Telegraful Roman, 1939 (Anul 87, nr. 1-52)

1939-06-11 / nr. 24

Abonamentul: Un an SOO Lei. — Şase luni 250 Lei. — Trei luni 125 Lei. — Pentru străinătate un an 900 Lei. — Pentru America 8 Dolari. Articole şi corespondente se adresează Redacţiai Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se Înapoiază. Preţul inserţiunilor un şir petit 6 Lei pentru odată, dacă se publici de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele şi inserţiunile se adresează Administraţiei ziarului Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45 M *, g*î« \ iW ) * / . Ann! LXXXVII Sibiu 11 Iunie 1939 Organ naţional-bisericesc — întemeiat în 1853 de Mitropolitul Andrein Şaguna HPHRE SHPTHMHNHL Nr. 24 Există vre­o legătură Durkheim şi Serviciul I După ce-am trecut în revistă te­zele principale cari stau la temelia Sociologiei durkheimiste şi am văzut că, din nefericire, ele se regăsesc în manualul de Sociologie pentru licee al dlor profesori D. Gusti şi Tr. Her­­seni, ne putem întreba cu o îngrijo­rare pe deplin îndreptăţită: nu cumva dl profesor D. Gusti şi-a coborât si­stemul de Sociologie, atât de influ­­enţat de teoriile lui Durkheim, şi în Serviciul Social? Mânat de această îngrijorare am comparat manualul de Sociologie mai sus amintit cu Legea şi Regulamen­tul Serviciului Social şi pot spune că am răsuflat uşurat negăsind nicăiri vreo urmă clară a stricăcioaselor teze durkheimiste. E drept că dependenţa organizării Căminului cultural (inima Serviciului Social) de manualul po­menit se observă cu uşurinţă. Manualul tratează elementele so­cietăţii începând cu cele materiale şi sfârşind cu cele sufleteşti, iar în ca­pitolul final, în care se schiţează un plan al acţiunii culturale, se constru­­eşte, în acord cu ordinea problemelor din manual, următoarea schemă: 1. Cultura sănătăţii, 2. Cultura muncii, 3. Cultura sufletească (moral-religioasă) 4. Cultura minţii (intelectuală). Exact în aceeaş ordine se fixează şi problemele Căminului Cultural. El va avea în vedere desvoltarea: «1. Culturii şi întăririi sănătăţii, 2. Culturii şi punerii în valoare a muncii, 3. Culturii minţii, sufletului şi conşti­­inţii naţionale» (§ 90). Conform acestor îndatoriri, Că­minul Cultural va avea următoarele secţii: «a) Secţia culturii şi întăririi sănătăţii; b) Secţia culturii şi punerii în valoare a muncii; c) Secţia culturii minţii; d) Secţia culturii sufletului» (§ 91). Dar altă legătură între manualul pomenit şi între Serviciul Social nu se poate constata. Trădează oare ordinea mai sus arătată a problemelor Căminului Cul­tural o mentalitate influenţată în sens defavorabil religiei, mai ales că ea reproduce exact ordinea cuprinsă ca o concluzie la sfârşitul unui manual a cărui concepţie puţin măgulitoare despre religie am cunoscut-o? Cred că am exagera dacă am răspunde afirmativ. Trebue să privim Serviciul Social ca o creaţiune în sine, cercetând numai ceea ce se cuprinde în dispoziţiunile lui, fără să-i căutăm numai decât cu excesivă scrupulozi­­tate şi temere legăturile directe şi in­directe cu alte scrieri, chiar dacă sunt ale aceluiaşi autor, întrucât autorul Serviciului Social s’a ferit de-a trans­pune în dispoziţiunile lui teorii din Sociologia lui Social ş­ i alte cărţi ale sale (de fapt nici nu se prea putea, căci o Lege de ordin cul­tural dă cadrele lucrării nu însuşi con­ţinutul), trebue să considerăm această grijă ca un element asigurător că n’a voit să imprime Serviciului Social pe­­cetia acelor teorii. Trebue să inter­pretăm acest gest al dlui profesor D. Gusti aşa cum e dator să­­ interpre­teze acela care vrea să acorde toată încrederea unui om ce-a pornit la lu­cru afirmând cele mai bune inten­ţii: nu : Domnia Sa şi-a dat seama că e periculos să aşezi o acţiune atât de importantă ca aceea a ridicării satelor pe temelii atât de dubioase ca cele ale Sociologiei lui Dürkheim. In orice caz pentru o complectă clarificare a situaţiei ar fi fost nimerit să se dea altă ordine problemelor Căminului Cultural. Să nu se fi pus cele materiale întâi, ci cele spirituale. Poate că autorul Legii n’a voit să exprime prin aceasta un primat al materialului, o dependenţă a spiritua­lului de material, sau un rost de planul al doilea al spiritualului. Concepţia aceasta, popularizată de marxism, a fost răsturnată şi teoretic şi practic pe toată linia. Poate să se afle un ins sau un popor într’o foarte bună stare materială şi totuşi efectele acestei bună­­stări asupra spiritului şi deci în gene­ral asupra viitorului acelui ies sau popor să fie dezastruoase. Cum am spus însă, nu credem că această înşirare a valorilor în Le­gea Serviciului Social să isvorască din vreo anumită intenţie a autorului acestei Legi. Şi tocmai de aceea ar fi fost bine ca să se pună în rândul întâi problema sufletului, arătându-se simbolic că şi autorul Legii Serviciu­lui Social crede în primatul spiritua­lului asupra celor materiale. Am văzut din articolele prece­dente că religia nu e o preocupare sufletească desfăcută de celelalte pre­ocupări omeneşti, ci ea are între toate îndeletnicirile de viaţă rolul excepţio­nal de protectoare, de animatoare şi de determinatoare. Bine au făcut le­giuitorii Serviciului Social că au legat religia în mod special de partea su­fletească a naturii omeneşti, dar su­fletul are rolul diriguitor al întregei vieţi. Religia nu poate fi aruncată la un colţ lăturalnic, în penumbra vieţii şi a preocupărilor omeneşti, de care să se apropie omul numai după ce­ a terminat toate serviciile sale capitale închinate materiei; religia nu e pentru om numai o clipă de satisfacţii mistic­­obscure, în care şi din care să nu ducă nici o amintire ca întărire şi lumină în lupta şi înobilarea vieţii. Religia ca şi locaşul bisericii are, e drept, un joc şi un rol deosebit, ex­cepţional, scos din rândul egalizator al îndeletnicirilor pământeşti, dar lo­cul acesta nu e unul de margine, în afară de cercul vieţii, ci de centru. In legătură cu aceasta, notez în treacăt că afirmaţia ce se aude uneori că de aci înainte Căminul Cultural va fi centrul satului, iar toate celelalte insti­tuţiuni ca: biserica, şcoala, primăria etc. vor fi numai ca nişte sateliţi ce au să graviteze în jurul Căminului Cultural, poată să fie corectă numai în ce pri­veşte raportul Căminului Cultural cu celelalte instituţiuni, nu şi cu biserica. Aceasta reprezentând spiritualul, fiind locul de unde binecuvintează Dum­nezeu întreg satul, cu toată munca, îndeletnicirile şi bunurile lui, are un rol central şi faţă de Căminul Cul­tural. Satul ca şi trupul omenesc nu se poate orândui decât în jurul spiri­tualului ca centru. E de observat că Legea Servi­ciului Social desparte religia chiar şi de cultura minţii, care încă are prio­ritatea faţă de religie în ordinea pre­ocupărilor Căminului Cultural. E drept că religia nu e tot una cu logica, cu cultura minţii, dar cuprinde şi nuntea şi are o legătură atât de strânsă cu ea încât la omul religios — şi aşa este întreg poporul no­stru — practic ele nu se pot despărţi. Omul religios aduce toată cultura sa în relaţie de subordonare cu religia. Dacă autorii Legii Serviciului Social ar cugeta că ele se pot despărţi prac­tic, s’ar arăta influinţaţi de Sociologia durkheimistă a manualului analizat. Poate că autorii Legii Serviciului Social s’au gândit numai la deosebi­rea teoretică între religie şi cultura minţii. Dar chiar dacă s’au gândit numai la atâta şi numai din acest motiv le-au pus ca două probleme deosebite între preocupările Căminu­lui Cultural, n’a fost potrivit că au aşezat întâi cultura minţii şi apoi a sufletului, atât pentru că relaţia reală între ele este inversă, cât şi pentru că această ordine dă impresia că religia e ceva inferior minţii. Ca să încheiem aceste observa­­ţiuni, vom aminti că nu demult în programa şcoalelor religia era pusă la locul întâi, arătându-se respectul faţă de ea şi rolul ei atotdeterminant asupra tuturor preocupărilor omeneşti. A venit apoi obiceiul recent de-a fi pusă pe la sfârşit, printre dexterităţi. In lumea satelor însă continua dreapta preţuire a religiei ca prima îndatorire a omului. Azi însă consta­tăm că prin Serviciul Social se va arăta, poate fără intenţie şi numai teoretic, nu şi practic, şi poporului că religia e lucrul cel din urmă. Şi aceasta nu e bine. Nici edu­cativ. De aceea noi ne exprimăm do­rinţa ca la o viitoare punere la punct a Legii Serviciului Social să se in­*­verseze ordinea problemelor Cămi­nului Cultural. In general, afară de observaţiu­­nile referitoare la ordinea îndatoririlor Căminului Cultural, nu se poate face nici un reproş Legii Serviciului So­cial din punct de vedere al concepţiei şi al bunului gând din care a pornit. Dimpotrivă, trebue să recunoaştem că ea urmăreşte o vastă şi sistema­tică acţiune de ajutorare şi întărire a oropsitelor noastre sate şi a bietului ţăran român, izvorul viitorului româ­nesc. E pornită dintr-o mare iubire de popor, e străbătută de o impre­sionantă voinţă idealistă. Numai un lucru trebue accen­tuat. Legea e bună, dar întrucât cei ce vor conduce aplicarea şi interpre­tarea ei pe teren vor fi mai ales dis­cipolii din şcoala sociologică a dlui Gusti, aceştia trebue făcuţi atenţi să aibă o grijă excesivă ca să nu stre­coare ceva din teoriile şi prejudecă­ţile durkheimiste de cari poate că unii sunt influinţaţi, în această aplicare. Precum s’a ferit dl profesor Gusti de un asemenea lucru la întocmirea Legii, nu ne îndoim că va veghea ca nici la aplicarea ei să nu ducă nici unul din elevii­­sale astfel de teorii. E necesar să se aibă în această privinţă ca îndreptar nu voinţa de-a importa la sate tot felul de influenţe şi teorii străine, cari ar anula origi­nalitatea românească, ci voinţa de-a asculta de spiritualitatea lor tradiţio­ Ziua Restauraţiei în Sibiu Pe o splendoare de timp, cu soare cald şi cer senin, s'a desfăşurat, în ce­tatea Sibiului, programul serbărilor zi­lei de 8 Iunie, praznicul urcării pe tron a M. Sale Regelui Carol al II-lea. In dimineaţa acestei zile s’a slujit, cu deosebită evlavie, doxologia şi s'a ridicat pavilionul naţional în Piaţa Re­gele Ferdinand I. Am asistat la o imposantă defi­lare a tineretului şcolar străjeresc, în frunte cu comandanţii şi membrii corpu­lui didactic. După amiazi, s-au executat, în ca­dru de tinerească voioşie, pe terenul A. N. E. F., diferite exerciţii străjereşti, cântări şi dansuri naţionale, iar seara la ora 8, după clipe de bucurie gene­rală, s-a făcut coborârea pavilionului naţional. — Suveranul a ţinut să dea zilei de 8 iunie semnificaţia de zi a tineretului, pe care l-a încadrat în oastea Straja Ţării, condusă de El, Marele Străjer, pe celea disciplinei sănătoase, în cultul tradiţiilor strămoşeşti, cu îndatoriri pen­tru fie­ce vârstă faţă de familie, de oa­meni, de biserică şi de ţară. Cu toată grija părintească M. Sa Regele se ocupă de tineretul care este nădejdea de mâne şi chezăşia împlinirii destinu­lui naţional. Acest tineret, încălzit de flacăra unui ideal, s'a regăsit pe linia unei discipline naţionale româneşti. Avem un tineret viguros, în care M. Sa Regele Carol al II-lea îş poate pune cu temei încrederea pentru zilele ce ne aşteaptă, căci — după cuvintele regale — «Străjerii au înscris în crezul lor: primatul muncii, primatul propă­șirii neamului, prin tot ceea ce e sănătos în poporul nostru».

Next