Telegraful Român, 1962 (Anul 110, nr. 3-48)
1962-01-15 / nr. 3-4
Nr. 3—4 toare a bucuriei care ne însufleţeşte şi ne dă curaj, ne ajută, ne echilibrează viaţa noastră şi o face luminoasă ca o zi de vară senină, plină de soare. Bucuria — zicea cineva — este pentru viaţă ceea ce e pînza de corabie pentru un corăbier. Cel care ştie să se folosească de ea biruieşte vînturile şi furtunile care i se împotrivesc, ba deseori ştie să se ajute de acestea spre folosul călătoriei sale. Bucuria este un factor social foarte puternic, ea înnobilează sufletul, îl face capabil să guste din roadele virtuţilor: binele, frumosul şi adevărul, ea este izvor al faptelor mari, al hotărîrilor îndrăzneţe, ea ne face plăcuţi în societatea în care trăim, ea ne face iubiţi de oameni, ne ajută să facem binele, să ajutăm, să ne jertfim unii pentru alţii, ea trezeşte în noi înclinările cele bune, ea descopere aurul cel curat al virtuţilor din inimile noastre, ea ne face să ne apropiem unii de alţii prin legături sociale trainice, prin legături de prietenie, de pace, de dreptate. Un scriitor din vremurile vechi vorbind despre bucurie, zice: „Bucuria este foarte necesară pentru virtute ca şi pentru toate lucrurile din lumea aceasta. Ea face societatea mai bună, ajută tot ceea ce este bun... Dacă tu ai bucurie în inimă, mintea ta va fi mai limpede, gîndirea ta mai clară, imaginaţia ta mai vie, sufletul tău mai senin, viaţa ta morală mai ridicată, lucrul tău mai plăcut, sănătatea ta mai tare, virtutea ta mai gata de jertfă”. Pentru a ne putea păstra în sufletele noastre darul bucuriei şi al plăcerii pentru viaţă, trebuie să ne păstram prin credinţă, pacea sufletului. Prin răceala inimii, prin egoism, printr-o inimă stăpînită de patimi care ruinează şi sufletul şi trupul, şi-l face pe om să nu mai simtă bucuriile vieţii, nu numai că omul nu-şi va spori bucuriile vieţii ci şi le va pierde pe cele pe care le are, pierzîndu-se pe sine însuşi. Singură virtutea poate fi izvor curat şi nesecat de bucurii. Adevăratele bucurii ale vieţii îşi au adine înfipte rădăcinile în liniştea unei conştiinţe bune creştineşti. Viaţa creştinească nu poate fi lipsită de bucurii. Adevărul acesta il aflăm exprimat clar în Sf. Scriptură a V. T. unde ni se spune: „Nu lăsa întristării sufletul tău şi nu te chinui cu prea multă purtare de grijă. Veselia inimii dă viaţă omului şi voioşia lui îi prelungeşte zilele, îmbunează sufletul tău şi ogoieşte inima ta şi goneşte întristarea departe de tine, căci întristarea a ucis pe mulţi şi nu e bună la nimic” (Is. Sirah 30, 21—23). Mîntuitorul Hristos a fost dascăl al bucuriei după cum a fost şi învăţător al iubirii celei curate. Pentru Mîntuitorul întreaga viaţă creştinească trebuie să fie prilej de neasemănată bucurie; chiar şi durerea şi suferinţa sînt pentru El tot prilej de bucurie. Aceasta e o taină pe care El a descoperit-o oamenilor nu numai cu cuvîntul ci şi cu pilda vieţii Sale. Pentru cei care cred în El chiar şi cele mai mari dureri trupeşti şi sufleteşti sînt izvor nesecat de bucurie: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi...” le spune Iisus mulţimilor ’, cuvîntarea Sa de pe munte (Mateii 5, 12). Mîndrul Hristos nu refuză nimic omului din ceea etnic de om. Prezenţa lui Dumnezeu îmu înlătură bucuria din acel suflet,ticiparea Mîntuitorului la nunta loan 2, 1 (11) unde cu pre- G fericirea şi bucuria mi- 1 “ este şi pentru noi ce manifestîs o lipsă ,p necum- 3 că aargitiat liii Săi, de ucenicii sau admiratorii Săi. Mîntuitorul nu s-a sfiit de vorbele cărturarilor şi fariseilor care îl învinuiau, zicînd: „A venit Fiul omului mîncînd şi bînd şi spun: iată om mîncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Matei 11, 19). Sf. Apostol Pavel de pe drumul Damascului, învăluit de lumina venită din cer, învaţă că bucuria este „darul Duhului”. Tot el le scrie celor din Corint: „Cu toată întristarea mea sînt covirşit de bucurie!” (II Cor. 7, 4), iar creştinilor din Filipi le scrie, îndrumîndu-i: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Din nou vă spun bucuraţi-vă. Blîndeţeie voastre să se facă ştiute tuturor oamenilor. Intru toate, prin închinăciune şi prin rugă ca mulţumită, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, ceea ce covârşeşte orice minte, va păzi inimile voastre şi cugetele voastre, în Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, cite sînt adevărate, cîte sînt cinstite, cite sint drepte, cîte sînt curate, cîte sînt de iubit, cite sînt cu nume bun, orice faptă bună şi orice laudă — la aceasta să vă fie gîndul. Cele ce aţi învăţat şi aţi luat şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. M-am bucurat însă întru Domnul cu bucurie mare că purtarea voastră a dat acum floare încă odată” (Filipeni 4, 4—10). Din toate acestea înţelegem că bucuria vieţii, este semnul cel mai sigur al harului dumnezeiesc într-un suflet. O inimă plină de bucurie este mai pregătită să primească orice har decît o inimă tristă. Bucuria ne ajută să stăruim în bine,, ne dă linişte sufletească, ne înalţă şi ne dă curaj să ne putem împotrivi ispitelor şi păcatului. Dar tot bucurie este şi mulţumirea sufletului pentru marile realizări împlinite în toate sectoarele de muncă a oamenilor, prin nenumăratele posibilităţi pe care le oferă ştiinţa, de a pune la îndemîna omului mijloacele de cercetare în adîncimea tainelor Universului. Omul se zmulge din spaţiul îngust şi strîmt pe care îl oferă Pămîntul şi prin cercetarea spaţiului cosmic, prin zborurile interplanetare îşi formează o nouă concepţie despre rostul lui în această lume. Pămîntul şi Universul întreg sînt grădini neîntrecute în desăvârşire şi frumuseţe care ne prilejuiesc motive de neasemănare bucurii şi desfătări sufleteşti. Cunoscînd noi acestea să ne silim ca în viaţa noastră să trăim în bucurie deplină. Bucuria care ne umple inima este reflexul unei credinţe sincere, este semnul unei conştiinţe curate, a unei inimi pline de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ieste izvor nesecat de pace şi fericire, după cuvîntul Domnului: „Şi aceasta va fi bucuria, lauda şi slava mea printre toate popoarele pămîntului care vor auzi de toate bunătăţile pe care eu le voi da poporului meu. Şi vor rămînea înmărmuriţi de milostivirile şi de toată pacea pe care eu le-o voi hărăzi” (Ieremia 33, 9). Prof. Al. Moisiu TELEGRAFUL ROMAN Adunare Eparhială Convocată după rînduielile legale, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei ortodoxe române de Alba Iulia şi Sibiu s-a întrunit în sesiune anuală Duminică, 3 decembrie 1961. In dimineaţa acestei ziile, deputaţii eparhiali au luat parte, alături de credincioşi, la Sf. Liturghie slujită în Catedrala Mitropolitană, din sobor făcînd parte şi unii părinţi protopopi deputaţi. La priceasnă a predicat P. C. prot. Ioan Munteanu despre Evanghelia Duminicii, iar la sfîrşitul Sf. Liturghii P. C. Prot. Ioan Vlad, consilier arhiepiscopesc, a citit rugăciunea de invocată a Duhului Sîînt. Lucrările Adunării Eparhiale s-au desfăurat în Aula Institutului Teologic Universitar din Sibiu, îndată după Sf. Liturghie. Ele au fost prezidate de P. C. Prof. Traian Belaşcu, vicar arhiepiscopesc, care a rostit un scurt şi însufleţit cuvînt de deschidere, în care, printre altele, a spus: ,,Pare că citesc pe feţele DVoastră, ale tuturor deputaţilor prezenţi la Adunare, grija şi expresia regretului profund că din mijlocul Adunării lipseşte astăzi acela care este arhipăstorul şi părintele nostru iubit, I. P. S. Mitropolit NICOLAE. Fiziceşte I. P. S. Sa nu poate fi prezent pentru a conduce şi prezida această Adunare, sufleteşte însă vă asigur că este alături de noi şi se bucură cind treburile Bisericii noastre ortodoxe ardelene merg bine. Sînt convins că sînteţi alături de mine in a-l ruga pe milostivul Dumnezeu să dăruiască I. P. S. nostru Mitropolit Nicolas grabnică însănătoşire”. Plecind de la cuvintele Domnului: „Unde sînt doi soiui trei adunaţi în numele meu, acolo sînt şi eu în mijlocul lor”, cuprinse la Matei 18, 20, P. C. Preşedinte arată, în continuare, că şi „noi in numele Domnului ne-am întrunit in Adunarea Eparhială de astăzi, ca să ne sfătuim frăţeşte asupra ostenelilor noastre bisericeşti din anul 1961, care n-au fost zadarnice, ci Binecuvîntate cu roade". Preoţimea noastră — continuă P. C. Sa — a vestit cuvîntul Evangheliei curat şi nefalsificat, aşa cum l-au rostit şi înaintaşii noştri. Cuvîntul păcii şi bunei înţelegeri între oameni, iar bunii noştri credincioşi s-au silit să-l împlinească l fapta Cea bună, spre fericirea Lor şi înflorirea Patriei noastre scumpe, Republica Populară Romînă. In încheiere, P. C. vicar arată că şi în anul 1961 Onor. Departament al Cultelor ne-a dat un important sprijin, pentru care aducem vii mulţumiri. Din şedinţă se trimit apoi telegrame omagiale dlui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Preşedintele Consiliului de Stat al R.P.R., dlui Ion Gheorghe Maurer, Preşedintele Consiliului de Miniştri al R.P.R., P. F. Justinian, Patriarhul Bisericii Ort. Române, dlui prof. Dumitru Dogaru, Secretar General al Departamentului Cultelor şi I. P. S. Nicolae al Ardealului. In continuare, raportul general plenar al secţiilor unite , raportor dl Prof. Iorgu Ivan, a enumerat realizările maii de seamă ale vieţii religioase, culturale şi economice din Arhiepiscopie în anul 1961. S-a subliniat ajutorul acordat de Statul nostru democrat-popular pentru buna desfăşurare a vieţii bisericeşti, prin plata de salarii, ajutoare pentru întreţinerea locaşurilor de cult, etc., ca şi sprijinul pe care Biserica noastră îl acordă progresului pus în slujba omului, progres care este asigurat numai atunci cînd între oameni este pace şi bună înţelegere. In lupta pentru pace — marea problemă a zilelor noastre — credincioşii şi preoţii noştri, prin Conferinţe preoţeşti, prin predici şi prin delegaţi la conferinţe internaţionale pentru pace, şi-au dat şi în acest an aportul lor neprecupeţit. In raport s-au menţionat deasemenea legăturile prieteneşti dintre Biserica noastră şi celelalte culte din Ţara noastră cu deosebire pe tărâmul luptei pentru pace, 13 ani de unificare religioasă şi altele. Raportul sectorului bisericesc — raportor P.C. Prof. Vasile Coman — constată cu bucurile că viaţa religioasă-duhovnicească a preoţilor şi credincioşilor din Arhiepiscopie s-a desfăşurat normal şi în acest an, preoţii şi credincioşii, îmbrăţişînd viaţa cea nouă din Patria noastră şi înfrăţindu-se în muncă. Din raport mai desprindem de asemenea faptul că noua împărţire administrativă a teritoriului ţării noastre a atras după sine şi îmbunătăţirea împărţirii administrative a AI(Continuare în pag. 4) Pag. 3