Telegraful Român, 1921 (Anul 69, nr. 2-87)
1921-04-08 / nr. 25
Abonamentul: Un an 80 Lei. — Şase luni 40 Lei. ------ . Trei luni 20 Lei. Ziarul apare Marţia şi Vinerea Organ naţional-bisericesc Corespondenţele să se adreseze RedacţieiTelegrafului Român», Strada Măcelarilor Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se înapoiază. “ Preţul inserţiunilor, după invocală . Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului «Telegraful Român», Sibiu, Strada Măcelarilor Nr. 45. v. , Câteva observări în legătură cu unificarea organizării bisericeşti de Dr. Lucian Borcia, jurisconsultul mitropolitan I. Imediat după restabilirea constituţionalismului în Ungaria, parlamentul ungar a inarticulat în lege, — legea IX din 1868, — mitropolia independentă a românilor ortodocşi din Ungaria şi părţile ardelene, declarându-o egal îndreptăţită cu mitropolia sârbilor ortodocşi. In aceeaş lege a asigurat amânduor dreptul garantat încă prin legea XX din 1848 (§ 8), de a-şi regulamenta, administra şi conduce independent afacerile şi de a se organiza visele prin congresele lor. A rezervat statului dreptul de control îmbrăcat în haina dreptului maiestatic, de supremă inspecţiune, în consecinţă a supus şi statutele organice aprobării regelui. Aceeaş lege fundamentală a statului a prevăzut convocarea cât mai grabnică a congresului naţionalbisericesc românesc compus din ierarhi, 30 deputaţi din cler şi 60 mireni, căruia i-a impus ca întâia îndatorire stabilirea organizaţiei bisericeşti. Congresul s-a întrunit în toamna anului 1868 şi a votat statutul organic, pe care regele l-a aprobat şi întărit în 28 Mai 1868. Astfel statul ungar a recunoscut şi garantat caracterul naţional, autonomia şi egala îndreptăţire a bisericii ortodoxe române. Rezerve a făcut numai în chestiunile şcolare, lăsând organizarea în grija bisericii. Clauza de aprobare a statutului organic este o nouă întărire din partea regelui a drepturilor garantate prin lege. însuşi statutul organic precisează în punctul I al dispoziţiunilor generale: «Biserica gr.-or. română din Ungaria şi Transilvania, ca biserică autonomă, după dreptul ei canonic, garantat şi prin art. de lege al IX-lea din anul 1868, — pe lângă susţinerea în integritate a dreptului de supremă inspecţiune a Maiestăţii Sale, îşi regulează, administrează şi conduce independent afacerile sale bisericeşti, şcolare şi fundaţionale în toate părţile şi factorii ei constitutivi după forma reprezentativă». Astfel raportul bisericii faţă de stat recunoscut şi garantat prin legea statului este precizat şi în legea organică pe care şi-a dat-o biserica. Este deci lămurit şi bine stabilit, că statul prin o lege a sa a recunoscut mitropolia ortodoxă română din Transemiata Biserica naţională independentă, având deplină libertate de a se organiza, cârmui, regulamenta şi administra însăşi; că legea organică a mitropoliei noastre nu este o lege a statului, precum adeseori se aude, ci este o lege a bisericii autonome, alcătuită de ea după dreptul său canonic, drept pe care legea statului, IX din 1868, numai i-l recunoaşte şi garantează. Statutul organic a fost odată numit în parlamentul român lege ungurească. De fapt el nu face parte din Corpus juris Hungarici şi este singura lege românească din fosta Ungarie. 11 ; iui unirii poetice .a ..Transilvanie* , V-«. i w wWÎ i tul de drept al mitropoliei noastre faţă de stat, şi ea a rămas şi mai departe cu organizaţia, pe care însăşi şi-a dat o. Este vădit, că autonomia bisericească este un drept câştigat, care fără voia mitropoliei nu se poate altera, și că organizarea ei nimenea nu este în drept să o modifice decât organul său reprezentativ. Oricare modificare făcută de altcineva, ar fi o violare de drept, un act nul și neavenit, iar impunerea altor norme ar rămânea o simplă octroare.. Este bine să ne reamintim toate aceste acum, când se tratează de unificarea organică a bisericii ortodoxe din România întregită. Numai ţinându-se seamă de înţelesul organizaţiunii şi situaţiunii de drept a fiecărei biserici particulare şi având respectul cuvenit faţă de drepturile şi tradiţiile pe cari fiecare se întemeiază se poate da soluţiunea potrivită acestei probleme mari şi de interes primordial şi pentru stat. Proiectul elaborat de comisiunea «constituantei» nu ţine seamă de aceste consideraţiuni şi astfel cuprinde o serie de greşeli fundamentale, cari trebue eliminate pentru a ni-l face nouă acceptabil. Acest proiect ne arată oareşcare bunăvoinţă şi este cu o anumită condescendenţă faţă de încăpăţinarea noastră, când în foarte multe capitole strecoară câte o dispoziţie prin care ne permite susţinerea proporţiei între clerici şi mireni şi modalităţile de alegere stabilite în statutul Şagunian (§ 9, 38, 75, sau apoi ne permite «menţinerea uzului de până acum» ca la alegerea de mitropolit (§ 33), sau a «normelor intrate în uz» ca la numirile de protopop. Dar mitropolia noastră este conştientă că temelia ei este o lege pe care ea însăşi şi-a dat-o, şi este conştientă, că legea sa este canonică, precum a constatat-o în textul ei congresul naţionalbisericesc din 1868, constituanta adevărată a mitropoliei noastre, compusă din toţi demnitarii noştri bisericeşti şi din aleşii clerului şi poporului credincios şi condusă de una din cele mai măreţe figuri ale neamului românesc, de nemuritorul mitropolit Andreiu Şaguna. Şi mitropolia noastră mai ştie că va avea el multe lipsuri şi defecte statutul nostru organic, pe care ea după o experienţă de 53 ani le cunoaşte mai bine, vii iC ll V ** y tit W V. ii y«M*?1'. va trebui să-i aducă unele modificări, de cari nu se va feri, fiindcă a ştiut totdeauna să subordoneze interese particulare oricât de legitime ar fi ele, interesului general naţional, — dar mai ştie, că numai ea este în drept să facă modificările şi că organizarea ei se întemeiază pe două principii mari şi binefăcătoare, pe care tocmai din interes superior naţional nu le va jertfi şi anume: 1. eliminarea autocraţiei ierarhice şi întronarea unui adevărat constituţionalism; 2. chemarea la viaţă activă bisericească a întregului cler şi popor de aşa, că pe întreaga scară a organizaţiunii biseceşti reprezentanţii lor nu sunt sfetnici cu vot consultativ, ci ei inşişi decid având şi întreaga răspundere a hotărârilor date. Astfel chiriarhul este adevărat suveran al eparhiei sale, chemat să o cârmuiască prin puterea personalităţii sale. Proectul relativ la unificarea organică a bisericii ortodoxe din România întregită este clădit pe principiul autocraţieiierarhice, încercând să-i dea aparenţa constituţionalismului prin consilii şi adunări bisericeşti. El adoptă principiul chemării la viaţa activă bisericească a clerului şi poporului, dar unde acest principiu ajunge în atingere cu puterea autocrată a chiriarhului, îl face iluzorie. Citez §aii următori : § 51. Hotărârile adunării eparhiale se prezintă chiriarhului spre aprobare. § 52. O hotărâre neaprobată de chiriarh se desbate din nou în adunarea eparhială şi dacă hotărârea din nou nu întruneşte asentimentul chiriarhului, chestiunea se trimite Sf. Sinod spre resolvire. § 78. Consilierii (asesorii consistoriali eparhiali) salariaţi cât şi cei onorari