Telegraful Roman, 1910 (Anul 58, nr. 1-141)
1910-06-10 / nr. 61
Anul ST111. ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibin, Joi 10/23 iunie 1910. TELEGRIFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserținnile să se adreseze Administrației tipografiei arhid., Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. măcelarilor Nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Nr. 61. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii, rândul cu litere garmond. Conducătorii. Părerile altora. Constatăm cu multa satisfacție, că părerile pe cari le-am exprimat în coloanele ziarului acestuia cu privire la greșelile ce s’au făcut la alegerile pentru dietă din partea conducătorilor partidului național român, sunt aprobate din partea ziarelor naționale: „Libertatea“ din Orăștie, „Tribuna“ din Arad, și „ Gazeta de Duminecă“ din Șimleul Silvaniei. Ea și „Unirea“ din Blaj încă pune vina pentru înfrângerile de la alegeri pe unii dintre conducători, pe cei din Banat și din părțile ungurene, dat fiind, că acolo a fost înfrângerea partidului mai simțitoare. In fața atâtor păreri conglesuitoare credem că e de prisos a ne mai motiva și justifica punctul nostru de vedere, e spus de altcum destul de clar în articolele premergătoare. Vom reproduce deci părerile acestor gazete, cari în punctul acesta se solidarizează cu noi, iar pentru cei ce nu cunosc stările de lucruri dela ziarul nostru mai avem să spunem următoarele: 1. Ziarul nostru nu a fost niciodată și nu e nici astăzi organ al comitetului partidului național român, deci nu-1 obligă nici un angajament, și nici disciplina de partid, de a aproba comitetul, ori a’l lăuda totdeauna, și când face bine, și când face rău, în ce privește conducerea de partid. Dreptul de controlă și de critică l’am avut însă totdeauna, și dreptul acesta ni-l ținem rezervat și pentru viitor, anume: dreptul de a aproba numai aceea ce vedem că e bine și în interesul poporului, și de a combate aceea ce după părerea noastră rău se face în conducerea partidului național român. 2. Ziarul nostru nu a fost și nu e organ personal al I. P. S. Sale, Domnului Arhiepiscop și Metropolit Ioan Mețianu, care prin urmare nici nu poate fi făcut responsabil pentru aceea ce se scrie ori se publică în ziarul nostru. Foaia aceasta stă sub supraveghiarea și controla unei comisiuni administrative, care a fost instituită anume de însuș marele întemeietor al ziarului nostru, de fericitul Andrei baron de Șaguna, cu îndrumarea primită prin litere testamentare, ca să „susțină jurnalul „ Telegraful Român“, ca organ al mitropoliei și arhiepiscopiei noastre, în modul cel până acum redigiat.. Iar modul de redactare până la moartea lui Șaguna a fost cel expus mai sus, ziarul a aprobat ce a fost bine făcut, și a combătut și desaprobat tot ce credea că nu e bine făcut în conducerea politicei românești. A desaprobat deci mergerea fruntașilor G. Barițiu și Dr. Ioan Rațiu cu memorandul la Viena, la finea anului 1866, a desaprobat „pronunciamentu“ din Blaj, dela anul 1868, a combătut politica greșită de pasivitate, și a desaprobat mai ales programele exagerate politice, insistând pentru stabilirea unui program mai real politic, cu puncte realizabile, pentru un program prosaic, nu — poetic. " 3. Cei ce sunt nemulțămiți cu direcția aceasta politică, cu aceea ce se scrie și publică în coloanele ziarului nostru, poftească și combatâ-nd cu argumente, nu cu insulte, și mai ales poftească și răfuiască-se cu redacțiunea ziarului, singură responsabilă, atât în fața opiniunei publice, cât și în fața judecătoriilor, unde încă a avut onoarea asta în vre-o patru rânduri, pentru tot ce se tipărește în foaie, căci așa e obiceiul pretutindenea în lumea cultă. Dar în discuțiile purtate cu foaia noastră nu amestece nime persoana I. P. S. Sale Arhiepiscopului și Mitropolitului Ioan, asupra căruia nu poate cădea nici o responsabilitate, tot așa cum vedem, că nici pentru foaia bisericească din Blaj nime nu face și nu poate face responsabil pe I. P. S. La Mitropolitul Blajului. O dorim aceasta și din motivul, ca să nu se nască în noi bănuiala, că sunt alte îndemnuri la mijloc, izvorâte din — ură confesională. In urmă să nu se scape nici aceea din vedere, că cine lovește în Mitropoliții bisericilor românești, lovește în înseși bisericile noastre. Așteptăm deci o îndreptare de lucruri în privința aceasta, și credem, că membrii aparținători bisericei noastre din comitetul partidului național român vor observa acest rău mare, care tinde a ne dezbina, și nu ne încheagă rândurile, și vor căuta să pună capăt pornirilor dușmănoase de felul acesta ale celor de la organul partidului național român, cari ar trebui să vadă și să înțeleagă, că pa calea aceasta nu fac nici un bine, nici neamului, nici partidului pe care’l servesc. Promițând acestea, dăm acum părerile ziarelor române, cari se solidarizează cu noi în ceea ce privește greșelile făcute din partea conducătorilor poporului nostru la alegerile pentru dietă. 9 Dar nu au stat. Dimpotrivă, s’au coborât mult sub nivelul acestor masse, înainte de alegeri nimeni nu mai știa, cine e capul, cine conduce? Se luau dispoziții, cari se anihilau una pe alta, căci patru—cinci inși, toți cu aere de conducători, diriguiau lucrurile. Hotărârile conferinței? Acestea s’au explicat, comitat de comitat, chiar cerc de cerc, altfel. După cum cereau interesele. Pe alocuri s’a perdut vremea prin antisambrele fișpanilor și ale miniștrilor. Pentru că mandatele erau lucru de căpetenie. Iar când s’au văzut păcăliți, s’a alergat în pripă la organizarea luptei. Alegătorii și-au știut fape și așa datoria. Meritul este însă numai al lor. In Arad, de pildă. Aici s’a pornit lupta sub cele mai frumoase auspicii. Au venit însă ingerințe păcătoase din afară, ca să tulbure armonia și să ne spargă rândurile. Tot conducători, mă rog, șefi chemați să conducă destinele unui neam. Și comitatul acesta, unde ei puteau să vie cel mult ca să învețe, a trebuit să tolereze aceste ingerințe, să sufere chiar să fie insultat, pentru a opri isbucnirea tocmai în fața alegerilor. Dar, ne întrebăm, se poate conduce în felul acesta un partid ? Despre astea însă vom mai vorbi. Lăsăm deocamdată să-și spună alții părerile. Iată ce zice „Telegraful”: (Urmează părți din articolul nostru, publicat în numărul 58). * F0ISCARA. „Cartea de Aur“ volumul VI. In curând apare din tipar și va fi trimis abonaților volumul VI din publicațiunea dlui T. V. Păcățian: „ Cartea de Aur, sau luptele politice-naționale ale Românilor de sub coroana ungară“. In volumul acesta, al VI-lea, de o estensiune de 58 coase de tipar, e descrisă epoca dintre anii 1872- 1881, cu toate mișcările noastre politice de pe acele vremi, și sunt date toate vorbirile parlamentare, rostite de deputații români în dieta țării, și de Arhiereii noștri în casa de sus. Se cuprind în volum 43 vorbiri de ale fostului deputat dietal, dl Parteniu Cosma, 27 ale decedatului Demetriu Bonciu, 24 ale fericitului F. Babeș, 18 ale lui Sig. Bortea, asemenea decedat, 15 ale dlui George Pop de Băsești, 13 ale decedatului M. B. Stânescu, etc. etc. Volumul se sfirșește cu următoarele cuvinte de închidere:" „Incheiem o altă epocă în vieața noastră publică națională. Am putea să o numim: epoca persecuțiunilor, terorismului și a voiniciilor. Nu e nici o mirare, că activitatea noastră politică-națională din acest periool de nouă ani nu a fost atât de mănoasă, ca cea din anii de mai nainte, pentru că o goană nebună se începuse pe atunci în contra Românilor, dar și în contra celoralalte naționalități din patrie, din partea organelor subalterne ale guvernului prezidat de Tisza Kálmán, pentru a smulge din inimele oamenilor și cea din urmă schintee de sentiment și de datorință națională. Mjloacele nu se prea alegeau, și funcționarul care întrebuința pentru ajungerea scopului mijloacele cele mai drastice, era cel mai văzut și mai distins, și lui i se iertau toate păcatele, chiar și cele ce se loveau de câte un paragraf al codului penal. In urma terorismului fără seamăn și a persecuțiunilor fără sfârșit e foarte natural deci, că a intrat un fel de sfială, de teamă, chiar și în inimile celor buni ai noștri, cari în situația dată credeau că e mai bine să stea la o parte, în rezervă, și să aștepte să treacă noua năpastă peste capul poporului nostru. Nu puteau în zilele acestea de teroare, mai ales în ale jumătății din urmă a acestui periodl de nouă ani, să convină 4—5 Români inteligenți fără să fie suspicionați, spionați și denunțați, ca trădători de patrie. Erau considerați de dușmani ai patriei toți cei ce comunicau cu vreun naționalist mai pronunțat, ori cereau gazete naționaliste. Urmarea a fost apoi aceea pe care a așteptat-o guvernul: slăbirea însuflețirei pe întreaga linie și slădiarul naționalist „ Tribuna” din Arad scrie In numărul 115 dela 3/16 iunie ou următoarele: „Telegraful Român” publică în numărul său din urmă la loc de frunte un articol, în care se ocupă cu partea de răspundere a conducătorilor noștri în înfrângerile ce am suferit. „Telegraful“ constată, ceia ce am spus și noi, că conducerea partidului a săvârșit grave greșeli și conclude, că cu o așa conducere nici nu se putea ajunge decât la dezastru. Trebue să declarăm cu adânc regret, că ne solidarizăm cu părerile „Telegrafului Român“. Da, așa este, cu o conducere ca și cea pe care am avut-o, nu se pot închipui decât armate bătute. O știm cu toți, cât de demoralizați am întrat noi în aceste lupte electorale. Și dacă totuși s’a produs însuflețirea pe care am văzut-o, ea mărturisește într’adevăr și mai aspru și mustrător împotriva conducătorilor, cari cu aceste masse ar putea face minuni, dacă ar sta la înălțimea chemării lor, birea interesului față de chestie, națională. Presa națională română, slab sprijiniți, se redusese numai în două ziare: „Gazeta Transivaniei“ din Brașov și „Telegraful Român“ din Sibiiu. Incetase de a mai apărea „Albina* cea energică în ton, condusă de V. Babeș, „Federațiunea“ cea temeinică în fond, condusă de Alexandru Roman, și „Orientul Latin“, organul Românilor tineri de pe atunci, condus de I. Lăpădatu și T. Frâncu. In locul lor apăruse „Luminătoriul“ în Timișoara și „Observatoriul“ în Sibiiu, cari încă se luptau cu mari greutăți. Cărturarii noștri, ori trebuiau să între în apele guvernului, pentru a se putea ferici, ceea ce mulți au și făcut, ori apoi să fee toiagul pribegiei în mână și să treacă în România, ceea ce au făcut și mai mulți, mai ales dintre tinerii noștri de pe atunci. In modul acesta s’au zărit în mod simțitor rândurile conducătorilor poporului nostru, cari rămăseseră iarăș cei din vremea veche pe cele mai multe locuri: preotul și învățătorul. Durerea și desmădejdea celor buni ai noștri creștea cu zilele, pentru că vedeau cum guvernul merge din space, în succes cu planurile și intențiunile sale de desnaționalizare, și cum îndrăznelei sale, cu care fabrica legile păgubitoare pentru naționalitățile nemaghiare din patrie, nu i-ar pune pedepă din nici o parte, „Libertatea* din Orăștie scrie în numărul din urmă astfel: ...„Nu putem trece cu vederea un articol apărut în „Telegraful Român“ de la Sibiiu, numărul din 14 iunie, care spune multe adevăruri asupra pricinilor cari, pe lângă blăstămăția și mișelia stăpânirii, au ajutat și ele mult la căderea așa de neașteptată. „Telegraful“ înșiră ca pricini: 1. voiniciile oamenilor stăpânirii; 2 cumpărarea voturilor; 3 speriarea alegătorilor cu câte toate; 4 oprirea multor alegători cu puterea; — astea ca mișelie a oamenilor din slujbele de obște ale țării. Dar pe lângă astea au ajutat la cădere și socotelile slabe ale conducerii naționale, ca; 5 s’a lucrat fără nici un plan, poate în credință, că alegerile vor fi „libere“, cum o spunea Kimen, tocmai ca mai ușor să ne înșele!; 6 dela conducerea clubului nu s’au dat îndrumări de timpuriu și sigure despre ce e de făcut; 7 n’a fost nici o organizare (rânduire bună) a partidului; 8 nu se știa încă nici la conferența din Sibiiu în câte cercuri avem majoritate (avem noi voturi mai multe) și deci unde am putea lua lupta cu nădejdi bune; 9. și în favorul celor destinați, să fie slăbiți, asupriți și desnaționalizați nu se ridică nici un glas de apărare, ori de protestare, din nici o parte. Guvernul își acoperea celelalte păcate mari și păgubitoare chiar și pentru națiunea maghiară cu energia manifestată față de naționalități, care aveau să fie sdrobite, — vorba ministrului prezident de atunci, Tisza Kálmán. De aceea, după ce guvernul luase puterea din mânile naționalităților în comitatele locuite de ele, prin introducerea virilismului, iar unde nu s’a putut ajunge scopul nici pe calea aceasta, prin desființarea comitatelor românești, va să zică, după ce s’a asigurat guvernul, că în jos nu va mai întimpina pedeci, ci poruncile și dispozițiunile sale vor fi împlinite întomnat, s’a apucat, cum am văzut, de maghiarizarea școalelor noastre, prin introducerea limbei maghiare ca studiu obligat în școalele poporale confesionale. A fost prima verigă în lanțul la care de atunci tot se lucrează mereu în scopul, ca în el să ni se încătușeze limba și înaintarea în culturi. Dar acest pas al guvernului a produs tocmai efectul contrar, nu cel dorit de guvern. A avut darul de a ne deștepta pe toți din amorțeala în care ne aflam. Am văzut, cum Arhiereii ambelor biserici s’au pus în fruntea mișcării de apărare, — căci le erau atacate bisericile, autonomia bisericească, —