Telegraful Român, 1922 (Anul 71, nr. 1-101)

1922-01-24 / nr. 4

2 TELEGRAFUL ROMAN Noi, preoțimea ortodoxă, înțelegem să dăm patriei întregite cele mai capabile caractere pentru reintrarea în legalitatea constituțională, dar nu înțelegem să fim uneltele unui partid care în forma sa de astăzi nu mai are legătură cu noi. Am fost și sântem încă membri ai acestui partid, suntem de părerea să-l servim și să-l creștem, — dar nu în folosul unor conducători, ci în folosul poporului întreg din patria întregită. De câte ori s’a sulerat chestia revi­zuirii conducerii partidului național, s’a găsit cine să împedece acțiunea spunând «că nu e oportun», «să nu ne slăbim», «să facem front partidelor istorice», «să fim ardelenii una»; ba azi se fac apeluri pentru unirea tuturor forțelor ardelene. Foarte bine, dar noi credem că forțele ardelene nu sânt numai cei cu aplicație spre «ciune», reprezentanți conștiențioși ai unei minorități confesionale. Noi cunoa­ștem între forțele ardelene bărbați integri, cari astăzi stau la o parte și se miră cum unii din șefii partidului abuzează de în­crederea majorității. Partidul naț­onal în trecut a fost în­treg neamul românesc din teritoriile azi liberale, noi preoțimea ortodoxă am fost mucenicii acestui partid, jertfind averi, energie, și suferind temnițe pentru susți­nerea în întreg­me a programului său. Am susținut partidul nu ca partid politic, ci ca totalitate etnică care își pretindea drepturile de la un neam străin; — astăzi totalitatea drepturilor cerute de noi atunci sânt câștigate și garantate prin statul na­țional, deci partidul național, pierzând substratul de acțiune câștigătoare de drep­turi, trebue să devie­ sau un partid al țării întregite pentru a plicarea constituției, sau un puternic partid de control în opo­ziție. Cum e condus astăzi, nu este nici una, nici alta, — ci a devenit element de neînțelegere, având in vedere aranjarea oportunistă a Chestiunilor unite. Criza pol­tică prin care trecem as­tăzi, este așa de ascuț­tă, încât numai prin o vehementă luptă se va aplana. Noi pre­oțimea ortodoxă înainte de a întră în lupta care vine cu pași repezi și cu semne de furtună facem cunoscut conducătorilor partidului național, că numai pe lângă o amănunțită revzuire a conducerii vom putea să dăm partidului încrederea noastră. Pr. P. Avei Din pastoralele arhiereilor noștri De sfintele sărbători ale Nașterii Domnu­lui nostru Isus Hristos, toți arhiereii mitropoliei ortodoxe române de dincoace de munți au adresat clerului și poporului din eparhiile PP­ SS. N­or cuvinte de învățături, de îndemnuri înălțătoare și de creștinească mângâiere și nă­dejde. P. S. La Episcopul Iosif, al eparhiei Ca­­ransebeșene, spune: Sântem un popor cu însușiri sufletești mă­rețe, nobile, cu nimica mai prejos decât alții, dară până acuma am fost încercuiți, impede­cați dela înaintare, pe alocurea sugrumați, și așa am petrecut și ne-am conservat în jurul și și la adăpostul sfintelor noastre altare. Acum lumea s’a schimbat. Am ajuns și noi la libertate și dispunem noi de noi, de soartea noastră. Libertatea însă nu însamnă desfrâu, a face ce vo ești fără privire la interesele înalte ale socie­tății tale, ale neamului tău, ci a se folosi de toate mijloacele în cercul și cu respectarea or­­dinei legale, pentru de a înainta, a-ți perfec­ționa toate facultățile tale spirituale și morale ca popor dornic și vrednic de viață, a te în­tări în ale științei, a te întări moralicește și ma­terialicește în cele economice, spre a te ridica la loc de frunte in societatea omenească. Cinștii de aceasta, de bunurile și postu­latele libertății, să ne arătăm vrednici de l­ber­­tate și de însușirile noastre frumoase, năzuind a înainta cu pași repezi pe toate cărările vieții ca să ajungem cât mai îndată la loc de frunte în marea familie a popoarelor. Și, mare și pu­ternic este Dumnezeu. El ne va ajuta, ca nă­zuințele noastre să fie binecuvântate, încoro­nate cu succes, să ne ajungem ținta ce o dorim. Se cere însă, ca să nu ne înstrăinăm de sfintele noastre altare, de puternicul nostru scut din trecut, prezent și viitor; să nu le pă­răsim, ci aprinzănd făclia minții noastre mărgi­nite la flacăra Luminei adevărate, la învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos, avându­le ace­stea ca bază și temelie solidă, să ne dăm toată și’ința pentru cultivarea spiritului nostru în toate ramurile științei, făcâ­ndu-ne astfel părtași in cel mai larg cerc al poporului nostru la bunul co­mun al omeniriei, pe care trebue să-l formeze cultura cea adevărată, nobilitatâ prin adevăru­rile credinței creștine, prin învățăturile Mântui­torului Iisus Hristos, păstrate în curățenia lor în sinul sfintei noastre biserici. Știința să nu se înstrăineze de religiune, de credință, ci să domnească o deplină armonie între acești doi factori principali de cultură, între știința și cre­dință, și această armonie este asigurată, dacă adevărurile religioase, învățăturile sublime ale Mântuitorului nostru păstrate în sfânta noastră biserică, formează temelia năzuințelor noastre de a ne cultiva spiritul in toate ramurile știin­ței. Această armonie, această temelie asigură întărirea noastră, viitorul nostru și preste tot, existența noastră pe acest pământ. Astfel să vor prăbuși toate uneltirile dușmanilor biseri­­cei și neamului nostru. Astfel vom fi în sufle­ți lăsat veacurilor următoare, și mai pe urmă de aceea de minunata și de mirata întrupare a Domnului și Dumnezeul nostru hus Hristos și de patima și lăudata înviere din morți și alte prea sfinte lucruri mântuitoare, cine dintre noi ar avea știință de nu mi-ar fi scris istoria de aceste, cei patru Evangheliști ?»"­Dar despre filozofii vechi, cari ziceau că lumea s’a făcut din «Haos, adecă amestecarea lucrurilor și a stih­ilor, între care și părerea poeticului Ovidiu au fost, unde zice, în stihu­rile sale de Metamo­ros. Aceste mai ’nainte de marea și de pământ și cât acopere ceriul, un chip era a firei în toată lumea, cărui chip i-au zis Haos, groasă și nemistuită mamină,9 spune că au greșit, «fiind fără știința puterniciei lui Dumnezeu», și drept urmare: «Pentru aceea și noi mai adevărat și mai dovedit temeiu a în­cepăturilor, a dovedi­rilor, și a orânduirei isto­ tul nostru îndestulați cu noi înșine și prin ur­mare vom avea adevărată fericire vremelnică. Vom stăpâni pământul strămoșesc păttrat și câștigat cu multe jertfe de vieți, și-l vom lăsa moștenire urmașilor noștri, și așa vom avea viață, viață națională, nu trecătoare, ci vecinică. • P. S. Sa, Episcopul Roman, din eparhia Orăzii Mari, zice: Ca să nu mai fie răsboi intre popoare, s’a zis să punem pacea lui Hristos între ele. Să nu mai fie popoare robite, ci toate să se ocârmu­­iască pe s­ie după firea și legile lor. Și fiindcă noi am fost mai mult robiți, noi am dobândit mai mult. O țară liberă, frumoasă și bogată in bu­nurile ei. O țară din care prin muncă cinstită putem face un rai pământesc. S’a sfârșit răsboiul popoarelor cu acest minunat dar dumnezeesc pentru noi, dar a mai rămas răsboiul în sufletele împietrite care acum sfășie pacea și bunăvoința între cei de o cre­dință și de un sânge și primejduesc noua pa­trie ce ne a fost hărăzită din dreptatea Dumne­zeiască. Acest răsboi sufletesc al urei și duș­măniei dintre frați trebuie să înceteze înainte de a lua flăcări, ca nu cumva a doua rătăcire să fie mai amară de­cât cea dintâi. Nu spre mustrarea Va spun acestea, iubi­ților unei fii sufletești, în aceasta zi de praznic creștinesc, ci spre învățătură de renaștere sufle­tească in ziua Nașterii Mântuitorului Nostru Isus Hristos când inimele sunt deschise pentru primirea Lui. Lăsați să între în sufletele Voastre blândul Hristos cu iubirea lui de oameni și veți avea pace în casele Voastre, și în tot cuprinsul vieții voastre. El vă va învăța cum să vă iubiți unii pe alții, și lumea vă va cunoaște că sunteți ai Lui și vă va iubi pe voi. El este pretutindenea unde este chemat, că de aceea a venit în lume să fie cu noi și să ne aj­ute la săl­șluirea păcii în suflete, fără de care nu este pace adevărată în lume. «Acestea am grăit vouă ca să aveți pace întru mine, — zice Mântuitorul Hristos — în lume scârbă veți avea ci îndrăsniți că eu am învins lumea». Și dacă vreți ca fiii voștri să aibă parte de pace, aduceți­i la Hristos, creșteți­i în iubirea creștinească și în iubirea patriei mume care ne a prim­t la sânul ei. H­istos îi chiamă. El zice mamelor: «lăsați pruncii și vină la mine, că unora ca aceștia este împărăția cerurilor». Că dacă ai dat fiului tău carnea și i-ai ucis su­fletul, prin creșterea rea, ucigător de fir­ești, o omule. Fiecare părinte este răspunzător cu su­fletul înaintea lui Dumnezeu pentru creșterea fiului său, că dela Dumnezeu este dat lui, pentru a-1 crește în frica Domnului. • (îndată ce vom primi pastorala P. S. S. episcopului Ioan dela Arad, vom spicui și dlin­iéia sa). Vorbe înțelepte 1 Cronicile României sau Letopisețele Moldovei și Valahiei de M. Kogalniceanu Tom. I. Buc. 1872 pag. 35 din predoslovia ini Nie. Costin dela cartea pentru Des­­călecatul De’ntâiu. ’ Dp. cit. pag. 39. Cartea pentru dese. de’ntâi Nie. Co­stin. Cel ce dăruește cu fața veselă, dăruiește de două ori, unei noastre în care arătăm cu alte neamuri și neamul Dacilor, cu mare osteneală, cu lungă nevoință și cu mare osârdie vecilor viitori, de aiure n’am putut cunoaște fără dintru sfânta scriptură, ca dintr’o fântână și isvorul științei și învățătura de Dumnezeu, carele este z­­itorul, ocârmu­torul și înmulțitorul și începătorul lu­crurilor».1 Acelaș curs de idei îl găsim și la Mi­ron Costin. Iată ce spune el cetitorului, care i ar trage la îndoială că «După sutele de ani, cum se vor putea ști istoriile adevărate de atâ­tea veacuri?» «Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minței omenești scrisoarea, din­tru carea dacă va nevoi omul, cele trecute cu multe vremi le va putea ști și le va putea oblici și nu numai lucrurile lumii, sfaturile și începu­turile țeiilor, ci și singură lumea, cerul, pă­mântul, că sânt zidite de cuvântul lui Dumne­zeu celui puternic». __________ (Va urma)

Next