Telegraful Roman, 1939 (Anul 87, nr. 1-52)
1939-06-11 / nr. 24
Abonamentul: Un an SOO Lei. — Şase luni 250 Lei. — Trei luni 125 Lei. — Pentru străinătate un an 900 Lei. — Pentru America 8 Dolari. Articole şi corespondente se adresează Redacţiai Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se Înapoiază. Preţul inserţiunilor un şir petit 6 Lei pentru odată, dacă se publici de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele şi inserţiunile se adresează Administraţiei ziarului Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45 M *, g*î« \ iW ) * / . Ann! LXXXVII Sibiu 11 Iunie 1939 Organ naţional-bisericesc — întemeiat în 1853 de Mitropolitul Andrein Şaguna HPHRE SHPTHMHNHL Nr. 24 Există vreo legătură Durkheim şi Serviciul I După ce-am trecut în revistă tezele principale cari stau la temelia Sociologiei durkheimiste şi am văzut că, din nefericire, ele se regăsesc în manualul de Sociologie pentru licee al dlor profesori D. Gusti şi Tr. Herseni, ne putem întreba cu o îngrijorare pe deplin îndreptăţită: nu cumva dl profesor D. Gusti şi-a coborât sistemul de Sociologie, atât de influenţat de teoriile lui Durkheim, şi în Serviciul Social? Mânat de această îngrijorare am comparat manualul de Sociologie mai sus amintit cu Legea şi Regulamentul Serviciului Social şi pot spune că am răsuflat uşurat negăsind nicăiri vreo urmă clară a stricăcioaselor teze durkheimiste. E drept că dependenţa organizării Căminului cultural (inima Serviciului Social) de manualul pomenit se observă cu uşurinţă. Manualul tratează elementele societăţii începând cu cele materiale şi sfârşind cu cele sufleteşti, iar în capitolul final, în care se schiţează un plan al acţiunii culturale, se construeşte, în acord cu ordinea problemelor din manual, următoarea schemă: 1. Cultura sănătăţii, 2. Cultura muncii, 3. Cultura sufletească (moral-religioasă) 4. Cultura minţii (intelectuală). Exact în aceeaş ordine se fixează şi problemele Căminului Cultural. El va avea în vedere desvoltarea: «1. Culturii şi întăririi sănătăţii, 2. Culturii şi punerii în valoare a muncii, 3. Culturii minţii, sufletului şi conştiinţii naţionale» (§ 90). Conform acestor îndatoriri, Căminul Cultural va avea următoarele secţii: «a) Secţia culturii şi întăririi sănătăţii; b) Secţia culturii şi punerii în valoare a muncii; c) Secţia culturii minţii; d) Secţia culturii sufletului» (§ 91). Dar altă legătură între manualul pomenit şi între Serviciul Social nu se poate constata. Trădează oare ordinea mai sus arătată a problemelor Căminului Cultural o mentalitate influenţată în sens defavorabil religiei, mai ales că ea reproduce exact ordinea cuprinsă ca o concluzie la sfârşitul unui manual a cărui concepţie puţin măgulitoare despre religie am cunoscut-o? Cred că am exagera dacă am răspunde afirmativ. Trebue să privim Serviciul Social ca o creaţiune în sine, cercetând numai ceea ce se cuprinde în dispoziţiunile lui, fără să-i căutăm numai decât cu excesivă scrupulozitate şi temere legăturile directe şi indirecte cu alte scrieri, chiar dacă sunt ale aceluiaşi autor, întrucât autorul Serviciului Social s’a ferit de-a transpune în dispoziţiunile lui teorii din Sociologia lui Social ş i alte cărţi ale sale (de fapt nici nu se prea putea, căci o Lege de ordin cultural dă cadrele lucrării nu însuşi conţinutul), trebue să considerăm această grijă ca un element asigurător că n’a voit să imprime Serviciului Social pecetia acelor teorii. Trebue să interpretăm acest gest al dlui profesor D. Gusti aşa cum e dator să interpreteze acela care vrea să acorde toată încrederea unui om ce-a pornit la lucru afirmând cele mai bune intenţii: nu : Domnia Sa şi-a dat seama că e periculos să aşezi o acţiune atât de importantă ca aceea a ridicării satelor pe temelii atât de dubioase ca cele ale Sociologiei lui Dürkheim. In orice caz pentru o complectă clarificare a situaţiei ar fi fost nimerit să se dea altă ordine problemelor Căminului Cultural. Să nu se fi pus cele materiale întâi, ci cele spirituale. Poate că autorul Legii n’a voit să exprime prin aceasta un primat al materialului, o dependenţă a spiritualului de material, sau un rost de planul al doilea al spiritualului. Concepţia aceasta, popularizată de marxism, a fost răsturnată şi teoretic şi practic pe toată linia. Poate să se afle un ins sau un popor într’o foarte bună stare materială şi totuşi efectele acestei bunăstări asupra spiritului şi deci în general asupra viitorului acelui ies sau popor să fie dezastruoase. Cum am spus însă, nu credem că această înşirare a valorilor în Legea Serviciului Social să isvorască din vreo anumită intenţie a autorului acestei Legi. Şi tocmai de aceea ar fi fost bine ca să se pună în rândul întâi problema sufletului, arătându-se simbolic că şi autorul Legii Serviciului Social crede în primatul spiritualului asupra celor materiale. Am văzut din articolele precedente că religia nu e o preocupare sufletească desfăcută de celelalte preocupări omeneşti, ci ea are între toate îndeletnicirile de viaţă rolul excepţional de protectoare, de animatoare şi de determinatoare. Bine au făcut legiuitorii Serviciului Social că au legat religia în mod special de partea sufletească a naturii omeneşti, dar sufletul are rolul diriguitor al întregei vieţi. Religia nu poate fi aruncată la un colţ lăturalnic, în penumbra vieţii şi a preocupărilor omeneşti, de care să se apropie omul numai după ce a terminat toate serviciile sale capitale închinate materiei; religia nu e pentru om numai o clipă de satisfacţii misticobscure, în care şi din care să nu ducă nici o amintire ca întărire şi lumină în lupta şi înobilarea vieţii. Religia ca şi locaşul bisericii are, e drept, un joc şi un rol deosebit, excepţional, scos din rândul egalizator al îndeletnicirilor pământeşti, dar locul acesta nu e unul de margine, în afară de cercul vieţii, ci de centru. In legătură cu aceasta, notez în treacăt că afirmaţia ce se aude uneori că de aci înainte Căminul Cultural va fi centrul satului, iar toate celelalte instituţiuni ca: biserica, şcoala, primăria etc. vor fi numai ca nişte sateliţi ce au să graviteze în jurul Căminului Cultural, poată să fie corectă numai în ce priveşte raportul Căminului Cultural cu celelalte instituţiuni, nu şi cu biserica. Aceasta reprezentând spiritualul, fiind locul de unde binecuvintează Dumnezeu întreg satul, cu toată munca, îndeletnicirile şi bunurile lui, are un rol central şi faţă de Căminul Cultural. Satul ca şi trupul omenesc nu se poate orândui decât în jurul spiritualului ca centru. E de observat că Legea Serviciului Social desparte religia chiar şi de cultura minţii, care încă are prioritatea faţă de religie în ordinea preocupărilor Căminului Cultural. E drept că religia nu e tot una cu logica, cu cultura minţii, dar cuprinde şi nuntea şi are o legătură atât de strânsă cu ea încât la omul religios — şi aşa este întreg poporul nostru — practic ele nu se pot despărţi. Omul religios aduce toată cultura sa în relaţie de subordonare cu religia. Dacă autorii Legii Serviciului Social ar cugeta că ele se pot despărţi practic, s’ar arăta influinţaţi de Sociologia durkheimistă a manualului analizat. Poate că autorii Legii Serviciului Social s’au gândit numai la deosebirea teoretică între religie şi cultura minţii. Dar chiar dacă s’au gândit numai la atâta şi numai din acest motiv le-au pus ca două probleme deosebite între preocupările Căminului Cultural, n’a fost potrivit că au aşezat întâi cultura minţii şi apoi a sufletului, atât pentru că relaţia reală între ele este inversă, cât şi pentru că această ordine dă impresia că religia e ceva inferior minţii. Ca să încheiem aceste observaţiuni, vom aminti că nu demult în programa şcoalelor religia era pusă la locul întâi, arătându-se respectul faţă de ea şi rolul ei atotdeterminant asupra tuturor preocupărilor omeneşti. A venit apoi obiceiul recent de-a fi pusă pe la sfârşit, printre dexterităţi. In lumea satelor însă continua dreapta preţuire a religiei ca prima îndatorire a omului. Azi însă constatăm că prin Serviciul Social se va arăta, poate fără intenţie şi numai teoretic, nu şi practic, şi poporului că religia e lucrul cel din urmă. Şi aceasta nu e bine. Nici educativ. De aceea noi ne exprimăm dorinţa ca la o viitoare punere la punct a Legii Serviciului Social să se in*verseze ordinea problemelor Căminului Cultural. In general, afară de observaţiunile referitoare la ordinea îndatoririlor Căminului Cultural, nu se poate face nici un reproş Legii Serviciului Social din punct de vedere al concepţiei şi al bunului gând din care a pornit. Dimpotrivă, trebue să recunoaştem că ea urmăreşte o vastă şi sistematică acţiune de ajutorare şi întărire a oropsitelor noastre sate şi a bietului ţăran român, izvorul viitorului românesc. E pornită dintr-o mare iubire de popor, e străbătută de o impresionantă voinţă idealistă. Numai un lucru trebue accentuat. Legea e bună, dar întrucât cei ce vor conduce aplicarea şi interpretarea ei pe teren vor fi mai ales discipolii din şcoala sociologică a dlui Gusti, aceştia trebue făcuţi atenţi să aibă o grijă excesivă ca să nu strecoare ceva din teoriile şi prejudecăţile durkheimiste de cari poate că unii sunt influinţaţi, în această aplicare. Precum s’a ferit dl profesor Gusti de un asemenea lucru la întocmirea Legii, nu ne îndoim că va veghea ca nici la aplicarea ei să nu ducă nici unul din eleviisale astfel de teorii. E necesar să se aibă în această privinţă ca îndreptar nu voinţa de-a importa la sate tot felul de influenţe şi teorii străine, cari ar anula originalitatea românească, ci voinţa de-a asculta de spiritualitatea lor tradiţio Ziua Restauraţiei în Sibiu Pe o splendoare de timp, cu soare cald şi cer senin, s'a desfăşurat, în cetatea Sibiului, programul serbărilor zilei de 8 Iunie, praznicul urcării pe tron a M. Sale Regelui Carol al II-lea. In dimineaţa acestei zile s’a slujit, cu deosebită evlavie, doxologia şi s'a ridicat pavilionul naţional în Piaţa Regele Ferdinand I. Am asistat la o imposantă defilare a tineretului şcolar străjeresc, în frunte cu comandanţii şi membrii corpului didactic. După amiazi, s-au executat, în cadru de tinerească voioşie, pe terenul A. N. E. F., diferite exerciţii străjereşti, cântări şi dansuri naţionale, iar seara la ora 8, după clipe de bucurie generală, s-a făcut coborârea pavilionului naţional. — Suveranul a ţinut să dea zilei de 8 iunie semnificaţia de zi a tineretului, pe care l-a încadrat în oastea Straja Ţării, condusă de El, Marele Străjer, pe celea disciplinei sănătoase, în cultul tradiţiilor strămoşeşti, cu îndatoriri pentru fiece vârstă faţă de familie, de oameni, de biserică şi de ţară. Cu toată grija părintească M. Sa Regele se ocupă de tineretul care este nădejdea de mâne şi chezăşia împlinirii destinului naţional. Acest tineret, încălzit de flacăra unui ideal, s'a regăsit pe linia unei discipline naţionale româneşti. Avem un tineret viguros, în care M. Sa Regele Carol al II-lea îş poate pune cu temei încrederea pentru zilele ce ne aşteaptă, căci — după cuvintele regale — «Străjerii au înscris în crezul lor: primatul muncii, primatul propășirii neamului, prin tot ceea ce e sănătos în poporul nostru».