Telegraful Român, 1964 (Anul 112, nr. 1-48)

1964-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 TELEGRAFUL ROMÍN Pentru dezarmare generală... (Continuare din pag. 1) creare sub orice formă, inclusiv pe calea creării forțelor nucleare multilaterale. Trebuie să obținem crearea de zone denu­­clearizate, realizarea unui acord privitor la renunțarea de a folosi arma nucleară, la limitarea și reducerea bugetelor mili­tare, rezolvarea problemelor internațio­nale litigioase pe calea tratativelor. Noi trebuie să insistăm ca Comitetul celor 18 state pentru dezarmare să facă noi pași pe calea spre realizarea unui tratat de de­zarmare generală și controlată. Dezarmarea și eliberarea națională se completează reciproc în lupta pentru pace. Una consolidează pe cealaltă, se sublinia­ză în Chemarea la acțiuni. Consiliul Mondial al Păcii cere să se pună capăt războaielor coloniale, ameste­cului străin în treburile interne ale altor țări, să se lichideze bazele militare de pe teritoriile străine, să se interzică mane­vrele trupelor străine pe teritorii străine. Consiliul Mondial al Păcii se pronunță îm­potriva discriminării rasiale sub orice formă. In chemare se arată, de asemenea, că trebuie eliminată ori­ce piedică în calea comerțului și a dezvoltării industriale. Po­litica economică a războiului rece și ex­ploatarea țărilor celor mai sărace prin je­fuirea bogățiilor lor, trebuie să lase locul unui comerț mondial cu o cooperare eco­nomică, tehnică și culturală de care nu trebuie legată nici o condiție, permițînd astfel folosirea deplină și rațională a re­surselor în avantajul tuturor națiunilor. In chemare se arată ,c­ă este necesară desfășurarea unei vaste campanii pentru pace fără egal în istorie. Toate mișcările iubitoare de pace, au un sigur țel. Consi­liul Mondial al Păcii chiamă pe toți oame­nii și toate organizațiile să-și unească e­­forturile pentru atingerea acestui scop. Delegația romînă, condusă de acad. Mi­hail Ralea, președintele Comitetului Na­țional pentru apărarea Păcii din R.P.Ro­mînă, a participat activ la dezbaterile se­siunii, și în comisii și în ședințe plenare dînd expresie voinții de pace a poporului nostru și sprijinind hotărîrile adoptate cu majoritate covîrșitoare de voturi de Con­siliul Mondial al Păcii. Poporul român este alături de partizanii păcii din toată lumea, în lupta pentru dezarmare gene­rală și totală, pentru lichidarea colonialis­mului, rasismului, neocolonialismului, pentru rezolvarea problemelor internațio­nale pe calea tratativelor. Clerul și credincioșii Bisericii noastre răspund la Chemarea la acțiuni a Consi­liului Mondial al Păcii prin intesifica­­rea participării la lupta poporului pentru de­zarmare, pace și colaborare între popoare, ca astfel omenirea să ajungă la o viață pașnică, fără arme și fără războaie, ț­i Un rege acaparator Cele două cărți ale Regilor descriu viața con­ducătorilor poporului evreu, de la ultimii ani ai regelui psalmist David (cam 970 a.Hr.) și pînă la anul 586 (anul prăbușirii regatului sudic nu­mit și Iudea, spre deosebire de regatul nordic nu­mit Israil). Istoria cuprinde un pericol de aproxi­mativ patru neamuri. Se descriu aici un număr de 38 regi. Scopul acestor cărți este să arate că virtutea este răsplătită în viață, iar lipsa de omenie duce la prăbușire. Spre a evidenția acest adevăr se descrie viața și opera regilor din cele două re­gate ale poporului evreu. Din cei 38 de regi, trei­zeci sunt condamnați pentru atitudinea lor in viață. Din Israil singur regele Selum, deci unul singur, scapă neblamat. Intre regii condamnați de scriitorul biblic se înșiră și nelegiuitul rege Ahav și soția sa, sîn­­geroasa Isabela, care au introdus în țară, în Pa­lestina, închinarea la idoli, lenea, îmbuibarea, luxul, credința în vrăji și alte nelegiuiri. Ei au trăit în epoca sfîntului proroc Ilie. Predicînd dreptatea, sf. proroc Ilie nu cruța pe nimeni, înfruntînd cu curaj neînfricat chiar pe nelegiuitul rege Ahav. Acesta, împreună cu soția sa Izabela , a trimis la moarte pe un om sărac și cinstit, Nabot, fiindcă nu s-a învoit să vîndă regelui singurul petec de pămînt, o vie, moște­nită de la părinții săi, așezată în apropierea pa­latului regal. „Să­­ mă ferească Dumnezeu să-ți dau moștenirea părinților mei” (I împărați 21, 3) — a zis Nabot. Sf. proroc Ilie a mustrat fără cruțare pe regele închinător la idoli și pe regina cea plină de rău­tate, iar pentru uciderea cu pietre a lui Nabot, le-a prezis că nu vor avea parte de un sfîrșit fin al vieții lor-Așa s-a și întîmplat. După o luptă pierdută, regele Ahav, rănit greu se zbătea neputincios în mijlocul unei haite de cîini, care îi lingeau rănile, iar regina Izabela a fost aruncată pe fe­reastra palatului de către răsculați împotriva ne­legiuirilor ei. Trupul reginei a fost apoi sfișiat de cîini. Această întîmplare adevărată ne învață că răul nu rămîne nepedepsit, că păcatele săvîr­­șitte aduc după ele numai nenorociri. Mai ales asuprirea celui sărac și slab și lăcomirea la bu­nurile lui, mînie pe Dumnezeu și face să se re­verse asupra asupritorilor pedeapsa Lui. Viața noastră a tuturor trebuie să fie o neîntreruptă năzuință după adevăr și dreptate, pace și bună­­înțelegere, dragoste și respect față de oameni, căci Dumnezeu este Părintele bun al tuturor. Dar atitudinea sfîntului Ilie este plină și de alte învățăminte prețioase. Astfel, pentru a do­vedi regelui Ahav deșertăciunea idolatriei (închi­narea la idoli, fabricați de mîini omenești, din diverse materiale), a povestit următoarele: „Stă­team pe munte, și iată, Domnul a trecut pe lîngă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vînt tare și puternic, care despică munții și sfarmă stîncile. Domnul nu era în vîntul acela. Și după vînt a venit un cutremur. Și Domnul nu era in cutremurul acela și după cutremur a venit un foc și Domnul nu era în foc” (împărați 19, 11). In această istorisire, Dumnezeu este arătat ca duh adevărat. Prin puterile minții sale, cre­dinciosul nu poate cuprinde toată bogăția însu­șirilor „celui mai mare decît toate lucrurile Sale” (Iisus Sirah 42, 37). După cu­ știm­ autorul cărților numite ale Re­gilor este profetul Ieremia. De la acesta mai a­­vem și alte scrieri: este mai întîi cartea sa pro­fetică, apoil Plîngerile care-i poartă numele, (Plîngerile lui Ieremia) și Epistola lui Ieremia. Toate lucrările sale sînt opere de multă logică și izvoare de o bogată învățătură. Scrierile sale sînt dominate de un duh universalist, de convin­gere că urmează să se întîlnească întreaga ome­nire înfrățită înt­r-o singură mare alcătuire so­cială: împărăția păcii și a dreptății. Pentru a se lărgi orizontul acestor perspective, societatea tre­buie consolidată pe principii noi. In sfera acestor idealuri asuprirea celor mici de către cei sus puși n-are ce căuta. De aceea se solidarizează el cu atitudinea Sfîntului Ilie, care este unul dintre cei mai mari și mai populari profeți tocmai pen­ Nr. 1—2 tru că el pune la temelia societății dreptatea. Ca și prorocul Ieremia așa și Sf. Ilie nu este aliatul atotputernicului rege, ci aliatul dreptății divine. In asigurarea binelui social el nu des­consideră factorul economic, dar așează la teme­lia progresului dreptatea. La baza acestei con­siderații stă ideea de înaltă spiritualitate că „celor asupriți pe nedreptul trebuie să le răsară lumină”, că averea trebuie sporită nu prin furt, sau inti­midare, ci prin muncă, care este o datorie și o onoare pentru om, că bunurile de trai sînt ale celor care le muncesc. In această lumină Nabot este personificarea omului care prin stăruință, înțelepciune și hărnicie se ridică de la o stare de umilință la un mai înalt nivel material, iar Ahab, regele, ieste tipul omului acaparator, al aceluia care își însușește, în mod abuziv și în folosul său exclusiv, și în dauna altora un bun, mai ales material. Regele a folosit poziția sa dominantă, în cadrul statului, pentru a acapara petecul de pămînt deținut de un umil cetățean, Nabot. Sfînta Scriptură ne pune în față oameni cu di­ferite atitudini, ca să putem vedea ce să urmăm și ce să lepădăm. Nu Neaga Ce sînt sfintele taine ? Mîntuitorul nostru Iisus Hristos umblînd pe pămînt a făcut mult bine. El a tămăduit pe cei bolnavi, a vindecat ranele și durerile tuturor a­­celora, care cu credință alergau la Cinsul, a hră­nit pe cei flămînzi, a șters lacrimile celor îndu­rerați, pe cei morți i-a înviat, iar prin învățătura Lui dumnezeiască, pe cei neștiutori i-a învățat. Dar bunătatea lui Dumnezeu este nemărginită. El s-a îngrijit ca și atunci, cînd nu va mai fi ca trupul în lume să se poată revărsa peste cei cre­dincioși harul cel sfînt al binefacerilor Sale și a așezat El însuși acele lucrării sfinte, prin care sub formă văzută se împărtășește credincioșilor harul cel nevăzut, puterea lui Dumnezeu. Aceste lucrări sfinte se numesc taine sau sacramente sau mis­­terii și sînt săvîrșite de preoți sau episcopi. Ele se numesc taine, pentru că mintea noastră nu poate înțelege cum, împreună cu lucrarea văzută, săvîrșită de preot, lucrează în mod nevăzut, adică în mod tainic, puterea cea nevăzută a lui Dum­nezeu. Așa de pildă la sfînta taină a Botezului vedem cum spală apa trupul, dar nu vedem și nu putem înțelege cum tot atunci puterea lui Dumm­nezeu cea nevăzută spală sufletul de întinăciu­­nea păcatului strămoșesc. In sfînta noastră Bise­rică sînt șapte sfinte taine: Botezul, Mirul, Po­căința, Cuminecătura, Preoția, Nunta, Maslul. Lucrarea Sa dumnezeiască,­­mântuirea noastră, pe care a început-o încă fiind pe pămînt, Dom­nul nostru Iisus Hristos o face și azi și pînă la sfîrșitul veacurilor, în Biserica Sa cea sfîntă, pe care o conduce El însuși în chip nevăzut, prin Duhul Său cel simt. Prin sfînta taină a Botezu­lui, Biserica ne spală de întinăciunea păcatului strămoșesc, pentru ca să putem intra întru împă­răția lui Dumnezeu. Prin sfînta taină a Mirului ne întărește cu pecetea darului Duhului sfint. Prin sfînta taină a Cuminecăturii ne împărtă­șește cu trupul și sîngele Domnului. Prin sfînta taină a Pocăinței ne tămăduiește sufletul de boala păcatului. Prin sfînta taină a Preoției se coboară puterea duhovnicească asupra celui ales și pre­gătit pentru păstorirea credincioșilor. Prin sfînta taină a Cununiei se coboară harul lui Dumnezeu asupra alor două persoane creștine, bărbat și fe­meie, ce voiesc să trăiască în căsătorie și întă­rește legătura lor. Prin sfînta taină a Maslului se coboară asupra creștinului ortodox harul sfîn­tului Duh care tămăduiește suferințele sufletești și trupești. Sfintele Taine au fost așezate de însuși Dom­nul nostru Iisus Hristos, care le-a lăsat Bisericii Sale pentru folosul nostru. Botezul a fost așe­zat prin cuvintele: „Mergînd învățați toate po-

Next