Telegraful Român, 1923 (Anul 72, nr. 1-104)
1923-03-23 / nr. 22
Anul LXXI Abonamentul: Un an 150 Lei. — Șase luni 75 Lei. — Trei luni 40 Lei. — Pentru străinătate un an 250 Lei. Ziarul apare Marția și Vinerea = Organ național-bisericesc Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegraful Român“, Strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză — Articole nepublicate nu se Înapoiază. -----Prețul inserțiunilor: un șir petit 3 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației ziarului „Telegraful Român”, Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. ----Sibiu, 10/23 Martie 1923 a/in Nr. 22 Biserica și reforma constituțională (=) Proiectul de nouă constituție, adus în desbaterile parlamentului, a provocat discuții pasionate în cameră, și cuvântări cumpătate în senat. Noul proiect, în articolul 23, în jurul căruia s-a învârtit cu deosebire discuția generală a vorbitorilor de senat, garantează cultelor o deopotrivă libertate și ocrotire «întrucât exercițiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri și legilor de organizare a statului». Se recunoaște diverselor culte dreptul de a face instrucțiunea religioasă a elevilor de credința respectivă în toate școalele publice și private și de a înființa și conduce institute teologice pentru formarea clerului lor. Lege specială va stabili principiile fundamentale de organizație pentru biserica majorității românilor și va arăta modalitățile de conducere și administrare în probleme religioase, culturale și epitropești. Ca raport la reforma constituțională, mai ales în chestiunea regimului cultelor, și-au exprimat părerile, în maturul corp, aproape toți reprezentanții bisericilor ardelene. Fruntașii bisericii ortodoxe române au indicat felul și chipul cum crede preoțimea și cum socotesc credincioșii din massele poporului să se așeze temeliile bisericii acesteia în constituția țării întregite. Instituția cea mai de căpetenie a statului român, biserica sa ortodoxă, și-a apărat prin graiul arhiereilor săi drepturile străvechi. In cuvinte elocvente și memorabile, expuse obiectiv, s’a accentuat însemnătatea acestei instituțiuni, între altele, și prin stăruitoarea muncă desfășurată de ierarhii săi, de preoții și dascălii veacurilor trecute, ca pregătitori ai unității graiului și culturii românești și ca alcătuitori ai unei conștiințe naționale, «înainte-mergătoarea unității noastre politice». Liniștea, demnitatea și cumințenia, învorâte din convingerea că aici, la înfăptuirea constituției nouă, este vorbă de cea mai dreaptă cauză a bisericii și neamului nostru, au dat acelor cuvântări — mai ales în mijlocul frământărilor agitate de astăzi — toată greutatea meritată: impresiunea lor, covârșitoare în incinta senatului, s’a resimțit atât în publicul din cercurile capitalei, cât și în lumea provinciilor de dincoace de munți. Șefii noștri bisericești au arătat, că biserica aceea, care este o garanție pentru viitorul României și care n’a urmărit scopul să domineze statul, poate să păstreze, fără primejdie, numirea istorică de «biserică dominantă». Intru sprijinirea acestei numiri s’au adus dovezile cele mai neresturnabile. Și deoarece o lucrare rodnică se poate produce numai pe lângă libertatea de acțiune, s’a stăruit pentru principiul autonomiei bisericești. Toată organisarea bisericească să fie îndeplinită așa, ca instituțiunea să se poată desvolta ca o putere sănătoasă, condusă și administrată de propriile sale organe. Rămâne clar ca legile speciale de organizare, întemeiată pe hotărârile generale cuprinse în constituție, să se întocmească în perfectă conformitate cu principiul de autonomie a bisericii noastre democratice și naționale. Ocrotind drepturile și interesele bisericii ortodoxe și ale clerului său, și promovând cultura creștinească, am sporit tot mai mult comoara de apărare a existenței statului și i-am împrumutat forță de rezistență în vremuri de restriște, — cu toate că acest stat, dacă e ca să mărturisim, nu și-a făcut datoria, în toate împrejurările, față de biserica sa dominantă. Preoțimea ortodoxă, — chemată să-și desvolte întreaga sârguință pentru a deștepta și a întreținea sentimente religioase morale în sufletele mulțimii ispitite de gândurile răsvrătitoare ivite după răsboi, — va obținea succese învederate numai prin o lungă lucrare sistematică, în care să se poată bucură de libertatea mișcării nestânjenite de considerații materiale, de politicianism, sau de alte piedeci. Numai astfel biserica ortodoxă va putea să însemne o adevărată fortăreață, culturală și morală, în mijlocul poporului său. Acțiunea ei trebue clar îmbrățișată cu bucurie îndeosebi acum, în anii luptelor politice destrămătoare, când personalitățile ei de seamă își pun în serviciul cauzei bune toate energiile sufletești, pornind acțiuni care să nu desbine între sine pe fiii aceleiași biserici și ai aceluiaș neam, ci din contră, să-i apropie deolaltă. Și atunci, viața noastră culturală și sufletească nu va fi mereu turburată și n’are să rămâie stearpă și nefolositoare. In năzuințele sale de progres, biserica noastră a contribuit și va contribui și în viitor la clădirea și întărirea statului român. Ce este, prin urmare, mai firesc decât ca și statul să-și dea seamă despre acest fapt, ear încrederea ce i se aduce din partea clerului nostru, să o răsplătească prin acordarea aceleiași încrederi, mijlocind și întărind tot mai mult raporturile bune, ce trebue să ființeze între biserica națională și între statul confesional. Cuvântarea Înalt Prea Sfinției Sale Mitropolitului Primat Dr. Miron Cristea In ședința de Vineri a Senatului, cu prilejul discuției generale a proiectului de Constituție, I. P. S. S. Mitropolitul Primat Dr. Miron Cristea a rostit următoarea cuvântare: Domnule președinte, Domnilor senatori, — după furtuna premersă cred că este foarte firesc, că sfânta noastră biserică, prin graiul supremului ei ierarh, să aducă în această incintă a corpurilor noastre legiuitoare un suflu de seninătate (aplauze), căci simțesc adânc datoria mea, de reprezentant al bisericii naționale a neamului românesc, să fiu în aceste clipe, cu adevărat vestitorul cuvintelor lui Hristos și să zică tuturor celor cari reprezentați neamului nostru românesc din cele patru unghiuri, cuvintele evanghelice: «Pace vouă!» (Aplauze). Sufletele celor 800.000 de mucenici naționali, cari prin jertfa lor supremă ni-au dat România întregită, mă îndeamnă să cer tuturor fiilor neamului românesc și ai prea iubitei noastre patrii, și nn deosebi reprezentanților din corpurile legiuitoare, o jertfă de tot miră, deoparte de a nu se tot certa, de altă parte de a afla și unii și alții căile unei aproprieri și conlucrări în frățească dragoste pentru consolidarea acestei țări, care așteaptă dela mandatarii ei împlinirea acestei cetățenești datorințe, mai ales în aceste zile grele, (Aplauze prelungite și îndelung repetate). Domnilor senatorii Românul are un foarte bun și creștinesc obicei, că—de câte ori se apucă de un lucru mare și însemnat — face semnul sfintei cruci, și — rostind cuvintele «Doamne-ajută» — își începe cu încredere munca sa. Consecvent acestui românesc și frumos obicei, să-mi fie îngăduit mie, ca în numele bisericii noastre să deschid discuțiunea generală asupra importantului proect de lege, care este pus la ordinea zilei. De altă parte, domnilor senatori, în aceste clipe — când ne apucăm să croim temeliile noi ale României întregite — cred că ni se cuvine tuturor, ear eu mă simt chiar dator, ca să dau mulțumită atot-puternicului Dumnezeu, care a trimis neamului nostru românesc, până ieri alaltăieri răsleț în atâtea împărății străine, bărbați mari și providențiali, cari din cele două țărișoare dunărene mici și nebăgate în seamă să întemeieze vechiul regat, alții să salveze până la ceasul mântuirii pe românii din provinciile desrobite, având conștiința trează a aparținerii lor la acelaș neam și având aceleași aspirațiuni. (Aplauze îndelung repetate). Să mulțumesc din tot sufletul lui Dumnezeu, care chiar generației noastre de astăzi i-a dat mari bărbați de stat, pe care avem fericirea să le vedem — pe cei mai mulți — încă vii și voinici în mijlocul nostru, că le a luminat mintea și le-a inspirat înțelepciunea, ca la vârtejul groaznicului răsboi mondial să îndrumeze neamul și țara românească, pe calea care ne-a dus la realizarea supremului nostru ideal, la unirea românilor de pretutindeni intr’un stat unitar. (Aplauze îndelung repetate). Să mulțumesc lui Dumnezeu că a vărsat însuflețirea în inimile celor 800.000 dintre cei mai vrednici fii ai fraților noștri din vechiul regat, care să-i determine a aduce suprema jertfă