Telegraful Roman, 1935 (Anul 83, nr. 1-53)

1935-01-01 / nr. 1

2 birea din noi. Numai la picioarele lui Isus cel Răstignit putem deveni noi înșine prin exaltarea a tot ce avem mai esențial. Căci iubirea trezește iubire. O trezește și o eliberează. Și iubirea descătușată angajează sufletul în­tr-o mare luptă: aceea de a cuceri obiectivul ei suprem: Isus Hristos, rațiunea ei de-a fi. Iubirea noastră, eliberată sus pe Golgota, nu-și mai găsește odihna și plăcerea decât în Hristos, pentru Hristos. Aceasta este dinamica adevăratului creștinism, și Hristos este soarele vieții lui. Tot ce nu e iubire și nu e în Hristos, pentru Hristos, nu e cre­știnism și nu e viață, ci păcat și moarte. Acum privită, viața creștină de azi, în lumina acestor considerații, cred că ea apare orcul, stearpă și fără conținut, adică fără Hristos. Căci să ne înțelegem, creștinismul nu poate fi un compromis. Domnul Isus a spus categoric: «Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni». Dar iarăș să nu creadă cineva că, păcătuind omul, a apucat pe un drum fără întoarcere. In pri­vința aceasta parabola cu fiul cel pierdut ne spune tot. Și apoi s’ar putea oare, ca Cel ce e iubirea în sine să nu ierte ? Nu ! Nu păcatul ne omoară, ci stăruința noastră în păcat. Nepăsarea și împăcătoșirea progresivă ne rupe de Hristos. Și nu despărțirea, temporală, de Hristos, e pierzătoare, ci o logirea care ne ține mereu lângă porcii păcatului, hrănindu-ne cu ră­dăcini și roșcove sălbatice, întru cari nu e nici­ o hrană ci «deșertăciune și vânare de vânt». Și azi, Isus cel Răstignit par’că e alungat de pretutindeni cu o plă­cere drăcească. Fiul cel pierdut al veacului nostru par’că s’a îndobitocit lângă porcii din islazul diavolului. Să se fi stins în el orce dorință de întoarcere acasă, la Tatăl ceresc ? Nu! Sânt semne cari ne îmbucură și cari ne îndreptățesc a spune Că în sufletul creștinilor dela noi s’a trezit dorința de casa Tatălui, de patria cea cerească. Chiar constituirea «FOR­»­­ului e o expresie a acestei dorinți. Și dorința aceasta crește mereu. Crește în suprafață și în adâncime: «Oastea Domnului» ; «Sfântul Gheorghe» ; «Sfântul Ciprian» ; «Patriarhul Miron» etc., sânt tot atâtea alte semne și mișcări prin cari neamul nostru a pornit să se întoarcă acasă, la Tatăl care l­a ocrotit din veacurile copi­lăriei sale și până în vremea de acum. Spre această întoarcere «acasă» trebuie mobilizate toate energiile vii ale sufletului nostru și ale insti­tuțiilor noastre de stat. Și, în sensul acesta, acum la începutul unui an nou, noi trebue să ne dorim unii altora pe Hristos viu în suflete. An nou cu Hristos! Aceasta trebuie să fie parola noastră de acum. Acesta cuvântul de ordine, și acesta strigătul de luptă și isbândă în Hristos, pentru Hristos. Nicolae Vonica Societate de eugenică și eredi­tate.­­ Profesorul și academicianul, dl Dr. G. Marinescu, a luat inițiativa consti­tuirii unei societăți de ereditate și euge­nică. La apelul dsale, s’a întrunit în 16 Decemvrie 1934, în amfiteatrul Spiru Haret din capitală, un număr de personalități din lumea științifică și medicală în scop de a constitui societatea plănuită. Dl prof. G. Marinescu, cere ca toți oamenii de bine să se strângă la­olaltă pentru a rezolva problema mortalităței în­grozitoare, a primei copilării mai ales, pre­cum și stăvilirea înmulțirea elementelor mediocre, apoi a acelora care au nevoe de asistența socială. Arată cât bine s’ar face neamului dacă ideile sănătoase ale acestei noi științe, eugenia, ar pătrunde în marea massă a poporului printr’o propagandă bine con­dusă și prin educația în școli, în armată, cu ajutorul bisericii. Asistența salută cu bucurie înființarea societății și alege un comitet, sub preșe­dinția inițiatorului, având să decidă forma, societatea și mijloacele necesare întru atin­gerea țintei propuse. * TELEGRAFUL ROMÂN Nr. 1 Ne despărțim de un an bogat în evenimente, biruințe și înfrângeri, bu­curii și dureri, încercări grele s’au năruit asupra țărilor și popoarelor de pretutindeni în cursul anului ce expiră. In lumea, care s’a depărtat tot mai mult de biserica lui Hristos și de învățăturile evanghelice, au sporit buruienile crimelor politice și ale fă­rădelegilor ordinare. Atentate monstruoase au răpus vieți consacrate liniștei și păcii între popoarele lumii. In Franța, Germania și Austria sunt asasinați străjuitori înțelepți ai ordinei, eroi și străluciți bărbați de stat, reprezentanți iluștri ai țărilor lor. Să mulțumim Cerului care ne-a ocrotit de urmările catastrofale, ce puteau să aibe odioasele atentate să­vârșite în 1934.* Pe răbojul vremii înscriem, între alte fapte și întâmplări de seamă, ur­mătoarele : — La comemorarea unirii naționale, în ziua de 24 Ianuar 1934, iubitul nostru Suveran a spus poporului Său din toată țara, precum și străinătății, ce însemnează unirile naționale ale românilor și hotărârea lor nesguduită de a le întări pentru totdeauna. „Eu care sânt astăzi purtătorul Co­roanei — a zis M­S. Regele Carol II — am datoria de­ a înfăptui consolidarea acestor uniri și sânt hotărât a-Mi îndeplini neșovăitor aceasta datorie fața de neamul Meu, cu sfințenie și credința“. In slujba aceleiași idei, de con­solidare a unității naționale, a luat ființă în 1934, Liga antirevizionistă, primită cu nesfârșit entuziasm de în­treg neamul românesc, și având în frunte cele mai înalte personalități ale vieții publice din țară. Inițiatorul și primul președinte al Ligii antirevizio­­niste este vrednicul și energicul di­rector al ziarului Universul, dl Ste­­lian Popescu. Activitatea Ligii a is­­butit în scurtă vreme să pună în mi­șcare conștiințele românești și să or­ganizeze tot mai stăruitor propaganda în străinătate, unde revizioniștii și iredentiștii răspândesc publicațiile lor tendențioase și pline de neadevăruri. • — Misiunea bisericii noastre orto­doxe o arată M. S. Regele Carol II, cu prilejul învestirii PP. SS. Episcopi Vasile al Caransebeșului și Nifon al Hușilor, în 9 Martie 1934. Suveranul a zis atunci: Credința strămoșeasca, ca să devie din nou mântuitoare, ca sa devie sprijinul de toate zilele al poporului nostru, trebue să depă­șească zidurile bisericilor clădite de om, să pătrunză în cele mai trufașe palate ca în cele mai umile colibe, și acolo să se cuibărească puternic, în acea biserică clădită de Dumnezeu, inima oamenilor. Vreau să simt că biserica, prin slujitorii ei, vibrează, că este vie. Să fie pătrunzătoare de su­flete, îndrumătoare pe calea sfântă a ordinei, a credinței, a românis­mului. Așa cum în trecut împrejurul bisericii roia toată viața națională, astăzi biserica trebue să sprijine tot ce este progres, tot ce ajută la întărirea și propășirea patriei. Ea nu trebue să rămână închisă în ea însăși, ea trebue să pătrundă în viață, unde are de jucat ma­rele rol de frâu moral, de îndru­mător al credinței.­­ Sfintele biserici ortodoxe din mitropolia Ardealului au ținut, cu multă evlavie, în ziua de 4 Februar, parastase întru pomenirea marelui român și ortodox, binefăcător al neamului, Emanuil Gojdu, de la a cărui moarte se împlineau în ziua aceea 64 de ani. S’a cerut atunci, prin sute de moțiuni, restituirea fundațiunei sechestrate la Budapesta și s’au re­clamat astfel și drepturile bisericii or­todoxe române asupra averii moște­nite de la Emanuil Gojdu. * — Biserica ortodoxă română a luat la cunoștință, cu părere de bine, re­înființarea ministerului de culte, când în 9 iunie 1934 dl Al. Lapedatu, ministru de stat, a primit însărcinarea să conducă cultele și artele ca mini­stru al acestui resort. Dl A. Lapedatu, ajuns a patra oară în fruntea ministerului de culte, este un temeinic cunoscător al isto­riei noastre culturale și bisericești și om cu însuflețite sentimente pentru biserică și clerul ei.* — In urma intervenirii bărbătești și stăruitoare a I. P. S. Mitropolitului Nicolae al Ardealului s’a făcut o re­parare însemnată în bugetul viitor al statului, în ceea ce privește aplicarea curbelor speciale la salariile clerului ș. a. Preoțimea este recunoscătoare înaltului ierarh pentru părinteasca grijă ce i-o poartă, și guvernului țării pentru înțelegerea și bunăvoința ară­tată.* — Doi foști luptători bisericești și naționali, cu rol covârșitor în istoria Ardealului robit, regretații Nicolae Cristea și Zaharie Boiu, sânt come­morați, în 1934, de reprezentanții școalei și bisericii noastre din arhi­episcopia de Alba Iulia și Sibiu, cu prilejul împlinirii unui centenar de la nașterea acestor două reprezentative figuri în viața bisericească, culturală și politică din Ardealul veacului trecut. Ca foști profesori, redactori, pro­topopi și asesori consistoriali, Zaha­rie Boiu și Nicolae Cristea, slujitori credincioși și puteri de seamă în așe­­zămintele fondate de mintea uriașă a unui Arhiereu, au împletit o cunună de făptuiri cari au înălțat și întărit credința străbună și cinstea românu­lui în fața străinătății. Prinos de recunoștință eternă acestor suflete alese și pilduitoare! * — Congrese și conferențe religioase multe s’au întrunit în cursul anului expirat, — cu vorbiri care în astfel de cazuri ar trebui să fie, cel puțin unele, cu mult mai scurte și mai con­centrate, tocmai spre deosebire de alt soi de întruniri așa de risipitoare în vorbă multă și, în mare parte, inutilă.• — In toamnă am fost martori ai solemnității de așezare și sfințire a pietrii fundamentale puse clădirii m­oi a Școalei Normale «Andrei Șaguna» din Sibiu. însuși Suveranul țării și Guvernul Său a pecetluit cu Înalta Sa prezență slava așezământului care poartă numele fericitului mare mitro­polit Andrei. * — Și iarăș martori am fost la ma­rile festivități ortodoxe și naționale din Sibiu: Congresul — cel dintâi — al Frăției Ortodoxe Române și la congresul — al 12-lea — al Asocia­ției clerului «Andrei Șaguna». Zilele de 28 și 28 Octomvrie sânt încă vii în amintirea celor ce au participat la serbări și au ascultat strălucitele cu­vinte rostite de ilustrul președinte al FOR-ului, dl Sextil Pușcariu, care a deschis congresul, precum și confe­­rențele I. P. S. Sale Mitropolitului Nicolae și a dlui fost ministru D. Goga, nu mai puțin cuvântările rostite de: PP. SS. II. Episcopii Grigorie al Ara­dului și Vasile al Caransebeșului, dna Al. Cantacuzino, C. Ghibu, V. Fapilian ș. a. Moțiunea votată de congres este un program de muncă, menită să fie dusă la completă realizare. Congresul clerului, sub condu­cerea părintelui Gh. Ciuhandu, este întâmpinat călduros din partea repre­zentanților societăților bisericești și culturale din țară. Referatul privitor la «Oastea Domnului», Loc. «Sf. Gheorghe», și Reuniunile de femei, referat bine apreciat de congres, a constatat din nou minunatele roade ale acestor instituții chemate la viață de biserica noastră din Ardeal. S’a fixat la Sibiu un larg pro­gram de introducere a spiritualității creștine în păturile poporului. Mirenii s’au arătat pătrunși de­ o caldă însu­flețire pentru sfânta biserică orto­doxă; ear cea mai potrivită încheere a acestor festivități este — cum a declarat I. P. Sf. Mitropolit Nicolae — să se oblige fiecare preot să ducă la îndeplinire aspirațiile bisericii vii. * — Pentru cetitorii acestui ziar rea­mintim dispariția dintre cei vii a mult regretatului profesor universitar Gh. Bogdan-Duică, mort pe neașteptate în mijlocul celei mai neobosite activități, închinate științii și culturii românești. Corporațiile noastre bisericești, din care făcuse parte, nu vor uita cuvin­tele sale cu bună și dreaptă judecată spuse pentru desvoltarea și întărirea așezămintelor noastre publice. Bise­rica ortodoxă îi rămâne totdeauna recunoscătoare.« —­ Biserica ortodoxă a României a suferit o nouă pierdere prin trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Fim­en al Moldovei și a Arhiereului Flaton ciosul Ploeșteanu, vicarul arhiepisco­piei Bucureștilor. Venerabilul Mitropolit al Mol­dovei a fost un ierarh plin de râvnă, suflet bun și românesc, care a știut să creeze câteva folositoare așezări sociale. Vicarul Platon Ciosul era unul dintre cei mai stimați și iubiți arhierei atât din partea clerului, cât și a cre­dincioșilor mireni din capitală și eparhie. Dumnezeu să le așeze sufletele în locașul drepților Săi. —■ La granița de vest a țării, în orașul Orăzii, s’a desfășurat în Noem* vrie o prea frumoasă prăznuire, când s’a comemorat împlinirea celor 150 de ani dela zidirea, în mijlocul ace­stui oraș, a bisericii ortodoxe române. Așezarea temeliei acestei cate­drale s’a putut face numai după uriașe silințe pentru înlăturarea piedecilor așternute în drumul luptătorilor bihoreni, neclintiți în credința stră­moșească. Sărbătoarea a fost închi­nată în acelaș timp și vrednicului Arhipăstor, P. S. Sale Episcopului Roman, distins cu cel mai mare ordin, Pentru Merit, acordat de Suveran. Trecutul viforos al bisericii noastre dela Oradea a fost tălmăcit în cu­vintele măestre spuse de I. P. S. Sa Mitropolitul Nicolae al Ardealului, de P. Sf. Episcop Roman și de alți frun­tași prezenți la afirmarea ortodoxă de la Oradea. Bust lui I. G. Duca In Sibiu. Or­ganizația sibiană a partidului național­­liberal a luat inițiativa lăudabilă de­ a ridica un bust distinsului și mult regre­tatului fost prim-ministru al țării, I. G. Duca, răpus înainte cu un an de­ o mână criminală. Desvelirea bustului, executat de sculptorul Han și ridicat în parcul din fața Administrației financiare din Sibiu, se va face îndată după terminarea lucrărilor de amenajare a micului parc. Privind Înapoi La început de an

Next