor spuse de noi. In numele cui? In numele digniturilor biseri­cești, despre cari a fost vorba, și cari au fost luați în apărare de noi în contra atacurilor ce li se aduse­seră, din partea ziarelor chemate și nechemate? Nu credem să aibă împuternicire dela ei. In numele bisericei? Tot atât de puțin îl vor fi încredințat cor­­porațiunile noastre bisericești, se spună despre ele neadevărul, că ar face politică. Iar dela credincioșii cari for­mează biserica, asemenea nu va avea nici o plenipotență. Deci desminte în­­ numele propriu, închipuindu-și, că e o autoritate, care stă deasupra tuturor, și căreia ascultare trebue să i se dee din partea tuturor. Des­minte însă lucruri, cari nu pot să fie desmințite. Pentru că ce desminte anume? Că biserica noastră nu o formează credincioșii, ci politicianii, ori națio­naliștii? In fața acestei desmințiri îi punem însă cuvintele Maiestății Sale din introducerea făcută legii fundamentale a bisericei noastre na­ționale române, statutului organic, cari sună astfel: „Noi, Francisc Iosif I etc. etc. Salutarea Noastră regească tuturor pe cari îi privește causa aceasta în present, sau îi va privi în viitor. (Salutare regească deci și distinsu­lui amic al domnilor dela „Țara Noastră“!.) .. . „După ce ... credincioșii de religiunea gr.-ort., despărțiți în două provincii bisericești, una de alta independentă, devenită indreptățiți Petru, fratele lui Asan, se pune în fruntea armatei și ține tronul pe seama sa. Dar nici el nu domnește mult, căci cade victima unui asasinat. In locul lui Petru se proclamă im­perator al Românilor și al Bulgarilor loan, al treilea frate al lui Petru și Asan. Nu este nici el mai blând cu Grecii. El con­tinuă calea glorioasă a fraților săi. Faima armelor romane deșteptase toată Europa. Papa Inocențiu III. trimite răspuns lui loan, că îl va ajuta la orice ocazie, dacă va as­culta de biserica Romei. Ioan primește propunerea Papei, și acesta îi trimite pe cardinalul Leon (1208), care îl încoronează rege al Romanilor și al Bulgarilor. Peste un an după aceasta (1204), ar­miile cruciate cuprind Constantinopolul și pun imperator pe Baldovin Flandru. A­­cesta cere de la Ioan, să deșarte Misia, sub cuvânt, că ea se ține de imperiul bizantin. Drept răspuns loan ia armele, bate pe cruciați și prinde pe Baldovin Flandru, pe care îl aruncă în temniță în Târnova. Când după aceea imperatorul loan fu ru­gat de cătră Papa Inocențiu, să libereze pe Baldovin, el îi răspunse, că Baldovin a murit în închisoare. Imperatorul loan după aceea bate vre-o 10 cetăți bizantine, iar pe locuitorii lor îi duce la Dunăre de fondează cu ei o colonie. In urmă imperatorul loan, a­­j­ungând la Tesalonica, moare de răceală (1207). își conduce și regula ei înșiși, între marginile legilor țării, independent afacerile lor bisericești, școlare, și cele fundaționale, relative la ace­stea, (deci nu și cele politice!) etc. ect. Ea se zică, după însuși textul legii noastre fundamentale biserice­ști, și după înseși cuvintele Domni­­toriului, biserica noastre o formează credincioșii / Ce desminte deci domnul cu articolul din „Țara Noastră“? Fap­tul, că în biserica noastră nu se face politica? Se ne arate o singură ho­tărâre, luată din partea vreunei cor­­porațiuni bisericești, cu privire la stabilirea programului politic națio­nal, la organisarea partidului, la a­­ranjarea de întruniri politice, etc. Nu va putea. Căci politica aceasta mi­litantă am ințeles’o noi, nu cea bi­sericească, școlară, ori economică, pe care a făcut’o biserica noastră și arhiereii ei totdeauna când a ce­rut trebuința. Deci nu are ce des­­minți nici în privința aceasta. Desminte poate faptul, că dig­­nitorii noștri bisericești nu iau parte la luptele politice? Dar aci se des­minte singur pe sine, pentru că în­suși constată din capul locului, că astăzi „nu este nici unul între arhie­reii români, care să dee cel mai pa­lid sprijin politic poporului nostru“... Și aci e conflictul, în care a ajuns domnul cu desmințirea catego­rică cu logica. Pentrucă dacă nu fac arhiereii politică, nu face nici biserica de ei condusă, și nu fac nici credincioșii, bine­înțeles, în bi­serică. Căci aceea ce fac ei apară de biserică, fac ca Români, ca cetă­țeni liberi de stat, ca oameni de partid politic. Nu e tot una deci, să fi cre­dinciosul unei biserici naționale, și aderentul unui partid politic națio­nal, pentru că prea sunt deosebite terenele libere de mișcare pentru unul și pentru celalalt. Lucrul a­­cesta se pare că nu-i știe domnul cu articolul, și de aci confuzia de idei. După moartea lui loan se face îm­părat al Românilor și al Bulgarilor ne­potul seu de soră, Florilă, sau Buzilă. De la Asan, fondatorul imperiului ro­­mâno-bulgar, rămăsese un fiiu anume Ioan. La moartea tatălui seu, fiind încă prunc, el fu dus pe ascuns și crescut în țara ro­mânească. Acest loan, după ce se face mare, vine cu ajutor armat din România, bate pe Florilă, îl prinde, îi scoate ochii și ia tronul tatălui seu Asan (1222). Sub acela se strică unirea Românilor și a Bul­garilor cu biserica Romei. Teodor Anghel Comninul, deși se în­­cuscrise cu loan Asan, dând pe fata sa Maria de soție fratelui său Emanoil, tot se scoală cu armele în contra sa. Ioan Asan, bate pe Greci și prinde pe Teodor Anghel și mulți notabili de ai sei. După această strălucită victorie se supun lui loan Asan de bunăvoe: Adrianopol, apoi Didimotihu, Voleru tot, Serre, Pelagonia, Prilapu, și altele de prin­prejur. Ioan Asan străbate Tesalia, cuprinde Elvanul și pradă pănă la Hiricum. După multe fapte glorioase, loan Asan moare (1241). Lui îi succede la tron fiiul său Caliman, ce-l avea din muierea sa ungară. Acesta reînoiește legăturile de pace cu imperatul Grecilor, dar moare în acelaș an. In locul său vine la tron Mihail, fiul lui loan Asan, însă din femeea sa Irina. Dar și acesta este omorât de alții. Dar să nu-1 luăm prea cu as­prime pentru intențiunile sale de altcum bune, înțelegem pe deplin, nu aceea ce scrie domnul cu des­­mințirile, ci aceea ce voia se spună în articolul seu. Adevărul nu-1 poate nega, pentru că e așa cum noi l-am e spus, dar ar dori, să nu fie așa. Arhiereii noștri și ceialalți dignitori bisericești încă sunt cetățeni de stat, liberi să facă politică, deci ar putea, și ar trebui să facă politică­ bilă. Pusă astfel chestia, e discuta­mai ales, că scriitorul artico­lului de combatere folosește ca motto o părticică din o scrisoare a mare­lui Șagana și constată, că Șaguna „a stabilit linia de conduită a viitori­lor Arhierei"”. Da, însă linia acea­sta de conduită nu e aceea, pe care și-o închipuește scriitorul articolului, ci tocmai aceea, pe care o au Ar­hiereii noștri astăzi. Deci aci e conflictul scriitorului articolului și cu istoria, cu faptele întâmplate. Dar îl vom lumina într’un alt arti­col următor: Nr. 11.695 Bis. Notificare oficială. Profesorul de la institutul teo­logic din Caransebeș Dr. Dimitrie Cioloca a pus sub tipar retipărirea predicilor pentru toate Duminecile anului bisericesc de profesorii de la universitatea din Cernăuți Dr. Emi­­lian Voiutschi și Dr. Teodor Tar­no­vszky. Opul se tipărește în trei tomuri de câte 22—80 coaie. Prețul de fie­care tom câte 8 cor., în total deci 15 cor. Abonamentele sunt a se face la profesorul numit în Caransebeș. Lucrarea aceasta să recomandă deosebitului sprijin al preoțimei noa­stre. Sibiiu, din ședința sen. biseri­cesc ținută la 7 Oct. 1908. Consistoriul arhidiecezan. FOIȘOARA. Din istoria Bulgariei. (Fine). Isachie Anghel se decise a purta din nou și în persoană răsbeț contra Românilor. Se prepară foarte tare din oameni și bani, mai primind și ajutoare de la socrul său Bela III, regele Ungurilor. Toate ace­stea însă sunt în deșert. Românii deve­niseră prea tari, și amorul libertății și al independenței lor îi făcuse invincibili. Isa­chie Anghel este bătut cumplit de cătră Români (1195). După această complectă învingere, el este prins de cătră fratele său Alecsie, care îi scoate ochii și îi ia tronul. Alecsie voește a face pace cu Ro­mânii, dar nu putu primi condițiunile cele grele puse de dânșii, și răsbelul continuă. Românii bat încă de două ori și pe Alecsie. In al doilea răsbel, care a fost foarte în­semnat, însuși Isachie sevastocratorul, gi­nerele lui Alecsie, pe care-l trimisese să poarte răsbelul în locul său, cade prins în mânile lui Asan. Tradarea însă pune capăt vieții be­licosului și gloriosului imperator Asan. El este omorât de către un văr al seu, care spera să-i ia tronul cu ajutorul lui Aleosie. Ca Caliman al II-lea se sfârșește vița bărbătească a lui Asan, fratele lui Petru și Ioan. Acum se alege împărat Constantin al II-lea, fiiul lui Tuhu. Acesta, ca să-și legitimeze stăpânirea, își lasă muierea și ia de soție pe Irina, nepoata lui loan Asan, căreia se cădea acum imperiul ro­­mâno-bulgar. In timpul acestui imperat (1277), tă­tarii de la marea neagră trec prin Dacia orientală în Moesia și o devastă. împăra­tul Constantin, fiind pătimaș, nu poate da pept cu barbarii. Atunci Curcubeta,­­sau Cordocubaf purcarul, se pune în frun­tea locuitorilor și bate pe barbari. După această victorie, Curcubeta întoarce ar­mele în contra lui Constantin, îl învinge și îl ucide, dar el se proclamă imperat al Românilor și al Bulgarilor. Curcubeta domnește pănă la 1281 și moare în luptă cu Tătarii. La 1324 se șue pe tronul imperiului româno-bulgar Gheorghe II Terter. El bate pe bizantini și le ia mai multe ce­tăți, dar moare peste un an. Românii și Bulgarii proclamă de îm­părat pe Mihail IV-lea. Acesta, cu a­­jutorul Românilor din stânga Dunării, bate pe bizantini, după aceea se împacă cu dânșii. El moare din cj cauza unei plage, ce a primit într’un resbel ce a avut cu Ștefan regele Sârbiei. Românii și Bulgarii aleg atunci de imperator pe Alexandru, vărul lui Mihail (1830).

Next