Telegraful Roman, 1912 (Anul 60, nr. 1-137)
1912-01-03 / nr. 1
Anul LX. Sibiiu, Marți &1> ianuarie 1912 ^ Xr. 1. ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C, 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhid . Sibiiu, str. Măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. Măcelarilor Nr. 45. Scrisori nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond. Anul Nou în Sibiiu. Sibiiu, 15 Ianuarie n. Ca în anii premergători, așa și de astă-dată, în ziua Anului Nou, eri, Duminecă, inteligența română din Sibiiu s’a prezentat în număr foarte frumos la Inaltpreasfințitul Domn Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Mețianui, pentru a-i aduce sincere felicitări de Anul Nou. Oratorul festiv a fost de astădată P. C. Sa, Protosincelul Dr. Eusebiu R. Roșea, director seminarial, care a tălmăcit sentimentele celor ce au ținut să-și arete alipirea și iubirea față de capul bisericii noastre, și de data aceasta, cu următoarele frumoase cuvinte: „Escelența Voastră! Inaltpreasfințite Domnule Arhiepiscop și Mitropolit ! Intrați în un an nou, care iar ne determină un mic period de lucrare, membrii premiului consistorial, membrii corpului profesoral seminarial, și un număr considerabil de intelectuali, ne prezentăm, pentru a Vă exprima doririle noastre de bine. Viitorul este o taină nepătrunsă de mintea noastră omenească, și acest neajuns căutăm a-1 suplini prin o virtute a credinței noastre creștine, prin speranța în un viitor mai bun. De acest neajuns este stăpânit tot omul ; dar și mai mult îi simțesc povara cei angajați în servicii publice, ca să lucre pentru binele obștesc; și în măsură și mai mare îl simțim noi, cari suntem în servicii publice pentru biserică și neam. Sarcina ostașilor se ușurează însă mult prin încrederea în conducătorii lor, și această încredere să întărește, prin dibăcia probată a conducătorilor Că viitorul, care ne stă înainte, ce ascunde sub vălul său, — încât pentru interesele noastre culturale-naționale, — nu ne este dat a ști, și în această stare de nesiguranță, sub scutul Excelenției Voastre, știindu-vă că sunteți un cârmaciu dibace, cu experiențe bogate, cu un trecut aproape de patru decenii, ca Arhiereu, ne simțim ca într'o fortăreață, și împrejurarea aceasta ne dă încrederea și siguranța, pe care o simțesc copiii sub scutul puternic al iubirii părintești, —de ceea ce in acest timp de grea cercare pentru instituțiunile noastre culturale naționale, simțim trebuință în măsură tot mai mare. Mulțămitori proniei divine pentru darul deosebit, că și la aceasta vârstă înaintată Vă este data Vă bucura de vigoare deplină, rugăm pe atotputernicul Dumnezeu, ca tot în aceste condițiuni mulțumitoare sanitare să Vă țină până la marginile cele mai estinse ale vieții omenești, spre binele bisericii și al neamului. Să trăiți la mulți ani!“.. Cu aclamări sgomotoase a fost subliniată vorbirea aceasta bine simțită, la care Escelența Sa, Arhiepiscopul și Mitropolitul Ioan Mețianu, a răspuns cam următoarele: „Vă mulțămesc domnilor și iubiților mei fii sufletești pentru mult prețuitele felicitări de Anul Nou. Implor și eu dela Dumnezeu an nou fericit, și încă mulți ani fericiți, asupra Dvoastre și a familiilor Dvoastre. Noi, oamenii, suntem simpli călători în lumea aceasta. Trecem prin ea. Și precum oricare călător, dacă ajunge la un popas, se gândește la drumul percurs și la cel ce-i are să-l mai parcurgă, astfel și noi, aflându-ne la asemenea popas, la începutul unui an nou, trebue să ne gândim la trecut și la viitor. Mai ales însă la viitor. Dar viitorul nu știm ce ne aduce, căci nu ne este dat a-1 cunoaște. Cunoaștem numai trecutul. Și ce privește anul trecut, putem constata, că am fost cruțați de multe rele, cari au bântuit pe alte locuri: de răsboiu, de revoluție, de boale rele etc, pentru ce datorință avem să mulțămim lui Dumnezeu, care ne a ferit de aceste rele. Pe lângă acestea anul trecut a fost și un an bine roditor, care a adus multă mângăere țăranlor noștri. Poate că tocmai în urma acestui fapt, trebue să constatăm și un frumos progres pe terenul cultural, căci în anul trecut s’au zidit multe biserici și școale, și s’a arătat în măsură uimitoare simțul de jertfă la poporul nostru, pentru biserică și școală, pentru cultura națională. Am progresat deci în anul trecut în mod îmbucurător. Dar lupta pe care am dat-o în trecut, trebue să o continuăm. Și fiindcă, aceia cu cari purtăm lupta, ne sunt superiori, pentru că noi suntem departe încă de ei, — în ce privește cultura și bunăstarea, — trebue să ne încordăm și în viitor toate puterile pentru a ajunge acolo, ca să ne aflăm pe o treaptă cu ei, având aceleași urme ale minții și ale culturii. Și fiindcă la aceasta să cere și ajutoriul celui de sus, care însă ni se dă numai dacă ne păstrăm credința în Dumnezeu, — singură în stare a ne întări, ca să putem purta lupta mai departe, pentru a înainta cu pași repezi, — credința, care ne inspiră încredere și dragoste reciprocă“, — Escelența Sa roagă pe preabunul Dumnezeu, să ne conducă pașii numai spre bine, iar pe cei ce-i felicită de Anul Nou, să binecuvinte cu mulți ani fericiți!... Vorbirea a făcut o adâncă impresie asupra celor ce au ascultat’o. Felicitări de Anul Nou s’au adus apoi P. C. Sale, Protosincelului Dr Eusebiu R. Roșca, prin rostul domnului Dr. Vasile Bologa, directorul școalei civile de fete din Sibiiu, la a cărui vorbire avântată și vioț’, de a deștepta cunoștințe și de a ne îndemna voiața spre muncă strădunică și neobosiți! Ș făr’ de acestea, făr’ de o continuă blană și muncă sufletească nu mai poate trăi, pistori și perduce nici preota). Liniștea viețuirii patriarhale de odinioară a sateor e luată azi la țnti! Tăria razelor de lumină a secolelor din urmă a ajuns să străbată și prin norii grei va ține în învăluire bolta orizontului românesc, împrăștiind și alungând o parte destul de măricică din lanțurile lor. Spre o înseninare însă câtuș de cât, spre o apropiere de celelalte neamuri, oari favorizate de împrejurări și vreme eu ajuns departe în tainele științei, ale culturei și înaintărei, privirile conducătorilor noștri, ai b aericii și neamului, precum a tuturor bine doritorilor, cu dorința unei propășiri firești, de jos în sus, sunt îndreptate astăzi asupra masselor poporului, asupra satelor. De-o vreme încoace nu a prea fost, și nu este adunare mică sau mare românească, la care în cuvântul de frunte să nu se accentueze propășirea, să nu se insiste asupra deșteptării satelor noastre, nu apare aproape gazetă, ca să nu aducă ceva îndrumător și despre înaintarea și luminarea poporului, precum, despre chemarea conducătorilor firești, preoți și învățători. „De bună aramă, apune Tribuna (Nr. 28, 1909), suntem înțeleși că țintim la preoțimea și învățătorimea noastră dela sate, — la area tagmă de că tuari, cari au chemarea de a fi luminătorii și povițuitori bine simțită P. C. Sa a răspuns în termini, cari au impresionat mult pe cei ce se aflau de față, și i’au adus și domnukli—Parteniu Cosnta t directorul „ Albinei din partea funcționărilor acestei instituțiuni. FOIȘOARA. Rolul preotului in Tinala culturală a satelor, de preotul loan Popa.*) După un răstimp de luci și de iată-na ia ăș adunați în conferență, în sfat preoțesc! In acel cerc prietenesc și familiar, căruia, dându-i-se atențiunea, cinstea și intimitatea cuvenită, prin căldura dragostei și a bunătăței, prin bogăția înțelepciunii, prin curățenia duhului, de care trebuie să fie cuprins și purtat, e în stare de a da preoțimei cele mai bune sfaturi și povețe, de a aduce cele mai de seamă foloase. Prin rostul acestui cerc de societate și dă tălmăcire și îndrumare anumitor ordinațiuni și porunci consistoriale, se împart prin diferite lucrări anumite idei și cunoștințe, se ascultă nevoile și păsurile privitoare la săvârșirea anumitelor slujbe, la conducerea oficiului și a parohiei, — se fa propunem asupra chestiilor și mjoscelor de îndreptar, propășire și înantare,— de desăvârșire, ca în urma cunoștințelor apelor văzute, spuse și ascultate, a propunților făcute, precum — a discuțiunilor serioase, potolite și nepreocupate, adeseori vioie și agitate, să se aprecieze succesul ori nesucesul lucrărilor, predicai ți al serviciului divin, să se lămurească și să se *) Disertație, ținută in a doua conferență preoțească a anului 1911 tractul Sâliște, scoța povița și sfatul călăuzitor și înțelepciunii și »1 dreptății întru toate. Și d» s’au întărit suflete, de s’au trezit și îmbogățit cunoștințe și ide’, de s’uu îndreptat greșeli de sl’jbe, de cuvântare și de oficiu, de s’ajuns cu un cuvânt la rod îmbelșugat și curat prin desfășurarea programelor acestor întruniri preoțești, — de a dat îndemnuri și direcți, de a deschis potere nouă spre o împlinire conștiențioasi a îndatoririi de păstorire și conducere, de luminare, deșteptare și înaintare a mulțimii părăsite, elaătutoare de rate românești, de bierică și neam, — zic, de s’au schițat în trecut conferențele noastre de aceste sarcini, cu atât mai mult și mai stăruitor vor avea ele, — țuând seamă de cerința și pasul vremii, — și se pobite In viitor! Va trebui, de voim câtuș decât să ne apropiem de progresul larg și întins, aproape în toate ramurile științei a altor popoare luminate, de voim să fim la locul și culmea chemării noastre, ca aceste conferențe să fie pentru noi, pe lângă îndreptările pastorale și oficioase, și adevărate centre și focare de cultură, cari prin anumite studii și lucrări, prin dări de seamă asupra a tot feliul de cărți bune, să-și împărtășească reciproc pe membri cu cunoștințe și îndrumări nouă a tot feliul de învățături, singure fi5 în stare de a ne ușura povara conducerii și a păstoririi, de a ne afi ma în fața altor societăți și a oamenilor de oarte, de a ne ținea în curent cu scrisul și îndemnurile prez r.tor. — singure I la putere de a înări suflete, de a lumina —--------- (Va urma). Din protopresbiterate. Conferența preoțască din tractul Brașovului. — 23 Decemvrie n. Se apropie sfârșitul acestui an și cu el o nouă zilă se anună la lanțul istoriei vieții noastre culturale! Și dacă am sta să cumpănim mulțimea momentelor, bune și rele, oari ne a fost dat să le trăim în acest lool, pe lângă toate decepțiile ce ni le-a procurat volbura tristelor frecări interne, pe lângă toate ghionturile stăpânirii date culturei noastre naționale, pe lângă toate grijile ce ne inspiră nesiguranța zilelor de mâne, totuși pentru cel ce vrea să vezi, să desfac și clipe, cari ne pot trezi îndemnuri de încredere. Un astfel de moment este și mișcarea neu sitat de vie ce s'a semnalat în anul acesta — ca nici odată — în rândurile preoțimei și interesul vădit ce aceasta l-a arătat conferențelor sale preoțești! Cel ce a urmărit șirele cronicarilor, cari au schițat în coloanele organului nostru, munca și preocupările conferențelor noastre fractuale din acest an, s’a putut convinge că în șirul preoțimii încă a început să bată un puls viguros, pentru închiegarea rândurilor, regenerarea puterilor, luarea unui avânt constiu spre progres! Intarea multelor elemente tinere și mai cu temeiu pregătie în tagma slujitorilor altarului, altnesc energii nouă în organismul bisericii, pe astăzi luptă atât de grea în patru fronturi! Sfaturile prețioase, cuvintele de îmbărbătare și peste tot deosebitul interes al înalt Preasfințitului nostru Stăpân Arhiepiscop și Mitrop. Ioan Mețianu, arăta, față de conferențele preoțești, chemate la viață prin înalta sa pătrundere, a avut de astădată un ecou puternic, și iată că resultatele se înfiripă îmbucurător, când vedem des amorțindu-se cei mai însemnați favtori ai progresului: conștiința datoriei, dragostea de muncă și ambițiunea de oastâ Les în grija celor mai chemați a atabli măsura acestui avânt îmbucurător, frățior dela sate și îndrumători spre zile mai bune”. „Ne preocupi soartea lor și felul cum își fac 8pi’sto’ie, cu atât mai vârtos, cu cit realitatea vieții ne lasă tot mai îngândurați asupra nădăjduitei bunulii a zilelor de mâne“. „Și dacă în mâna lor — a acestor apostoli ai satelor — este cheia unei situații mai favorabile, care nu ar fi un păcat strigător la cer, ca aceștia să rămână ca astăzi, în cele mai multe cazuri doară, pradă des orientării ți nepurtării de grije, astăzi când signatura timpului este tocmai organizarea forțelor și sistemizarea muncei în serviciul binelui obștesc?!“ „Cultura și civilizația satelor noastre, în înțelesul curat și nobil, se razimă pe acești stâlpi, pe cari nu odată îi doboară suflarea celeilalte culturi, care nu e a noastră și este astăzi așa de cu putere impusă, fără la siluirea sufletului. Vrem să trăim în — și prin cultura noastră? N’avem decât să alimentăm conștiința misiunei și datorinței de apostolie a preoțimei și dăscălimei noastre*. „N’avem, decât să stăruim, ca conștiințele și forțele lor să se oțelească și să se pună în lucrare și să nu-i lăsăm să nu f Îngh tă pat darb Ua singurătate a vieții dela sate, oare mai ales în lipsa de mediu cu’turai al satel or, ușor îi poate împinge pe povârnișul — justificării“. ...„Precum a și împins pe prea mu’d*...