Telegraful Român, 1921 (Anul 69, nr. 2-87)
1921-07-22 / nr. 54
Anul LXIX. Sibiu, 9/22 Iulie 1921 Nr. 54 Abonamentul: Un an 80 Lei. — Şase luni 40 Lei. — " • Trei luni 20 Lei. ......—— Corespondenţele sǎ se adreseze Redacţiei «Telegrafului Român», Strada Măcelarilor Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Ziarul apare Marţia şi Vinerea Articole nepublicate nu se înapoiază. Preţul inserţiunilor, după Invocată — Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului «Telegraful Român», Sibiu, Strada Măcelarilor Nr. 45. In vremuri nouă (…) Chestiunile cu raport la preoţimea din ţinuturile desrobite nu s’au împărtăşit, până acum, de o consideraţie mai invederată din partea cercurilor dela cârma statului nostru. La ocazii mari se repetă cuvinte frumoase la adresa preoţilor. Li se constată cu multă prevenire, că ei au fost «sentinela românismului în văile carpatine» pe vremurile neguroase medievale, şi că tot preoţii «cu crucea ’n frunte» sânt păstrătorii limbii şi legii străbune în vălmăşagul luptelor de mai târziu... După trecerea festivităţilor ocazionale, la care de obicei se fac promisiuni cu privire la situaţia materială viitoare a preoţimii atât de lăudate, interesul pentru slujitorii bisericii începe să slăbească, şi 'î n vastele făgădueli nu se aleg decât earăş şi earăş iluzii îngropate... Legăturile între credincioşi şi preoţime, în vremurile nouă, le vedem cu totul schimbate. Când poporul ofta şi suspina sub povara stăpânirilor străine, alerga la mângăierile şi sfaturile feţelor bisericeşti, pe care, în consecvenţă, le şi asculta şi respecta. S’au dus stăpânirile asupririi, şi în locul lor au venit stăpânirile libertăţii şi ale dreptăţii, în vremuri de prefaceri radicale, cu învăţături nouă şi nu toate priincipese progresului moral şi cultural. In nouăle împrejurări, când credincioşii sânt de părere că acum vor avea mai puţină trebuinţă de preot (deşi adevărul este tocmai dimpotrivă), autoritatea preoţească în general a scăzut, dar împreună cu ea a scăzut şi sentimentul de respect arătat altădată celorlalte soiuri de diregătorii. Atârnă de la cârmuitorii statului, actuali şi viitori, să-şi îndrepte luarea aminte cătră stările acestea, care privesc interesele poporului, ale clerului şi ale întregului stat românesc. Avem trebuinţă de un cler bine pregătit, pentru refacerea morală a credincioşilor. Şi, dacă e ca preotul să nu-şi părăsască apostolatul trecând în alte ramuri de activitate, este necesar să i se asigure minimul de existenţă, fără a mai cere de la popor toate îndatoririle trecutului. Ca să avem cler cu pregătiri la înălţimea timpului, ne trebue scoate mai multe. In raport cu numărul parohiilor din judeţele ţării întregite, biserica noastră ortodoxă are prea puţine seminarii pentru a umplea golurile cauzate prin moarte sau prin împrejurarea că unii preoţi au trecut la alte cariere. S’au sporit eparhiile dincoace de munţi cu episcopiile Clujului şi Oradiei mari, care n’au încă seminariile lor, şi nici nu le vor avea, dacă statul va continua cu economiile bugetare, când este vorbă de a smulge biserica din sărăcia ei materială şi de a creia slujbaşilor săi o situaţie omenească. A asigura preotului traiul de care s’a învrednicit, este cerinţa vremurilor nouă: explicaţiile, din acest punct de vedere, ni se par a fi de prisos pentru orce stăpânire inteligentă şi binevoitoare, care şi-a înţeles rostul în consolidarea ţării. Este de ajuns, credem, să amintim cu acest prilej, că mijloace băneşti care se cifrează cu zeci de milioane, se acordă din partea guvernului pentru susţinerea teatrelorîntre acestea şi două opere), pentru tablouri şi statue, burse mari pe seama artiştilor, alte milioane pentru «propagandă culturală», — nu se mai poate astfel ca biserica să fie lipsită de un ajutor, în aceeaş măsură, cum se dă altor aşezăminte necesare pentru ţară şi neam. Biserica nu cere decât sfânta dreptate. Retragerea opoziţiei din parlament. Ir. şedinţa de Sâmbătă a camerei, partidele din opoziţia naţională: dl Iuliu Maniu, din partea partidului naţional român, dl I. Mihalache din partea partidului ţărănesc, dl I. Inculeţ din partea partidului ţărănesc din Basarabia şi dl S. Ungureanu din partea partidului Unirii din Bucovina şi dl Chiriţă Paraschiv din partea partidului naţionalist-democrat, au declarat că se retrag din cameră. Declaraţii de retragere, au mai făcut şi partidul liberal şi doi deputaţi din majoritate. Fiecare partid opoziţional, prin reprezentanţii săi, a citit In cameră câte o declaraţie, prin care anunţă retragerea sa din parlament. Opoziţia cere disolvarea actualelor corpuri legiuitoare. In şedinţa de Luni a senatului s’au citit aceleaşi declaraţii ale opoziţiei In senat. La o întrebare a unui senator: dacă opoziţia înţelege să se retragă din parlament, sau depune mandatul, s-a răspuns că guvernul este liber să interpreteze cum crede de cuviinţă declaraţia. Din Bucureşti se mai anunţă: Acţiunea opoziţiei este concentrată în scopul provocării unei schimbări de guvern, pentru ca prezidarea istoricei solemnităţi a încoronării de la Alba Iulia să revină unui alt cabinet alcătuit din personalităţi aparţinând tuturor partidelor. Asociaţia clerului Andrei Şaguna , numele societăţii, primit din rezultatul frământărilor primului congres preoţesc. El a desbătut şi stabilit statutele. Primind binecuvântarea arhierească şi aprobarea şefului de culte, au devenit lege de organizare şi de îndrumare culturală a clerului din mitropolia de dincoace de munţi. Scopul îl fixează paragraful al doilea, prin stabilirea problemelor: «apărarea prestigiului şi intereselor bisericii; promovarea culturei teologice şi a vieţii morale între membrii clerului, îndrumarea vieţii religioase în popor, cultivarea simţului de colegialitate între preoţi, şi ocrotirea intereselor preoţimii». Mijloacele de îndeplinire le lămureşte paragraful al treilea, statorind în 13 puncte un program de muncă. Reţinem două din acestea: «Conferenţe şi cursuri pentru propăşirea culturală a clerului; susţinerea unei reviste pentru viaţa bisericească, pentru promovarea culturală a clerului şi instruirea lui în îndeplinirea misiunii pastorale». Puterea de desvoltare a asociaţiilor de tot felul, atât în cele materiale, cât culturale, e recunoscută de toţi. Putem spune, că toate minunăţiile, la care a izbutit să ajungă omenimea până astăzi, în cea mai mare parte sânt roadele stăruinţelor întovărăşite. Prin o societate bine închegată, sprijinită de toţi şi activă, în care a început să se strângă preoţimea noastră, vom putea contribui la ajungerea multor progrese înfloritoare, în viaţa culturală a bisericii şi a neamului. Atuncea insă, când conducătorii şi din centru şi din afară, comitetul central şi cele ale despărţămintelor, în frunte cu preşedinţii lor, vor şti să ţină în continuu aprinsă flacăra dragostei şi a interesului faţă de bunul mers al societăţii. Vor şti, rând pe rând, să întrupeze şi să free viaţă avântată punctelor din program, ca astfel an de an să aducă roadele aşteptate. Vor şti să fie un centru de lumină care să formeze rezervorul nesecat de energie şi de îndemnuri stăruitoare, vor şti să fie acea inimă sănătoasă şi neînfrârtă, încălzită întotdeauna şi sub orce împrejurări de focul conştienţiosităţii, de a trimite regulat de la centru puterea dătătoare de tărie şi de viaţă. Un scriitor, doritor de lumină, face o asemănare în desvoltare unei flori care se desvoaltă de sine dintr’o forţă lăuntrică dată de Dumnezeu şi între munca tehnică ce trebue depuse de puteri externe la formarea unei statui. Scoate învăţătura spunând: Bunul Dumnezeu a pus şi în om, ca într’o floare, în măsura mai mare sau mai mică, o forţă lăuntrică, aşa că frumseţa omului numai de aici poate să purceadă. De laşi ca această schintee dumnezeiască să adoarmă în lăuntrul tău, ciocăniturile venite din afară nu te vor ridica nicicând din această stare. Ce vine din afară se numeşte civilizaţie, şi ce creşte şi vine dinlăuntru se numeşte cultură, şi în planta aceasta internă rezidă valoarea şi forţa atât a unui individ, cât şi a unui popor».1) In susţinerea acestei forţe lăuntrice pururea trează stă nobilitatea, hărnicia şi conştienţiositatea omului. Dacă această forţă am izbutit *) Dr. Ştefan Cioroianu: Dor de lumină, p. 127.