Telegraful Român, 1957 (Anul 105, nr. 1-48)

1957-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 TELEGRAFUL ROMÂN d Maica Domnului la Vechiul testament Praznicul Naşte­rii Domnului ne aduce a­­m­inte de legătura strinsă amire Mtuca Domnu­lui şi Fiul­ui, Iisus Hristos. Cu adevărat: cine ar putea despărţi pe mamă de fiu ? Cine ar pu­tea spune că nu cinsteşte pe Maica Domnului şi cinsteşte pe Fiul Ei ? Nimeni, căci acela care nu cinsteşte pe Maică, prin aceasta întristează pe Fiul! Numai atunci cinstim depun pe Fiul, dacă cinstim şi pe Maica Lui, care L-a purtat în pintece, L-a alăptat, L-a îngrijit cu privegheri de zi şi noapte, L-a crescut şi L-a dăruit lucră­rii de mîntuire. Greşesc acei creştini care neso­cotesc pe Maica Lui cea Sfîntă. Pruncul nu se poate despărţi de Mamă. Legătura dintre ei e aşa de strinsă Incit orice despărţire este o ne­cinstire a Fiului însuşi. Acest lucru îl vedem încă în Vechiul Tes­tament, unde proorocia despre Mesia, despre Mmtuitorul, este mereu împreunată cu prooro­cia despre fecioara din care se va naşte Mesia. Căci nu orice femeie era chemată să dăruiască lumii pe Mîntuitorul, ci numai femeia, care va fi vrednică de acest dar deosebit al lui Dumne­zeu. Amintim in cele ce urmează numai cîteva din mărturiile Vechiului Testament despre Maica Domnului. „VA ZDROBI CAPUL ŞARPELUI” Fericită a fost viaţa primitor oameni în Eden. Dar diavolil sub chipul şarpelui, a ispi­tit iuţii pe femeie şi pun femeie pe oarbut, şi ei au păcătuit. Păcătui i-a alungat am taen. Ce tristeţe va fi învalit sufietul tor, tind s-au vă­zut lipsiţi de fericirea ce au avutDar in apă­sarea acestei tristeţi, ei aveau totuşi lumina, mmgaierea unei jaguduinţi. Ei nădajduiau in venirea unui Mintuitor. Căci Dumnezeu însuşi a zis: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femee, intre săminţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va sdrobi capul” (Facere 3, 16). Ei ştiau că dintr-o femeie se va naşte Acela, care va sdrobi capul şarpelui, care va infringe puterea satanei şi va slobozi pe om din robia celui rău: Mîntuitorul lumii. De atunci şi pînă la venirea Mîntuitoru­­lui, oamenii au trăit mereu întru această nă­dejde. Eva, cînd a născut pe Cain, a crezut că acesta este cel făgăduit, dar el a fost ucigașul fratelui său. Cînd s-a născut Noe, mama lui a crezut că acesta este Mîntuitorul, dar el era nu­mai preinchipuirea Celui ce va veni. Căci Noe cu corabia lui este preinchipuirea lui Hristos, care în Biserica lui — corabia mîntuirii ne duce spre limanul mîntuirii cei veşnice. Cînd s-a născut Samuil, fiul rugăciunii stăruitoare, mama lui a crezut că acesta va fi izbăvitorul, dar nici el n-a fost decit premergătorul, ca şi proorocul Moisi şi alţi prooroci. Scris este: „Domnul va face ceva nou pe pămînt: femeea va mîntui pe bărbat” (Ier. 31, 21—22). Dar femeia aceea prin care va veni Mîntuitorul nu putea fi orice femeie. Ea era cea mai aleasă dintre toate cele alese­ în pintece şi va naşte fiu şi va chema numele lui Emanud (Dumnezeu este cu noi­” (Is.­­, 14). Proorocul acesta, care e numit Evanghelistul Ve­chiului Testuu­ient, aşa vor­beşie ce par eu ar fi de faţă la Bunavestire şi la Naşterea Domnului. Şi el vorbea cu 500 ani înainte de venirea Mân­­tuiorului. El ne spune: „fecioara”, ud,că nu o fecioară oarecare, ci o anumită fecioară, cea mai curată, cea mai minunată, cea mai frumoasă dintre toate fecioarele pămîntului. Fecioara pe care o alege Dumnezeu pentru, negrăita ei ţr­umseţe sufletea­scă. Această fecioară „va avea în pintece şi va naşte fiu”. Ea va deveni mamă. Dar nu pe calea obişnuită, nu prin „poftă bărbătească”, ci naşte­rea ei va fi de la Dumnezeu. De ce? Pentru că fiul, pe care-l va naşte, nu va fi ca toţi ceilalţi fii. El se „va chema Emanuil, adică Dumnezeu cu noi”. Cu alte cuvite , El va fi „fiu al Celui Prea înalt” (Lc. 1, 32), însuşi Fiul lui Dumnezeu, „Cu­­vîntul” care „nu din poftă trupească, ci de la Dumnezeu s-a născut”. (In. 1, 13—14). El este Dumnezeu cu noi, în El ne întîlnim cu însuşi Fiul lui Dumnezeu, care „trup s-a făcut” pentru mîntuirea noastră. Fecioara va avea o naştere dumnezeească, pentru câ „ce s-a zămislit în ea din Duhul sfîmn este” (Mt. 1, 20). Acest lucru se va vedea şi din faptul că va naşte fără dureri. Acelaşi prooroc ne spune: „înainte ca să simtă dureri a născut şi înainte ca să-i vină suferinţele a dat naştere unui fiu”. (Is. 66, 7). Prin aceasta se arată că în Fecioara-Maică a fost ridicat blestemul Evei: „în dureri vei naşte fii” (Gen. 3, 16). Eva „mama tuturor celor vii”. (Gen. 3, 20) îşi vede ridicat blestemul prin Fecioara, Maica lui Dumnezeu, Maica Vieţii insăşi. De aceea proorocul, vorbind despre naşterea fără dureri, stă în uimire, zic­ând: „Cine a auzit vreodată aşa ceva ? Cine a văzut vreodată aşa ceva ?” (Is. 66, 8). Minunat este acel lucru, pen­­tru că din Fecioara aceea se va naşte Dumnezeu însuşi. Aşa a stat în uimire şi Fecioară Maria, cînd i-a vestit îngerul că va naşte fiu: „Cum va fi a­­ceasta de vreme ce nu ştiu de bărbat?” Iară în­gerul i-a zis : „Duhul sfînt se va coborî peste tine şi puterea Celui Prea înalt te va umbri; pentru aceasta şi sfintul ce se va naşte din tine se va chema Fiul lui Dumnezeu... că la Dumnezeu nici un lucru nu e cu neputinţă” (Lc. 1, 34—37). Cu adevărat, naştere minunată este aceasta, căci Fe­cioara naşte pe Fiul lui Dumnezeu prin umbrirea Sfîntului Duh. „RUGUL NU SE MISTUIA” Fecioara aceasta va fi fecioară înainte de naştere, fecioară în naştere şi fecioară după naş­tere. Lucrul acesta ni-l spun proorocii Vechiului Testament în prea frumoase pilde. Aşa lui Moisi i s-a arătat Dumnezeu în rug sub chipul focului şi „rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia”. Privire cu adevărat minunată. Noi ştim că ru­gul cuprins de foc arde şi se face cenuşă, ca orice lemn. Acest rug însă avea un foc şi totuşi rămî­­nea întreg, nevătămat: era în el „focul Dumne­­zeirii”. Aşa şi fecioara Maria a zămislit şi a năs­cut prunc, păstrîndu-şi fecioria nevătămată, că „focul Dumnezeirii” s-a sălăşluit într-însa. Şi aşa cum Dumnezeu i-a grăit lui Moise să nu se apro­pie de locul acela, că este „un pămînt sfînt” (E­­şire, 3, 2—5), tot aşa se cade să cinstim pe Fe­cioara Maică, pentru că ea este „rugul cel nears”, „pămîntul sfînt”, prin care s-a arătat lumii Fiul lui Dumnezeu. „FECIOARA VA NAŞTE FIU” Aceea va fi o „fiică” a poporului, de o „fru­museţe” neasemănată, un crin neprihănit, a cărei frumuseţe va apleca bunăvoirea Cerului peste ea şi peste toţi fiii pămîntului (Psalm 44, 12—15). O astfel de frumuseţe neasemănată nu putea să aibă decit o fecioară curată, împodobită cu toate virtuţile bine plăcute lui Dumnezeu. Acest lucru ni-l spune Isaia proorocul, cînd scrie: „Domnul însuşi vă va da un semn : iată fecioara va avea ­ „UŞA BISERICII” • Proorocul Ezechil vede minunea naşterii fe­ciorelnice sub chipul uşii celei dinspre răsărit a templului noului legământ, adică a Bisericii: „Şi Domnul mi-a zis : Uşa aceasta va sta încuiată şi nu se va deschide şi nimeni nu va trece prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israil va trece priti­­tr-însa şi va rămînea închisă” (Ez. 44, 2). E lă­murit : uşa dinspre răsărit va fi mereu închisă, nimeni nu va trece printr-însa, afară de Domnul Dumnezeu, care va trece prntr-însa, dar va lă­sa-o tot închisă. Acesta este „Domnul cel ce s-a arătat nouă” prin Fecioara Maria. Ea n-a cunos­cut bărbat şi n-a mai avut alţi fii. Singurul Ei fiu a fost Domnul nostru Iisus Hristos. Singur Dumnezeu a trecut printr-însa, şi ea Maică fiind a rămas fecioară. Nepricepută este taina aceasta, dar unde vo­ieşte Dumnezeu acolo „nici un lucru nu e cu ne­putinţă” (Lc. 1, 37). Nr- 1-2 „ÎMPĂRĂTEASA CEA DE-A­ DREAPTA” Nu-i de mirare că pe această fecioară-Maică, Psalmistul o vede ca pe o împărăteasă „împodo­bită cu aur de Of­ir”, care „Stă la dreapta” Celui Prea înalt. (Ps. 44, 11 sau 45, 10). A­sta de-a­­dreapta este a avea locul cel mai de cinste. Ne întrebăm: cui i se cuvine locul cel mai de cinste Ungă Mîntuitorul, dacă nu Fecioarei Maria, Mai­cii Sale Sfinte? — Nici unul dintre sfinţii care au trăit pe pămînt, nu se pot asemăna cu Fe­cioara-Maică, despre care aşa de frumos a grăit Duhul lui Dumnezeu prin proorocii Lui. Ea este „mai cinstită decit heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decit serafimii”, căci ea e împără­teasa, ce stă de-a­ dreapta Fiului Ei, întru cea mai mare cinste dumnezeească. Şi dacă Dumnezeu a cinstit-o aşa, oare n-o vor cinsti toţi cei ce se zic ucenici ai lui Hristos, ucenici ai Fiului Ei ? — Fără nici o îndoială că Aceea, care se bucură de cinste deosebită din partea lui Dumnezeu, din partea Fului Ei, se va bucura şi de toată cinstirea noastră, ca Maica Dumnezeului nostru. Să mergem dar şi noi cu îngerii, cu păstorii şi cu magii, la peştera din Betleem­ şi acolo vom găsi „pruncul cu Maria, mama Lui" (Mt. 2, 11). Să ne închinam pruncului, adueîndu-i în dar inima noastră. Şi să cinstim pe Fecioara-Maică, adueîndu-i în dar toată dragostea noastră. Căci mărirea ce se aduce Fiului se r­esfrînge şi asupra Maicii. Maica şi Fiul nu pot fi despărţiţi. Aşa i-au­­văzut proorocii, împreună de la zămislire şi naş­tere pînă la preamărirea cea cerească, de cînd devine Fecioară-Maică pînă cînd este înălţată ca o împărăteasă la dreapta Fiului Ei. Aşa vom fi cu adevărat ucenici ai lui Hris­tos şi vom împlini cuvintele Duhului sfînt, care a grăit prin gura Fecioarei Maria, zicînd : „iată de acum mă vor ferici toate neamurile..." (Lc. 1, 48). Să fim şi noi între cei ce se închină pruncului şi fericesc pe Maica Lui. Părintele NICOLAE IUIIIllllllllill!IUUUIIIÜ!lül|||||||Ullllll|||||||||Pil!iiil|||||||!lllll!i!|||||||lili|||!IUUIIIIIÜ!IHUIIllllllll!illlllUlllI

Next