Telegraful Român, 1953 (Anul 101, nr. 1-44)
1953-01-01 / nr. 1-2
ORGANUL OFICIAL Al ARHIEPISCOPIE! ortodoxe ROMANE DE ALBA-IULIA Şl SIBIU ŞI AL EPISCOPIILOR CLUJ Şi ORADEA Abonamentul pentru parohii cl. I Lei 40; cl. II Lei 30; cl. II Lei 23. Particulari Lei 25. Autorităţi şi străinătate Lei 50. De sprijin Lei 75 Pentru America 10 Dolari. Articolele şi corespondenţa se adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, str. 1 Mai 35. — Articolele nepublicate nu se înapoiază. — Scrisorile nefrancate se refuză. Preţul inserţiunilor un cm.260 Bani pentru odată; dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător. Inserţiunile se adresează ADMINISTRAŢIEI Telegrafului Român, Sibiu Strada 1 Mai Nr. 35. 3 IANUARIE 1853-3 IANUARIE 1953 La centenarul „Telegrafului Român“ Popasul sărbătoresc pe care „ Telegraful Român“ îl face la împlinirea unui veac de existenţă, închinată slujirii poporului român şi Bisericii Ortodoxe, constitue un fericit prilej pentru a reaminti gândurile curate din care a isvorît, acum 100 de ani, întâiul număr al acestei publicaţiuni, sortită să fie astăzi cea mai veche gazetă din ţara noastră. Menit a fi o foaie „politică, industrială, comercială şi literară“, „ Telegraful Român“ a năzuit să răspundă cerinţelor unui popor, care gemea sub lanţurile opresiunii, dar care niciodată nu se resemnase a purta cătuşele robiei, ci deseori încercase — prin lupte şi jertfe — să-şi apropie zorile libertăţii. Mişcările revoluţionare ale anului 1848, care tulburaseră adânc tihna scaunelor împărăteşti şi regeşti din Europa, aduseră un răsunet puternic în inimile românilor ardeleni, tocmai pentru faptul că aci isbânda fusese mai aproape ca oriunde, dar se prăbuşise din pricina unor grave greşeli săvârşite de cârmuitorii luptătorilor revoluţionari unguri şi români. Roadele amare ale acestor greşeli nu se scuturaseră pe deplin; ele aveau să învenineze încă multă vreme viaţa poporului ardelean. Ceea ce înţeleseră însă bine bărbaţii de seamă ai românilor de peste munţi era nevoia unei redeşteptări culturale şi a organizării vieţii economice a poporului pe temeiurile noui, care-şi făcuseră drum în restul continentului. Pentru aceea se scria — în „Prenumeraţiunea“ care, după obiceiul vremii, anunţa în Decemvrie 1852, apariţia gazetei — că „ Telegraful Român“ năzueşte „a împărtăşi poporului român din politică, industrie, comerciu şi literatură idei şi cunoştinţe practice, potrivite cu timpul şi măsurat trebuinţelor lui“. Erau gânduri care dovedesc dragostea celor ce le scriau pentru poporul lor, pe care-l voiau pornit pe calea progresului, erau cuvinte care încercau să mărturisească — cu ocolurile impuse de cenzura împărătească — nădejdea ieşirii poporului din întunerecul şi robia în care era ţinut de opresorii săi. I-a fost dat „Telegrafului Român“ norocul de a avea în fruntea sa, dintru început, pe profesorul Florian Aaron, cel ce fusese răspânditor de cultură în Ţara Românească , unde împlinise un rodnic apostolat, ca dascăl al şcolii Golescului, ca inspector al Şcolii Centrale din Craiova, ca profesor al Colegiului Sfântul Sava din Bucureşti şi ca întemeetor al acelei publicaţii bucureştene „România“. De altfel, între programul „României“ din 1837 şi al „Telegrafului Român“ din 1852 exista o identitate de concepţii, care nu erau numai ale redactorului lor, ci ale întregei pleiade de bărbaţi luminaţi şi înflăcăraţi de dragoste faţă de popor, cărora li se datoreşte înfiinţarea învăţământului românesc, în cea dintâi jumătate a veacului trecut. „ Telegraful Român" a mers — cu rare şovăiri — pe drumul deschis de întemeetorul său. El a sprijinit luptele poporului român pentru progres şi pentru libertate, în măsura în care condiţiile sale de apariţie i-au îngăduit-o. „ Telegrafului Român“ nu i-au rămas străine nici luptele altor popoare pentru dobândirea dreptului la viaţă liberă. El le-a privit cu dragoste şi le-a împărtăşit cetitorilor săi, nădăjduind să fie şi pentru poporul nostru pildă şi îndemnuri. Plină de căldură este — în acest sens — relatarea pe care „Telegraful Român“ o dădea, în numărul său din 6 ianuarie 1872, asupra dărzeniei cu care luptătorii eroicei Comune din Paris înfruntau pe judecători, în nesfârşitele procese ce li se făcuseră. Reproducând cuvintele unei femei, care luptase pe baricadele Parisului şi care acuza pe călăi în numele miilor de cetăţeni executaţi, gazeta încheia cu profeticele cuvinte: „ Veni-va o zi când sângele acestor martiri va fi răzbunat“, mărturisind astfel convingerea sa fermă că toţi cei ce fac popoarele să sângereze vor da socoteala de faptele lor, înaintea necruţătoarei judecăţi a popoarelor, care este şi judecata lui Dumnezeu.* în zilele noastre, „Telegraful Român“ îşi continuă apariţia ca foaie oficială bisericească, pe îndreptaţitul motiv că toate celelalte idealuri, pentru care înţelegea să (Continuare în pag. 2) O sută de ani de apariție neîntreruptă a unei gazete, este un eveniment în publicistica noastră românească din Ardeal. Organul oficial al Mitropoliei noastre a ajuns la această vârstă venerabilă, neatinsă de nici o altă publicație periodică bisericească existentă astăzi în cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române. Dar supremul titlu de mândrie al „Telegrafului Român“ nu îl are exclusiv în calitatea lui de gazetă centenară, ci mai cu osebire în misiunea constructivă pe care a îndeplinit-o pe potriva îngăduinţei vremilor ce le-a străbătut dealungul existenţei sale, însăşi urzirea lui a fost un act de curaj pentru împrejurările existente în Ardealul de la începutul celei de a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea. Fără să fie cu desăvârşire lipsit de intremântul spiritual tipărit în limba sa, poporul român din cuprinsul fostei monarhii habsburgice — dreptcredincioşii creştini de legea răsăriteană, preoţii lor în primul rând — aveau nevoe de un îndreptar purces din sânul lor, care să le lumineze calea emancipării proprii, în babilonia împărăţiei împilatoare a pajurei cu două capete. Acest îndreptar in împrejurările de atunci, numai Biserica putea să li-l pună la îndemână. Mitropolitul Andrei Şaguna, noul ctitor al Mitropoliei ardelene şi întemeetorul acestei gazete, pusese la inimă ideea înfiinţării de şcoli şi răspândirii cunoştinţelor trebuincioase de tot felul,in rândurile clerului şi ale credincioşilor. Cine răsfoeşte astăzi colecţile vechi ale „Telegrafului Român“, va rămânea surprins de varietatea preocupărilor pe care le vădesc coloanele sale. Aceste preocupări îmbrăţişau toate tărâmurile de manifestare ale românilor din Ardeal şi aduceau la expresie năzuinţele lor culturale naţionale. „Tendinţa acestei întreprinderi“ se spunea în petiţia prin care se cerea curo la centenarul telegrafului