Telegraful Român, 1931 (Anul 79, nr. 1-93)

1931-01-01 / nr. 1-2

Anul LXXIX Sibiu, 1 Ianuar 1931 nr. 1-2­2 ex. (Cf.) literatura română şi Asociat,S­AS român Sibiu 1 Str. Şaguna Abonamentul 1 Un an 500 Lei. — Şase luni 250 Lei. — Trei luni 130 Lei. — Pentru străinătate un an 000 Lei. — Pentru America 4 Dolari. Ziarul apare Marţia şi Vinerea Cornapondenţalu să se adreseze Redacţiei Telegraful Român strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori ne­francate se refuză Articole nepublicate nu se inapoiaza Organ naţional­ bisericei. 8 Preţul Inser un fir petit 6 Lei pentru odată, dacă se pu­blică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit ADonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului Te­legraful Român, Sibiu, str. Mitropoliei 41 Anul 1931 Un an nou îşi deschide por­ţile înaintea noastră. Un an ce nu ştim ce ne va aduce, ori­câte conjuncturi am face. Nădej­dea şi teama, îndrăsneala şi ne­siguranţa, realităţi pur sufleteşti, sunt singurele tovarăşe ce ne însoţesc la trecerea peste pragul prezentului. E adevărat că ambele din cele două alternative sunt determinate şi trebuesc, până la o măsură, justificate de datele obiective ale vieţii trecute. Din punctul acesta de vedere anul ce vine nu ar putea părea sumbru, jertfele ce ni se impun sunt aproape insuportabile în condiţiunile de azi ale vieţii şi continuând a trăi pe cale cinstită şi a-ţi face toată datoria. Creştinul ştie însă şi de­ o nădejde ce nu-şi găseşte justi­ficarea în datele vieţii dintr-un moment dat. El are convingerea că Dumnezeu veghează şi în momentul cel mai greu poate transforma faţa pământului, schim­bând faţa sufletelor. Iar dacă n’o face, însemnează că nu mai are cu cine. Până atunci însă noi­­ trebue să facem totul pentru a pre­găti terenul intervenţiunii divine,­­ să facem pe semenii noştri, apţi de-a percepe sufletul belşugului divin peste uscăciunea şi sterili-­­ tatea omenească. In momentele cele mai grele, în momentele în cari ni se cer cele mai dureroase­­ sacrificii, noi să lăudăm pe Dom­nul care ne trimite la timp avertismentele Sale pentru a nu ne lăsa să perim. Să mulţumim Domnului că ne hărăzeşte dul­ceaţa jertfei şi voluptatea ispăşirii, să-l slăvim că ne sileşte astfel să ieşim din amorţeala confortu-­­ lui şi ne ajută să-i putem face­­ evidenţă tuturor lipsa Lui în viaţa­­ noastră. In loc de-a ne tângui să pornim la lucru. Din ru­dele încrederii în noi să ridicăm altar Domnului, In inima ce-şi plânge sumeţia de-a se ajuta prin sine însăşi şi priveşte cu nesiguranţă viitorul, să aruncăm din sămânţa, fecundă şi în ordinea bunăstării­­ pământeşti, a încrederii în Dumne­zeu şi-a Iubirii Lui, şi-a Fraţiei noştri. Intre fructele binefăcătoare ale acestei sămânături vom număra cu siguranţă munca, sobrietatea in traia şi cinstea. Fă, Doamne, ca îndemnul ce ni-l dai să trezască pocăinţă şi întoarcere în inimile noastre, ca să nu ajungem şi noi până la robia babilonică pentru păcatele noastre. Semnificaţia religioasă ce o dai acestui început de an să nu fie memento zadarnic. Anul nou în viaţa civilă să însemne o epocă nouă, de adevărat apo­stolat, pentru lucrătorii viei Tale. Anul nou, ori­cât ne-ar părea de sumbru, să ne fie cu noroc. FOIŞO Aici Predică Rostită în biserica catedrală din Sibiu a doua zi de Crăciun, 26 Decemvrie 1930. — In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mărire intru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, intre oameni bunăvoire. (Cântarea oştilor cereşti, Luca 2, 14). Iubiţi creştini. — Nu dela oa­meni a eşit această cântare de slavă. Nu oamenii au cântat-o intâia oari. Izvorul ei este mai curat, inspi­raţia mai inaltă, înţelesul profund dumnezeesc. Mai Întâi au cântat-o oştile ce­reşti ale îngerilor, spre lauda lui Dum­nezeu, ca imn al nemărginitei bucurii In cer, când unicul său Fiu, Întrupat din Sfântul Duh şi din preacurata Fe­­cioiră Maria, s’a născut om El, Dom­nul cerului şi al pământului, ca să ne scape de mizeria păcatului. Dela oştile cereşti s’au învred­nicit să audă această cântare. In noap­tea sfântă, păstorii, ce piziau oile pe câmpul Vifleemului, când mărirea Domnului i-a învăluit şi pre ei in lumina ce s’a coborât din cer, ca semn de distincţie, asupra locului, unde era nou născutul Mântuitor, Hristos Domnul. Ceilalţi muritori au prins-o din vestirea păstorilor şi ca o cântare de mare bucurie s’a lăţit prin veacuri din om In om, dela o margine la ceealalti a pământului, până la noi cel de acum. Astăzi sute de seminţii şi mili­oane de oameni de toate vârstele şi de toate stările sociale, slăvesc Na­şterea Mântuitorului, cântând fiecare pe limba sa: Mărire intru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, in­tre oameni bunăvoire. Da, această cântare Îngerească, ca o jertfă de laudă lui Dumnezeu, răsună astăzi, in valuri de armonii, de pe buzele tuturor creştinilor. Dar oare un suflete mai are şi astăzi acea rezonanţă de veste mare dumnezeească, ca in vremea păstorilor şi a primilor creştini ? In conştiinţa cre­ştină de astăzi mai produce acea fer­mentaţie, care, liniştind pornirile pline de contraziceri şi contraste ale firii omeneşti, să aducă deplină armo­nie Intre gând şi înfăptuirea lui, Intre vorbi şi faptă ? — Cum a fost asimi­lată In simţirea lumii şi In simţirea Dar, din puterile noastre, noi, ce am produs in privinţa aceasta până astăzi ? Să recunoaştem, că prea puţin. Căci de fapt, istoria popoarelor creştine stă de faţă mărturie, osân­­dindu-le, că n’au primit prea adânc un suflet, n’au urmat totdeauna In fapta vieții, ceea ce bazele lor rosteau . An nou Sântem într’un an nou... Gândul desluşeşte, în depărtări, zorii unei vieţi nouă, a cărei lu­mină coboară lin peste inimile ce svâcnesc aprins sub plămada unor nădejdi mai senine.. Fiinţa tace sub crucea solemnă a tre­cutului şi sfielnic îşi trimite o a­­mintire duioasă spre anul ce s’a dus... Aci, cu multă cucernicie pri­veşte întregul rost al clipelor trecute, întocmit din atâtea bu­curii şi dureri... nădejdi şi înfrân­geri... Vrăjit de mirajul acestor gân­duri renăscute în cuibul visărilor trecute, pe îndelete prind a înfi­ripa, din licăriri de speranţe, icoana viitorului. Şi, prins în spasmul acestor înfiorări sufleteşti, las să-mi defileze prin minte, legiu­nea unor gânduri proaspete, vi­sările de aur — din care încerc a mi zidi o nouă viaţă, luminată de flacăra credinţei neînserate şi miruită de rouă prisosurilor iubirii sufletului meu, însetat după dum­­nezeasca slavă... E viaţa cre­ştinului inspirat de înţelepciunea divină. E viaţa râvnitoare de sfinţenie şi flămândă de iubire. E viaţa trăită după predaniile Lui Hristos... Acum, când trăiesc în cură­ţenia feciorelnică a acestor clipe, ce se scurg pe alina invizibilă a timpului, realitatea experienţelor mă trezeşte din dulcea reverie, şi mă ascude în curgerea haotică a contingenţelor, ispitindu-mi min­tea la atâtea întrebări!.. Mă întreb: Doamne! de ce lumea noastră, ce mişună pe glo­bul zidirii Tale, nu poate fi mai bună, plină de mai multă iubire, ci ea stăruie tot mai mult în să­vârşirea atâtor nedreptăţi şi a păcatului ce omoară ? De ce ochii ei nu se mai deschid pentru a prinde, în privirile lor, culmile sfinţeniei Tale, ci ele se aştern jos alintându-se cu înfăţişările înşelătoare ale vremelniciei? De ce sufletele noastre se închid lu­minii adevărului Tău, mulţumin­­du-se să zacă în întunerecul e­­rorilor raţionale? De­ce inimile noastre nu mai palpită după iu­birea Ta, ci s’au împietrit în pofta instinctelor inferioare? De ce fiinţa noastră nu se mai împo­dobeşte cu mărgăritarele idealu­rilor superioare, vădite nouă de Hristos? Da! pentru că, în vasul acesta de lut, tronează imperialismul egoismului şi chiuie sălbatec ura şi dorul de răsbunare. Păcatul, cu întreg cortegiul lui, ne-a robit şi ne-a sugrumat glasul conştiinţei. Personalităţile creatoare şi valo­rile morale sânt ignorate şi eli­minate din ierarhia vieţii sociale şi înlocuite cu nulităţi morale şi anonimate culturale, — creaţii ale nepotismului şi politicianismului, indivizilor singuratici vestea cea mare din cântarea oştilor cereşti ? Iată întrebări, cari fără voie ne răsar in minte, chinuindu-o şi tulbu­­rându-ne, când stăm să ne adâncim asupra problemelor sufleteşti de ele­mentară vitalitate pentru om: mărire lui Dumnezeu sus In ceruri, pace pe pământ, bunăvoire Intre oameni, pen­­trucă aceste probleme sufleteşti, anun­ţate in cântare de îngerii lui Dumne­zeu, noi creştinii suntem chemaţi să le rezolvim în viaţa noastră pămân­tească.

Next