Telegraful Roman, 1937 (Anul 85, nr. 1-52)
1937-01-01 / nr. 1
Orţan naţional-blserlces© — Întemeiat în 1853 de Mitropolitul Andrein Şaguna HPHRE SHPTHMHNHL Abonmentul: Un an 900 Lei. — Şase ani 250 Lei. — Trei luni 129 Lei. — Pentru străătate un an 900 Lei. — Pentru Amcica 8 Dolari. Articole şi corespondente se adresează Radacţial Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se Înapoiază. Pretai inserţiunilor un şir petit 6 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele şi inserţion»« se adresează Administraţiei ziarului Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45 lectivă pentru anul care vine 1936 se cară. In bucuria obştească salvele silută anul care bate'n poartă. An nou. Popas însemnat în cronolorie. De aceea calendarul faptelor merituoase se face cu tot dreptul din an în an. Fiecare an îşi are supărările, dar şi bucuriile fui deosebite. Nu toate evenimentele anului pot entuziasma deopotrivă interesul obştii. Din aliajul sufletesc al celor 365 de zile desprind noutăea, care prin folosul ei netăgăduit cinsteşte intim pe fiecare din noi. întâmplare mai de seamă a anului 1936 cred a f) Sfânta Scriptură tradusă în vremea domniei Majestăţii Sale Carol II, Regele tuturor Românilor... Trebuinţa sufletească a Bibliei era atât de arzător sinţită. Avem deosebita bucurie, că mama cea bună Biserica, a arhita pe altarul sufletesc al neamului, timp, jertfa cerută. Unii au critica Biblia cea cea nouă, numai haim însă, veşmântul în care a apănt, căci materialul propriu zis, idiile, doctrina credinţei şi a moralei nu pot fi supuse corecturii omenetii. Biblia e cartea Duhului Sfânt, ea nu poate fi greşită, căci Dumnezeu e autorul ei. Tocmai de aceea nici o altă carte din lume nu poate merita acest nume. Singura Sfânta Scriptură e cartea prin excelenţă, Cartea cărţilor sau Cartea cea bună. Pentru dumnezeescul pe care-1 conţine ea, este cel mai desăvărşt manual pentru formarea sufletelor. In Biblie omul îşi vede chipul, care este după asemănarea lui Dumnezeu, «găsim sculptat acolo caracterul prin excelenţă aşa cum nici o pedagogie din lume nu ni-l poate înfăţişa» — cum bine se exprimă un distins cărturar al zilelor noastre. In sfânta Scriptură se află depozitate tainele tuturor biruinţelor creştine. Scriptura este raul care încălzeşte inimile, candela care luminează minţile, izvorul de putere şi inspiraţie morală. Ea reformează cu adevărat sufletul omenesc. II face pe om bun, iubitor şi drept. Ca să nu se uite aceasta, sfântul Pavel s’a simţit plăcut îndaurat a spune lui Timotei că: «Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură spre mustrare, spre îndreptare, spe înţelepţirea care duce la dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pregătit pentru orice lucru bun». Iată cuvinte cai ar trebui să figureze pe frontisticiul tuturor şcoalelor, pentru a nu se mai trece cu nepăsare tocma pe lângă ceea ce este mai preţios pe lângă comoara sufletului nostru, pentru a se consteta că, împărţrea Bibliei într’o parte utilizabilă şi 257-. alta scoasă din uz e o inovaţie inaplicabilă şi perturbătoare. Ambele Testamente formează sfânta Scriptură. Fără Vechiul n’ar fi Noul, fără Noul ne-ar lipsi Hristos, fără Hristos de bunăseama omenirea s’ar fi perdut în bezna întunericului ucigător de suflete. „Inţelepciunile şi frumuseţile neperitoare ale sfintei Scripturi îmbogăţesc mintea şi înfrumuseţează inima tuturor celor ce au creştinescul obicei, să alerge cu sete duhovnicească spre izvoarele ei, ca cerbul spre izvoarele apelor“. Dacă nu e tărâm pe care să nu-l renască şi rodiască sfânta Scriptură, atunci, înapoi la sfânta Scriptură! Căci ia închipuiţi-vă, dacă în ţara românească toţi cei 18.000000 ar fi scrutători regulaţi ai sfintei Scripturi, creştini cari să nu ia asupra lor răspunderea slujbei mai nainte de a fi făcut măcar dintr’un capitol lectură predilectă a zilei, câtă dreptate şi sfinţenie ar înflori în hotarele ţării noastre. Se va îngropa cu adevărat ceea ce este putred în viaţa noastră de obşte, sfetnicii ţării ar activa numai în spiritul evangheliei, politicianismul, intervenţionismul, capitalismul şi alte imse n’ar zdruncina atât de compromiţător. Biblia, cel puţin atâta să păstrăm din anul care se cară odată cu naşterea Fiului în staul. Prof. Pr. Dr. N. Neaga Anul nou 1937 (?) Viaţa şi activitatea bisericească, în anul încheiat 1936, pe lângă toate feluritele stânjeniri şi ispite în mijlocul cărora ne sbatem, s’a mişcat într’un ritm vioi şi viguros, spre nu puţina mulţumire a clerului şi a obştei credincioşilor noştri. Contribuţii folositoare s’au adaos astfel bunului mers al instituţiilor bisericii strămoşeşti, care îşi înţelege deplin rostul său în viaţa publică a neamului nostru dintr’o nouă ţară. Umbra şi imnnul Punctele luminoase ale bucuriei s’au împletit, şi în anul ce expiră, cu jalea şi durerea pentru pierderile îndurate, prin plecarea din lumea pământească a unor prea vrednici purtători de cârjă arhierească. Au trecut cătră Domnul, în primele două luni ale anului, PP. SS. Episcopi Roman al Orăzii şi Nicolae al Clujului, iar în April li-a urmat, în aceeaş cale, şi P. S. Episcop Nichita al Argeşului. Congresul electoral, de la sfârşitul lui April, a ţinut ca, în ceea ce priveşte alegerile de episcopi la graniţa de vest, poate cea mai expusă, a României întregite, să respecteze gândul celor doi ierarhi dispăruţi, şi să încredinţeze cârma eparhiei prăzii tinărului preot profesor de la Academia teologică «Andreiană» din Sibiu, părintelui Dr. Nicolae Popoviciu, iar pe cea a Vadului, Feleacului şi Clujului, rectorului aceleiaşi Academii, părintelui Nicolae Colan. Alegerile acestea, care au întrunit aşa zicând unanimitatea sufragiilor colegiului electoral, au fost întâmpinate de cler şi popor cu cele mai bune nădejdi, că nouii vlădici, stăpâniţi de sentimentul datoriei şi al sacrificiului, vor continua şi perfecţiona opera de cultură, de luptă şi de organizare, pornită de răposaţii vlădici înaintaşi. Dragostea şi simpatia generală, de care s’au bucurat noii vlădici, s’a manifestat în cadru înălţător cu prilejul sfinţirii întru arhierei la sfintele sărbători ale Pogorârii Duhului Sfânt din anul când s’au împlinit 30 de ani dela târnosirea bisericii catedrale din Sibiu, praznic cinstit prin prezenţa înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicodem al Moldovei şi Sucevei şi a altor distinşi ierarhi ai Bisericii noastre ortodoxe. In ajutorul fraţilor La sfintele sărbători ale învierii Domnului, Arhiepiscopia ortodoxă română de Alba-lulia şi Sibiu a trimis fraţilor, lipsiţi şi greu încercaţi de soarte din vechiul pământ moldovenesc dintre Prut şi Nistru, darurile adunate de la familiile creştinilor din această arhiepiscopie, în dorinţa de a uşura cât de puţin greutăţile traiului fraţilor noştri români, când cumplita secetă nimicise toate rodurile pământului basarabean. Pe linia tradiţiei şi a progresului Adunarea eparhială din Sibiu, alcătuită din luminaţi clerici şi mireni ai Arhiepiscopiei, a luat act cu satisfacţie despre activitatea amănunţit expusă în rapoartele prezentate, înfăptuirile de până acum sânt o garanţie pentru ceea ce rămâne de realizat în viitor. Membrii adunării au dat expresiune îngrijorării ce o simţesc în faţa năzuinţelor, din anumite cercuri, de a schimba actuala legiuire bisericească,şi au afirmat necesitatea pentru menţinerea statutului de organizare, care cimentează legătura neapărat trebuincioasă dintre cler şi popor. Ce va să zică instabilitatea de care suferim în Suveranul şi preoţimea La diferite prilejuri, iubitul nostru Suveran, M. Sa Regele Carol 11, s’a ocupat de rolul preoţim din viaţa neamului românesc. In ziua de 2 iunie 1936, a învestiturii noilor trei ierarhi, — PP. SS. II. Grigorie al Argeşului, Nicolae al Clujului, şi Nicolae al Orăzii, — Suveranul spune: «Puterea sfintei noastre Biserici se razimă ca orce organism pe puterea membrilor săi, deci unul din rolurile de căpetenie al Prea Sfinţiilor Voastre este de a întări preoţimea voastră, de-a o supraveghia, de-a o îndruma, aşa ca să devie adevărata îndrumătoare a sufletului neamului românesc... Biserica noastră... trebue să fie un organism de luptă şi de misionarism, care să cucerească, să întărească şi să păstreze sufletele, după marea lege a Domnului nostru Isus Hristos»... Viul interes manifestat de M. S. Regele, cu privire la misiunea preoţimi noastre, are să slujească drept îndemn tuturor slujitorilor altarului de a lumina şi întări sufletele păstoriţilor prin muncă părintească, reclamată de binele lor şi al nostru, al tuturor. Pastorală bine venită Ierarhii ortodocşi din Ardeal, I. P. S. Mitropolit Nicolae şi PP. SS. II. Episcopii Andrei al Aradului, Vasile al Caransebeşului, Nicolae al Orăzii şi Nicolae al Clujului, — după sfatul ţinut împreună, în toamna anului, la scaunul sfintei noastre mitropolii, şi în dragostea ce o poartă cătră Ţară, Neam, Rege şi Biserică, — au dat dreptcredinciosului popor o pastorală în care, arătând grozava rătăcire şi marea erezie a comunismului, îndeamnă fiii neamului românesc să se ferească de prorocii mincinoşi din zilele noastre şi de învăţăturile lor nelegiuite şi pline de otravă sufletească. Pastorala de la Sibiu, inspirată de dragoste şi credinţă faţă de Dumnezeu, faţă de patrie, şi faţă de Rege, a deşteptat, cum era de prevăzut, una viaţa publică, şi ce însemnează continuitatea logică şi stăruitoare, în legiferare şi guvernământ, se constată lămurit în cuvântul de deschidere a adunării, rostit de I. P. S. Mitropolit Nicolae. Astfel glasul membrilor adunării eparhiale se uneşte cu al preşedintelui ei şi cere aplicarea statutului actual de organizare în toate eparhiile ortodoxe ale ţării. Cuvântul de încheere al înaltului chiriarh spune: «Biserica se află în faţa unor mari probleme de ordin sufletesc, dar, pentru fericita lor deslegare, trebue să ne încordăm toate puterile; ori şi cât de grele ar fi aceste probleme, cu sprijinul clerului şi al poporului şi cu încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, greutăţile se înving. Duceţi poporului vestea bună, că cei din fruntea bisericii se străduesc să menţină toate aşezămintele ei pe linia progresului şi a tradiţiei».