Telegraful Român, 1965 (Anul 113, nr. 1-48)

1965-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 TELEGRAFUL ROMÍN O singură Biserică romina, o singură Mitropolie Prin unirea unei părţi a romînilor din Ardeal cu Biserica Romei Papale în anul 1698—1700, i s-a dat putinţa împăratu­lui de La Viena de a desfiinţa Mitropolia Ortodoxă din Alba Iulia, şi de a o înlocui cu o episcopie greco-catolică. In urma acestui fapt, credincioşii Bise­ricii Ortodoxe din Ardeal au rămas lip­siţi de conducător spiritual mai bine ca o jumătate de veac. După multe lupte şi neajunsuri le-a reuşit ca să înfiinţeze episcopia ortodoxă cu sediul în oraşul Sibiu. Dorul după Mi­tropolia veche a romînilor ardeleni era însă viu, ca prin reînoirea ei să se refacă şi unitatea bisericească, pierdută în 1698. In anul 1848 cînd s-a convocat Aduna­rea romînilor de pe Cîmpia Libertăţii din Blaj — între revendicări se afla şi do­rinţa de a avea în Ardeal numai o „Bise­rică romînă, independentă de oricare altă Biserică prin „restabilirea Mitropoliei române” (cu sediul la Sibiu), neatîrnă­­toare şi cu rînduieli sinodale „după ve­chiul drept”. Acest deziderat exprimat în Adunarea de la Blaj a dat clerului şi credincioşilor, în frunte cu episcopul Andrei Şaguna, pu­tere şi curaj de a lupta în continuare, cu mai mulţi sorţi de izbîndă pentru reîn­fiinţarea vechii Mitropolii Ortodoxe Ro­mâne. S-au făcut multe demersuri din partea episcopiei, prin memorii scrise, însă toate s-au lovit de lipsa de înţelegere a curţii de la Viena. Totuşi la 25 iunie 1863, îm­păratul, printr-un rescript, şi-a dat con­­simţămîntul pentru organizarea indepen­dentă a Bisericii romîneşti sub ocîrmui­­rea unui mitropolit, şi în 24 decembrie 1864 prin un autograf — a ridicat epis­copia ortodoxă la demnitatea mitropoli­tană şi a numit pe episcopul acesteia „Arhiepiscop şi Mitropolit al romînilor gr. orientali din Transilvania şi Un­garia”. Astfel, ro­mînii ortodocşi din Ardeal şi-au văzut idealul realizat, prin reînfiinţa­rea vechii Mitropolii de la Bălg­rad. A­­ceasta însă, nu era decît cel dintîi pas că­tre Mitropolia cea una a tuturor credin­cioşilor romîni din Ardeal. Cu toată dorinţa fierbinte a romînilor de a avea o singură Biserică romînească, în condiţiile grele de atunci, ea nu s-a putut realiza. împărăţia austro-ungară sprijinea catolicismul şi exploata dezbi­narea religioasă dintre romînii ortodocşi şi gr. catolici. După două veacuri şi jumătate de se­paraţie a romînilor din Ardeal, din punct de vedere religios, prin vrerea Domnului clerul şi credincioşii gr. catolici şi-au pu­tut manifesta dorinţa lor mereu trează, de­ a se întoarce acasă la Biserica Orto­doxă a celor 7 Sinoade ecumenice a răsă­ritului. Această dorinţă s-a şi împlinit la 1­3 octombrie la Cluj şi Bucureşti şi la 21 octombrie 1948, în Cetatea lui Mihai Viteazul, Alba Iulia. Astăzi, sîntem o singură Biserică cu o singură Mitropolie în Cetatea Sibiului, vechea unitate orto­doxă din Ardeal fiind astfel definitiv re­stabilită şi deplină. Implinindu-se la 24 decembrie 1964, un veac de la reînfiinţarea Mitropoliei orto­doxe din Ardeal, se cade să aducem un prinos de recunoştinţă tuturor acelora care s-au străduit, care au luptat, care s-au jertfit pentru acest ideal măreţ, ca toţi credincioşii români din Ardeal să a­­parţină unei singure Biserici ortodoxe romîneşti, adică acelei Biserici, care este „Una, Sfîntă, Sobornicească şi Aposto­­lească” Biserică, şi să ne înnoim angaja­mentul solemn de a sluji cu deplină cre­­dincioşie Biserica strămoşească, patria noastră scumpă, Republica Populară Ro­mînă, şi „pacea a toată lumea”. Tr. Belaşcu vicar arhiepiscopesc învăţămintele centenarului Publicăm în acest număr al „Telegra­fului Român” articole închinate aniversă­rii a 100 ani de la reînfiinţarea Mitropo­liei Transilvaniei (24 decembrie 1864— 24 decembrie 1964). Din ele rezultă mai multe învăţăminte. Intîi, această Mitropolie, apărută pe meleagurile transilvane cu peste 400 ani în urmă, a păstrat legătura cu Mitropolia Ungro-Vlahiei şi cu Mitropolia Moldovei şi a contribuit astfel la păstrarea unităţii bisericeşti, în aceeaş credinţă strămo­şească a romînilor credincioşi de pe am­bele părţi ale Carpaţilor, ceea ce consti­tuia atunci încă un element — alături de limbă, relaţii economice, etc. — de uni­tate a poporului român din cele trei pro­vincii. In al doilea rînd, Mitropolia noastră — fiind prigonită sau tolerată sub stăpîni­­rile străine din trecut — a suferit, îm­preună cu poporul român, „tolerat” şi subjugat de regi, împăraţi şi nobili, a fost apărată de cler şi credincioşi împotriva încercărilor de a o nimici şi a sprijinit lupta poporului pentru libertate, viaţă mai bună şi unitate naţională. In al treilea rînd, reînfiinţarea Mitro­poliei ortodoxe transilvane autonome — după ce 166 de ani a fost desfiinţată de împăraţii austrieci — a împlinit cererea revoluţiei de la 1848 a romînilor ardeleni ca Biserica romînă să fie independentă de oricare altă Biserică şi a dat un nou avînt vieţii bisericeşti, dezvoltîndu-se tot­odată şcolile primare şi liceale române, îngăduite atunci numai ca şcoli confesio­nale. Mitropolia reînfiinţată a avut nu numai un rol religios, ci şi un rol naţio­nal, cultural şi chiar economic pentru ro­mânii ardeleni şi bănăţeni. In al patrulea rînd, prin reîntregirea bisericească, s-a restabilit unitatea tutu­ror credincioşilor ro­mîni din Transilva­nia în aceeaşi Mitropolie, în aceeaşi Bi­serică strămoşească, cum a fost înainte de dezbinarea bisericească de la 1698— 1700. In sfîrşit, Mitropolia noastră a fost şi este alături de popor în munca lui pentru o viaţă mai bună, mai îmbelşugată şi în lupta lui pentru pace. Ea îndrumează pe credincioşi să fie buni fii ai Bisericii şi buni cetăţeni ai patriei noastre scumpe, Republica Populară Romînă. Centenarul reînfiinţării Mitropoliei Transilvaniei este, astfel, un prilej de a privi în trecut dar şi în prezent şi de a ne angaja cu nouă însufleţire la muncă rod­nică pentru binele Bisericii noastre, pen­tru propăşirea patriei şi pentru biruinţa păcii în lume. T. R. Nr. 1—2 100 de ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Ardealului După proclamarea unirii cu Roma de către cei 38 de protopopi romîni în 1698, împăratul de la Viena, în stăpînirea căruia ajunsese şi Ar­dealul, precum şi arhiepiscopul romano-catolic de Estergom au socotit că aici nu mai existau nici preoţi nici credincioşi ortodocşi. Fosta Mi­tropolie ortodoxă din Bălgrad (Alba Iulia) s-a transformat în episcopie unită, supusă arhiepis­copului de Estergom, iar fostul mitropolit Ata­­nasie Anghel, după ce a trecut la „uniaţie”, a fost hirotonit din nou şi înscăunat la Bălgrad ca episcop. Urmaşii săi au fost siliţi să se mute la Făgăraş şi apoi la Blaj, ca episcopi. In felul acesta a dispărut Mitropolia romînilor ortodocşi din Ardeal, luîndu-n­ locul episcopia unită a Blajului. Preoţii şi credincioşii care şi-au păstrat ve­chea credinţă ortodoxă au rămas vreme de 60 de ani fără un cîrmuitor sufletesc. Abia în 1761, în urma numeroaselor cereri ale preoţilor şi cre­dincioşilor ortodocşi, Curtea din Viena a trimis în Ardeal pe episcopul ortodox sîrb din Buda, Dionisie Novacovici, care le-a purtat grija du­hovnicească pînă la moartea sa, în 1767. După moartea sa au ajuns în fruntea Bisericii orto­doxe din Ardeal alţi vlădici sîrbi, care s-au aşe­zat în Sibiu: Sofronie Chirilovici, Ghedeon Ni­­chitici şi Gherasim Adamovici. In felul acesta, în locul vechii Mitropolii cu scaunul la Bălgrad, a luat naştere o episcopie ortodoxă la Sibiu. Intrucît Curtea de la Viena căuta pe orice căi să împiedice legăturile bisericeşti ale credincio­şilor ardeleni cu Ţara Romînească şi Moldova, în anul 1783, Biserica ortodoxă din Ardeal a fost pusă sub jurisdicţia mitropolitului ortodox sîrb din Carloviţ. Ultimul episcop sîrb din Ar­deal a murit în 1796, iar în 1810, deci după o vacanţă de 14 ani, i-a fost ales ca urmaş un romîn, episcopul Vasile Moga, care era însă tot sub jurisdicţia mitropolitului din Carloviţ, care l-a şi hirotonit. Credincioşii romîni din părţile Aradului erau sub conducerea duhovnicească a episcopilor sîrbi, care aveau un scaun la Arad încă de la începutul veacului XVIII. Abia în 1829 ajunge pe acest scaun un romîn, depen­dent tot de Mitropolia Carlovi­ţului. După dobîndirea acestor două biruinţe, romî­nii ortodocşi din Ardeal şi Banat încep lupta pentru reînfiinţarea vechii Mitropolii ortodoxe a Ardealului, independentă de Mitropolia Carlo­­viţuluii. încă prin cererea formulată de romînii din marea adunare de pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj din 3/15 mai 1848, se cerea printre al­tele ca „Biserica romînă, fără distincţiune de confesiune să fie şi să rămînă liberă, indepen­dentă de la oricare altă Biserică”, precum şi „restabilirea Mitropoliei române şi a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputaţi bisericeşti şi mireneşti; în ace­laşi sinod să se aleagă şi episcopii romîneşti...”. Vreme de 15 ani a mai durat pînă la reînfiin­ţarea vechii Mitropolii ortodoxe române. In 1849 se tipărit la Viena şi Sibiu o broşură întitulată „Promemorie despre dreptul istoric al autonomiei bisericeşti naţionale a romînilor de religie răsăriteană”, în care se arătau drepturile istorice ale romînilor ortodocşi din Ardeal de­ a avea Mitropolia lor. In 1850 se aduc noi dovezi în acest scop prin broşura: „Adaos la prome­­moria despre dreptul istoric al autonomiei bi­sericeşti naţionale a romînilor”. In 1851 se adresă Ministerului Cultelor din Viena un memoriu care s-a tipărit tot atunci sub titlul: „Memorial prin care se lămurește cererea romînilor de re­­ligiunea răsăriteană în Austria pentru restaura­rea Mitropoliei lor din punct de vedere al sf. canoane...”. Toate aceste trei memorii au rămas însă fără rezultat. S-a ridicat problema reînfiin­ţării Mitropoliei ortodoxe române şi în sinodul

Next