Telegraful Roman, 1912 (Anul 60, nr. 1-137)

1912-01-03 / nr. 1

Anul LX. Si­bi­iu, Marți &1­> ianuarie 1912 ^ Xr. 1. ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C, 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhid . Sibiiu, str. Măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. Măcelarilor Nr. 45. Scrisori nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond. Anul­ Nou în Sibiiu. Sibiiu, 15 Ianuarie n. Ca în anii premergători, așa și de astă-dată, în ziua Anului Nou, eri, Duminecă, inteligența română din Sibiiu s’a prezentat în număr foarte frumos la Inaltpreasfințitul Domn Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Mețianui, pentru a-i aduce sincere felicitări de Anul Nou. Oratorul festiv a fost de astă­­dată P. C. Sa, Protosincelul Dr. Eu­­sebiu R. Roșea, director seminarial, care a tălmăcit sentimentele celor ce au ținut să-și arete alipirea și iu­birea față de capul bisericii noastre, și de data aceasta, cu următoarele frumoase cuvinte: „Escelența Voastră! Inaltprea­­sfințite Domnule Arhiepiscop și Mi­tropolit ! Intrați în un an nou, care iar ne determină un mic period de lu­crare, membrii premiului consistorial, membrii corpului profesoral semi­narial, și un număr considerabil de intelectuali, ne prezentăm, pentru a Vă exprima doririle noastre de bine. Viitor­ul este o taină nepătrunsă de mintea noastră omenească, și a­­cest neajuns căutăm a-1 suplini prin o virtute a credinței noastre creștine, prin speranța în un viitor mai bun. De acest neajuns este stăpânit tot omul ; dar și mai mult îi simțesc povara cei angajați în servicii pu­blice, ca să lucre pentru binele ob­­ștesc; și în măsură și mai mare îl simțim noi, cari suntem în servicii publice pentru biserică și neam. Sarcina ostașilor se ușurează însă mult prin încrederea în condu­cătorii lor, și această încredere să întărește, prin dibăcia probată a con­ducătorilor Că viitorul, care ne stă îna­inte, ce ascunde sub vălul său, — încât pentru interesele noastre cul­turale-naționale, — nu ne este dat a ști, și în această stare de ne­siguranță, sub scutul Excelenției Voastre, știindu-vă că sunteți un cârmaciu dibace, cu experiențe bo­gate, cu un trecut aproape de pa­tru decenii, ca Arhiereu, ne sim­țim ca într'o fortăreață, și împreju­rarea aceasta ne dă încrederea și siguranța, pe care o simțesc copiii sub scutul puternic al iubirii părintești, —de ceea ce in acest timp de grea cer­care pentru instituțiunile noastre cul­turale naționale, simțim trebuință în măsură tot mai mare. Mulțămitori proniei divine pen­tru darul deosebit, că și la aceasta vârstă înaintată Vă este dat­a Vă bucura de vigoare deplină, rugăm pe atotputernicul Dumnezeu, ca tot în aceste condițiuni mulțumitoare sanitare să Vă țină până la margi­nile cele mai estinse ale vieții ome­­nești, spre binele bisericii și al nea­mului. Să trăiți la mulți ani!“.. Cu aclamări sgomotoase a fost subliniată vorbirea aceasta bine sim­țită, la care Escelența Sa, Arhie­piscopul și Mitropolitul Ioan Me­­țianu, a răspuns cam următoarele: „Vă mulțămesc domnilor și iu­biților mei fii sufletești pentru mult prețuitele felicitări de Anul­ Nou. Implor și eu dela Dumnezeu an nou fericit, și încă mulți ani feri­ciți, asupra Dvoastre și a familiilor Dvoastre. Noi, oamenii, suntem sim­pli călători în lumea aceasta. Tre­cem prin ea. Și precum ori­care călător, dacă ajunge la un popas, se gândește la drumul percurs și la cel ce-i are să-l mai parcurgă, ast­fel și noi, aflându-ne la asemenea popas, la începutul unui an nou, trebue să ne gândim la trecut și la viitor. Mai ales însă la viitor. Dar viitorul nu știm ce ne aduce, căci nu ne este dat a-1 cunoaște. Cunoaștem numai trecutul. Și ce privește anul trecut, putem cons­tata, că am fost cruțați de multe rele, cari au bântuit pe alte locuri: de răsboiu, de revoluție, de boale rele etc, pentru ce datorință avem să mulțămim lui Dumnezeu, care ne a ferit de aceste rele. Pe lângă acestea anul trecut a fost și un an bine roditor, care a adus multă mângăere țăran­lor noștri. Poate că tocmai în urma acestui fapt, trebue să constatăm și un frumos progres pe terenul cul­tural, căci în anul trecut s’au zidit multe biserici și școale, și s’a ară­tat în măsură uimitoare simțul de jertfă la poporul nostru, pentru bi­serică și școală, pentru cultura na­țională. Am progresat deci în anul tre­cut în mod îmbucurător. Dar lupta pe care am dat-o în trecut, trebue să o continuăm. Și fiindcă, aceia cu cari purtăm lupta, ne sunt supe­riori, pentru că noi suntem departe în­că de ei, — în ce privește cul­tura și bunăstarea, — trebue să ne încordăm și în viitor toate puterile pentru a ajunge acolo, ca să ne aflăm pe o treaptă cu ei, având aceleași urme ale minții și ale cul­turii. Și fiindcă la aceasta să cere și ajutoriul celui de sus, care însă ni se dă numai dacă ne păstrăm cre­dința în Dumnezeu, — singură în stare a ne întări, ca să putem purta lupta mai departe, pentru a înainta cu pași repezi, — credința, care ne inspiră încredere și dragoste reciprocă“, — Escelența Sa roagă pe preabunul Dumnezeu, să ne conducă pașii nu­mai spre bine, iar pe cei ce-i feli­cită de Anul Nou, să­­ binecuvinte cu mulți ani fericiți!... Vorbirea a făcut o adâncă impre­sie asupra celor ce au ascultat’o. Felicitări de Anul Nou s’au a­­dus apoi P. C. Sale, Protosincelu­­lui Dr Eusebiu R. Roșca, prin rostul domnului Dr. Vasile Bologa, direc­torul școalei civile de fete din Si­biiu, la a cărui vorbire avântată și v­ioț’, de a deștepta cunoștințe și de a ne îndemna voi­ața spre muncă strădunică și neobosiți! Ș făr’ de acestea, făr’ de o continuă blană și muncă sufletească nu mai poate trăi, pistori și perduce nici preota). Li­niștea viețuirii patriarhale de odinioară a sateor e luată azi la ț­nti! Tăria razelor de lumină a secolelor din urmă a ajuns să străbată și prin norii grei va ține­ în învăluire bolta orizontului românesc, împrăștiind și alungând o parte destul de măricică din lanțurile lor. Spre o înseninare însă câtuș de cât, spre o apro­piere de celelalte neamuri, oari favorizate de împrejurări și vreme eu ajuns departe în tainele științei, ale culturei și înaintă­­rei, privirile conducătorilor noștri, ai b ae­ricii și neamului, precum a tuturor bine doritorilor, cu dorința unei propășiri firești, de jos în sus, sunt îndreptate astăzi a­­supra masselor poporului, asupra satelor. De-o vreme încoace nu a prea fost, și nu este adunare mică sau mare românească, la care în cuvântul de frunte să nu se ac­centueze propășirea, să nu se insiste asu­pra deșteptării satelor noastre,­­ nu apare aproape gazetă, ca să nu aducă ceva în­drumător și despre înaintarea și luminarea poporului, precum, despre chemarea con­ducătorilor firești, preoți și învățători. „De bună aramă, apune Tribuna (Nr. 28, 1909), suntem înțeleși că țintim la preo­­țimea și învățătorimea noastră dela sate, — la area tagmă de că tu­ari, cari au che­marea de a fi luminătorii și povițuitori bine simțită P. C. Sa a răspuns în termini, cari au impresionat mult pe cei ce se aflau de față, și i’au adus și­­ dom­nukli—Parteniu Cos­nta t directorul „ Albinei din partea func­ționărilor acestei instituțiuni. FOIȘOARA. Rolul preotului in Tinala culturală a satelor, de preotul loan Popa.*) După un răstimp de luci și d­­e ia­­tă-na ia­ ăș adunați în conferență, în sfat preoțesc! In acel cerc prietenesc și fami­liar, căruia, dându-i-se atențiunea, cinstea și intimitatea cuvenită, prin căldura dra­gostei și a bunătăței, prin bogăția înțelep­ciunii, prin curățenia duhului, de care tre­­buie să fie cuprins și purtat, e în stare de a da preoțimei cele mai bune sfaturi și povețe, de a aduce cele mai de seamă foloase. Prin rostul acestui cerc de societate și dă tălmăcire și îndrumare anumitor or­­dinațiuni și porunci consistoriale, se îm­­part prin di­ferite lucrări anumite idei și cunoștințe, se ascultă nevoile și păsurile privitoare la săvârșirea anumitelor slujbe, la conducerea oficiului și a parohiei, — se f­a propunem­ asupra chestiilor și m­j­os­celor de îndreptar, propășire și îna­ntare,— de desăvârșire, ca în urma cunoștințelor apelor văzute, spuse și ascultate, a propu­­n­ț­ilor făcute, precum — a discuțiunilor se­rioase, potolite și nepreocupate, adeseori vioie și agitate, să se aprecieze succesul ori nesucesul lucrărilor­, predicai ți al ser­­viciului divin, să se lămurească și să se *) Disertație, ținută in a doua conferență preo­țească a anului 1911 tractul Sâliște, sco­­ța povița și sfatul călăuzitor și înțe­lepciunii și »1 dreptății întru toate. Și d» s’au întărit suflete, de s’au tre­­zit și îmbogățit cunoștințe și ide’, de s’uu îndreptat greșeli de s­l’jbe, de cuvântare și de oficiu, de s’a­j­u­ns cu un cuvânt la rod îmbelșugat și curat prin desfășurarea programelor acestor întruniri preoțești, — de a dat îndemnuri și direcți, de a des­­chis potere nouă spre o împlinire conștien­­țioasi a îndatoririi de păstorire și condu­­cere, de luminare, deșteptare și înaintare a mulțimii părăsite, elaătu­toare de rate românești, de bierică și neam, — zic, de s’au schițat în trecut conferențele noastre de aceste sarcini, cu atât mai mult și mai stăruitor vor avea ele, — ț­uând seamă de cerința și pasul vremii, — și se pobite In viitor! Va trebui, de voim câtuș decât să ne apropiem de progresul larg și întins, aproape în toate ramurile științei a altor popoare luminate, de voim să fim la locul și culmea chemării noastre, ca aceste con­­ferențe să fie pentru noi, pe lângă îndrep­tările pastorale și oficioase, și adevărate centre și focare de cultură, cari prin anu­mite studii și lucrări, prin dări de seamă asupra a tot feliul de cărți bune, să-și îm­părtășească reciproc pe membri cu cuno­ștințe și îndrumări nouă a tot feliul de în­vățături, singure fi5 în stare de a ne ușura povara conducerii și a păstoririi, de a ne afi ma în fața altor societăți și a oamenilor de oarte, de a ne ținea în curent cu scri­­­­sul și îndemnurile prez r.t­or. — singure I la putere de a în­ări suflete, de a lumina —--------- (Va urma). Din protopresbiterate. Conferența preoțască din tractul Brașovului. — 23 Decemvrie n. Se apropie sfârșitul acestui an și cu el o nouă zilă se anună la lanțul istoriei vieții noastre culturale! Și dacă am sta să cumpănim mulți­mea momentelor, bune și rele, oari ne a fost dat să le trăim în acest lool, pe lângă toate decepțiile ce ni le-a procurat vol­bura tristelor frecări interne, pe lângă toate ghionturile stăpânirii date culturei noastre naționale, pe lângă toate grijile ce ne inspiră nesiguranța zilelor de mâne, totuși pentru cel ce vrea să vezi, să des­fac și cli­pe, cari ne pot trezi îndemnuri de încredere. Un astfel de moment este și mișca­­rea neu sitat de vie ce s'a semnalat în anul acesta — ca nici odată — în rândurile preoțimei și interesul vădit ce aceasta l-a arătat conferențelor sale preoțești! Cel ce a urmărit șirele cronicarilor, cari au schițat în coloanele organului no­stru, munca și preocupările conferențelor noastre fractuale din acest an, s’a putut convinge­ că în șirul preoțimii încă a în­­ceput să bată un puls viguros, pentru în­­chiegarea rândurilor, regenerarea puterilor, luarea unui avânt constiu spre progres! Int­area multelor elemente tinere și mai cu temeiu pregăt­ie în tagma slujito­rilor altarului, altnesc energii nouă în or­ganismul bisericii, pe astăzi luptă atât de grea în patru fronturi! Sfaturile prețioase, cuvintele de îm­bărbătare și peste tot deosebitul interes al înalt Preasfințitului nostru Stăpân Ar­hiepiscop și Mitrop. Ioan Mețianu, arăta­, față de conferențele preoțești, chemate la viață prin înalta sa pătrundere, a avut de astădată un ecou puternic, și iată că re­­sultatele se înfiripă îmbucurător, când ve­dem des amorțindu-se cei mai însemnați favtori ai progresului: conștiința datoriei, dragostea de muncă și ambițiunea de oastâ­ Les în grija celor mai chemați a ata­­bli măsura acestui avânt îmbucurător, frățior dela sate și îndrumători spre zile m­ai bune”. „Ne preocupi soartea lor și felul cum își fac 8pi’sto’ie, cu atât mai vârtos, cu cit realitatea vieții ne lasă tot mai îngân­durați asupra nădăj­duitei bunu­lii a zilelor de mâne“. „Și dacă în mâna lor — a acestor apo­stoli ai satelor — este cheia unei situații mai favorabile, care nu ar fi un păcat stri­gător la cer, ca aceștia să rămână ca as­tăzi, în cele mai multe cazuri doară, pradă des orientării ți nepurtării de grije, astăzi când signatura timpului este tocmai orga­nizarea forțelor și sistemizarea muncei în ser­viciul binelui obștesc?!“ „Cultura și civilizația satelor noastre, în înțelesul curat și nobil, se razimă pe a­­cești stâlpi, pe cari nu odată îi doboară suflarea celeilalte culturi, care nu e a noa­stră și este astăzi așa de cu put­ere im­pusă, fără la siluirea sufletului. Vrem să trăim în — și prin cultura noastră? N’a­­vem decât să alimentăm conștiința misiu­­nei și datorinței de apostolie a preoțimei și dăscălimei noastre*. „N’avem­, decât să stăruim, ca con­­științele și forțele lor să se oțelească și să se pună în lucrare și să nu-i lăsăm să nu f Îngh tă pat darb Ua singurătate a vieții dela sate, oare mai ales în lipsa de mediu cu’­­turai al satel or, ușor îi poate împinge pe povârnișul — justificării“. ...„Precum a și împins pe prea mu’d­*...

Next