Telegraful Român, 1921 (Anul 69, nr. 2-87)

1921-07-22 / nr. 54

Anul LXIX. Sibiu, 9/22 Iulie 1921 Nr. 54 Abonamentul: Un an 80 Lei. — Şase luni 40 Lei. — " • Trei luni 20 Lei. ......—— Corespondenţele sǎ se adreseze Redacţiei «Telegrafului Român», Strada Măcelarilor Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Ziarul apare Marţia şi Vinerea Articole nepublicate nu se înapoiază. Preţul inserţiunilor, după Invocată — Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului «Telegraful Ro­mân», Sibiu, Strada Măcelarilor Nr. 45. In vremuri nouă (…) Chestiunile cu raport la preoţi­­mea din ţinuturile desrobite nu s’au îm­părtăşit, până acum, de o consideraţie mai invederată din partea cercurilor dela cârma statului nostru. La ocazii mari se repetă cuvinte fru­moase la adresa preoţilor. Li se constată cu multă prevenire, că ei au fost «senti­nela românismului în văile carpatine» pe vremurile neguroase medievale, şi că tot preoţii «cu crucea ’n frunte» sânt păstră­torii limbii şi legii străbune în vălmăşagul luptelor de mai târziu... După trecerea festivităţilor ocazionale, la care de obicei se fac promisiuni cu privire la situaţia materială viitoare a pre­­oţimii atât de lăudate, interesul pentru slujitorii bisericii începe să slăbească, şi 'î­ n vastele făgădueli nu se aleg decât ea­­răş şi earăş iluzii îngropate... Legăturile între credincioşi şi preo­ţime, în vremurile nouă, le vedem cu to­tul schimbate. Când poporul ofta şi sus­pina sub povara stăpânirilor străine, alerga la mângăierile şi sfaturile feţelor biseri­ceşti, pe care, în consecvenţă, le şi as­culta şi respecta. S’au dus stăpânirile asupririi, şi în locul lor au venit stăpânirile libertăţii şi ale dreptăţii, în vremuri de prefaceri radi­cale, cu învăţături nouă şi nu toate priin­­cipese progresului moral şi cultural. In nouăle împrejurări, când credincioşii sânt de părere că acum vor avea mai puţină trebuinţă de preot (deşi adevărul este toc­mai dimpotrivă), autoritatea preoţească în general a scăzut,­­ dar împreună cu ea a scăzut şi sentimentul de respect arătat altădată celorlalte soiuri de diregătorii. Atârnă de la cârmuitorii statului, ac­tuali şi viitori, să-şi îndrepte luarea aminte cătră stările acestea, care privesc intere­sele poporului, ale clerului şi ale întregu­lui stat românesc. Avem trebuinţă de un cler bine pre­gătit, pentru refacerea morală a credin­cioşilor. Şi, dacă e ca preotul să nu-şi pără­­sască apostolatul trecând în alte ramuri de activitate, este necesar să i se asi­gure minimul de existenţă, fără a mai cere de la popor toate îndatoririle tre­cutului. Ca să avem cler cu pregătiri la înăl­ţimea timpului, ne trebue scoate mai multe. In raport cu numărul parohiilor din judeţele ţării întregite, biserica noastră or­todoxă are prea puţine seminarii pentru a umplea golurile cauzate prin moarte sau prin împrejurarea că unii preoţi au trecut la alte cariere. S’au sporit eparhiile dincoace de munţi cu episcopiile Cluju­lui şi Oradiei­ mari, care n’au încă semi­­nariile lor, şi nici nu le vor avea, dacă statul va continua cu economiile buge­tare, când este vorbă de a smulge biserica din sărăcia ei materială şi de a creia sluj­başilor săi o situaţie omenească. A asigura preotului traiul de care s’a învrednicit, este cerinţa vremurilor nouă: explicaţiile, din acest punct de vedere, ni se par a fi de prisos pentru orce stă­pânire inteligentă şi binevoitoare, care şi-a înţeles rostul în consolidarea ţării. Este de ajuns, credem, să amintim cu acest prilej, că mijloace băneşti care se cifrează cu zeci de milioane, se acordă din partea guvernului pentru susţinerea tea­trelor­­între acestea şi două opere), pen­tru tablouri şi statue, burse mari pe seama artiştilor, alte milioane pentru «propa­gandă culturală», — nu se mai poate astfel ca biserica să fie lipsită de un a­­jutor, în aceeaş măsură, cum se dă altor aşezăminte necesare pentru ţară şi neam. Biserica nu cere decât sfânta dreptate. Retragerea opoziţiei din parlament. Ir. şedinţa de Sâmbătă a camerei, partidele din o­­poziţia naţională: dl Iuliu Maniu, din partea partidului naţional român, dl I. Mihalache din partea partidului ţărănesc, dl I. Inculeţ din par­tea partidului ţărănesc din Basarabia şi dl S. Ungureanu din partea partidului Unirii din Bu­covina şi dl Chiriţă Paraschiv din partea par­tidului naţionalist-democrat, au declarat că se retrag din cameră. Declaraţii de retragere, au mai făcut şi partidul liberal şi doi deputaţi din majoritate. Fiecare partid opoziţional, prin reprezen­tanţii săi, a citit In cameră câte o declaraţie, prin care anunţă retragerea sa din parlament. Opoziţia cere disolvarea actualelor corpuri le­giuitoare. In şedinţa de Luni a senatului s’au citit aceleaşi declaraţii ale opoziţiei In senat. La o întrebare a unui senator: dacă opoziţia înţelege să se retragă din parlament, sau depune man­datul, s-a răspuns că guvernul este liber să in­terpreteze cum crede de cuviinţă declaraţia. Din Bucureşti se mai anunţă: Acţiunea opoziţiei este concentrată în sco­pul provocării unei schimbări de guvern, pen­tru ca prezidarea istoricei solemnităţi a încoro­nării de la Alba Iulia să revină unui alt cabinet alcătuit din personalităţi aparţinând tuturor par­tidelor. Asociaţia clerului Andrei Şaguna , numele societăţii, primit din rezultatul frământărilor primului congres preoţesc. El­­ a desbătut şi stabilit statutele. Primind binecuvân­tarea arhierească şi aprobarea şefului de culte, au devenit lege de organizare şi de îndrumare culturală a clerului din mitropolia de dincoace de munţi. Scopul îl fixează paragraful al doilea, prin stabilirea problemelor: «apărarea prestigiului şi intereselor bisericii; promovarea culturei teolo­gice şi a vieţii morale între membrii clerului, îndrumarea vieţii religioase în popor, cultivarea simţului de colegialitate între preoţi, şi ocrotirea intereselor preoţimii». Mijloacele de îndeplinire le lămureşte pa­ragraful al treilea, statorind în 13 puncte un program de muncă. Reţinem două din acestea: «Conferenţe şi cursuri pentru propăşirea culturală a clerului; susţinerea unei reviste pen­tru viaţa bisericească, pentru promovarea cultu­rală a clerului şi instruirea lui în îndeplinirea misiunii pastorale». Puterea de desvoltare a asociaţiilor de tot felul, atât în cele materiale, cât culturale, e re­cunoscută de toţi. Putem spune, că toate mi­nunăţiile, la care a izbutit să ajungă omenimea până astăzi, în cea mai mare parte sânt roadele stăruinţelor întovărăşite. Prin o societate bine închegată, sprijinită de toţi şi activă, în care a început să se strângă preoţimea noastră, vom putea contribui la ajun­gerea multor progrese înfloritoare, în viaţa cul­turală a bisericii şi a neamului. Atuncea insă, când conducătorii şi din centru şi din afară, comitetul central şi cele ale despărţămintelor, în frunte cu preşedinţii lor, vor şti să ţină în continuu aprinsă flacăra dragostei şi a interesu­lui faţă de bunul mers al societăţii. Vor şti, rând pe rând, să întrupeze şi să free viaţă avântată punctelor din program, ca astfel an de an să aducă roadele aşteptate. Vor şti să fie un centru de lumină care să formeze rezervorul nesecat de energie şi de îndemnuri stăruitoare, vor şti să fie acea inimă sănătoasă şi neînfrârtă, încălzită întotdeauna şi sub orce împrejurări de focul conştienţiosităţii, de a tri­mite regulat de la centru puterea dătătoare de tărie şi de viaţă. Un scriitor, doritor de lumină, face o ase­mănare în desvoltare unei flori care se des­­voaltă de sine dintr’o forţă lăuntrică dată de Dumnezeu şi între munca tehnică ce trebue depuse de puteri externe la formarea unei statui. Scoate învăţătura spunând: Bunul Dum­­nezeu a pus şi în om, ca într’o floare, în mă­sura mai mare sau mai mică, o forţă lăuntrică, aşa că frumseţa omului numai de aici poate să purceadă. De laşi ca această schintee dumne­zeiască să adoarmă în lăuntrul tău, ciocăniturile venite din afară nu te vor ridica nicicând din această stare. Ce vine din afară se numeşte ci­vilizaţie, şi ce creşte şi vine dinlăuntru se nu­meşte cultură, şi în planta aceasta internă re­zidă valoarea şi forţa atât a unui individ, cât şi a unui popor».1) In susţinerea acestei forţe lăuntrice puru­rea trează stă nobilitatea, hărnicia şi conştien­­ţiositatea omului. Dacă această forţă am izbutit *) Dr. Ştefan Cioroianu: Dor de lumină, p. 127.

Next