Telegraful Român, 1960 (Anul 108, nr. 1-48)

1960-01-01 / nr. 1-2

ANUL 108 4 »MMIowMwa SIBIU, 1 IANUARIE 1960 Nr. 1—2 FOAIE RELIGIOASĂ EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DE ALBA IULIA ŞI SIBIU ABONAMENTUL: Pe un an : 24 Iei Pe 6 luni: 12 lei Pe 3 luni : 6 lei ARTICOLELE ŞI CORESPONDENŢA SE adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, str. 1 Mai 35. — Articolele nepublicate nu lee înapoiază. — Scrisorile nefrancate se refuză. PREŢUL INSERŢIUNILOR: Un cm2 60 bani pentru odată; dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător. Inserţiunile se adresează ADMINISTRAŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35. Ştiinţa şi tehnica sovietică 1. Vis împlinit — primii sateliţi. Nimeni nu se mai îndoieşte azi că şti­inţa şi tehnica sovietică sunt cele mai îna­intate din lume, că U.R.S.S. stă în frun­tea ţărilor care realizează cel mai mare progres economic, social şi cultural, cu cel mai înalt nivel de trai pentru cei ce muncesc. Datorită uriaşelor invenţii ale ştiin­ţei şi tehnicii savanţilor sovietici, omul veacului al XX-lea a pornit de pe pămînt spre cucerirea Cosmosului, a planetelor, începînd cu Luna. Acum 2 ani la 4 octombrie 1957, lu­mea întreagă a rămas uimită de primul satelit artificial al pămîntului, prin care omul sovietic arată geniul său creator prin care se avîntă spre aştri, însetat de-a cu­noaşte ce este dincolo de pămînt. Se îm­plinea astfel­ un vis, o veche dorinţă a oa­menilor — de-a se ridica spre astre. Dorinţa de-a cerceta şi de-a cuceri văzduhul o aflăm şi la cei vechi, la oame­nii de ştiinţă şi filozofi care s-au înflăcărat de ea. Trimiterea în cosmos a primului sa­telit sau sputnik (în limba rusă), este do­vada sigură că omul poate stăpîni natura. In istoria dezvoltării ştiinţei şi a civiliza­ţiei umane aceasta are însemnătate epoca­lă. Cu ce admiraţie şi cu cît entuziasm se urmărea zi şi noapte în toate părţile pă­mîntului, mersul acestui satelit pe bolta cerului înstelat. Data de 4 oct. 1957 este un moment măreţ în dezvoltarea uriaşă a ştiinţei şi tehnicei şi despre el au scris elogios toţi savanţii lumii ca despre o victorie excep­ţională a întregei omeniri. Acest moment nu era singurul. Astfel la 3 noiembrie 1957 s-a trimis în cosmos un al doilea satelit mult mai mare decît primul. De astădată în el se afla o viinţă vie, căţeluşa Laika. La 15 mai 1958 s-a trimis al treilea satelit. A­­cesta era acum un adevărat laborator ştiinţific trimis în văzduh cu aparate mai perfecţionate să facă cercetare şi să culea­gă date ştiinţifice de mare importanţă a­­supra legilor din univers care influen­ţează viaţa noastră pe pămînt. Acest sa­telit a făcut ocolul pămîntului de peste 7.200 de ori şi continuă şi azi. La fel sunt trimise în cosmos felurite rachete, cu scopuri ştiinţifice. Aşa a fost cele mai înaintate din lume trimisă la mari înălţimi o rachetă de peste 2.000 kg pe care erau 3 animale, care s-au întors sănătoase. 2. Prima planetă artificială şi prima ra­chetă în Lună. Ştiinţa şi tehnica sovietică nu s-a oprit aci. La începutul acestui an, 1959, a făcut alţi paşi gigantici spre progres, cu realizări şi mai strălucite. Pentru întîia dată, acum se face de om un corp ceresc, supus voinţei sale, scos de sub legile a­­tracţiei pămîntului care, fiind aruncat în cosmos, gravitează spre soare şi azi se în­­vîrte în jurul soarelui. Acesta este prima planetă artificială din sistemul nostru so­lar, care poartă în cosmos steagul cu stema U.R.S.S. La 12 septembrie 1959 tehnica sa­vanţilor sovietici trimite în Lună pri­ma rachetă cosmică, înfige aici fa­nioanele cu stema : U. R. S. S. Lucru! este uimitor, pentru că s-a reuşit ca o rachetă cu mare greutate, scăpată de gravitatea pămîntului, să fie condusă de jos prin unde, să fie teleghidată şi să par­curgă distanţa în timpul prevăzut de cal­culele precise ale învăţaţilor sovietici. Pentru prima dată ştiinţa şi tehnica so­vietică au reuşit să stabilească un pod în­tre pămînt şi Lună, prin care a impresio­nat adînc pe savanţii tuturor ţărilor, care au omagiat aceste invenţii. Acum a deve­nit aproape sigur că din rîndurile oameni­lor de azi, unii vor fi sortiţi să pună picio­rul pe alte planete. Dorinţa de veacuri a oamenilor de-a zbura în lună şi-n spre stele se realizează în chip minunat, înce­pînd cu epoca noastră. 3. Prima staţie automată interplanetară.. Succesele obţinute şi dezvoltarea ra­pidă a cercetărilor în domeniul spaţiulu interplanetar sînt uimitoare. Ele întrec prevederile cele mai îndrăzneţe. In ziua de 4 oct. 1959, cînd se împli­neau 2 ani de la clipa cînd a început asal­tul pentru cucerirea cosmosului, ştiinţa şi tehnica savanţilor sovietici făceau ome­nirii un şi mai mare dar, care a pus în ui­mire­ pe oamenii de ştiinţă din întreaga lume. Nici nu se putea aniversa mai fru­mos data de 4 oct. 1957 decît prin această nouă realizare minunată. Acum s-a lan­sat a treia rachetă cosmică, pe bordul că­reia este aşezată o staţie automată inter­planetară în greutate de 1553 kg afară de combustibil. Staţia aceasta face o mişcare alungită, ocoleşte Luna la o depărtare de 400.000 km deasupra pămîntului, apoi se întoarce spre pămînt la o distanţă de 2­­3.000 km. Scopul trimiterii acestei staţii este să se facă mari cercetări în spaţiul cosmic, şi să se fotografieze partea nevă­zută a Lunii. De aceea pe bordul starei sunt instalate tot felul de aparate ştiinţi­fice extrem de perfecte şi de precise pen­tru tot felul de măsurători, pe care le trans­mite pe pămînt. Spre deosebire de realizările ştiinţi­fice de la celelalte rachete şi sateliţi, la care comunicaţia radio cu Pămîntul se făcea în sens unic, începînd cu această Staţie, legătura este în două sensuri Sta­­ţie-Pămînt şi la o distanţă enormă, de zeci şi chiar sute de mii de km şi nu de cîteva sute de km. La 6 oct. 1959 această Staţie auto­mată interplanetară zisă „Lum­ikul—3” a ajuns la cea mai mică distanţă de Lună. Ea dă posibilitatea pentru întîia dată să se facă cercetări ştiinţifice sistematice în spaţiul dintre Pămînt şi Lună. Intr-acea­­sta stă deosebirea esenţială dintre Staţie şi ceilalţi sateliţi artificiali ai Pămîntului şi racheta care a atins Luna. Datele înregistrate de aparatele Sta­ţiei interplanetare sînt păstrate pe bandă magnetică pentru a fi retransmise, la co­mandă de pe pămînt, la anumite intervale, în emisiuni de la 2—4 ore, cînd sînt re­cepţionate toate înregistrările făcute în interval de 24 ore. Trimiterea acestei Staţii interplane­tare pe o arbită care înconjoară Luna a dat posibilitatea să se facă măsurători şi chiar să fie fotografiată acea parte a Lu­nii pe care noi oamenii nu am văzut-o niciodată. Misterul pe care-l prezintă Luna în partea neobservată este acum dezvă­luit. Primele fotografii au fost publicate în presa sovietică, şi de aici de toate ziarele lumii, în 26. X. 1959, deci după 3 săptă­­mîni. Staţia automată interplanetară va putea exista timp de 6 luni şi va transmite informaţii preţioase conform cu dispozi­ţiile centrului de coordonare şi calcul aflat pe Pămînt. Bateriile solare ale staţiei au­tomate produc suficientă energie pentru a asigura funcţionarea aparatelor ştiinţifice şi a posturilor de radio, şi a da emisiuni tot timpul cît va exista stația. (urmare în pag. 2)

Next