Telegraful Roman, 1940 (Anul 88, nr. 1-52)
1940-01-01 / nr. 1
2 TELEGRAFUL ROMAN Nr. 1 credincioșilor ei, — întemeindu-le biserici, mănăstiri și alte multe așezăminte de seamă, — ci și dincolo de granițele țării a căutat și a știut să smulgă respect și simpatii pentru întreg neamul și poporul românesc. Biserica noastră ortodoxă s’a afirmat astfel, prin Fericitul său slujitor, ca un factor de cel mai neprețuit folos, în zile bune și în zile rele, și ca un reazăm de căpetenie al Patriei și al Tronului, în toate încercările grele ale sorții. Milostivul Dumnezeu să dăruiască sufletului celui dus dintre noi odihnă în șirurile drepților — Marele colegiu național, format din membrii Sfântului Sinod și din reprezentanți ai clerului și poporului dreptcredincios, întrunindu-se în 30 iunie 1939, au chemat, prin alegere, la scaunul vacant de patriarh al României pe F. P. S. Sa Nicodim Munteanu de la Sfânta mitropolie a Moldovei și Sucevei la înalta vrednicie de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Patriarh al bisericii ortodoxe române, iar Suveranul, în ziua de 5 Iulie 1939, a întărit alegerea canonică, și a dat investitura regală, încredințându-i, "după pravilă și rânduială", toiagul de Arhipăstor și Patriarh al țării românești. In scrisoarea iconică, trimisă, după alegere și învestire, tuturor Bisericilor ortodoxe surori, I. P. Sf. Patriarh Nicodim declară că în deosebi dorește să slujească: pentru păstrarea sfintei credințe ortodoxe, pentru desvoltarea necurmată a legăturilor frățești între sfintele biserici pravoslavnice, pentru lămurirea stăruitoare a chestiunilor de credință și practică, de interes obștesc pentru biserici, și pentru înălțarea de rugăciuni și luarea de măsuri în vederea întăririi păcii între popoare. »Pentru toate acestea — spune I. P. S. Sa — credem că avem nu datorie, ci însăși poruncă de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca să ne iubim unii pe alții, ca într’un gând să mărturisim și să ne ajutăm în tot ceasul spre ducerea la limanul cel mântuitor al Sfintei noastre Biserici". Cum vedem din răspunsurile date, Enistnla Ironirä a i----—i--------<•- •* <• localități primită cu multă bucurie și cu urări de bine pentru noul patriarh și pentru întreg poporul credincios din România. In postul de mare și grea răspundere, — având tot concursul celorlalți înalți chiriarhi, precum și sprijinul neșovăelnic al conducătorilor din fruntea țării, — I. P. S. Patriarh Nicodim va putea răspunde din plin misiunii ce i s’a încredințat. Oastea Domnului se dovedește, și în anul acesta, ca o mișcare adânc religioasă în viața bisericească a poporului și în preocupările păstorilor săi sufletești. Oastea Domnului continuă să statorească o vie legătură între păstor și păstoriți. Dar, ca mijloc de misionarism, în combaterea sectelor și a altor primejdii și neajunsuri din viața satelor, se poate afirmă că acest organism, tânăr și viguros, săvârșește adevărate minuni. Forul cel mai înalt al bisericii, Sf. Sinod, a recunoscut societatea misionară „Oastea Domnului“. Dacă mai adăugăm, că în fruntea mișcării religioase vedem pe însuși Ierarhul mitropoliei Ardealului, susținut de o seamă din cele mai distinse personalități preoțești și mirenești, deșteptarea duhovnicească, la o viețuire întru Hristos, se întrupează tot mai întins și tot mai profund în inimile creștinilor. Statul și sectele Ministerul cultelor și artelor, răspunzător de supravegherea vieții religioase în stat, a luat hotărâri și în 1939 privitoare la asociațiile religioase din țară. Hotărârile luate nu au în vedere asuprirea cuiva, — cum afirmă unii sectari, — și nici restrângerea libertății de conștiință religioasă a cetățenilor, — cum spun alții, — ci, pur și simplu, urmăresc păstrarea și întărirea ordinei și liniștei în stat. Decisiunea ministerială din 1939 (Nr. 31.999) precisează două categorii de asociații sau secte: în categoria întâi se înșiră următoarele secte: penticostaliștii, tremurătorii, biserica lui Dumnezeu apostolică, pocăiții, nazarinenii, adventiștii reformiști, secerătorii, hliștii, inochentiștii, stiliștii și asociațiile mileniste; — toate acestea se declară de nerecunoscute in stat. A doua categorie cuprinde pe cele recunoscute, care sânt: baptiștii, adventiștii de ziua a șaptea, și creștinii după Evanghelie. Cei ce au prilej să cunoască de aproape activitatea sectară, periculoasă fără deosebire, cred că era cu mult mai nimerit dacă și sectele arătate în categoria a doua ar fi fost trecute la categoria cea dintâi. Și unii, și alții, dintre sectari, se socotesc între sine frați și se ocrotesc împrumutat, într’o formă sau alta. La ce săi despărțim ? Pe uscat, în aer, și pe mări... Răsboiul între Anglia-Franța și Germania s’a declarat în ziua de 3 Septemvrie. Activitatea răsboinică pe uscat n'a înregistrat, până acum, din fericire, lupte formidabile pe întinsul front de la vest. Soldații, prinși în dansul macabru, desvoaltă totuși, ziua și noaptea, acte de eroism, pe vreme de frig și ploaie, vânt și ninsoare. Invierșunat și sângeros curge răsboiul pe mări. Minele și submarinele sporesc zilnic marele număr al vaselor scufundate. Dar în văzduh sboară bombele cu foc cumplit, în care cad, prea adese, și jertfe nevinovate de acest foc al distrugerii îndârjite... Pe frontul de la nord s’a deslânțuit răsboiul între irlandezi și ruși; cei dintâi opun o rezistență învierșunată. Soldați ai țării noastre românești, la chemarea Suveranului străinesc, cu lăpădare de sine, de-a lungul frontierelor patriei. Jertfele lor, când stau departe de cei de acasă și de rosturile gospodărești, nu pot fi trecută sub tăcere; — ele, dimpotrivă, ne impun îndatorirea de a sprijini, în deosebi cu fapta, familiile lor ca să nu sufere frig și lipsuri. Din înalta grijă a M. Sale Regelui s’a orânduit o largă acțiune de ajutorare. In urmare, mitropolia noastră a dat preoților, — pe lângă îndrumările ceruți uc jui piciuicu ne excepțonare, — și unele povățuiri în chestiunea organizării de ajutoare pe seama tuturor familiilor strâmtorate ale concentraților, revărsând neîntârziat asupra lor faptele grăitoare ale îndurării creștinești... Dacă totuși gândurile noastre se întorc spre hora morților, care s’ar putea întinde în proporții neînchipuite, sfânta biserică ne sfătuește să ne apropiem mereu smeriți de altarul ei, rugându-ne cu toată căldura inimii, ca Dumnezeu cel mare și bun să lumineze, așa cum trebue, mintea tuturor aleșilor chemați să lucreze pentru pacea și fericirea popoarelor ce stăpânesc. t Armand Călinescu (1893—1939) Biserica noastră și întreaga suflare românească, iubitoare de neam și țară, au luat cunoștință, cu toată durerea și indignarea de omorârea fostului prim-ministru Armand Călinescu, răpus, în 21 Septemvrie, de o ceată de ucigași cu mintea rătăcită. Cu acest prea jalnic prilej înalții noștri păstori sufletești s’au adresat întregului cler ortodox român, cerând preoțimi să lumineze pe credincioși despre datoriile de împlinit față de legile țării, trezind în sufletele lor »sentimentele de pace, de limpezire morală și de iubire unii față de alții". Activitatea aceasta a clerului, și nu mai puțin colaborarea factorilor din fruntea țării, să ne ferească pe viitor de asemenea fărădelegii Târnosiri Sărbători mângăetoare de suflete, prin sfințiri de biserici, s’au desfășurat în numeroase părți ale mitropoliei noastre. Increstăm, la acest loc, misiunea arhierească, în Zarandul de odinioară, îndeplinită de I. P. S. Nicolae al Ardealului, în zilele de 13—16 Octomvrie, când a sfințit bisericile din Brad, Ruda și București (satul zărăndean vestit, odată, pentru fructele sale mult căutate). Ținutul din Munții Apuseni ardelenești, "care a știut să scrie cele mai multe și mai dureroase pagini de istorie națională", a salutat pe înaltul chiriarh cu toată însuflețirea și recunoștința pentru părinteasca îndrumare și binecuvântare de care s’a împărtășit. Păr. consilier arhiepiscopesc, 7r. Scorobeț, de față fiind la această misiune arhierească, și-a exprimat (Tel. Rom. Nr. 44) în cuvinte avântate, și foarte adevărate, impresiile din "regiunea destinelor istorice". Poporul acestei regiuni, amenințat de calamități sociale, economice, morale, este vrednic — spune P. C. Sa — de o foarte mai bună pentru suferințele ce Ie-a îndurat cu eroism și pentru viitorul țării și al neamului. Problema românilor de acolo este de cea mai urgentă actualitate. Statul național. Biserica și toți oamenii de bine, răspunzători pentru soartea poporului băștinaș, sânt chemați să o rezolve, călcând pe urmele înaintașilor noștri iubitori de lege și neam. Semnalul dat, la această ocazie, de cel ce a căutat să pătrundă mai adânc în sufletele zărăndenilor, merită negreșit toată luarea aminte și bunăvoința factorilor cărora li s’a adresat. Publicațiile de la Sibiu în "Seria teologică", — dar și în afară de aceasta, — se urmează, insistent și fără zgomot, activitatea, care onorează pe inițiatorul ei și pe harnicii purtători de condei. Intre cele de curând apărute,critica ziarelor scoate la iveală în deosebi lucrarea purtând titlul de Mirenii în Biserică, publicație datorită păr. Dr. Liviu Stan, prof. la Academia teologică »Andreiană*. Cartea conține expuneri obiective și documentate, care merită deplin să fie citite de clerici și,j,mireni doritori să se lămurească asupra canonicității și utilității organizației de astăzi a bisericii ort. române. Aceleași bune păreri s’au rostit și la apariția cărții (din Seria amintită):«Hristos și mântuirea sufletească a orășenilor» de păr. Dr. Spiridon Cândea, consilier arhiepiscopesc. O carte neapărat de trAuință, in deosebi pentru preoți în myinca pr de ____________x: r.------------ - * «Ortodoxie și Românism», cartea de doctrină ortodoxă și românească a Păr. Rector Dr. D. Stăniloae. Serviciul Social Straja Țârii Două instituții care, conduse cu râvnă și înțelepciune, vor da puternic concurs bisericii și școalei românești. Deocamdată legea Serviciului Social (publicată în Oct. 1938) este suspendată, iar activitatea Serviciului va fi reluată sub altă formă. Biserica, de altfel, a săvârșit totdeauna ,serviciu social", prin îndrumările sale morale, prin ocrotirea bolnavilor, prin purtarea de grijă a orfanilor, prin sprijinirea săracilor, și altă activitate pastorală. Straja Țării se bucură de un program, în care creșterea religioasă este o îndatorire pentru toată tinerimea școlară. Preotul, ca profesor de religie în școalele primare și secundare, primește un larg cerc de lucrare catehetică. Programul străjeresc cere: rugăciuni cântate în comun, învățături evanghelice tălmăcite pe scurt, vizitări de sf. locașuri și locuri istorice din trecutul nostru religios, spovedirea și cuminecarea străjerimii la Crăciun și Paști... Eata drumul ce duce la întărirea vieții creștine în tineret. Preotul catihet, mai ales dacă a urmat cursul de pregătire specială pentru conducători străjeri, va avea negreșit destoinicia trebuitoare de a sădi cu succes toate aceste semințe în sufletele primitoare străjerești. Episcopia Timișoarei Noua episcopie bănățiană a luat ființă prin Decretul-lege din Noemvrie 1939. Formată din 9 protopopiate, care aparținuseră episcopiilor de la Arad și Caransebeș, episcopia Timișoarei are peste 200 de mii suflete. P. S. episcop Andrei al Aradului, conform mandatului primit de la I. P. S. mitropolit Nicolae al Ardeaului, a luat primele măsuri în vederea organizării noului așezământ bisericesc. Consiliul eparhial, numim mod provizoriu, a împărțit eparhia tre circumscripții electorale, stabilind data legerilor pentru adunarea eparhială pe înele luni ale anului 1940. Așa, că alegea de episcop se va putea face în Mart acelaș an. Se bucură bănățenii din toată inima, și cei împreună se bucură toți bunii ortodoci din întreaga noastră țară mărită. Să mulțumim cucernici bunului Dumnezu și prea înțeleptului nostru Rege, petru că ni s’a dat să vedem reînviată o cete bănățeană a ortodoxiei. Ședință solemnă a vnut, la 25 Noemvrie 1939, Senatul, când patru întâia oară Măria Sa Marele Voewd Mihai de Alba-Iulia, moștenitorul tronului, a luat parte, ca senator de drept, ]t ședințele maturului Corp. In istorica ședință, — la care sânt prezenți: consilierii regali, membrii guvernului, înalții chiriarhi, membrii camerei deputaților ș. a., — Marele Voevod după depunerea jurământului, a rostit prima Sa cuvântare în Senat, zicând: Azi îmi dau mai bine seamă ca oricând de îndatoririle ce le am de împlinit ca Principe moștenitor de tron și ca român. Vă asigur că voi urmări cu tot interesul și cu toată atențiunea lucrările Maturului Corp. Doresc ca prin aceasta să dau încă o dovadă despre hotărârea mea de a face tot ce-Mi stă în putință pentru a răspunde așteptărilor țării și a răsplăti străduințele de fiecare clipă pe care iubitul Meu Părinte le face pentru a mă apropia cât mai mult de vrednicia iluștrilor Mei străbuni. Senatul întâmpină cu lungi ovații cuvintele Marelui Voevod. Pomenire In toate eparhiile Mitropoliei noastre se continuă, cu recunoscătoare evlavie, an de an, comemorarea strălucitei figuri a neuitatului mare ierarh Andrei Șaguna, ctitorul acestei Mitropolii. In ziua de pomenire a Sf. Andrei, apostolul Domnului, 30 Noemvrie 1938, s’au săvârșit pioase manifestări în centrele manuniiÎ AÎ îmro HprAndiitu».a aceste ocazii, părți din Uriașa lucrare, izvor de lumină, a nemuritorului arhiereu. Pomenirea binecuvântată s’a desfășurat în parastasele din parohii, precum și în cadrul festivităților, organizate la Academiile noastre teologice, licee și școale normale confesionale, în prezența unui mare număr de intelectuali înțelegători ai vredniciei neîntrecutului îndrumător și creator. In ziua de frăție și libertate Sărbătorirea aniversării celui de al 21-lea an dela proclamarea unității naționale la Alba-Iulia, — în al doilea an de nou regim, — s’a prezentat ca o deplină solidaritate și înțelegere intre fiii aceluiaș neam, începând — cum grăește poporul — »de la vlădică până la opincă". Grija iubitului nostru Suveran a chemat la colaborare, sănătoasă și rodnică, toate energiile neamului, spre a desăvârși astfel munca de înoire și întărire a țării, pe care vrem să o păstrăm liberă și neatârnătoare față de orce încălcare dușmană. La 1 Decemvrie, în cetatea lui Mihai Viteazul, poporul român, conștient de libertatea sa scump plătită, s’a înfățișat așa cum cere simbolul de unitate al istoricei cetăți, cu toții sub acelaș steag. Tot după un an a trecut, în Decemvrie, anul de la întemeerea Frontului Renașterii Naționale, care a luat ființă un scop de reorganizare a statului în cadrul constituției din Februar 1938. Țara a răspuns cu generală însuflețire la chemarea ce i s’a făcut, ear rezultatele dobândite îndreptățesc deplin încrederea în acest organism de muncă patriotică in consolidarea internă a statului. Preocuparea Frontului, în actualele împrejurări, este întărirea solidarității naționale în jurul Suveranului. Acțiunea de prevenire spirituală se continuă, alături de pregătirile înarmate ale lumii. Membrii din F. R. N. au dreptul și datoria să grăiască și să arate la forurile