Telegraful Roman, 1936 (Anul 84, nr. 1-53)
1936-01-01 / nr. 1
Abonamentul: Un an 500 Lei. — Şase luni 250 Lei. — Trei luni 125 Lei. — Pentru străinătate un an SOQ Lei. — Pentru America 8 Dolari Articole şi corespondente se adresează Redacţiei Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se înapoiază. Preţul inserţiunilor un şir petit 6 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele şi inserţiunile se adresează Administraţia ziarului Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45 Sibiu, 1 Ianuar 1936 Anul LXXXIV Organ naţîonal-Mserîcesc — întemeiat în 1853 de Mitropolitul Andrein Şaguna HPHRE SHPTHMHNHL In pragul unui Dacă Naşterea Domnului o aşteptăm şi o serbăm cu o bucurie care ne scoate afară din timp şi din noi înşine, clipa ultimă a anului vechiu şi cea dintâi a anului nou o aşteptăm şi o trăim cu o intensă simţire a timpului şi a trecerii noastre. La scurt interval după o sărbătoare care ne-a pus în legătură cu baza veşnică a vieţii, vine o alta care ne întoarce privirea şi ne-o leagă obsedant de cestalalt revers al ei, de realitatea timpului, a devenirii, a trecerii. Poate că nu fără sens a aşezat Biserica sărbătorile ei aşa fel ca deodată cu Anul Nou civil să cadă şi Tăierea împrejur a Domnului. De la bucuria extatică a sfintei familii, a păstorilor, a tuturor celor ce au cunoscut că ne-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său spre mântuire, a trebuit să se ajungă la grija primei «împliniri a Legii», a supunerii sub rânduelile acestei vieţi care se desfăşoară în timp şi spaţiu. A supunerii sub legile esenţiale, originare ale vieţii, nu sub legile accesorii, secundare, derivate din păcat, ale ei. Aceste legi sunt condiţiile necesare pentru desăvârşirea tuturor fiinţelor în afară de cel ce este absolut. Numai încadrându-te în ele, în interiorul lor, le poţi depăşi. Ele nu pot fi învinse din exterior, ci numai din interior. Numai din mijlocul lor te poţi ridica în sus, dar nu de pe de laturile lor. Cine caută să saboteze prin negaţie sau violenţă ordinea vieţii, acela nu o poate depăşi, ci e strivit până la urmă de ea. Anarhismul şi misticismul forţat şi dezordonat nu te duc în sus, ci la alterări grave ale rezorturilor fiinţii tale. Cine se sileşte să smulgă din fiinţa sa legile eterne ale vieţii, reuşeşte să se diformeze, să cadă din plenitudinea normală a vieţii. Prin actul ceresc de supunere sub legile vieţii făpturilor, Isus a admis, implicit, şi tăierea Sa împrejur, pentru a se face dovadă despre realitatea întrupării Sale, a intrării Sale «sub lege», dar şi pentru a începe cum începeau atunci toţi cei de «sub lege» activitatea Sa. Fără îndoială în felul cum ne raportăm, sau cum ar trebui să ne raportăm, la viaţă la sărbătoarea Naşterii Domnului şi a Anului Nou e şi ceva comun, şi la Anul Nou palpitanta intuiţie a timpului se intreţese, sau ar trebui să se întreţeasă, cu intuiţia veşniciei care stă la baza timpului. Fără a nega în seara de Anul Nou realitatea timp, sufletul credincios nu se poate cufunda în îngustimea de orizont în care nu vede în viaţă decât timp şi trecere, ci timpul pentru ei e luminat de razele veşniciei pe care o sesizează acum mai mult înlăuntrul său. Timpul, succesiunea, e văzut de sufletul credincios în realitatea sa, dar ca o lege în serviciul veşnicei vieţi în duh. In fiecare clipă el caută să realizeze ceva nou an bun în serviciul celor din locul unde trăeşte, căci binele făcut în fiecare clipă celor dimprejurul său îi îmbogăţeşte tezaurul din care se va alimenta cu fericire viaţa sa în veci. Cine dispreţueşte clipele de rând ale vieţii şi pe cei din jurul său (neamul său), aşteptând numai momente excepţionale ca să facă binele şi vizând nu omul concret de lângă el ci o omenire generală, abstractă, acela nu face nimic nici pentru veşnicirea sa. In seara de Anul Nou se pot afla mulţi creştini cari să nu găsească viaţa în timp şi spaţiu zadarnică; se vor afla destui cari să se bucure de trecut şi de locul în care trăesc — oricare ar fi el — şi cari să aştepte viitorul, nu cu vagă curiozitate, nici cu plictiseală sau teamă, ci cu dorinţa de a folosi pentru fericirea veşnică. Cu intenţia de-a depăşi timpul şi spaţiul în fiecare clipă, a întrat în ele Domnul nostru Isus Hristos, tăindu-se împrejur. Cu aceeaş intenţie să păşim şi noi în noul şirag de zile şi prea tot atâtea ocazii de-a ne desăvârşi, de-a ne purifica şi întări în focul încercărilor vieţii. D. S. 956. Anul nou 1936 (?) Stăm iarăş, la sfârşit de an vechi şi început de an nou, în faţa clipelor de sufletească reculegere, când omul cugetător meditează, măcar un treacăt, asupra anului celui ce moare şi asupra urmaşului ce-i ia locul. Şi, recapitulând sumar evenimentele petrecute în 1935, este cu neputinţă să nu surprindă punctele de preţioasă orientare pentru activitatea din anul ce se naşte, dacă e vorba să-l trăiască şi în folosul neamului şi al bisericii sale, ba mai ales în acest scop.* 1. înregistrăm, la primul loc, din cele petrecute în expiratul an bisericesc, alegerea chiriarhilor noştri, cu mult tăgăduitoare nădejdi de mai bine pentru cler şi popor. In scaunul de Dumnezeu păzitei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei s’a urcat cărturarul de renume, fostul stareţ al mănăstirii Neamţu I. P. Sf. Nicodem Munteanu, care fu însoţit, în drumul spre reşedinţa mitropolitană a Iaşilor, de NI. PP. SS. II. Patriarhul Miron şi Mitropolitul Nicolae al Ardealului. Ca arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei şi Hotinului a fost însărcinat I. P. Sfinţitul Visarion Puiu, urmaş al neuitaţilor Silvestru Moraru, Vladimir de Repta şi Nectarie. Spre sfârşitul anului, votul congresului naţional bisericesc a ridicat în scaunul arhieresc al Aradului, ca urmaş al regretatului episcop Grigorie, pe P. S. Andrei Magier, iar în al Hotinului pe P. S. Tit Simedrea, cu misiunea ca la margini de ţară, la apus şi la răsărit, noii episcopi să continue a desfăşura şi înteţi activitatea binecuvântată pentru ortodoxia românească şi pentru patria noastră în hotarele sale fireşti statorite pe vecie. In toate aceste alegeri de ierarhi, pacea şi frăţeasca dragoste au ieşit biruitoare, înlăturând micile clipe ale nemulţumirilor ivite în asemenea cazuri. * 2. Am ţinut să subliniem importanţa cuvintelor şi sfaturilor regale, rostite cu ocazia investirii ierarhilor sfintei noastre biserici ortodoxe. Despre păstrarea acestei sfinte biserici şi despre însemnătatea factorului mirenesc în apărarea şi întărirea ei, M. S. Sa (la investirea I. P. Sfinţitului Mitropolit Nicodem) se exprimase zicând: «Toţi acei cari îi aparţinem — bisericii ortodoxe române — trebue să ne dăm mâna, să muncim cu putere la reîntărirea şi ridicarea credinţei noastre ortodoxe române. In trecut aşa de strânse au fost legate aceste noţiuni, patrie şi credinţă, încât ele fac parte integrantă din efortul spre progres al României... Datoria aceasta incumbă mai ales conducătorilor şi credincioşilor bisericii. Colaborarea strânsă şi desăvârşita încredere între aceste două elemente componente ale ei, este mijlocul prin care se va ajunge acest scop». Tot atât de grăitor este cuvântul Suveranului spus la solemnitatea recentei învestiri a Prea Sfinţiţilor episcopi Andrei şi Tit, când M. Sa a expus, în cuvinte luminoase, concepţia ce o poartă despre rolul bisericii, (în altă parte a ziarului redăm şi acest cuvânt). Clerul şi toţi credincioşii bisericii aduc omagială recunoştinţă M. Sale Regelui ortodox, pentru înţeleptele îndrumări şi îndemnuri ce li s’au împărtăşit cu părintească purtare de grijă.* 3. Realizările ctitoriceşti, pe terenul construirii şi reclădirii de sfinte locaşuri şi alte aşezăminte, le încrestăm şi de astădată cu bucurie îndreptăţită şi tot cu mai mari speranţe pentru viitor. S’au târnosit, — ca să amintim pe cele din oraşe şi orăşele, — măreaţa biserică din Mediaşul de pe Târnave; capela şi biblioteca mitropolitană din Sibiu; frumoasa biserică ortodoxă de la Simeria, ca semn al statorniciei stăpânirii româneşti în ţinutul de muncitori, unde biserica ortodoxă are misiunea unificării sufleteşti a massei de lucrători şi de slujbaşi ai căilor ferate, pentru a putea rezista împotriva tuturor curentelor subversive ale sectarilor şi revizioniştilor. La Turda, de istorica pomenire, în localul smeritei bisericuţe se înalţă noua biserică ortodoxă, o fată în ţara prigoniţilor urmaşi ai lui Horia şi a tovarăşilor săi de suferinţe şi vitejie, comemoraţi tot în acest an în toate unghiurile ţării. In Blajul, schimbat în capitală de judeţ, s’a pus piatra fundamentală a sanctuarului ortodox, ca acesta să devie nou izvor de viaţă creştină şi de întărire a credinţei celei adevărate. 4. Societatea intelectualilor mireni ortodocşi ai Ardealului, FOR-ul, tinera instituţie de apostolat laic, sub preşedinţia dlui profesor universitar Sextil Puşcariu, a continuat munca reîncreştinării individului, a familiei şi a societăţii noastre de pe aceste plaiuri. Lupta ce o poartă FOR-ul, pentru menţinerea şi întărirea statului nostru creştin cu religia sa ortodoxă dominantă, s’a manifestat strălucit în memoriul prezentat guvernului, cu privire la repatrierea Pondiţiunii Gojdu, şi la desfacerea «Acordului cu Vaticanul», — acord declarat de peste o jumătate de milion de ortodocşi ardeleni ca dăunător şi primejdios ţării şi neamului. Biserica noastră ortodoxă declară, că nu va înceta a stărui din toată putera întru realizarea îndreptăţitelor sale deziderate. Şi, dacă n’au dat greş aşteptările puse în societatea FOR-ul, care cu ramificaţiile sale pătrunde binefăcător şi tot mai adânc în viaţa noastră religioasă, culturală şi naţională, este cu atât mai de dorit, ca mişcarea din Ardeal şi Banat să deştepte ecoul şi în sinul mirenilor din toate celelalte ţinuturi ale ţării.* Aici e locul să amintim şi: inaplicabilitatea Concordatului cu Vaticanul şi, prin urmare, necesitatea denunţării lui. Cetitorii noştri s’au putut edifica, în această chestiune, din broşurile şi articolele (tipărite în Tip. arhidiecezană, Sibiu), şi în deosebi din excelenta publicaţie a dlui profesor univ. O. Ghibu (Nulitatea Concordatului), şi nu mai puţin din cuvintele scrise de dl preşedinte al FOR-ului, Sextil Puşcariu, care spune «că în urma concordatului, catolicismul de la noi se identifică cu maghiarismul şi cu tendinţele lui de refacere a vechii Ungarii pe ruinele României».* 5. In nota vremii şi a trebuinţelor bisericii, s’a întrunit la Sibiu (în două zile din April) primul congres al profesorilor Academiilor teologice ortodoxe române ale mitropoliei Ardealului, discutând problema învăţământului teologic prin o reorganizare a şcoalelor noastre de teologie. După cuvântarea rostită în congres de I. P. S. S. mitropolitul Nicolae, care a expus clar icoana ideală a preotului ce ne trebue, congresul profesoral s’a exprimat: pentru pregătirea de perso