Telegraful Român, 1952 (Anul 100, nr. 1-8)

1952-01-01 / nr. 1-2

2 Cronica bisericească 1951 (Urmare din pag. l-a) în campania însămânțărilor, a lucrărilor agricole, a ajutorului pentru poporul co­reean , a răspândit realizările religioase din Uniunea Sovietică ș. a. în cadrul luptei pentru pace. Biserica a făcut chemare către credincioși, ca să semneze Apelul pentru un Pact al Păcii; a activat în Comitetele de luptă pentru Pace, în echipele pentru strângerea sem­năturilor pe Apelul pentru un Pact al Păcii; a dus muncă de lămurire de la om la om și prin Pastorale și predici a arătat că lupta pentru pace este o datorie creștinească și patriotică. De deosebită însemnătate în privința aceasta este Apelul către creștinii din toată lumea, adoptat la 23 iulie 1951 de capii Bisericilor ortodoxe din Antiohia, Rusia, România, Georgia și Bulgaria, prin care se binecuvintează „cererea popoarelor cu privire la încheerea unui Pact al Păcii în­tre marile puteri, considerând acest pact drept soluția cea mai înțeleaptă și demnă a crizei mondiale“ și se face chemare că­tre creștinii de toate riturile, ca să spriji­­nească „cererea cu privire la încheerea unui Pact al Păcii deschis tuturor statelor". Astfel în lupta pentru pace Ortodoxia nu se mărginește la acțiuni înlăuntrul țărilor respective, ci constitue un front unitar al tuturor Bisericilor Ortodoxe, care acțio­nează pe plan mondial, aducând contri­buția sa la mișcarea partizanilor păcii, în ce privește relațiile cu celelalte Bi­serici Ortodoxe, de remarcat este vizita I. P. S. Patriarh Justinian la Moscova — împreună cu P. S. Andrei al Aradului și P­S. Teoctist — și vizita I. P. S Patriarh Alexandru II al Antiohiei în țara noastră, prin care s-a manifestat unitatea Ortodoxiei ecumenice. Această unitate se vădește în unitatea de atitudine în ce privește problemele vieții religioase și lupta păcii și în combaterea pretențiilor papiste. Acestea sunt în general aspectele vieții bisericești de la noi din anul trecut. Desigur există între ele și unele scăderi, ca: insu­ficiența activității catehetice, numai unii preoți făcând catehizație sistematică, alta neînteresându-se de această problemă; in­suficienta organizare și activizare în unele parohii a Comitetelor parohiale; lipsa de activitate a unor Cercuri pastorale; o oarecare slăbire în unele părți a ac­țiunii în opera reîntregirii bisericești ș­i. Dar dincolo de aceste scăderi — legate de „mâna de țărână“ — Biserica și-a desfă­șurat toată bogăția vieții sale într’o activi­tate neîntreruptă în toate domeniile, care îi aparțin. Cu aceste roade ale activității ei se prezintă în fața anului ce vine și cu hotă­­rîrea neclintită de a sluji cu mai mult elan lui Hristos și poporului credincios, progre­sului și păcii. T. R. La biserica parohiei Văleni (prot. Făgă­raș) s’au cumpărat o Sf. Evanghelie îmbrăcată în argint în suma de Lei 8­00, un analog și o față de analog de către familia Ieremia Iușan, Maria Iușan, Ioan Iușan și Ilona Iușan și o față de masă pentru Sf. Masă de către d-șoara Maria Vulcerean în suma de Lei 600 Dumnezeu să le răsplătească! “Fiți împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători“ TELEGRAFUL ROMAN Nr. 1—2 In anul 100 Cu numărul trecut „Telegraful Român“ a împlinit 99 de ani de apariție, iar cu acest număr intra în anul 100 al existenței sale. într’adevăr Nr. 1 din anul I poartă data de 3 ianuarie 1853. Astfel că la sfâr­șitul acestui an vom prăznui împlinirea a 100 de ani a „Telegrafului Român“. Atunci vom scoate un Număr festiv, relevând mo­mentele istorice mai însemnate din viața „Telegrafului Român“. Totuși ținem să în­­crestăm aici și pășirea în anul 100, ca un eveniment vrednic de remarcat. De distanță de la 3 Ianuarie 1853 la 1 Ianuarie 1952! Ar zice cineva: numai 99 de ani! Da­ numai 99 de ani, dar cât de viu a fost ritmul desvoltării poporului român în acest timp și ce salt, ce progres enorm a realizat în acest răstimp! „Tele­graful Român“ a fost martor și conlucră­­tor în acest proces istoric al poporului ro­mân din Ardeal și de pretutindeni. Căci în „Prenumerațiune la Telegraful Român“ apărută în 8/20 Dec. 1852 — cinci zile după primirea aprobării de aparițe (3/15 Dec. 1852) — se arată că „Telegraful Ro­mân“ va fi o „gazetă politică, industrială, comercială și literară“, a cărei tendință „va fi: a împărtăși poporului român din politică, industrie, comerciu și literatură idei și cunoștințe practice, potrivite cu timpul și a măsurat trebuințelor lui". Și spe­­cificându-și programul mai de aproape, re­dacția „Tel. Român“ preciza că, în „sfera politică“ — afara de informațiile din Au­stria și alte țări — „scopul de căpetenie al „Telegrafului Român“ va fi a atinge și a desbate mai cu deosebire interesele pro­prii și trebuințele de căpetenie ale popo­rului român și a împărtăși orice fapte și întâmplări adevărate și vrednice de știut din ținuturile, orașele și satele unde se află Români“, în „sfera industriei“ — afară de informațiile, invențiile și desvoltarea indu­striei din Austria și alte țări — „lucrul de căpetenie al gazetei va fi a deștepta sim­țul și a atâta gustul poporului român pen­tru arte și măestrie, a atrage luarea aminte a lui asupra acelor ramure de industrie și asupra acelor meserii, cu care ar putea și ar trebui a se ocupa și dânsul spre îmbu­nătățirea stării sale materiale și morale“; în „sfera comerciului“ — afară de cuno­ștințe asupra comerțului — „Tel. Român“ „desvoltând deosebitele drumuri și mijloace, care înaintează și sporesc comercial, se va da curagiu poporului român, ca să îmbră­țișeze și el acele ramure de comerciu, care îi sunt la îndemână și să se întindă și dânsul la acele speculațiuni de negoț, din care ar putea trage foloase mari și sim­țite“, iar „în sfera literaturii“ se vor publica poezii, proză, recenzii etc. Se vede clar că programul gazetei cu­­prinde toate aspectele și nevoile vieții po­porului român din Ardeal de pe acea vreme (chestiunile bisericești și școlare nici nu-s amintite special, fiind incluse în ter­menul general: „trebuințele de căpetenie ale poporului român“). Și aceasta era fi­resc. Țărănimea română din Ardeal de abia scuturase jugul secular al iobăgiei și câștigase dreptul de a-și trimite fiii în șco­lile de toate gradele și de a-și însuși toate meseriile, a îmbrățișa comerțul și industria — fără a avea totuși dreptul la o organi­zare politică națională. Piedecile, care au oprit în loc desvoltarea economică și cul­turală a poporului român din Ardeal erau în mare parte înlăturate și el pășea în epoca nouă, deschisă de Revoluția fran­ceză, cu tot avântul unui popor însetat de lumină, de libertate, de progres. Era deci nevoe de o gazetă, care să oglindească acest avânt al poporului român, să 1 că­lăuzească spre nouile ținte, ce-i apăreau în țață. „Gazeta Transilvaniei“, care apă­rea la Brașov — singura gazetă româ­nească din Ardeal — nu mai corespundea acestor sarcini. De aceea s-a simțit nevoia aparii­ei unui ziar nou, care să formeze o opinie publică românească, să lămurească poporul asupra adevăratelor lui interese și să fie în slujba marilor lui idealuri. Aceasta a voit să fie „Telegraful Român“ — și a și fost vreme de decenii — („foaia cea mai modernă de peste Carpați“ cum îl numea Eminescu la 1876), însuși numele ce și l-a luat: Telegraful Român, arăta nă­zuința de-a fi în slujba epocii de progres multilateral, spre care pășea poporul ro­mân. Și pentrucă scopurile foii au fost fixate în „Prenumerațiune...“, în Nr. 1. Anul 1 din 3 ianuarie 1853, nu mai avem un articol­­program, ci — afară de informații din Au­stria, Franța, Anglia, Țara Românească, Turcia și America și de poezia unui „june român, studios în G­enaziul evanghelic din Sighișoara“ — avem un articol (în pag. 1) despre datinile și obiceiurile poporului, care „sunt atmosfera ce el o răsuflă în tot mi­nutul, sunt o parte din carnea și sângele lui, sunt așa zicând chiar ființa lui“ și alt articol (acesta în frunte) despre telegraful electro-magnetic, invenție pusă atunci în apli­care. Adică deodată prezintă cele două prin­cipii fundamentale: spiritul poporului ro­mân, care trebue desvoltat în specificul său și progresul științific (ca și progresul în toate domeniile), care urma să facă din acest popor un popor înaintat în cultură și civilizație- Iată cu ce cuvinte de admi­rație pentru cuceririle științei începe arti­colul despre „Telegraf“: „Aflările spiri­tului omenesc din timpurile noastre se îm­bulzesc unele peste altele și dau ocaziune la alte aflări tot mai mari și mai impor­tante Când ar putea să se scoale din morți grecii și romanii cei vechi, care sunt învățătorii lumii de acum, s’ar spălia de înaintările cele gigantice ce le fac popoa­rele de astăzi“. Și exclamă cu entuziasm, (în Nr. 2 din 7 Ian. 1853) că dacă telegraful va fi folosit pretutindeni „atunci se va împlini ceea ce se zice, striga-voi și se va auzi glasul meu până la marginile pământului“. Și după ce combate „superstițiunea și ne­știința oamenilor", care văd „în telegraf un ceva aducător de rău“ și nu sunt „în stare de a calcula trebuința și foloasele telegra­fului“, închee așa: „Sfârșim exclamând: cine poate prezice până la ce grad de perfecțiune poate să ajungă telegraful elec­tro-magnetic de astăzi!“ Este în toate ace­stea o credință înflăcărată în puterile spi­ritului omenesc și ale științei moderne. Dar totdeodată cu credința în puterea științei și necesitatea progresului este și credința în specificul poporului român, lupta împotriva cosmopolitismului disolvator și înrobitor de popoare. „Cultura — se scrie în celălalt articol — cu toată puterea ce are de a schimba și a preface pe un po­por, nu poate șterge datinile și obiceiurile lui, ci numai le îmbunătățește, le înfrum­­sețează și le nobilează, după stadiile cul­turii, la care ajunge poporul“. Se vede de aici spiritul, în care a în-

Next