Telegraful Roman, 1934 (Anul 82, nr. 1-54)

1934-01-01 / nr. 1

Anul LXXXII Sibiu, 1 Ianuar 1934 Orga național-bisericesc, întemeiat în 1853 de Mitropolitul Andrein Șaguna FSPHRE SHPTHMHNHL Nr. 1 în preajma nului nou Nu e om car să nu simtă în preajma anului nou­răpădind în viața sa periferică, de toa zilele, apele întu­necate cari clatină eșnic, dar pentru cei mai mulți și aoape totdeauna imperceptibil, terma șubredei noa­stre vieți omenești Fiecare om e stă­pânit stăruitor de viaț­a că se tre­zește dintr’un son orb și constată cu un sentiment , care nu lipsește nici spaima, dar un oarecare satis­facție, ce slabă și utredă e coaja în care încap toate tiziile sale și ce grozav, în nemărinirea lui întune­coasă și spumegară, e oceanul care va sfârși totuși odtă și odată să ne încalece vasul notru cu unul din valurile sale. Iar tui­rea nemărgini­tului și a misteruli te face filosof. De aceea nu e ci care să nu simtă în aceste zile, nu lin snobism și nu la suprafață, ci care necesitate irezi­stibilă, gustul filoofării. Simțirea aceata nu ți o dă atât începutul de an nu, cât sfârșitul de an vechi. Și acesta­ pentru că nici odată nu ar mai niernic sentimentul lipsei de importat și de durată a lucrurilor și străduțelor exterioare. S’au dus toate! Hei măcar cenușa n’a rămas din atâta acte cari au fost pentru mine prilejie chinuitoare griji și de pasionate iute! Și tragi reped concluzia justă: așa va trece întrega viață. Ce va rămânea din ea în momentul final? Implică, aceași judecată, resem­nare? Este ca un îndemn să lăsăm mânile în jos și și destindem arcul întins al minții și i­noinții noastre? Nu, în nici un caz nu. Conse­cința aceasta o trage numai cel care rămâne la constataea pur exterioară că străduințele anulă trecut sunt per­­dute fără urmă. Cel care străbate mai adânc și const­ă la bază, și în opoziție cu caracteru­l trecător al atâ­tor lucruri omene și o realitate ne­­schimbabilă, cu o valoare nemărginită, acela va ști și se va lu­i în acțiunea lui viitoare să se abțină și să disprețu­iască ceea ce-i fără durabilitate și fără valoare, dar se va întl­dla să se prindă cât mai cu nădejde^ baza netrecă­toare a vieții. Cu toate acțiu­nile sale va ținti apt­ etern, de reversul vieții. Știe că, încoi­­ mediu, rămâne și e­l care nu se pierde,­­ acelaș sens și în toti­ Nu cred că­ Ki, ceva mai nobil în o îngropând un an și efemerul celor pernici­sta, să se împărtăști, din eternitate și nobil și preocupă­­­rea de planul himbabil al­u-se în acel ci cu o viață dar crește în uită fericire, lare omul ura entul în care mai intens decât acea­­tot mai mult­­iabilitate. (31*1 ). Stăniloae. Anul 1933 de care ne despărțim, a însemnat pentru viața noastră bi­sericească, o epocă înzestrată cu multe învățăminte, menite să ne servească drept călăuze și în anul 1934, în care intrăm. Ne oprim la câteva momente de seamă, petrecute în anul expirat, cu raport la clerul și poporul sfintei noa­stre biserici ortodoxe. Un așezământ de înoire sufletească, creiat în sânul acestei biserici, a fost Frăția Ortodoxă Română, care a trezit întreaga con­știință a credincioșilor ortodocși, in­telectuali și popor, nu numai în păr­țile ardelene ale țării, ci și mai de­parte, în întinsul pământului românesc. In congresul general festiv din Noemvrie, ținut la Cluj, președintele FOR-ului, dl prof. Sextil Pușcariu, precizând din nou scopul tinerei aso­ciații a mirenilor din mitropolia Ar­dealului, a subliniat­ vicisitudinile prin care trecem în epoca actuală, stăruind asupra necesității de eliberare a su­fletului de materia ce l-a subjugat. In moțiunea votată, congresul chia­bul amintește cu recunoștință serviciile pe care biserica ortodoxă le-a adus în toate timpurile vieții noastre cre­știne și naționale, și declară că vede în această biserică suprema instituție sufletească a statului și a neamului românesc. „Drept aceea — spune con­gresul despre biserica ortodoxă, — vrem să o știm așezată, pentru totdeauna, în centrul preocupărilor personale și ob­ștești, apropiindu-ne cu iubire de altarele ei, servind cu bucurie idealurile ei, și apărând cu bărbăție existența ei“. * Sub impresia memoriei marelui Arhipăstor Șaguna, dela a cărui moarte s’au împlinit 60 de ani și al cărui duh viază nesdruncinat în alcătuirile sale, s’a desfășurat sesiunea din acest an a congresului național-bisericesc din Sibiu. Congresul a făcut declarație sărbăto­rească și unanimă că susține și pă­strează bazele constituționale ale bise­ricii ortodoxe, — baze derivate din opera lui Andrei Șaguna, — și că nu va ezita a ouce orce luptă ce i s’ar părea de nevoie întru apărarea și păstrarea lor. Alte concluze și constatări im­portante, ale congresului național-bi­sericesc, se rapoartă la: 1. Monumentul lui Șaguna, care se va ridica la Sibiu. Biserica învită să participe, prin contribuiri, toți râv­­nitorii de bine ai bisericii și ai nea­mului, în scop ca monumentul de bronz să fie vrednic de proporțiile excepționale ale neuitatului Ierarh. 2 Episcopia ortodoxă română în Maramureș, pentru motive de însem­nătate bisericească, națională și cul­turală, și pentru condițiile ușoare eco­nomice financiare împreunate cu re­înființarea acestei episcopii. «Numai așezând din nou un scaun episcopesc în vechiul Maramureș, îl putem aduce în circulația largă a țării românești... Ne trebue acolo o episcopie orto­doxă, pentru a-i reda viața româ­nească pe care o avusese», — sânt declarațiile congresului. 3. Convenția între Iugoslavia și România, aprobată de congres, ur­mează a fi ratificată și de Sf. Sinod, și de parlament. Conform acestei convenții, se va înființa o episcopie ortodoxă română în Banatul iugoslav cu sediul în Vâr­­șeț, la care se va institui un episcop vicar, și o episcopie sârbească cu se­diul în Timișoara cu un episcop vicar, — ambii dependenți, în chestii spiri­tuale și dogmatice, și de o comisiune mixtă compusă din delegații Sf. Sinod din București și Belgrad. 4. Afacerea fundațiunii Gojdu nu s’a limpezit. Averea Gojdu stă la Bu­dapesta fără controlul cuvenit și fără ca venitele ei să poată fi întrebuin­țate în scopurile fixate de fondator. E timpul suprem ca guvernul ro­­mân­ să intervie, și să nu se mai amâne deslegarea acestei afaceri, pen­tru amânarea căreia nu biserica e vi­novată. 5. Congresul național-bisericesc s’a mai ocupat și de concordatul în­cheiat în 10 Mai 1927 între Vatican și statul român; congresul roagă gu­vernul actual cât și guvernele viitoare, să aibă deplină atenție pentru acele urmări ale concordatului, pe care au­toritățile bisericești ortodoxe le vor semnala ca nedrepte și nedemne pen­tru biserica dominantă. * Adunările eparhiale ale mitropo­liei Ardealului, întrunite în sesiuni anuale, au cercetat și de astă dată cu luare aminte rapoartele înaintate, pri­vitoare la un întreg complex de pro­bleme religioase, culturale și eco­nomice. S’au exprimat în special mulțu­miri și recunoștință pentru conside­rabilele donațiuni aduse bisericilor noastre.* Asociația „Andrei Șaguna“ a cle­rului ortodox din Ardeal, ținută în Noemvrie la Cluj, deodată cu târno­­sirea monumentalei catedrale din loca­litate, în prezența unui distins audi­toriu de arhierei și alți fruntași ai vieții politice, a cerut prin temeinic raport: reînființarea episcopiei orto­doxe a Maramureșului, ajutorarea bi­sericii ortodoxe române după dreaptă proporție, în raport cu numărul su­fletelor, desființarea curbelor de sa­crificiu ș. a. Festivitățile mărețe din metropola Ardealului, onorate cu ființa de față a Suveranului, venit la sfințirea ca­tedralei (pentru care actualul Episcop și-a dobândit merite neperitoare),­­ și congresele religioase din aceleași zile, au scos în evidență rolul bisericii în viața poporului și a statului româ­nesc, dovedindu-se că ortodoxia este con­diția lor de existență. * Congresul misionar de la Chișinău, al patrulea, prin referatele unor pro­fesori universitari s’a ridicat la o treaptă respectabilă din toate punctele de vedere. Dezideratele și îndatoririle ac­tuale, aparținând bisericii ortodoxe române, sânt cuprinse într’o serie de 48 puncte,­­ care s’au desbătut în congres și care pot alcătui material de aprofundare și pentru alte adunări, ca și pentru revistele noastre bisericești.­­ La al doilea congres, al societății religioase „ Oastea Domnului“, întrunit la praznicul Cincizecimii în orașul de reședință a mitropoliei Ardealului, au răspuns ostașii veniți în mare număr din apropiere și din depărtări. Oastea Domnului nu poate decât să arate, la fiecare ocazie, celor ce vreau să audă și să vadă, că este cu adevărat o oaste a bisericii ortodoxe. * Preoțimea acestei biserici își face datoria și cu privire la mișcarea anti­­revizionistă, inițiată de ziarul Universul și susținută de toată suflarea româ­nească. Poporul satelor, în frunte cu preotul lor, participă însuflețit la toate adunările, în care e vorbă despre drep­tatea popoarelor eliberate și despre pacea lor și a lumii. * Legea noastră, de bisericească organizare, se constată a fi bună, cum s’a putut vedea cu prilejul când co­legiul electoral, al congresului națio­nal-bisericesc, a procedat, în toamna anului 1933, la alegerea de episcopi în eparhiile vacante. Alegerea de episcop al eparhiei Caransebeșului a fost semnificativă și a documentat, că biserica iese birui­toare, când legea amintită este păzită exact și când autoritățile chemate pro­cedează hotărâte și conștiente de cu­prinsul dispozițiilor legii de organi­zare, a bisericii ortodoxe române, dela 1925.♦ Purtătorilor de condei, în slujba culturii teologice și a învățăturilor bi­sericii ortodoxe, li s’a deschis, în anul 1933, un loc primitor, prin întemeerea Seriei de scrieri teologice, inițiate de I. P. S. Sa Mitropolitul Nicolae al Ar­­dealului și tipărite cu deosebită în­grijire în Tipografia Arhidiecezană din Sibiu, începutul seriei s’a făcut cu Ortodoxia de prof Bulgacov, în româ­nește de N. Grosu, carte ce se bu­cură de trecere meritată. In aceeaș serie a apărut mai de curând «Epi­­cleza euharistică» a tinărului și talen­tatului profesor Nicolae I. Popoviciu de la Academia teologică «Andreiană». Tipografia lui Șaguna ni-a mai dat, în acelaș an, admirabilul caet-album întru pomenirea Mitropolitului Andrei, in­structivele cateheze ale fostului profesor Dionisie Făgărășanu, și alte publicații de cuprins creștinesc edificator. * Nu putem termina aceste fugă­­rețe încrestări, fără să aducem cu­vinte bune și încurajatoare pentru activitatea pastorală, din ce în ce mai intensivă, a iubitului nostru cler. Cu satisfacție am constatat, la diferite prilejuri, că numărul preoților, a căror lucrare bisericească se măr­ La început de an

Next