Telegraful Român, 1962 (Anul 110, nr. 3-48)

1962-01-15 / nr. 3-4

Nr. 3—4 toare a bucuriei care ne însufleţeşte şi ne dă cu­raj, ne ajută, ne echilibrează viaţa noastră şi o face luminoasă ca o zi de vară senină, plină de soare. Bucuria — zicea cineva — este pentru viaţă ceea ce e pînza de corabie pentru un corăbier. Cel care ştie să se folosească de ea biruieşte vîn­­turile şi furtunile care i se împotrivesc, ba dese­ori ştie să se ajute de acestea spre folosul călă­toriei sale. Bucuria este un factor social foarte puternic, ea înnobilează sufletul, îl face capabil să guste din roadele virtuţilor: binele, frumosul şi adevă­rul, ea este izvor al faptelor mari, al hotărîrilor îndrăzneţe, ea ne face plăcuţi în societatea în care trăim, ea ne face iubiţi de oameni, ne ajută să facem binele, să ajutăm, să ne jertfim unii pentru alţii, ea trezeşte în noi înclinările cele bune, ea descopere aurul cel curat al virtuţilor din inimile noastre, ea ne face să ne apropiem unii de alţii prin legături sociale trainice, prin legături de prietenie, de pace, de dreptate. Un scriitor din vremurile vechi vorbind des­pre bucurie, zice: „Bucuria este foarte necesară pentru virtute ca şi pentru toate lucrurile din lu­mea aceasta. Ea face societatea mai bună, ajută tot ceea ce este bun... Dacă tu ai bucurie în inimă, mintea ta va fi mai limpede, gîndirea ta mai clară, imaginaţia ta mai vie, sufletul tău mai senin, viaţa ta morală mai ridicată, lucrul tău mai plăcut, sănătatea ta mai tare, virtutea ta mai gata de jertfă”. Pentru a ne putea păstra în sufletele noastre darul bucuriei şi al plăcerii pentru viaţă, trebuie să ne păstram prin credinţă, pacea sufletului. Prin răceala inimii, prin egoism, printr-o inimă stăpînită de patimi care ruinează şi sufletul şi trupul, şi-l face pe om să nu mai simtă bucuriile vieţii, nu numai că omul nu-şi va spori bucuriile vieţii ci şi le va pierde pe cele pe care le are, pierzîndu-se pe sine însuşi. Singură virtutea poate fi izvor curat şi nesecat de bucu­rii. Adevăratele bucurii ale vieţii îşi au adine în­fipte rădăcinile în liniştea unei conştiinţe bune creştineşti. Viaţa creştinească nu poate fi lip­sită de bucurii. Adevărul acesta il aflăm exprimat clar în Sf. Scriptură a V. T. unde ni se spune: „Nu lăsa întristării sufletul tău şi nu te chinui cu prea multă purtare de grijă. Veselia inimii dă viaţă omului şi voioşia lui îi prelungeşte zi­lele, îmbunează sufletul tău şi ogoieşte inima ta şi goneşte întristarea departe de tine, căci în­tristarea a ucis pe mulţi şi nu e bună la nimic” (Is. Sirah 30, 21—23). Mîntuitorul Hristos a fost dascăl al bucuriei după cum a fost şi­ învăţător al iubirii celei cu­rate. Pentru Mîntuitorul întreaga viaţă creşti­nească trebuie să fie prilej de neasemănată bucu­rie; chiar şi durerea şi suferinţa sînt pentru El tot prilej de bucurie. Aceasta e o taină pe care El a descoperit-o oamenilor nu numai cu cuvîntul ci şi cu pilda vieţii Sale. Pentru cei care cred în El chiar şi cele mai mari dureri trupeşti şi su­fleteşti sînt izvor nesecat de bucurie: „Bucura­­ţi-vă şi vă veseliţi...” le spune Iisus mulţimilor ’,­ cuvîntarea Sa de pe munte (Mateii 5, 12). Mîn­­drul Hristos nu refuză nimic omului din ceea etnic de om. Prezenţa lui Dumnezeu îm­­­u înlătură bucuria din acel suflet,­­ticiparea Mîntuitorului la nunta loan 2, 1 (11) unde cu pre- G fericirea şi bucuria mi- 1 “ este şi pentru noi ce manifes­­tîs o lipsă ,p necum- 3 că a­­argi­­tiat liii Săi, de ucenicii sau admiratorii Săi. Mîntuitorul nu s-a sfiit de vorbele cărturarilor şi fariseilor care îl învinuiau, zicînd: „A venit Fiul omului mîncînd şi bînd şi spun: iată om mîncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcăto­şilor” (Matei 11, 19). Sf. Apostol Pavel de pe drumul Damascului, învăluit de lumina venită din cer, învaţă că bucu­ria este „darul Duhului”. Tot el le scrie celor din Corint: „Cu toată întristarea mea sînt covirşit de bucurie!” (II Cor. 7, 4), iar creştinilor din Filipi le scrie, îndrumîndu-i: „Bucuraţi-vă puru­rea întru Domnul. Din nou vă spun bucuraţi-vă. Blîndeţeie voastre să se facă ştiute tuturor oa­menilor. Intru toate, prin închinăciune şi prin rugă ca mulţumită, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, ceea ce covârşeşte ori­ce minte, va păzi inimile voastre şi cugetele voastre, în Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, cite sînt adevărate, cîte sînt cinstite, cite sint drepte, cîte sînt curate, cîte sînt de iubit, cite sînt cu nume bun, orice faptă b­ună şi orice laudă — la aceasta să vă fie gîndul. Cele ce aţi învăţat şi aţi luat şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. M-am­ bucurat însă întru Domnul cu bucurie mare că purtarea voastră a dat acum floare încă odată” (Filipeni 4, 4—10). Din toate acestea înţelegem că bucuria vieţii, este semnul cel mai­ sigur al harului dumnezeiesc într-un suflet. O inimă plină de bucurie este mai pregătită să primească orice har decît o inimă tristă. Bucuria ne ajută să stăruim în bine,, ne dă linişte sufletească, ne înalţă şi ne dă curaj să ne putem împotrivi ispitelor şi păcatului. Dar tot bucurie este şi mulţumirea sufletului pentru marile realizări împlinite în toate sectoa­rele de muncă a oamenilor, prin nenumăratele posibilităţi pe care le oferă ştiinţa, de a pune la îndemîna omului mijloacele de cercetare în a­­dîncimea tainelor Universului. Omul se zmulge din spaţiul îngust şi strîmt pe care îl oferă Pă­­mîntul şi prin cercetarea spaţiului cosmic, prin zborurile interplanetare îşi formează o nouă con­cepţie despre rostul lui în această lume. Pă­mîntul şi Universul întreg sînt grădini neîntre­cute în desăvârşire şi frumuseţe care ne prile­juiesc motive de neasemănare bucurii şi desfă­tări sufleteşti. Cunoscînd noi acestea să ne silim ca în viaţa noastră să trăim în bucurie deplină. Bucuria care ne umple inima este reflexul unei credinţe sin­cere, este semnul unei conştiinţe curate, a unei inimi pline de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ieste izvor nesecat de pace şi fericire, după cuvîntul Domnului: „Şi aceasta va fi bucu­ria, lauda şi slava mea printre toate popoarele pămîntului care vor auzi de toate bunătăţile pe care eu le voi da poporului meu. Şi vor rămînea înmărmuriţi de milostivirile şi de toată pacea pe care eu l­e-o voi hărăzi” (Ieremia 33, 9). Prof. Al. Moisiu TELEGRAFUL ROMAN Adunare Eparhială Convocată după rînduielile legale, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei ortodoxe române de Alba Iulia şi Sibiu s-a întrunit în sesiune anuală Duminică, 3 decembrie 1961. In dimineaţa acestei ziile, deputaţii eparhiali au luat parte, alături de credincioşi, la Sf. Litur­ghie slujită în Catedrala Mitropolitană, din so­bor făcînd parte şi unii părinţi protopopi depu­taţi. La priceasnă a predicat P. C. prot. Ioan Munteanu despre Evanghelia Duminicii, iar la sfîrşitul Sf. Liturghii P. C. Prot. Ioan Vlad, con­silier arhiepiscopesc, a citit rugăciunea de invo­cată­ a Duhului Sîînt. Lucrările Adunării Eparhiale s-au desfăurat în Aula Institutului Teologic Universitar din Si­biu, îndată după Sf. Liturghie. Ele au fost prezi­date de P. C. Prof. Traian Belaşcu, vicar arhie­piscopesc, care a rostit un scurt şi însufleţit cu­­vînt de deschidere, în care, printre altele, a spus: ,,Pare că citesc pe feţele DVoastră, ale tuturor deputaţilor prezenţi la Adunare, grija şi expre­sia regretului profund că din mijlocul Adunării lipseşte astăzi acela care este arhipăstorul şi pă­rintele nostru iubit, I. P. S. Mitropolit NICOLAE. Fiziceşte I. P. S. Sa nu poate fi prezent pentru a conduce şi prezida această Adunare, sufleteşte însă vă asigur că este alături de noi şi se bucură cind treburile Bisericii noastre ortodoxe ardelene merg bine. Sînt convins că sînteţi alături de mine in a-l ruga pe milostivul Dumnezeu să dăruiască I. P. S. nostru Mitropolit Nicolas grabnică însă­nătoşire”. Plecind de la cuvintele Domnului: „Unde sînt doi soiui trei adunaţi în numele meu, acolo sînt şi eu în mijlocul lor”, cuprinse la Matei 18, 20, P. C. Preşedinte arată, în continuare, că şi „noi in numele Domnului ne-am întrunit in Adunarea Eparhială de astăzi, ca să ne sfătuim frăţeşte a­­supra ostenelilor noastre bisericeşti din anul 1961, care n-au fost zadarnice, ci Binecuvîntate cu roade". Preoţimea noastră — continuă P. C. Sa — a vestit cuvîntul Evangheliei curat şi nefalsificat, aşa cum l-au rostit şi înaintaşii noştri. Cuvîn­tul păcii şi bunei înţelegeri între oameni, iar bunii noştri credincioşi s-au silit să-l împlinească l­­ fapta Cea bună, spre fericirea Lor şi înflorirea Patriei noastre scumpe, Republica Populară Romînă. In încheiere, P. C. vicar arată că şi în anul 1961 Onor. Departament al Cultelor ne-a dat un important sprijin, pentru care aducem vii mul­ţumiri. Din şedinţă se trimit apoi telegrame omagiale dlui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Preşedintele Con­siliului de Stat al R.P.R., dlui Ion Gheorghe Maurer, Preşedintele Consiliului de Miniştri al R.P.R., P. F. Justinian, Patriarhul Bisericii Ort. Române, dlui prof. Dumitru Dogaru, Secretar General al Departamentului Cultelor şi I. P. S. Nicolae al Ardealului. In continuare, raportul general plenar al sec­ţiilor unite , raportor dl Prof. Iorgu Ivan, a enumerat realizările maii de seamă ale vieţii reli­gioase, culturale şi economice din Arhiepiscopie în anul 1961. S-a subliniat ajutorul acordat de Statul nostru democrat-popular pentru buna des­făşurare a vieţii bisericeşti, prin plata de salarii, ajutoare pentru întreţinerea locaşurilor de cult, etc., ca şi spriji­nul pe care Biserica noastră îl acordă progresului pus în slujba omului, progres care este asigurat numai atunci cînd între oameni este pace şi bună înţelegere. In lupta pentru pace — marea problemă a zi­lelor noastre — credincioşii şi preoţii noştri, prin Conferinţe preoţeşti, prin predici şi prin delegaţi la conferinţe internaţionale pentru pace, şi-au dat şi în acest an aportul lor neprecupeţit. In ra­port s-au menţionat deasemenea legăturile priete­neşti dintre Biserica noastră şi celelalte culte din Ţara noastră cu deosebire pe tărâmul luptei pentru pace, 13 ani de unificare religioasă şi altele. Raportul sectorului bisericesc — raportor P.C. Prof. Vasile Coman — constată cu bucurile că viaţa religioasă-duhovnicească a preoţilor şi cre­dincioşilor din Arhiepiscopie s-a desfăşurat nor­mal şi în acest an, preoţii şi credincioşii, îmbră­­ţişînd viaţa cea nouă din Patria noastră şi înfră­­ţindu-se în muncă. Din raport mai desprindem de asemenea faptul că noua împărţire administra­tivă a teritoriului ţării noastre a atras după sine şi îmbunătăţirea împărţirii administrative a AI­­(Continuare în pag. 4) Pag. 3

Next