Telegraful Roman, 1941 (Anul 89, nr. 1-52)

1941-01-01 / nr. 1

2 şi din bunul raport dintre acestea din urmă şi aptitudinile spirituale, pe când cel de al doilea se arată îmbătat de o încredere fără margini, necorespunzătoare realităţilor, dezarmonizat în facultăţile sufleteşti, încrederea în sine se bazează pe modestie şi mândrie. Modestia impune cunoaşterea limitei forţelor individului şi aceea a defectelor lui, iar mândria îi aduce un viu interes asupra valoarei şi drepturilor sale. încrezutul se arată grozav dintr-un amor propriu exagerat şi bolnăvicios, şi-şi bazează acţiunile pe aroganţă şi vanitate. încrederea în sine face pe om întreprinzător şi aduce după ea: curajul fizic cu Influenţa voinţei asupra instinctelor fizice; fermitatea, adică curajul moral şi intelectual cu demnitatea şi neşovăirea în idei şi hotărâri ; curajul calm de a rezista neplăcerilor fără a se lăsa abătut; curajul pasiv, în sensul de a suporta fără revoltă greutăţile vieţii. Acel ce se încrede în sine nu trebuie să uite negreşit principiile ce stau la baza acestei încrederi, căci chiar exagerarea elementelor ce compun încrederea poate aduce defecte (obrăznicia, încăpăţânarea, slăbiciunea, etc.) cu acţiuni opuse acelora ce se aşteaptă de la adevărata încredere în sine. încrederea în neam este încă o armură de care nu se poate lipsi sufletul omenesc. Ea se creiază prin cunoaşterea împrejurărilor care au evidenţiat vrednicia acestui neam. Ştim cum moştenirile care constituesc etnicul nostru, adică fiinţa noastră proprie, sădesc în noi o admiraţie şi recunoştinţă faţă de generaţiile trecute, faţă de biruinţa greutăţilor şi de sacrificiul depus, dar în acelaş timp ne dau şi sentimentul încrederei cu mândria, ambiţia şi onoarea de a conserva complect aceste moşteniri, transmiţându-le urmaşilor cu demnitatea cu care ne-au fost transmise nouă. O încredere în noi şi în neam asigură succesul acţiunilor noastre prezente şi viitoare pentru binele nostru şi al neamului. Nu mai puţin contribuie la acest succes încrederea în conducătorii aleşi sau numiţi, care ştiu prin calităţile şi faptele lor să inspire şi să menţină în sufletul conduşilor această încredere. Dacă omul nou (care se cere astăzi) înseamnă o renaştere a lui în bune virtuţi, cu încrederea în sine şi virtuţile neamului, nu mai puţin omul nou înseamnă şi o reîntoarcere la credinţa în Dumnezeu şi în Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru o bună activitate în viaţă, omul trebuie să stabilească pentru el ceia ce reprezintă valoarea supremă, sfârşitul şi sensul vieţei. El nu le va putea găsi în lumea naturală şi socială ce-l înconjură, căci el este acel ce comunicăacestei lumi valoarea, sfârşitul şi sensul vieţei sale. El o poate găsi în creştinism. Creştinismul ne învaţă care este isvorul suprem şi etern. El ridică pe om deasupra mediului înconjurător, dându-i posibilitatea de a modifica, ameliora, transfigura, realizând în acest mediu suprema valoare. Este posibil ca realizarea creştinismului, a adevărurilor şi comandamentelor Domnului nostru Iisus Hristos să pară unora o sarcină grea. Creştinismul ne arată însă că dacă această realizare complectă pare imposibilă pentru om, ea este posibilă pentru Dumnezeu. Şi acel ce crede în Iisus Hristos, ştie că Iisus este cu el şi că deci omul credincios este chemat să realizeze în viaţă adevărurile creştine, cu Iisus Hristos, Mântuitorul său. Precum am spus mai sus, Dumnezeu lucrează prin om, prin partea sa lăuntrică. Raporturile dintre Dumnezeu şi om sunt deci spirituale, libere, intime, prin diferenţă de acele dintre om şi natură sau societate, care sunt materiale şi externe. Acestea din urmă constrâng individul, pe când Dumnezeu lucrând în profunzimea conştiinţei omeneşti, îi dă numai forţa interioară care-l iluminează. Cu încredere în noi şi în neam să rugăm pe bunul Dumnezeu pentru ca în anul care vine să ne lumi Anul (?) învrăjbiri şi tulburări sânt semnele anului de care ne despărţim. Nu ni-a dat, anul 1940, buna pace, în care, alături de micile ţări, nedoritoare de răsboire, să ne apărăm »sărăcia şi nevoile şi neamul". Răsboiul In toamna anului 1939 se terminase crâncenul răsboi din Polonia ca, pe la sfârşitul aceluiaş an, să izbucnească răsboiul finlandezo-rus, purtat atât de eroic de un minuscul şi religios popor dela nordul Europei împotriva unui uriaş, dela răsărit, ai cărui conducători n’au avut, dela începutul stăpânirii lor, nici o urmă de orientare creştinească în mijlocul poporului cu reputaţie universală de pravoslavnic, ci, dimpotrivă, au mers şi merg, implacabil, pe căile vrăjmaşe crucii lui Hristos. Primele luni ale anului 1940, cu frigul lor năpraznic, au adus pacea între cei doi beligeranţi, dar abea se desprimăvărează, şi un nou răsboi se deslănţueşte, când trupe germane ocupă Danemarca, pornind către Norvegia, încurajată şi sprijinită de trupe engleze şi franceze. Ziua de 10 Mai este legată de intrarea armatelor germane în Belgia, Olanda Luxenburg. Sub cuvânt că Anglia şi Franţa erau gata să năvălească asupra Germaniei prin teritorul acelor ţărişoare, armatele Reichului au prevenit năvala şi, în câteva săptămâni, intră biruitoare în Franţa. In 10 Iunie Italia lui Mussolini se declară alături de Germania lui Hitler, iar In Iunie Franţa, învinsă, cere pace. Aliata ei, Marea Britanie, rămasă singură, cu coloniile ei, continuă răsboiul împotriva Germaniei și Italiei, cu ajutor material din partea Statelor Unite. Luptele sânt cele mai cumplite câte s’au dat în istoria lumii din toate timpurile. Luna lui Noemvrie e marcată prin intrarea în răsboi a Greciei, care a refuzat italienilor cedarea unor locuri necesare intereselor de răsboi italiene. Nu sântem scutiţi Anul, care a suprimat din harta Europei câteva ţări, n’a cruţat nici soartea ţării noastre româneşti, sfăşiind dintr’insa a treia parte, astfel că aproape cinci milioane de români suspină astăzi, din nou, sub stăpâniriie străine. In 28 iunie guvernul sovietelor cere guvernului român evacuarea, în patru zile, a Basarabiei şi Bucovinei de nord. Cine ar putea să zugrăvească jalea, şi durerea, şi mizeria miilor de români pribegi, şi necazurile şi prigonirile celor trei milioane de români basarabeni de sub bolşevici ! Năpasta dela răsărit este încoronată, în 30 August, la Viena, când 11 judeţe ale Ardealului de nord sânt osândite să se împărtăşească de sălbatica guvernare feudală dela Budapesta. In 14 zile, actul brutal, săvârşit la Viena, s’a înfăptuit, dar ororile şi bestialităţile ocupanţilor, comise, în apărarea şi păstrarea latifundiilor nobilitare, în contra românilor nearmaţi şi alungaţi cu miile din căminul lor de săraci sau bogaţi, formează, pentru totdeauna, pecetea de ruşine pe fruntea vecinilor de la vest. Intre cei expulsaţi din Ardealul ocupat se găseşte şi episcopul nostru P. S. S. Nicolae al Orăzii, — închis, sprecinstea* autorităţilor maghiare, într’un tren de marfă. Nelegiuirile vrăjmaşilor noştri vor fi îndemn pentru românii de pretutindeni, ca neze şi să reguleze voinţa noastră, ducându-ne pe calea cea bună şi prin acţiuni folositoare nouă şi neamului, să înlăturăm spectacolul dureros al vieţei din anul prin care am trecut. Să-i mulţumim apoi că ne-a fost îngăduit să vedem clar adevărata Lui operă, aducându-ne convingerea desăvârşită asupra ordinei şi dreptăţii cu care guvernează întreaga lume. 1940 să lupte, dârz şi neînfricat, până în ziua când vom prăznui, cât mai curând, înfrăţirea cea mare cu toţi fraţii înstrăinaţi. AI regim Regimul statului naţional - legionar, condus de providenţialul general Ion Antonescu, — nu mai puţin înţelepciunea şefilor de stat, ai puternicelor împărăţii care ne garantează existenţa ţării, — ni-au înălţat spiritele cu îndreptăţite nădejdi pentru viitorul celor ce „au fost poarta creştinătăţii în contra necredincioşilor şi hotar de civilizaţie în contra cutropitorilor"* învăţăturile sfintei biserici stau la temeliile statului român de astăzi cu mult mai adânc, decât in apropiatul nostru trecut. Conducătorul statului, generalul Antonescu, în momentele de grea cumpănă ale naţiunii române, cheamă Biserica în ajutor, în convingerea că ea poate contribui în cea mai mare măsură la înălţarea neamului. Străduinţele ocârmuirii naţional-legionare au să fie astfel cu atât mai vârtos sprijinite de preoţi şi de toţi fiii luminii, datori totdeauna să-şi aducă întreg concursul celor ce muncesc, în virtutea iubirii creştine, pentru drepturile şi cinstirea românilor. Impresia obştească, în ţara Ardealului, este că nesdruncinate baze se aşează vieţii naţionale, plămădite în viforul veacurilor, şi că, sub noua, tumultuoasa şi răscolitoarea generaţie, drepturile bietului român se vor afirma în deplinătatea lor; dar noi, câţi mai sântem, cei înălbiţi de vremuri şi nevoi, vom putea repeta cuvântul lui Simeon, omul drept şi temător de Dumnezeu. „Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace!" (Luca 2, 29). Episcopia Timişoarei Noua episcopie ortodoxă română a Timişoarei şi-a inaugurat activitatea, în sediul său, la 1 April 1940, sub conducerea P. S. Sale episcopului Nicolae al Orăzii, ca episcop locţiitor al Timişoarei. Păi, consilier. Imbroane, la acest prilej pomeneşte numele celor ce au binemeritat ca această episcopie să poată lua fiinţă. Sfinţia Sa a zis: „I. P. S. nostru mitropolit Nicolae, prin munca, priceperea şi energia sa, ni-a dat Episcopia Timişoarei, ca păstrător fidel al testamentului Marelui Şaguna". Atitudinea I. P. S. Sale mitropolitului Nicolae al Ardealului, în această chestiune, s’a arătat în amănunte şi documentat în coloanele foii noastre. La Dumineca Tomii, noua episcopie şi a ţinut întâia adunare eparhială, sub preşedinţia episcopului locţiitor. După 20 de ani Praznicul Rusaliilor din acest an, când s’au împlinit 20 de ani de arhipăstorire a I. P. S. Sale mitropolitului Nicolae, a dat ocazie fiilor duhovniceşti ai mitropoliei, precum şi celorlalţi români ortodocşi din toată ţara, să sublinieze, printr-o demnă sărbătorire, împlinirea celor două decenii de binecuvântată păstorire a înaltului Chiriarh. Potrivit împrejurărilor vremii, — şi la dorinţa celui sărbătorit, — festivităţile s’au mărginit la serviciul religios ţinut a doua zi de Rusalii în catedrala mitropolitană, când s’a predat I. P. S. Sale un mare volum omagial, cu o cuvântare rostită de P. S. episcop Nicolae al Clujului, la care a răspuns sărbătoritul. 6 Septemvrie Ziua de 6 Septemvrie este împreunată cu evenimentul abdicării Regelui Carol II în favoarea moştenitorului de tron, a Măriei Sale Marelui Voevod de Alba- Iulia Mihai, care în aceeaş zi depune jurământul în faţa Preşedintelui consiliului de miniştri, a I. P. S. Sale patriarhului Nicodim şi a primului preşedinte al Curţii de casaţie. Majestatea Sa Elena se înapoiază în ţară, pentru a sta cu sfatul Său înţelept alături de augustul Său Fiu. Tinerul Rege Mihai I, este întâmpinat cu cele mai bune nădejdi şi cu rugăciuni calde ca Dumnezeu să-l ajute să realizeze o strălucită şi glorioasă domnie în cadrul aspiraţiilor naţionale ale neamului. încercare In noaptea de 10 Noemvrie, cutremurul abătut asupra ţării, cu deobire în România veche şi în capitală, a făcut, in câteva clipe, un dezastru cum de mult nu s’a pomenit. Câteva sute de oameni şi-au găsit moartea îngrozitoare sub dărâmăturile clădirilor. Oraşe şi sate, în vechiul regat, s’au schimbat în ruine... Ce putea să fie alta, decât o încercare, trimisă de Sus, în faţa greşelilor şi păcatelor celor ce s’au prea depărtat de Dumnezeu şi de poruncile Sale. Ura învierşunată pentru alţii, dragostea pătimaşă pentru sine, prigonirile şi alte nelegiuiri şi răutăţi, nu dovedesc altceva decât nesocotirea îndrăzneaţă a învăţăturii creştine şi răsplătirea acestei nesocotiri. Dacă răsplătirea a fost, din cale afară, grea, bunul creştin şi român îş păstrează tăria şi cumpătul sufletesc, iar pe cei suferinzi şi nenorociţi îi ajută, îi încurajează şi primeşte cu frăţească iubire în locurile care au fost scutite pe ruină. La Sibiu Cel mai potrivit oraş ardelenesc, pentru adăpostirea Universităţii Ferdinand I de la Cluj, era Sibiul. Astfel guvernul a hotărât ca facultăţile de medicină, litere şi dreptul ale universităţii clujene să-şi ia sediul în centrul naţional al ardelenilor. Sibiul a primit, cu profundă dragoste, să adăpostească universitatea pribeagă ardeleană, dorindu-i să obţină cele mai splendide resultate în munca sa naţională, culturală şi creştinească. La solemnitatea deschiderii noului an universitar, în 20 Noemvrie, Sibiul a fost onorat de prezenţa dlui general Ion Antonescu şi a dlui Horia Sima vicepreşedintele consiliului de miniştri. Importanţa actului inaugurării cursurilor universitare a fost subliniată în câteva magistrale discursuri rostite de: I. P. S. S. mitropolitul Nicolae, dl general Antonescu, dl rector Sextil Puşcariu, dl ministru Brăileanu ş. a. „Astra“ In adunarea generală a vechei Asociaţiunii, întrunită în vremuri de jale, la 24 Noemvrie în Sibiu, la sediul său, vicepreşedintele .Astrei", dl Gh. Preda schiţează, în cuvântul său de deschidere a congresului, misiunea aşezământului cultural în clipele actuale istorice. Cu aprobări anonime şi cu viile manifestaţii ale asistenţii este primit cuvântul ţinut de I. P. S. S. mitropolitul Nicolae, care, în numele Bisericii, face mărturisireade a sta neclintiţi cu rugăciunile noastre şi ale întregei preoţind pe lângă aspiraţiile integrale ale neamului nostru". Membrii adunării, după terminarea şedinţei, au plecat însufleţiţi de credinţa nesguduită în biruinţa finală a dreptăţii româneşti şi a reîntregirii neamului într’un viitor cât mai apropiat. TELEGRAFUL ROMÂN Nr. 1 Ziarul nostru a publicat, la această sărbătorire, un număr festiv, iar coloanele ziarelor, din întreagă ţara, au încrestat, în aprecieri călduroase, activitatea bisericească, naţională şi culturală desfăşurată de mitropolitul de la Sibiu. La recepţia de la reşedinţa mitropolitană şi-au rostit urările de bine cei mai distinşi reprezentanţi ai autorităţilor noastre bisericeşti, civile şi militare.