Telegraful Roman, 1946 (Anul 94, nr. 1-52)

1946-01-13 / nr. 1-2

ANUL XC1V SIBIU, 13 ianuarie 1946 ROMAI Abonamentul­ pentru parohii cl. I Lei 30.000; cl. II Lei 20.000; cl. III Lei 12.000. Particulari Lei 20.000. Autorități și străinătate Lei 40.000. De sprijin Lei 50 000. Articole ți corespondente se adresează REDACȚIEI Telegraful Român Sibiu strada Mitropoliei Nr. 45.­­ Articole nepublicate nu se înapoiază. — Scrisori nefrancate se refuză. Prețul inserțiunilor un cm.8­60 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător Abonamentele ți inserțiunile se adresează ADMINISTRAȚIEI foii Tele­graful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45 ►MANIA pentru literatura rsr>' 'on,n sa»»“ Organ național-bisericesc, întemeiat In I§5iS de Mitrei 2.66. Răscumpărarea vremii Trecerea cu adevărat conștientă și matură peste pragul unui an nou, implică în sine o privire retrospec­tivă asupra activității desfășurate în anul ce s-a sfârșit și elaborarea unui plan de activitate pentru viitor. Dar un bilanț sincer și obiectiv asupra vieții omenirii din anul trecut, indică limpede un grav deficit moral, a cărui expresie concretă este cumplita criza socială și sbuciumul stihial în care se sbate astăzi biata omenire. De aceea, niciodată n’a fost mai actuală și mai salutară pentru omenire, lozinca bi­blică: «C­a fii ai luminii să umblați..., răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele» (Efes. V, 9 și 16). Pentru a fi la înălțimea coman­damentului ce se desprinde din această lozincă plină de înțelepc­une, trebue să ne descătușem mai întâiu din ghia­­rele concepției false că timpul este o dimensiune cosmică în care viața •simful se desfășoară după legea de fler al unui fatum implacabil. De fapt, în cadrul ritmului de desvoltare isto­rică a omenirii, rămâne destul loc și pentru libertatea voinței; mai mult, la însăși formarea acestui ritm, omul contribue — ca factor secundar — cu voința sa liberă Căci fatalitatea istoriei nu-i un fatalism orb și me­canic, ci o soartă în mare parte voită și făurită de noi, în cadrul prestabilit de factorul primordial al istoriei: Dumnezeu. Cine răsfoește cartea istoriei, constată că viața sufletească a res­pectivelor popoare a avut un rol de factor constitutiv al istoriei. Energia spirituală a omului — în colaborare continuă cu Cerul — plămădește isto­ria. Iar dacă vrem să recurgem la un argument cât mai apropiat de viața noastră actuală, e de ajuns să subli­niem faptul că însuși sbuciumul sufletesc în care se sbate azi omenirea, este un indiciu al lbertății de manifestare a omului în cadrul istoriei. Pentru că conștiința vinei ne face să simțim timpul trecut rău folosit, ca pe ceva chinuitor, ca pe o povară. Conștiința vinei este așa de puternică, încât se manifestează și ca o așteptare încor­dată a viitorului, în care vrem să scă­păm de povara clipei trecute sau pre­zente, dar și ca frică de viitor știind că el va fi o scadență pentru pica­tele noastre. Ori, conștiința răspunderii și a vinei sunt inexplicabile fără exi­stența libertății de voință a omului. Așa încât, putem afirma categoric: Numai structura formală a curgerii timpului, adică forma curgerii, este neschi­mbătoare sau f­xă, pe când conți­­nuutul curgerii se schimbă (Cf. Husserl ).: Vorlesungen zur Phänomenologie des inneren Zeitbewusstseins. Heraus­­gegeb. von M. Heidegger, Halle 1928, p. 101). Conținutul curgerii îl dă persoana care trăește în vadul timpului, iar schimbarea lui este tocmai expresia activității liber-creatoare a per­sonalității omului. Dacă putem imprima conținu­tului timpului pecetea personalității noastre, atunci nu trebue să privim timpul — cum opinează Heidegger — numai cu teamă, ci și cu nădejde. Firește, când cugetăm că totul e ne­statornic și trecător, ne cuprinde o melancolie profundă și de ob­ceia nimeni nu se cugetă la trecut și viitor, fără melancolie și groază. Dar această teamă se stinge numai prin activi­tatea creatoare a personalității omului, care ne face să nu mai vedem vii­torul ca pe un fotum implacabil, ci ca pe un prilej fericit ce ne oferă po­sibilitatea de-a crea continuu. Avântul creator al unei atitudini eroice în fața vieții, este cel mai bun leac împo­triva așa zisului rău al timpului. Bi­ruim timpul numai printr’o intensă activitate creatoare. Căci prin aceasta depășim vremelnicul și ne asigurăm ancorarea în veșnicie, făcând din timp o dimensiune spirituală care răzbate dincolo de veac. Dar tocmai prin aptitudinea de­ a crea în timp, omul are posibilitatea de­ a răscumpăra vremea pierdută. Pentru a lămuri noțiunea de vreme pierdută, e de ajuns să inducem un citat din Fer. Stronim, care zice: «Căci tot timpul în care ne consacrăm nu vir­tuților ci viciilor, piere, și ca și când nu fusese, este socotit ca nimic» (Com­­mentaria in Apuaeura, cap. I. v. 3 Migne, P. L. 25, col. 1393B­). Prin urmare, orice clipă pe care n’am fo­­losit-o pentru desăvârșirea personali­tății noastre și ridicarea ei la nivelul de asemănare cu Dumnezeu, este pierdută. Drept aceea, dacă vrem să ur­măm linia destinului nostru hărăzit de Creator: desăvârșirea și fericirea veșnică, trebue să luăm grav hotă­­rîrea de-a ne conforma cu toată pu­terea ființei noastre, comandamentului salutar al lozncei biblice: «Ca fii ai luminii să umblați... răscumpărând vre­mea, căci zilele sunt rele» (Efes. V, 9 și 16). Ce însemnează răscumpărarea vremii, ne spune același cugetător creștin: «Cine-i înțelept, și pentru aceasta umblă cu băgare de seamă, acela răscumpără timpul... Când con­sumăm timpul în fapte bune, îl cum­părăm și facem favorabil nouă ceea ce fusese vândut prin răutatea oame­nilor» (Fer. Ieronim. Commn. in ep­st. ad Ephesios, lb. III, cap. V, v. 16. M­ine, P. L 26, col. 559c). Dar greșelile trecutului le reparăm prin pocă­nță; de aceea, și mai potri­vită vremii noastre este tălmăcirea pe care o dă sf. Grigorie cel Mare, răscumpărării vremii: «De­sigur răs­­cumpărăm timpul, când plângând re­parăm viața dusă înainte, pe care am pierdut-o în desfrânare» (Moralium lib. V. In cap. IV, 13 leb. cap. XXXIX. *266P* Sfintele sărbători la Sibiu In centrul Mitropoliei noastre, sfin­tele sărbători au adus multă bucurie du­hovnicească. Tradiționalul colind a vestit Nașterea Domnului, ca în fiecare an, culminând în concertul organizat la cate­drala mitropolitană, sub conducerea păr. prof. Gh. Șoima și prof. I. Micu. Numărul credincioșilor a fost mai bogat ca oricând și toți au urmărit colindele cu simță­mântul creștinesc trezit deodată cu sosirea Crăciunului. Păr. prof. N. Mladin de la Aca­demia teologică a rostit, cu acest prilej, un cuvânt de învățătură. Acesta este al 20-lea concert de co­linde organizat în catedrala mitropolitană și a însemnat, în acest an, și un mo­ment comemorativ pentru munca păr. prof. T. Popovici. In întâia zi a Crăciunului a slujit I. P. S. Mitropolit Nicolae înconjurat de soborul preoților și diaconilor din lo­calitate. La sfârșitul sf. Liturghii, I. P. S. Sa a predicat, accentuând datoria fie­­­'i^­ia de a vani, după a sa putință, în ajutorul celor ce sufere mai crunt de pe urma răsboiului abia încheiat, cu deose­bire în ajutorul copiilor orfani. In a doua zi a Crăciunului, a slujit P. S. arhiereu-vicar Teodor Rășină­­reanul, care de asemenea a rostit cuvânt creștinesc de aleasă învățătură. Tot P. S. Sa a slujit, înconjurat de sobor măreț, și la sf. Vasile. La sfârșitul sf. Liturghii s’a înălțat o doxologie pentru sănătatea M. S. Re­gelui Mihai I și pentru prosperitatea poporului român în anul 1946, de față fiind și șefii autorităților locale. Recepția de Anul Nou din palatul mitropolitan a avut un caracter restrâns. Au luat parte colaboratorii cei mai apro­piați ai I. P. S. Mitropolit și câțiva cre­dincioși laici din centrul Mitropoliei. P. S. arhiereu-vicar Teodor a tăl­măcit omagiul clerului și poporului din Arhiepiscopie și a urat I. P. S. Sare viață îndelungată spre binele Biser­icii și al Neamului. Dna M. Neagu, președinta Soc. Ort. a Femeilor Române — filiala Sibiu, a exprimat omagii în numele re­spectivei societăți. I P. S. Mitropolit Nicolae a răs­puns, mulțumind tuturor pentru senti­mentele arătate din prilejul Anului Nou și asigurându-i pe toți de dragostea Sa părintească. A vorbit apoi despre echilibrul sufletesc neclătinat al poporului nostru și despre legătura indisolubilă a popo­rului credincios cu Biserica și a preoțimii noastre cu poporul, de care acum mai mult ca oricând va rămâne nedeslipită. Serbarea Bobotezii s’a desfășurat cu fastul tradițional. In sunetul clopotelor și al Troparului Botezului, soborul preoților, în frunte cu I. P. S. Mitropolit Nicolae, a străbătut străzile ce duc în piața Re­gele Ferdinand. Acolo s’a slujit sfeștania mare, de față fiind P. S. arhiereu vicar Teodor, dl general R. Dimitriu, prefect Dr. Șt. Cleja, primar V. Hada, che­storii Gh. Crăciun și A. Deleanu, etc. precum și alți reprezentanți ai autorită­ților locale și un public numeros. Cu tot gerul năpraznic din acea zi, z ± £ za- f * CJ-i a primit botezul din partea I. p. S. Mi­tropolit. O companie de onoare a defilat prin fața tribunii, fiind stropită cu apă sfin­țită de către I. P. S. Mitropolit Nicolae. Asistența s’a încolonat apoi din nou și, în acelaș cadru măreț, s-a întors la catedrala mitropolitană. C. n. 70, Migne, P. L. 75, col. 720A). Această tălmăcire se întregește mi­nunat cu avertismentul următor: «Deci să ne întoarcem pocăindu-ne, fra­ților, și să nu ne înfricoșem de strâmto­rarea vremii» (P. Chrysologus, Sermo CLXVII, Migne, P. L. 52, col. 637 °). Bine știind ca pocăința nu constă numai din spălarea greșelilor trecutului în baia lacrimilor, ci și în înnoirea vieți sau convertirea din nou la Hri­­stos, răscumpărarea vremii cuprinde în sine ca element integrant, asculta­rea poruncii: «Ca fii ai luminii să umblați» (Efes. V, 9). Aceasta însem­nează să ne îmbrăcăm fața noastră duhovnicească, în lumina strălucitoare a asemănării cu Hristos. Timpul astfel folosit este nu numai despresurare viizuală din vre­melnicie, ci și punte de trecere în veșnicie, și ca atare un continuu prilej de bucurii curate. C. SÂRBU M Sa Regele Mihai I, după patru luni de ședere la reședința de vară, s’a reîntors la București. In noaptea Anului Nou M. Sa a adresat poporului o procla­mație, în care a spus printre altele: „Pen­tru a putea să ne îndeplinim datoria, fac apel la unirea tuturor... Numai printr’o adevărată unitate național vom putea cu­lege roadele sacrificiilor pe cari le-am făcut". Incitare la abonament Cu anul Domnului 1946 intrăm în al 94-lea an de existență a foii înființate de mitropolitul Andrei Șaguna. Ca vechime a doua gazetă a Ardea­lului, „Telegraful Român“ rămâne cre­dincios liniei sale de apărător și propagator al ideilor ortodoxiei ro­mânești. Cu acest prilej, invităm pe cărturarii noșt­i din cler și dintre mireni, să abo­neze în număr cât mai mare, acest vechiu organ de publicitate și să stăruiască tot­odată pentru cât mai larga lui răspândire în cercurile doritoare să cunoască mai binadins mersul vieții bisericești din Mi­tropolia Ardealului și munca depusă aici pentru buna propășire a Bisericii și a Neamului. Abonamentele arătate în fruntea foii, se trimit la adresa Administrației foii. Redacția și Administrația „Telegrafului Român”, Sibiu

Next