Telegraful Român, 1923 (Anul 72, nr. 1-104)

1923-01-14 / nr. 1-2

$ m Nr. 1-2 Anul LXXI Abonamentul: Un an 150 Lei. — Șase lu­ni 75 Lei. — Trei =iuni 40 Lei. — Pentru străinătate un an 250 Lei. Ziarul apare Marița și Vinerea-----­Sibiu. 1/14 Ianuar 1923 Organ național-bisericesc Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegraful Român“, Strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză — " Articole nepublicate nu se Înapoiază. ---­Prețul inserțiunilor: un șir petit 3 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației ziarului „Telegraful Ro­­­­­mân“, Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. - Șaptezeci de ani (R) Ziarul Telegraful Român, chemat la viață de nemuritorul Andrei Șaguna, începe cu numărul de față anul al 71-lea al existenței sale. Primul număr, al celui dintâi organ de publicitate la românimea de legea orto­doxă, apăruse în 3 ianuar­i. 1853, în tipografia arhidiecezană, cumpărată de pre­văzătorul și păstrătorul mare arhipăstor în 1850, cu scopul de a tipări, pe lângă cărțile bisericești și școlare, și o foaie politică și culturală care, citită de preoți și de învățători, să samene în popor să­mânța cunoștințelor folositoare, de tot felul, și să răspândească "'»«tul cititului între cărturari pe timpul ci­­ tri-i videa, n’a­­vea altă foaie decât Gi­­eta Transilvaniei Brașov, — astăzi cel m­­ai vechi ziar românesc în toată țara. In programul său de largă lucrare Telegraful Român de la mijlocul veacului trecut își propusese: să împărtășească «poporului român din politică, industrie, comerciu și literatură, idei și cunoștințe practice», după vreme și trebuință, să în­vețe poporul cum «să-și cunoască pozi­­țiunea și drepturile» în stat, și să-l lumi­neze că «numai prin îmbunătățirea stării sale materiale și morale poate­­ ajunge la cultură și fericire». De la începutul venirii sale în Tran­silvania, Andrei Șaguna reprezintă idei moderne. Cărți și o gazetă, scoasă în tipografie proprie, este gândul înfăptuit fără zăbavă. Apărut pe vremea când neamul româ­nesc ardelean avea să și apere dreptul la un trai mai bun în mijlocul elementelor dușmănoase românismului și bisericii orto­doxe, organul lui Șaguna caută întărirea națională a poporului său mai puțin în politică, și mai mult în cele culturale, în răspândirea cunoștințelor necesare agricul­torilor, meseriașilor și industriașilor,­­ cultivând în acelaș timp pacea și buna înțelegere. In atitudinea sa cumpătată în politică n’a renunțat totul la apărarea hotărâtă a drepturilor și a cererilor îndreptățite ale românilor din Ardeal și a bisericii lor. Susținând cauza poporului și a cleru­lui, a încercat să lămurească din semnele vremii viitorul ce ne așteptă. Cu bună­voință a scos la iveală greșelile, cu răb­dare a căutat să îndrepteze pe cei rătăciți, în vremuri când guvernul și societatea maghiară nu puteau să vadă alt­ceva în toate manifestările culturale și politice ale românilor ardeleni, decât idei de ireden­tism și «trădare» de patrie. — In viața de stat, a monarhiei dunărene dispărute, se producr radicale schimbări: centralismul și absolutismul austriac, noua constituție de la 1860, dualismul în 1867, uniunea Transilvaniei cu Ungaria... Când înrâurirea maghiară devine atât de covârșitoare, încât arhiereii români sânt înlăturați de a mai sta în fruntea po­porului ardelean ca luptători politici, Șaguna ca arhipăstor bogat în virtuți creștinești și naționale, și având deplină încredere în forța de viață a poporului românesc, continuă prin Telegraful Român, lupta pen­tru cultura spațior»’ • pânândui­­ său din Ardeal și Ungaria, și stăruește pentru egala îndreptățire a naționalității și con­fesiunii noastre. — Resultatele activității sale și a urma­­­­șilor săi în scaun până la anul mântuirii 1918, aparțin paginilor istoriei noastre ar­delenești. In timp de 70 ani de când există organul nostru, preoțimea ortodoxă și alte persoane de seamă din mitropolie și afară de mitropolie au ținut să-și desfășoare ideile în coloanele ziarului Telegraful Ro­mân, care devine astfel o carte deschisă a istoriei frământărilor culturale, bisericești și politice în Transilvania. Timpuri nouă trăim astăzi, după vi­jejia răsboiului, și timpurile nouă ne impun probleme nouă. Din sufletele noastre să înceteze de aici înainte sentimentul șovăelii. Pornirile bune ale inimilor nestricate, când se apropie cu încredere de noi, avem să le sprijinim pe față și cu bărbăție, căci biserica ortodoxă, în statul român, este astăzi stăpână pe soarta sa. Biserica lucrează ca să devie pu­ternic izvor de muncă și de lumină, și să fie un element de căpetenie în con­solidarea statului. * Cu ce program de muncă se prezintă organul nostru de publicitate intrând în noul an? Călăuzit de principiile fondatorului său și în considerare că biserica orto­doxă română din Ardeal nu face poli­tică de partid,­­ organul nostru va fi și mai departe independent de par­tide, prin urmare nepărtinitor în părerile și judecățile sale. Clerul nostru, care își înțelege dato­ria și interesele superioare, este deplin dumerit asupra adevărului că biserica și slujitorii săi au și vor avea trebuință ne­apărată nu numai de unul, ci de mai multe organe de publicitate. Alte biserici dispun de gazete zilnice și săptămânale, care în lupta religioasă, condusă cu plan și socoteală, revarsă ne­întrerupt lumina învățăturilor evanghelice asupra credincioșilor. Aspirațiile bisericii noastre, drepturile ei cu greutăți câștigate, de asemenea nu se pot susținea prin nimic mai cu efect, decât prin glasul presei bisericești. Fără­ presa aceasta,­­ lupta încetează în lipsa armei de căpetenie, a cuvântului scris zi de zi. Câte atacuri se pornesc, în mijlocul dezastrului moral, împotriva bisericii, — și el arti­âte părți . Curente sociale antibisericești, secte eretice, provocări nenumărate se ivesc necontenit. Ireligiositatea crește, moralita­tea scade, — și va scădea din ce în ce, dacă n’are cine și unde să răspundă bine și h timp scriselor și observațiilor așternute pe hârtie, care lovesc în preoți și în instituții sub felurite motive și pretexte. Cel mai potrivit mijloc de apărare, în contra acestei stări de lucruri, rămâne presa cotidiană în duh bisericesc. Pentru a răspunde acestei necesități, nici o jertfă n’ar trebui să fie prea mare. Preoții noștri nu pot fi reduși la rolul de simpli privitori, când tagme mai puțin numeroase, dar cu solidă organizare se aruncă în luptă pentru aspirațiile lor, ideale sau mai puțin ideale. Cu atât mai vârtos se impune lupta pentru gândirile cuprinzătoare și mărețe ale învățăturilor lui Isus. Avem astăzi, în biserica ortodoxă, scriitori reputați, cari sunt gata, ca vechii apostoli, să dea hrană sufletească zilnică tuturor doritorilor de adevărată hrană sufletească, și tuturor acelora cari așteaptă mântuire de la lăcașurile sfinte și voesc să-și refacă educația în spiritul acelor în­vățături dumnezeești. Cu regret trebue să constatăm că tocmai în timpurile mari de acum, prea multe din organele noastre de publi­citate nu mai discută idei, ci caută în general să speculeze orce act al fratelui său adversar, în interesul politicei de par­tid. Se combate, aproape totdeauna, fără obiectivitate, fără prevedere, și cu o totală lipsă de respect atât pentru persoană, cât și pentru instituțiile noastre politice și bisericești. Nu se cruță, în luptele dela 2^5.

Next