Telegraful Român, 1970 (Anul 118, nr. 1-48)

1970-09-15 / nr. 35-36

Anul 118E D' SCA^ASTRA"] SIBIU ■ . ----------­Sibiu, 15 septembrie 1970 Nr. 35—36 FOAIE RELIGIOASĂ EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMÂNĂ DE ALBA IULIA ŞI SIBIU PREŢUL INSERŢIUNILOR: ARTICOLELE ŞI CORESPONDENŢA ABONAMENTUL: Un cm2 69 bani pentru odată; dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător. Inserţiunile se adresează ADMINISTRAŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35 se adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35. — Articolele nepublicate nu se înapoiază. — Scrisorile nefrancate se refuză. Pe un an. Pe 6 luni: Pe 3 luni: 24 lei 12 lei 6 lei Sărbătorirea lui Coresi la Braşov Din nou despre Sf. Scriptură în numerele 11—12 din 15 martie şi 19—20 din 15 mai a. c. ale gazetei noastre, informam ci­titorii asupra împlinirii a 400 de ani de la tipări­rea în grai românesc, de către diaconul Coresi aju­tat de preoţii şi dascălii de la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, a două importante cărţi bi­sericeşti şi anume: Liturghierul şi Psaltirea. Evenimentul a fost săbătorit în chip special în cadrul protopopiatului Braşov şi anume în zilele de 7 şi 8 septembrie 1970. Astfel, luni, 7 septembrie a. c., după conferinţa de orientare a preoţilor din prot. Braşov, a urmat o şedinţă festivă închinată sărbătoririi lui Coresi. La masa prezidiului se găsesc î. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardealului şi alţi oaspeţi de seamă, cu­­vîntul de deschidere fiind rostit de P. C. prof. V. Coman. Urmează apoi comunicările. Astfel P. C. prof. Dr. V. Coman despre: „însemnătatea culturală şi religioasă a tipăriturilor lui Coresi“. Concluzia de căpetenie a referatului este: „A­­ceste tipărituri corespund unei necesităţi spirituale a românilor din acel timp, împrejurările externe care au impulsionat tipărirea lor n-au putut in­fluenţa cu nimic structura şi conţinutul ortodox. De aceea, Psaltirea românească şi Liturghierul precum şi celelate tipărituri coresiene apărute după anul 1570 nu sunt numai monumente de valoare ale culturii noastre, ci şi documente inestimabile despre statornicia în legea strămoşească, mărturii ale dreptei credinţe a poporului nostru, în continuare P. C. prot. pnor. Dr. Iuliu Işa, parohul bisericii Sf. Nicolae, prezintă referahtul: „Contribuţia preoţilor de la biserica Sf. Nicolae la tipăriturile coresiene“. Referatul păr. Isa constituie o contribuţie valo­roasă pentru indicarea acelor surse care au condus la valoroasele tipărituri coresiene, în primul rînd existenţa unui climat spiritual ridicat, creat de preoţii bisericii Sf. Nicolae, care au lucrat minu­ţios pe manuscrise eliminarea impurităţilor de limbă, la impunerea limbii româneşti din sudul Transilvaniei în cărţile de cult. Colaborarea preoţilor şi dascălilor bisericii Sf. Nicolae cu Coresi a fost constantă în­­toate mo­mentele de bază ale tipăriturilor. Urmează referatul d-lui prof. Dr. Emil Micu, directorul Muzeului bisericii Sf. Nicolae. Susţinut oral, referatul îşi propune şi reuşeşte pe deplin să aducă contribuţii noi şi originale pentru cunoaşte­rea lui Coresi. Dezvoltînd teza lui P. P. Panai­­tescu, fiind de altfel colaborator al lui, Dl Dr. Micu Emil face o magistrală analiză a epocii core­siene, a ideilor majore care pluteau în aerul vre­mii, pe care diaconul Coresi le-a preluat în mod abil, fructificîndu-le în tipăriturile sale. Concluzia comunicării D-lui Micu este: Reforma a găsit tendinţele poporului român de a avea o limbă naţională de cult, gata formată. Ea n-a fost cauza, ci doar a favorizat tipăriturile. Ultimul referat este acela al C. pr. Manolache Mihai, muzeograf principal la Muzeul bisericii Sf. Nicolae: „Ideea conştiinţei de neam în tipări­turile coresiene“. Fundamentat pe un studiu în­tins, referatul are următoarea concluzie: Tipări­turile lui Coresi, prin cuprinsul predosloviilor şi epilogurilor, au purtat din generaţie în generaţie ideea conştiinţei de neam a poporului nostru. Luînd cuvîntul, î. P. S. Mitropolit Nicolae spune printre altele: Nota dominantă a comunicărilor e tocmai noutatea. Cercetările recente schimbă fun­damental perspectiva tipăriturilor coresiene. Isto­ria culturală a unui popor nu poate fi explicată prin influenţe dinafară. Istoria noastră este gene­rată de forţele creatoare ale poporului in condi­ţiile respective. Nu putem spune că numai dato­rită Bisericii s-a făcut pasul acesta. Putem spune că Biserica se afla în epoca lui Coresi în stadiul care cerea cu necesitate ca poporul nostru să-ţi făurească cărţi în limba lui. Preoţii ţi­diecii de la Biserica Sf. Nicolae erau apropiaţi de popor. Ei încurajează tipăriturile lui Coresi tocmai din aceas­tă pricină. Mai mult, ierarhii primesc acest pas nou, îl ocrotesc şi-l promovează. Nici Patriarhul ecumenic n-a luat atitudine împotrivă. Important e că nu exista o mentalitate de dog­matizare a limbii slavone, cum exista o dogmati­zare a limbii latine în Occident. Puteam deci să folosim limba română pentru a transmite mesajul Evangheliei lui Hristos. Se poate vorbi despre o solidarizare a ierarhiei cu clerul şi poporul, care primeşte acest pas nou, ca mai tîrziu, unii dintre ierarhi să fie ei înşişi dăltuitori de limbă româ­nească. Se poate spune că întreaga Biserică, de jos pînă sus, s-a angajat pe linia aceasta. Acest act e providenţial pentru că atunci cînd a venit împăratul habsburg cu gînd de catolicizare, ne-a găsit cu limba română în cult, neputînd im­pune fraţilor noştri greco-catolici limba latină, prin care i-ar fi despărţit de ceilalţi români ortodocşi şi s-ar fi format două naţii româneşti, prilej de dezbinare (ca sîrbii şi croaţii). Trebuie să accen­tuăm aceste două elemente: 1. Traducerile în limba română corespund necesităţilor spirituale ale popo­rului în epoca respectivă. 2. Ele porneau de jos, dar au fost sprijinite de ierarhii şi de voievozii Ţările româneşti. Desigur, au fost şi influenţe dinafară, dar ele nu sunt esenţiale. Aceste traduceri au fost o expresie a unităţii româneşti şi ortodoxe şi o contribuţie la întărirea acestei unităţi. în vremea aceea opera aceasta nu se putea realiza mai bine altundeva decît la Bra­şov, pentru că aici se întîlneau cele trei Ţări ro­mâneşti, şi din punct de vedere economic şi din punct de vedere cultural. Coresi a sesizat aceasta. Sigur, au fost şi motive economice-comerciale. Dacă şi-a stabilit aici tiparniţa lui, cu care a venit de la Tîrgovişte, cu această tiparniţă n-a făcut nu­mai comerţ, ci a făcut în primul rînd politică de cultură românească şi bisericească. Cărţile lui, scrise într-o limbă vorbită în sudul Transilvaniei ţi nordul Munteniei, s-au răspîndit în toate Provinciile româneşti ţi au servit ca bază a limbii literare româneşti. în vremea aceea exista difuză conştiinţa unităţii, în vremea noastră unitatea există ţi trebuie s-o desăvîrşim. Trebuie să întărim unitatea poporului nostru, să contribuim la înălţarea Patriei pe noi culmi de cultură ţi civilizaţie, să înlăturăm ser­vilismul faţă de cultura ţi civilizaţia altor po­poare. Fiecare popor are geniul lui, prin care poate da o contribuţie specifică de cultură şi civilizaţie omenirii. Poporul grec e mic, dar a dat lucruri fundamentale pentru cultura omenirii. Nu se mă­soară valoarea unui popor după mărimea lui. Tre­buie să ne preţuim pe noi înşine, simţindu-ne e­­gali sau putînd depăşi chiar creaţiile altor popoare. începînd cu Coresi s-a pornit o avalanşă, iar azi ne bucurăm că poporul nostru ţi-a declanşat forţele creatoare ţi pe plan naţional ţi pe plan bi­sericesc contribuind la înflorirea Patriei ţi pacea ţi înfrăţirea între popoare. A doua zi, 8 septembrie, la sărbătoarea Naş­terii Maicii Domnului, I. P. S. Mitropolit Dr. Nicolae Mladin — însoţit de P. S. Episcop-vicar al Mitropoliei ardelene, Dr. Visarion Răşinăreanu, de P. C. vicar Tr. Belaşcu şi alţi preoţi şi diaconi ■— a săvîrşit Sf. Liturghie arhierească la biserica Sf. Nicolae-Schei. (Continuare în pag. 3) în articolul anterior am văzut că unii dintre credincioşii creştini învaţă că fiecare creştin are priceperea şi dreptul de a tălmăci Sf. Scriptură, precum şi că alţii preţuiesc peste măsură Testa­mentul Vechi, iar alţii îl leapădă cu totul. în cele ce urmează, vom arăta că toate aceste puncte de vedere se bazează pe înţelegerea şi tăl­măcirea greşită a unor texte biblice. Pentru a întemeia învăţătura lor că oricare creş­tin ştie să tîlcuiască Sf. Scriptură, întrucît e lu­minat de Sf. Duh, unii creştini se provoacă la cu­vintele Mîntuitorului: „Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfînt şi ştiţi toate ... şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă în­vaţă despre toate şi învăţătura aceasta adevărată este şi nu este mincinoasă, rămîneţi întru El, aşa cum v-a învăţat“ (I In. 2, 20, 27). De aici ei trag concluzia că nu este nevoie de nici o învăţă­tură omenească, dobîndită în şcoli înalte, pentru a putea tîlcui Sf. Scriptură, pentru că lumina Sf. Duh este suficientă. Dar „ungerea“, despre care se vorbeşte aici, în­semnează vărsarea Sf. Duh prin Sf. Taină a Mir­­ungerii (vezi şi F. Ap. 4, 27; II Cor. 1, 21; In. 16; ÎS; Rom. 8, 9 ş. a.). Cuvintele „ştiţi toate“ însemnează: ştiţi tot ceea ce ţine de adevărul creş­tin şi de mîntuire, precum şi tot ceea ce este în legătură cu Antihrist, despre care este vorba în versetele precedente (22 şi 4, 2­3), iar nicidecum: ştiţi să tîlcuiţi orice, adică totul din Sf. Scrip­tură. Pentru a susţine că orice creştin are nu numai dreptul ci şi datoria de a tîlcui singur Sf. Scrip­tură, respectivii creştini recurg la cuvintele Mîn­tuitorului: „Voi cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre Mine“ (In. 5, 39). De aici des­prind concluzia că simpla cercetare a Sf. Scripturi, la care este obligat fiecare creştin, este suficientă pentru a pricepe mărturiile ei despre Iisus Hristos şi despre învăţăturile Lui. Dar „Scripturile“ înseamnă aici Testamentul Vechi. De unde rezultă că aici este vorba despre posibilitatea fiecăruia de a verifica cu uşurinţă — prin cercetarea profeţiilor mesianice — mesianita­­tea lui Iisus Hristos şi de a-L identifica cu Mesia cel prezis de prooroci, iar nu despre posibilitatea fiecăruia de a tîlcui Sf. Scriptură în întregimea ei. Iudeii cercetau „Scripturile" dar nu le înţelegeau corect. Dacă le-ar fi înţeles corect, atunci împlini­rea în Persoana lui Iisus Hristos, a profeţiilor mesi­anice, i-ar fi dus la credinţa în El. De unde rezultă că tîlcuirea corectă a acestui text se îndreaptă îm­potriva părerii că fiecare creştin are capacitatea şi dramul de a Tălmăci Sf. Scriptură. Susţinătorii părerii că nu-i nevoie de multă şti­inţă pentru a pricepe învăţăturile Sf. Scripturi, pentru că şi celor neînvăţaţi li se dezvăluie în­ţelepciunea acestor învăţături, încearcă s-o înte­meieze pe cuvintele Mîntuitorului: „Te laud pe Tine, Părinte. ... că ai ascuns acestea de cei în­ţelepţi şi le-ai descoperit pruncilor“ (Mt. 11, 25). Sub cei „înţelepţi“, ei înţeleg pe cei ce au făcut şcoală înaltă, care — după părerea lor —­ nu sunt deloc favorizaţi faţă de cei neînvăţaţi în ce pri­veşte înţelegerea tainelor lui Dumnezeu. Dar aici nu este vorba despre oamenii cu ade­vărat înţelepţi, ci despre cei ce se pretind înţelepţi prin faptul că se bazează pe un curent filozofic al vreunei şcoli din vechime, care consideră învă­ţătura creştină ca nepotrivită cu raţiunea şi cu lo­gica lor. Deci, aici nu este osîndită înţelepciunea cea adevărată. însuşi Mîntuitorul ne îndeamnă: „Fiţi înţelepţi ca şerpii!“ (Mt. 10, 16). (Continuare în pag. 2)

Next