Telegraful Român, 1970 (Anul 118, nr. 1-48)
1970-09-15 / nr. 35-36
Anul 118E D' SCA^ASTRA"] SIBIU ■ . ----------Sibiu, 15 septembrie 1970 Nr. 35—36 FOAIE RELIGIOASĂ EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMÂNĂ DE ALBA IULIA ŞI SIBIU PREŢUL INSERŢIUNILOR: ARTICOLELE ŞI CORESPONDENŢA ABONAMENTUL: Un cm2 69 bani pentru odată; dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător. Inserţiunile se adresează ADMINISTRAŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35 se adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35. — Articolele nepublicate nu se înapoiază. — Scrisorile nefrancate se refuză. Pe un an. Pe 6 luni: Pe 3 luni: 24 lei 12 lei 6 lei Sărbătorirea lui Coresi la Braşov Din nou despre Sf. Scriptură în numerele 11—12 din 15 martie şi 19—20 din 15 mai a. c. ale gazetei noastre, informam cititorii asupra împlinirii a 400 de ani de la tipărirea în grai românesc, de către diaconul Coresi ajutat de preoţii şi dascălii de la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, a două importante cărţi bisericeşti şi anume: Liturghierul şi Psaltirea. Evenimentul a fost săbătorit în chip special în cadrul protopopiatului Braşov şi anume în zilele de 7 şi 8 septembrie 1970. Astfel, luni, 7 septembrie a. c., după conferinţa de orientare a preoţilor din prot. Braşov, a urmat o şedinţă festivă închinată sărbătoririi lui Coresi. La masa prezidiului se găsesc î. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardealului şi alţi oaspeţi de seamă, cuvîntul de deschidere fiind rostit de P. C. prof. V. Coman. Urmează apoi comunicările. Astfel P. C. prof. Dr. V. Coman despre: „însemnătatea culturală şi religioasă a tipăriturilor lui Coresi“. Concluzia de căpetenie a referatului este: „Aceste tipărituri corespund unei necesităţi spirituale a românilor din acel timp, împrejurările externe care au impulsionat tipărirea lor n-au putut influenţa cu nimic structura şi conţinutul ortodox. De aceea, Psaltirea românească şi Liturghierul precum şi celelate tipărituri coresiene apărute după anul 1570 nu sunt numai monumente de valoare ale culturii noastre, ci şi documente inestimabile despre statornicia în legea strămoşească, mărturii ale dreptei credinţe a poporului nostru, în continuare P. C. prot. pnor. Dr. Iuliu Işa, parohul bisericii Sf. Nicolae, prezintă referahtul: „Contribuţia preoţilor de la biserica Sf. Nicolae la tipăriturile coresiene“. Referatul păr. Isa constituie o contribuţie valoroasă pentru indicarea acelor surse care au condus la valoroasele tipărituri coresiene, în primul rînd existenţa unui climat spiritual ridicat, creat de preoţii bisericii Sf. Nicolae, care au lucrat minuţios pe manuscrise eliminarea impurităţilor de limbă, la impunerea limbii româneşti din sudul Transilvaniei în cărţile de cult. Colaborarea preoţilor şi dascălilor bisericii Sf. Nicolae cu Coresi a fost constantă întoate momentele de bază ale tipăriturilor. Urmează referatul d-lui prof. Dr. Emil Micu, directorul Muzeului bisericii Sf. Nicolae. Susţinut oral, referatul îşi propune şi reuşeşte pe deplin să aducă contribuţii noi şi originale pentru cunoaşterea lui Coresi. Dezvoltînd teza lui P. P. Panaitescu, fiind de altfel colaborator al lui, Dl Dr. Micu Emil face o magistrală analiză a epocii coresiene, a ideilor majore care pluteau în aerul vremii, pe care diaconul Coresi le-a preluat în mod abil, fructificîndu-le în tipăriturile sale. Concluzia comunicării D-lui Micu este: Reforma a găsit tendinţele poporului român de a avea o limbă naţională de cult, gata formată. Ea n-a fost cauza, ci doar a favorizat tipăriturile. Ultimul referat este acela al C. pr. Manolache Mihai, muzeograf principal la Muzeul bisericii Sf. Nicolae: „Ideea conştiinţei de neam în tipăriturile coresiene“. Fundamentat pe un studiu întins, referatul are următoarea concluzie: Tipăriturile lui Coresi, prin cuprinsul predosloviilor şi epilogurilor, au purtat din generaţie în generaţie ideea conştiinţei de neam a poporului nostru. Luînd cuvîntul, î. P. S. Mitropolit Nicolae spune printre altele: Nota dominantă a comunicărilor e tocmai noutatea. Cercetările recente schimbă fundamental perspectiva tipăriturilor coresiene. Istoria culturală a unui popor nu poate fi explicată prin influenţe dinafară. Istoria noastră este generată de forţele creatoare ale poporului in condiţiile respective. Nu putem spune că numai datorită Bisericii s-a făcut pasul acesta. Putem spune că Biserica se afla în epoca lui Coresi în stadiul care cerea cu necesitate ca poporul nostru să-ţi făurească cărţi în limba lui. Preoţii ţidiecii de la Biserica Sf. Nicolae erau apropiaţi de popor. Ei încurajează tipăriturile lui Coresi tocmai din această pricină. Mai mult, ierarhii primesc acest pas nou, îl ocrotesc şi-l promovează. Nici Patriarhul ecumenic n-a luat atitudine împotrivă. Important e că nu exista o mentalitate de dogmatizare a limbii slavone, cum exista o dogmatizare a limbii latine în Occident. Puteam deci să folosim limba română pentru a transmite mesajul Evangheliei lui Hristos. Se poate vorbi despre o solidarizare a ierarhiei cu clerul şi poporul, care primeşte acest pas nou, ca mai tîrziu, unii dintre ierarhi să fie ei înşişi dăltuitori de limbă românească. Se poate spune că întreaga Biserică, de jos pînă sus, s-a angajat pe linia aceasta. Acest act e providenţial pentru că atunci cînd a venit împăratul habsburg cu gînd de catolicizare, ne-a găsit cu limba română în cult, neputînd impune fraţilor noştri greco-catolici limba latină, prin care i-ar fi despărţit de ceilalţi români ortodocşi şi s-ar fi format două naţii româneşti, prilej de dezbinare (ca sîrbii şi croaţii). Trebuie să accentuăm aceste două elemente: 1. Traducerile în limba română corespund necesităţilor spirituale ale poporului în epoca respectivă. 2. Ele porneau de jos, dar au fost sprijinite de ierarhii şi de voievozii Ţările româneşti. Desigur, au fost şi influenţe dinafară, dar ele nu sunt esenţiale. Aceste traduceri au fost o expresie a unităţii româneşti şi ortodoxe şi o contribuţie la întărirea acestei unităţi. în vremea aceea opera aceasta nu se putea realiza mai bine altundeva decît la Braşov, pentru că aici se întîlneau cele trei Ţări româneşti, şi din punct de vedere economic şi din punct de vedere cultural. Coresi a sesizat aceasta. Sigur, au fost şi motive economice-comerciale. Dacă şi-a stabilit aici tiparniţa lui, cu care a venit de la Tîrgovişte, cu această tiparniţă n-a făcut numai comerţ, ci a făcut în primul rînd politică de cultură românească şi bisericească. Cărţile lui, scrise într-o limbă vorbită în sudul Transilvaniei ţi nordul Munteniei, s-au răspîndit în toate Provinciile româneşti ţi au servit ca bază a limbii literare româneşti. în vremea aceea exista difuză conştiinţa unităţii, în vremea noastră unitatea există ţi trebuie s-o desăvîrşim. Trebuie să întărim unitatea poporului nostru, să contribuim la înălţarea Patriei pe noi culmi de cultură ţi civilizaţie, să înlăturăm servilismul faţă de cultura ţi civilizaţia altor popoare. Fiecare popor are geniul lui, prin care poate da o contribuţie specifică de cultură şi civilizaţie omenirii. Poporul grec e mic, dar a dat lucruri fundamentale pentru cultura omenirii. Nu se măsoară valoarea unui popor după mărimea lui. Trebuie să ne preţuim pe noi înşine, simţindu-ne egali sau putînd depăşi chiar creaţiile altor popoare. începînd cu Coresi s-a pornit o avalanşă, iar azi ne bucurăm că poporul nostru ţi-a declanşat forţele creatoare ţi pe plan naţional ţi pe plan bisericesc contribuind la înflorirea Patriei ţi pacea ţi înfrăţirea între popoare. A doua zi, 8 septembrie, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, I. P. S. Mitropolit Dr. Nicolae Mladin — însoţit de P. S. Episcop-vicar al Mitropoliei ardelene, Dr. Visarion Răşinăreanu, de P. C. vicar Tr. Belaşcu şi alţi preoţi şi diaconi ■— a săvîrşit Sf. Liturghie arhierească la biserica Sf. Nicolae-Schei. (Continuare în pag. 3) în articolul anterior am văzut că unii dintre credincioşii creştini învaţă că fiecare creştin are priceperea şi dreptul de a tălmăci Sf. Scriptură, precum şi că alţii preţuiesc peste măsură Testamentul Vechi, iar alţii îl leapădă cu totul. în cele ce urmează, vom arăta că toate aceste puncte de vedere se bazează pe înţelegerea şi tălmăcirea greşită a unor texte biblice. Pentru a întemeia învăţătura lor că oricare creştin ştie să tîlcuiască Sf. Scriptură, întrucît e luminat de Sf. Duh, unii creştini se provoacă la cuvintele Mîntuitorului: „Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfînt şi ştiţi toate ... şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate şi învăţătura aceasta adevărată este şi nu este mincinoasă, rămîneţi întru El, aşa cum v-a învăţat“ (I In. 2, 20, 27). De aici ei trag concluzia că nu este nevoie de nici o învăţătură omenească, dobîndită în şcoli înalte, pentru a putea tîlcui Sf. Scriptură, pentru că lumina Sf. Duh este suficientă. Dar „ungerea“, despre care se vorbeşte aici, însemnează vărsarea Sf. Duh prin Sf. Taină a Mirungerii (vezi şi F. Ap. 4, 27; II Cor. 1, 21; In. 16; ÎS; Rom. 8, 9 ş. a.). Cuvintele „ştiţi toate“ însemnează: ştiţi tot ceea ce ţine de adevărul creştin şi de mîntuire, precum şi tot ceea ce este în legătură cu Antihrist, despre care este vorba în versetele precedente (22 şi 4, 23), iar nicidecum: ştiţi să tîlcuiţi orice, adică totul din Sf. Scriptură. Pentru a susţine că orice creştin are nu numai dreptul ci şi datoria de a tîlcui singur Sf. Scriptură, respectivii creştini recurg la cuvintele Mîntuitorului: „Voi cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre Mine“ (In. 5, 39). De aici desprind concluzia că simpla cercetare a Sf. Scripturi, la care este obligat fiecare creştin, este suficientă pentru a pricepe mărturiile ei despre Iisus Hristos şi despre învăţăturile Lui. Dar „Scripturile“ înseamnă aici Testamentul Vechi. De unde rezultă că aici este vorba despre posibilitatea fiecăruia de a verifica cu uşurinţă — prin cercetarea profeţiilor mesianice — mesianitatea lui Iisus Hristos şi de a-L identifica cu Mesia cel prezis de prooroci, iar nu despre posibilitatea fiecăruia de a tîlcui Sf. Scriptură în întregimea ei. Iudeii cercetau „Scripturile" dar nu le înţelegeau corect. Dacă le-ar fi înţeles corect, atunci împlinirea în Persoana lui Iisus Hristos, a profeţiilor mesianice, i-ar fi dus la credinţa în El. De unde rezultă că tîlcuirea corectă a acestui text se îndreaptă împotriva părerii că fiecare creştin are capacitatea şi dramul de a Tălmăci Sf. Scriptură. Susţinătorii părerii că nu-i nevoie de multă ştiinţă pentru a pricepe învăţăturile Sf. Scripturi, pentru că şi celor neînvăţaţi li se dezvăluie înţelepciunea acestor învăţături, încearcă s-o întemeieze pe cuvintele Mîntuitorului: „Te laud pe Tine, Părinte. ... că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi le-ai descoperit pruncilor“ (Mt. 11, 25). Sub cei „înţelepţi“, ei înţeleg pe cei ce au făcut şcoală înaltă, care — după părerea lor — nu sunt deloc favorizaţi faţă de cei neînvăţaţi în ce priveşte înţelegerea tainelor lui Dumnezeu. Dar aici nu este vorba despre oamenii cu adevărat înţelepţi, ci despre cei ce se pretind înţelepţi prin faptul că se bazează pe un curent filozofic al vreunei şcoli din vechime, care consideră învăţătura creştină ca nepotrivită cu raţiunea şi cu logica lor. Deci, aici nu este osîndită înţelepciunea cea adevărată. însuşi Mîntuitorul ne îndeamnă: „Fiţi înţelepţi ca şerpii!“ (Mt. 10, 16). (Continuare în pag. 2)