Telegraful Roman, 1913 (Anul 61, nr. 1-135)

1913-10-24 / nr. 111

450 creștineștei misiuni, ce o are pe a­­cest pământ. Prin acest studiu cu­noaștem din propria intuițiune vir­tuțile și năcazurile poporului nostru, pentru ca doftorul de suflete să poată afla leacul nimerit pentru delătu­­rarea năcazurilor și promovarea vir­tuților, cari îl împodobesc, și au să-l împodobească în viitor. Act­e. Astăzi știința și oamenii de știință valorează și se prețuiesc numai întru atât, întrucât le suc­cede a-și pune știința și resultatele cunoștințelor lor în serviciul desvol­­tării și progresului omenirii. Purce­­dând din acest principiu, vieața și activitatea noastră pastorală numai atunci poate să fie succeasă, dacă prin cunoștințele ce posedem, și prin ținuta noastră putem contribui la delăturarea relelor, cari se ivesc în popor, și ne succede a-i da o mai bună direcțiune în mersul său spre desvoltare. Ad 5. Dacă după credința po­porului nostru și după doctrina bi­sericii, preotul este un om superior, atunci urmează de sine, că viața și activitatea noastră preoțească nu­mai atunci poate să fie succeasă, dacă în toate agendele noastre vom da deplină dovadă despre această superioritate a noastră. Gândind și preocupându-ne zil­nic de aceste mijloace, zilnic ne vom împodobi pe noi sufletește, și vom putea contribui la ridicarea presti­giului sfintei noastre biserici și la înaintarea poporului nostru. Comitetul „societății pentru fond de teatru român“ va adresa adunării generale a acestei socie­tăți, care să va întruni în 8 și 9 Noemvrie n. c. în Caransebeș, următor­ul amănunțit raport: Dacă adunarea generală dela Blaj (1911) a soc. noastre s’a desfășurat cu o pompa deosebită, cu ocazia jubileului „Asociațiunii“, la care am luat parte și noi, adunarea generală din 1912 s’a ținut la Brașov într’un cadru mai simplu și fără de-a impune sarcini materiale publicului local. Criza financiară prin care a trecut și trece,patria noastră, dezastrele economice, cari au copleșit poporul nostru, explică îndeajuns contrastul dintre aceste două adunări generale. Durere, nota aceasta neagră a crizei financiare și economice, a rămas aceeași și în anul ce a urmat și ea se va resimți în toată gestiunea anului 1912/13 a societății noastre, ca un rău, care nu ne-a cruțat nici pe noi. Cu toate acestea , o putem spune cu mulțumită sufletească — nu am stat pe loc și am făcut tot ce ne-a fost cu putință, pentru ca să ne apropiem de realizarea pro­blemelor mari și frumoase ale societății noastre. Cosul Wilhelm a pus să i se scrie: „Iți ex­prim mulțumită și recunoștința mea deplină și sperez, că vei fi norocos In lucrările dtale științifice, neinteresate, a presta spre o­­noarea patriei asemeni servicii însemnate și pe viitor”. Moartea puse capăt vieții sale in 26 Dec. 1890, prin ceea ce știința anticității pierde pe reprezentantul ei cel mai valoros, pe apostolul cel mai credincios și mai zelos. Cadavrul său fu dus cu multă jale la Atena în pământul rece al unei coline cu o poziție foarte încântătoare, pe care în­suși și-o alese.­­ Arătând pe scurt cuprinsul cărții, „Din putere proprie“, se poate convinge oricine că această carte, din punct de vedere al fondului, este la înălțimea chemării sale. Din punct de vedere al formei însă, tractatele despre Mihail Faraday, Sir Humphry Dawy, George Stephenson, Heinrich Schliemann mi se par prea lungi, autorul face prea multe contemplațiuni, încât privește valoare educativă, car­tea stă fără îndoială la nivel înalt; la lu­mina și căldura personalităților din ea, se trezește la viață o lume nouă de idei, cari rămân stele călăuzitoare pentru toți oa­menii de bine. Cartea o recomand, ca potrivită pe seama bibliotecii tineretului de ambe sexe­­ din cursul de repetiție și pentru bibi­ par­­i sau de adulți, atât la­ sate, cât și la orașe. Isidor Dopp învățător. TELEGRAFUL ROMAN Raportul general al comitetului „societății pentru fond de teatru român". Comitetul a ținut în anul aceste (1912/13) 7 ședințe, în cari s’au luat dispoziții pentru executarea hotărîrilor din adunarea generală ultimă și s’au pertractat celelalte agende curente ale societății. Momentele principale din viața socie­tății noastre, cari au preocupat mai mult comitetul în activitatea sa de peste an, le reasumăm în cele următoare: 1. Înființarea „Revistei teatrale“. Comitetul societății DV. apreciând pu­terea de muncă a secretarului nostru literar, D-l Dr. Horia Petra-Petrescu, angajat în ser­viciul societății pentru acest an de gestiune, și pe de altă parte căutând să stabilească o le­gătură mai strânsă între conducerea și între membrii societății noastre, legătură care nu se putea strânge îndeajuns prin editarea „Anuarului“ societății ce apărea numai odată pe an — a hotărît încă în prima sa ședință din acest an: să sisteze editarea Anuarului societății și în locul Anuarului să editeze sub direcțiunea D lui Dr. Glorin Petra-Petrescu o revistă, care să apară deocamdată tot la câte 2 luni,, adecă în 6 numere pe an. Astfel am socotit să ne creiăm prilejul de-a trezi interesul membrilor socie­tății, precum și a celor cari dacă nu s’au înscris în rândurile noastre, în loc de­odată pe an (cum o făceam cu „ Anuarul“), acum de 6 ori pe an. Așa s’a înființat „Revista teatrală“, pe care o tipărim în 1400 de exemplare, o distribuim gratuit tuturor membrilor, cari și-au achitat sau își achită regulat angajamentele față de societatea noastră și din care au apărut până acum 5 numere, pe cari le ad­udem la acest raport. (386 pag.) Ne facem o plăcere să constatăm, că directorul revistei noastre, D-l Dr. Horia Petra-Petrescu, s’a achitat la împuternicirea primită nu numai spre mulțumirea deplină a comitetului DV., ci spre mulțumirea tuturor oamenilor de bine, cari au și salutat cu sinceră bucurie acest nou fort al luptelor noastre culturale. „Revista teatrală“, prin informația sa amplă, prin îndrumările sale multe și lu­minate, prin căldura și dragostea cu care bate la ușile tuturor celor chemați să par­ticipe la munca de cultură a neamului — și-a asigurat chi­ar și în acest scurt timp de existență al ei un loc de cinste în presa noastră periodică. II. Secretarul nostru literar. D-l Dr. Horia Petra-Petrescu, pe lângă munca depusă la redactarea „Revistei te­atrale“, a Îndeplinit în mare parte și agen­dele de birou ale societății, aranjând bibli­oteca și arhiva societății, și îngrijind de corespondența comitetului. D-l Petrescu a înființat un birou de informații in chestii teatrale, stând în zile anumite la dispoziția oricui, care vrea să aibă vre-o deslușire sau îndrumare în aceste chestiuni. Afară de aceasta secretarul nostru literar a făcut propagandă și cu graiul viu pentru teatrul românesc prin conferențele publice pe cari le-a ținut: la Brașov (patru­, la Făgăraș, Beiuș, Blaj, Lugoj, Caransebeș, Năsăud, Sa­cele, Arpătac și Vâlcele, câte una, — cu totul 13. Comitetul cel nou, care se va alege din această adunare generală, va avea să chibzuiască asupra modului cum să înno­iască angajamentul D-lui Dr. Horia Petra- Petrescu, care s’a fost făcut numai pe un an. III. Directorul nostru artistic. Despre activitatea D-lui director ar­tistic al societății noastre, A. Paul Bănuț, câtă vreme D-l A. P. Bănuț — cu toate că a fost regat — nu a prezentat co­mitetului nici un raport despre ea. — Comitetul DV. nu poate să vă prezinte un raport special. Ceea ce însa suntem datori să anunțăm onoratei adunări generale este, că angajamentul societății avut pentru 10 ani cu D-l A. P. Bănuț, ca director artistic, a încetat cu finea anului de gestiune curent. Chestiunea eventualei sale reangajări și a modalității ei va rămânea iarăș în grija și sarcina noului comitet al societății. IV. Comitetele filiale. După vremuri s-a încercat înfiiințarea de „comitete filiale“. Cu numele au fost multe aceste comitete, dar în realitate nu a existat decât o mică fracțiune din ele. Pe lângă toate stăruințele secretarului nos­tru literar (la începutul lunei Decemvrie 1912 a trimis un chestionar, care avea să fie numai întregit ca datele necesare) n’au răspuns la apelul ce li s’a adresat decât numai 16 comitete filiale. Apatia aceasta condamnabilă însă sperăm să dispară cu timpul. Se și observă o viață oareșicare în­­tr’unele „filiale”, viață, care va prinde pu­teri tot mai mult și mai mult. Aici remar­căm activitatea lăudabilă a comitetelor din Lugoj și Dej, in primul rând apoi a acelora din Alba-lnia, Bistrița, Brașov, Orăștie, Teaca, Timișoara, Turda, Abrud, Cohalm, Gherla, Lăpușul-unguresc, Șimleu, Sân­­georgiu^rom­ân și Beiuș. și se la următoarele localități s’au înființat vor înființa comitete filiale nouă: Carlsdorf, Bocșa română, Budapesta. Co­mitetul DV. nu va pierde din vedere nici în viitor chestia comitetelor filiale, îndemnân­­du-le la muncă. (va urma). • Mișcări culturale. Adunarea despărțământului V. Săliște al „Asociațiunii“. (Fine) Prelegerea părintelui protopop Dr. I. Lupaș e cuprinsă sub titlul „Din trecutul Orlătenilor“. Arată că o icoană întreagă și fidelă a înființării și desvoltării vieții ro­mânești, a organizării ei prin sate și orașe, din pricina vremilor vitrege și de tot ne­statornice și din cauza lipsei de documente e de tot greu de alcătuit, că numai frea­mătul codrilor, murmurul izvoarelor de s’ar putea face in vorbe înțelegătoare ar putea-o spune și așterne în pagini istorice, fiind întotdeauna martorii cei mai credincioși, „frate cu românul” , că nefiind o legătură mai strânsă între vieața bisericească a co­munei Orlat cu comunele din cercul Săliște anul înființărei comunei Orlat nu se găsește nicăiui statorit și însemnat, ci din tradiții și cunoașterea anilor comunelor vecine: Săliște, Sibiel, Cacova, Tilișca etc. cari pe la anul 1250 existau, se poate deduce cu bună­ seamă că pe la anul 1300 și Orlatul era un sat destul de puternic. Dovedește și prin date istorice, arătând că la anul 1366 Lu­dovic cel mare ia 2 sate, Orlatul și Săcelul din Margine de sub stăpânirea lui Vlaicu- Vodă și le așează sub stăpânirea lui Nicolae de la Tălmaciu. Domnul Muntenei Vlaicu- Vodă, bate însă pe Nicolae, recâștigându-și cele câteva sate. Arată luptele Orlștenilor cu Sașii, cari ziceau, că pământul crăesc­e pământul lor, așa că pe ei ii priviau numai ca iobagi. Spune, că Orlatul se ridică la o însemnă­tate mai mare, decât celelalte sate in a 2-a jumătate a veacului XVIII, când generalul N. Adolf Bucow, înființează in anul 1761 două regimente de granițe. Arată greută­țile acestuia de­ a ajunge să poată da arme în mânile Românilor, pe cari Sașii nu-i ți­neau vrednici să poarte arme, pălărie, haine mai bune etc. Dar Bucov a stăruit cu tot dinadinsul, ca și Românii să fie militarizați, fiindcă sunt buni soldați și cu ajutorul lor pot fi ținuți In frâu Sâcuii. Amintește traiul slab al grănicerilor asuprirea lor din partea unor comandanți, pentru­ că nu voiau a trece la religia gr­eată, și arată cum din pricina mun­elor a­­supriri, mai ales din a Iașilor, intre anii 1774—76 au voit preste 400 de familii să treacă în Țara Românească. Comandantului din Gina, Petauer, li succede însă să-i o­­prească. Intre ofițerii mai cu inimă mai a­­mintește pe Calianî, Român unit. Vorbește mai pe larg despre școalele și fondurile grăniterești, cari școale s’au înființat în Orlat, Gana, Năsăud, Cut r, Veș­­tem, și cari se numeau triviale. Pres­e toate școalele din regimentul I, fiind comanda în Orlat și având conducători ca Dombusca, Sburlatti, Grei, cari se interesau de ea, s’a ridicat școala din Orlat, din care au eșit mulți oameni, cari s’au făcut preoți, notari și învățători. Spune cum conducătorul Ar­dealului Wohlgemuth, spre a împiedeca pe Șaguna în planurile sale mari, înființează și­ o pedagogie, de scurtă durata. Atingând vieața bisericească, amintește că la anul 1733 după o conscriere erau ln Orlat 8 preoți. Numește pe unii din ei. De’ncheiere arată cum au perdut Orlățenii cei 9 munți. Cum Sașii, de când s­’au înființat regimentele de granițe, încontinuu asupreau și pârâu pe Români cu câte și mai câte lucruri și scornituri. Se desființează regimentele de granițe, neavând nici un do­cument de stăpânire la mână, cu ajutorul unui secretar de stat, Reichenstein», sub cu­vânt că cu desființarea regimentelor de gra­nițe cade și stăpânirea munților, îi ia de la români și-i dă universității săsești. Arată luptele întețite ale Orlățenilor ce le-au purtat fără rezultat pentru redobândirea lor. Ce­tește două pasaje foarte frumoase din o plânsoare agresată de Orlâțeni câtră împă­ratul la anul 1864 in 19 Maiu. Sfârșește adăogând, că astfel de nedreptăți au devenit la noi pagini istorice, pe cari într’o poez­e le cânta și poetul din comuna învecinată, feciorul popii din Rășinari, Octavian Goga. Astfel se întâlnește istoria cu poezia, care exprimă adevărul curat în aceste versuri: „Luminate împărate!.. . Scriem carte cu’ntristare, „Ne-au luat moșia domnii tăia legi și’ntrebare“... A treia prelegere se ține în biserică, cu schiopticonul, de subsemnatul. S’au ară­tat 40 de tablouri din „Viața lui Iisus“­, pe lângă explicațiunile și Învățămintele de lipsa. Isprăvit firul prelegerilor, se continuă cu referata comisiunilor amintite. Socotelie se găsesc în bună rânduială, se dă obicinuitul absolutor casiarului și comitetului. Se acultă un număr frumos de membri, între cari pe viață: banca „Brădetul“ din O­­lat, cor­pul didactic din Săliște, mai mulți ordinari și 38 ajutători, între cari taxa unuia o ser­­vește din­ N. Henț, not. pe bz., pentru a se da cele 10 cărticele și calendarul celui mai bun elev d­e școală. Achitându-și și unii din membrii vechi taxa anuală, se încasează frumoasa sumă de 720 cor. Comsa a treia vine cu ceva nou, înainte de candidare, sub cuvânt, că sgendele despărțământului s’au înmulțit, încât un secretar nu birue a le re­zolvi făr a-și neglija oficiul sau alte ocupații, propune adunării spre primire alegerea a doi secretari. Primită propunerea, se candi­­didesză și alege, director: Dr. Nicolae Ca­­lefariu, secretari: loan Popa și Dr. Dumitru Borcea, membri în comitet: Dr. Onisifor Soră adv., Ion Agârbiceanu, Valeriu Pop not, Iuliu Crișan bibi., loan Chirca not. I., Iordache Roșea, Dr. loan Cupu adv. cassar, Dumitru Lăpădat și Constantin Harța direct, de bancă. De’ncheiere vin propunerile. Comitetul, prezintă în scris următoarea: Despărțământul nostru V. Săliște al „ Aso­­ciațiunii“, în temeiul muncii desfășurate, a fost întotdeuna și este de prezent, din par­tea biroului central, socotit între cele mai Înmiea și mai fruntașe. Privită in general activitatea lui ea mulțămește pe cel mai pretentiv for, — în special însă, față de unele agenturi și comune, s’ar mai avea unele și altele de spus și de obiecționat. s — ar putea presta mai mult. Nu amintim numele lor, destul că unele din agenturi și­­ comune nu stăruesc întru luminarea popo­­­­rului, decât într’un răstâmp al anului, în postul Crăciunului, și iarăși altele, în al Paștilor, și și atunci numai în câte una din Dumineci. Comitetul într’una din ședințele sale o­­cupându-se mai de aproape cu rapoartele Intrate s’a încredințat despre cele amintite. Și spre o schimbare în mai bina, spre­ o u­­niformizare câtuși de cât a muncii și­ o che­mare a tuturor Bgmturilor și com­unelor în măsura puterilor la o stăruință mai vie și mai interesată, comitetul prezintă în­ a­­dunări generale propunerea: On. adun. gen. să primească și sa decreteze în vi­zor, ca răstimp de muncă în fiecare an, în intrig despărțăm.­ Duminecile din postul Crăciunu­lui și al Paștilor, ca cele mai potrivite pen­tru ținerea prelegerilor. In aceste Dumi­neci în orele potrivite să nu existe vg­n­­tură și comună, afară poate în cazuri de tot escepționale, în care intelectualii locali sau externi să nu stee de vorbă cu popo­rul, prelegând sau cetindu din cărți, învă­țături religioase, istorice, literare, econo­mice, igienice și altele. Și ca să nu mai obvină îndoeli și în­­tre lăsuri in această muncă, deasameni On­­adun. gen. să atatorească, ca în fiecare an îna­inte de începerea prelegerilor, inainte de prin­derea postului de Crăciun cu trei săptămâni, să se ți­nă o ședință comună a comitetului cu directorii agenturilor și cu preoții co­munelor, în care încă nu avem aganturi, și în aceasta ședință. Intrând alfabetic după informațiunile directorului sau ale preotu­lui local, in conțelegere cu membrii comi­tetului, să se statorească programul prele­gerilor, atât pentru postul Crăciunului, cât­ și al Paștilor, care va avea sa se execute. Prin primirea acestei propuneri, s’ar ajunge acolo, că legătura dintre comitet și agenturi ar deveni mai intimă, ne-am apro­pia mai bine unii de alții, ne-am înfrâit mai cu înlesnire în idei și simțiri, am cu­noaște unele și altele din nevoile și nea­junsurile satelor noastre, din pricinile și ne­înțelegerile locale, cari prea adeseori pun zăgaz în comunele noastre luminății și pro­pășirii culturale,— cari predeei, cunoscân­­du-le, s’ar putea ușor Înlătura cu puteri din centru, iar viața culturală a despărță­mântului nostru ar deveni cu mult mai vie și mai progresivă. Se primește, cu adausul că încă în a­­nul acesta să se pună în praxă. Președintele aduce la cunoștința actun. generale, că comitetul, sub egida despărță­mântului a înființat un muzeu, cu menirea de-a păstra toate obiectele etnografice, de cu­prins: național, cultural, religios și econo­mic, cum pot să fie: fotografiile bărbaților de seamă, veșminte vechi, diferite țăsături și cusături, diferite lucruri economice, cărți și documente vechi, precum și alte lucruri de Însemnătate. Spune, că fiecare lgcatură sau comună are un rod­ deosebit pentru obiectele ei. Apelează la conducătorii și intelectua­lii comunelor aparținătoare ș­i demnându-i a strângă cât mai multe lucruri de seama, pentru îmbogățirea muzeului propriu, cu a­­jutorul căruia ușor se va putea cunoaște desvoltarea culturală a oricărei comune. Deasemeni împrospetează hotărârea înființării unei tipografii în Săliște. Stă­­rue pentru subscrierea acțiior de lipsi, ca astfel mărețul plan al tuturor cărturarilor din această margine să se poată Întrupa cât mai curând. Mulțămită aduce celor prezenți pen­tru participare și interesul arătat lucrărilor

Next