Telegraful Român, 1922 (Anul 71, nr. 1-101)

1922-09-15 / nr. 69

Anul LXX Sibiu, 2/15 Septemvrie 1922 Abonamentul: Un an 100 Lei. — Șase luni 50 Lei. — Trei luni 25 Lei. — Pentru străinătate un an 180 Lei. Ziarul apare Marția și Vinerea Corespondențele să se adreseze Redacției «Telegrafului Român», Strada Mitropoliei Nr.­­5. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se Înapoiază. Nr. 69 Prețul inserțiunilor: un șir petit 2 lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației ziarului «Telegraful Ro­mân», Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. Să ne cunoaștem... ! Era în toamna anului 1919. Călăto­ream la Cluj. In ritmul monoton al tre­nului ascultam conversația interesantă a două persoane, cu greutate în viața pu­blică din vechiul regat. Se discuta despre clerul din Ardeal. Fiind vorbă tocmai de tagma din care și eu fac parte, era firesc să țin urechea, și uneori se zimbesc, cum e frea româ­nului, iar altădată să tresar cuprins de fiorul bi­curiei. Tema era: Preoțimea din Transilva­nia poate fi fericită, căci și-a ajuns apogeul. Firește, tema aceasta trebuia dovedită cu probe din trecut și prezent Ca probe, domnii mei au adus: 1. Cultura superioară a tagmei preo­țești ardelene, căreia i s-a dat ocazia să studieze limba și literatura celor două po­poare, a maghiarilor și germanilor, — cul­tura aceasta preoțimea din regat nu o are, — cum spuneau ei. 2. Susținerea naționalității poporului sub dominațiunea maghiară-germană. 3. Apărarea bisericii și școalei,­­ prin ele a credinței și culturii naționale a po­porului. 4. Trezirea conștiinții naționale, în­drumarea ei spre idealul comun, unirea tuturor fiilor neamului sub regimul româ­nesc. Concluzia: Marea operă, de veacuri, terminată, preoțimea transilvană va dege­nera treptat până la stadiul de vegetație. Ordine ai fi, ascultând dela început până la urmă astfel de conversație, îți vine de o parte să tresari de bucurie vă­zând că trecutul îți este apreciat, lăudat; ear de altă parte să rămâi cu totul de­cepționat la încheerea sinistră, statorită din premisele atât de erog­oase. Să ți se spună că ai terminat cu munca, și vei dormi liniștit — tocmai în toiul muncii! Puteam să las cuvintele auzite fără a da răspuns? Puteam să las să se depărteze cu asemenea rezultat despre o tagmă și să divulge astfel de păreri și între cei tre­ziți de curând la muncă? Nu se putea. Mă apropiu deci, și întorc pagina. E adevărat că preoțimea ardeleană cunoaște limba maghiară și germană, și cunoaște literatura acestor popoare. Ea a luptat pentru susținerea naționalității în biserică și școală, aducând de m­ulte ori mari sacrificii. A deșteptat conștiința na­țională, conducând massa poporului la tri­umful fără seamăn, la unirea națională. Și așa cuvine-i-se cinste și recunoștință. Dați-mi voe să afirm însă, că dacă preoțmea a contribuit, în mare sau mai mică măsură, la lupta pentru unirea nea­mului de aici, nu poate urma, că această tagmă și-a istovit puterile de cultivare, sau că și-a sfârșit fondul moral. N’aș crede că acești apostoli să nu mai fie ne­cesari în serviciul îndrumării masselor spre întemeerea și întărirea statului român vii­tor , trebue să admiteți că în acest scop se impune îndou­ă muncă întru desăvâr­și­­rea operei naț­onale și morale. Una pro­prie tagmei, — alta pentru poporul cu men­talitatea sguduită. Să ne explicăm: Faptul că preoțimea ardeleană a cercetat în mare parte școală maghiară și germană, însu­­șindu-și cultură superioară, cum spuneau­, este momentul care va trebui să poten­țeze dorul de cultivare proprie. Școala germană sau maghiară, cu di­recția ei de desnaționalizare, a dat edu­cație în spirit străin tinerilor noștri. Acest gol nu putea fi reparat în trei ani de seminar, și nu putea fi studiată nici literatura și limba română temeinic în acești 3 ani. Tradițiile, poezia, istoria, în sfârșit toată comoara proprie neamului nostru, pentru ei a stat în umbră, — deci tre­bue prin muncă intensivă de aici încolo scoasă la lumină. De la această muncă, preoții nu se pot da la o parte, căci atunci s’ar asemăna păstorului care nu-și cunoaște turma, sau medicului care vede rana și boala, dar nu aplică leacul. Nici un popor din lume nu poate să fie înrâurit și condus de oameni cari stau la distanță, ci numai de aceia cari tră­iesc zilnic în mijlocul lui și caută să pă­trundă eul social, creștin și moral al cre­dinciosului. Legătura firească va trebui deci cău­tată, aflată și susținută, căci desconside­rarea ei este germenul petrii atât pentru unii, cât și pentru alții. Poporul trebue privit mai deaproape. Acest ostaș blând al gliei, în cursul vre­mii s’a inspirat din trecutul lui, din tra­diția, obiceiurile, cântecile, poveștile sale, faurindu-și credința și fondul moral,­­ care trebue mereu îngrijite și cultivate. Numai cunoscându-l în întreaga sa ființă îi putem îndrepta calea spre lumină și progres în țara mărită unde ne-am adu­nat de sub deosebite sceptre. Pe calea apostolatului este încă foarte mult de lucrat. Vremile de după răsboi sânt negreșit mult mai grele, decât cele dinaintea răsboiului. După furtună apar gunoaele. Fondul moral s’a clătinat de-a bi­nele în massele de­­ orașe și de la sate. Programul muncii de regenerare e vast,­­ deci triumful trebue să-l pregătească mulți împreună. Amvonul se va scutura de colbul gros depus de vntrega dominație străină. Plumbul ce apasă limba preoților ar­deleni, se va topi în focul bucuriei de li­bertate , amvonul se va preface în glas de trâmbiță întru apărarea credinței și așe­zarea fondului moral la orce instituție. Statul cre conștienta dreptului și a­ datorinții, Societatea cere dreptate și adevăr. Pentru îndeplinirea acestora e trebu­ință de muncă și studiu. Iată deci că se impune și aprofun­darea cărților sfinte, pe lăngă aprofunda­rea științelor profane. Și, dacă opera nu e terminată, mai este oste vreme de odihnă? Pr. A. Ștefan Coșciugul cu corpul neînsuflețit al mult regretatului arhiereu Ilarion Pușcariu, după do­rința testamentară a fost transportat cu trenul la Bran in ziua de 10 Sept. a. c. Însoțit de ase­sorii L. Triteanu, Dr. G. Proca, diaconul D. Antal și nepotul defunctului V. Pușcariu. Drumul parcurs a fost un jalnic prilej de manifestare a durerii suferite de biserica noastră. In tot locul unde a ajuns vestea morții și a transportării rămășițelor pământești la Bran, a fost întimpinat în gări de popor mult în frunte cu preoții în ornate. Avrigul a fost cel dintâi loc de întimpinare. Părintele protopop loan Cândea asistat de preotul Traian Maxim a ro­stit ectenia morților în fața vagonului, unde ve­nise spre întimpinare tot poporul din această fruntașă comună. La Făgăraș coincidența conferenței învăță­torilor din județ precum și aflarea în localitate a anilor miniștri Al. Constantinescu și A. Văi­­toianu a făcut ca întimpinarea să aibă deosebită solemnitate. Dr.ii miniștrii au ieșit la gară spre întâmpinarea sicriului, însoțiți de prefecțiii: Dr. Sulică și Radovici. Învățătorii din tractul Bra­­nului așteptau în gară în corpore. Părintele protopop N. Borza și preoții Li­terat și Răduleț au rostit obișnuitele rugăciuni de odihnă a sufletului, completate de o scurtă vorbire a părintelui protopop în care a relevat bogăția de suflet și fapte,­a regretatului arhiereu care a purtat titulatura de Făgăraș. In Vlădeni era la gară lume multă. Pă­rintele Zorea rostește obicinuitele rugăciuni apoi în cuvinte calde arată vlădărenilor pierderea cea mare ce o îndură biserica și poporul nostru prin răposarea arhiereului Ilarion. La gara Țințari asemenea lume multă la gară, în frunte cu preotul N­. Gonța, care ros­tește ectenia morților.

Next