Telegraful Român, 1973 (Anul 121, nr. 1-48)

1973-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 TELEGRAFUL ROMÂN In slujba zidirii creştineşti şi patriotice... (Urmare din pag. 1) cele mai simţite, cetirea ei o trebuinţă ca pînea de toate zilele şi învăţătura ce ea cuprinde o şcoală bogată pentru folosul şi viaţa practică a sa“. „Do­rind din inimă a împlini — precizează documentul menţionat scopul „Telegrafului Român" — după putinţă această lipsă şi trebuinţă ce se simte din zi în zi tot mai adînc, am hotărît ... a da la lu­mină o gazetă, care să contribuie la învăţătura şi folosul poporului român". Zăbovind peste paginile sale, acum, de pe cul­mea celor 120 de ani de necurmată apariţie, pu­tem spune că, în general, Telegraful Român s-a străduit să slujească cu devotament scopul frumos şi nobil cu care pornea la drum şi anume slujirea intereselor multiple ale credincioşilor români tran­silvăneni, ale poporului român de pretutindeni. Nu fără temei, în 1876, Mihail Eminescu aprecia „Telegraful Român" drept „foaia cea mai modernă de peste Carpaţi". O parte din roadele strădaniilor sale sunt reliefate în nr. 1—2 din 1953, cînd, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de continuă apa­riţie, Telegraful Român a fost tipărit într-un nu­măr festiv de 16 pagini. „Să duci cetitorilor tăi preoţi (şi prin ei poporului) — scrie în acele pa­gini episcopul de acum 20 de ani al Clujului, Ni­­colae Colan — săptămînal sau lunar, învăţătură din Scripturile Sfinte şi îndemnuri bune pentru viaţa de obşte timp de o sută de ani, iată o lucrare echivalînd cu un apostolat dintre cele mai impresionante". în continuarea acestor rînduri socotim potrivit a încresta cîteva din preocupările de astăzi ale Tele­grafului Român. Dacă ar fi să definim scopul pe care îl urmă­rește Telegraful Român în anii noștri, am putea spune că, prin materialele cuprinse în coloanele sale, gazeta noastră îşi propune să ajute pe preoţii şi credincioşii noştri, cititorii săi, la înţelegerea dreaptă, justă, a învăţăturilor Bisericii Ortodoxe Române şi, în felul acesta, la urmarea unei vieţi creştine adevărate, după voia Mîntuitorului nos­tru Iisus Hristos, precum şi la formarea unor cît mai luminoase şi calde simţăminte cetăţeneşti şi patriotice. Un merit deosebit în această orientare îi revine actualului nostru Arhipăstor, I. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, care, în calitate de profesor de Teologie şi redactor vreme de a­­proape două decenii, începînd cu 1948, a scris despre transformările înnoitoare care au început să se afirme în viaţa ţării şi poporului nostru după 23 August 1944 şi îndeosebi după proclamarea Re­publicii, despre eforturile poporului român de a-şi zidi o viaţă mai senină, mai bună, precum şi despre ideea de slujire a intereselor obşteşti, de trăire autentică a Evangheliei Domnului, impri­mată vieţii Bisericii noastre şi formulată aşa de potrivit de P. F. Părinte Patriarh Justinian în noţiunea de „apostolat social". Aceste lucruri au găsit o reflectare fidelă şi un sprijin deplin în paginile Telegrafului Român. De altfel şi la ora actuală gazeta noastră apare, precum se ştie, cu binecuvîntarea şi directa îndrumare a înalt Prea Sfinţiei Sale. Activitatea Telegrafului este deci aţintită în spe­cial asupra a două compartimente, care, de altfel, stau strîns legate între ele, şi anume acela de for­mare religios-morală, în spiritul învăţăturii Bise­ricii Ortodoxe, a preoţilor şi credincioşilor, precum şi acela de zidire patriotică. în privinţa primului aspect, s-a căutat şi se caută promovarea unor materiale cît mai variate din toate sectoarele Teologiei Ortodoxe, prezentate într-o formă accesibilă credincioşilor. S-au inaugu­rat şi continuă să apară o seamă de cicluri de arti­cole cum este: „Credinţa noastră", susţinut lună de lună, începînd cu numărul din 1 ianuarie 1970 al gazetei, de î. P. S. nostru Mitropolit Nicolae, în care se redau învăţăturile de bază ale Bisericii noastre. Este pe sfîrşite un ciclu de articole privi­tor la Istoria Bisericii Ortodoxe Române. S-au ex­plicat „Fericirile", „Tatăl nostru", „Decalogul" etc. Este adusă în atenţia preoţilor şi credincioşilor in­terpretarea cuvenită a unor texte din Sfînta Scrip­tură, se caută sublinierea frumuseţii virtuţilor, pre­cum şi urîţenia şi dezastruoasele urmări sociale ale patimilor, ale păca­telor în general, se explică înţelesurile Praznicelor împărăteşti, ca şi ale altor sărbători din tot cursul anului, prezentîndu-se în acelaşi timp vieţi de Sfinţi, inclusiv Sfinţi canoni­zaţi de Biserica Ortodoxă Română, cu un cuvînt articole care se consideră că pot ajuta la formarea religios-morală a preoţilor şi credincioşilor, la zi­direa lor sufletească şi trupească. Telegraful Român a exprimat şi exprimă mereu bucuria preoţilor şi credincioşilor de­ a fi iarăşi una în sinul Bisericii mame Ortodoxe Române, unitate realizată prin actul de negrăită importanţă din oc­tombrie 1948, cu privire la care gazeta noastră din 3 octombrie, nr. 27—28/1948, scria: „Tresaltă su­fletul poporului român de bucurie şi preamăreşte pe Domnul pentru marea Lui înţelepciune şi milos­tivire. Tresar strămoşii în morminte şi sufletul lor se bucură împreună cu îngerii şi Sfinţii în ceruri". Sunt cuvinte care exprimă bucuria obştească prile­juită de Reîntregirea noastră bisericească. în privinţa laturei patriotice, Telegraful Român a avut şi are mereu ochii deschişi şi aţintiţi asu­pra transformărilor uluitoare care au loc în ţara noastră, asupra strădaniilor conducătorilor poporu­lui nostru în asigurarea unor condiţii cît mai dem­ne de viaţă tuturor celor ce muncesc, asupra bu­nului nume pe care România socialistă şi-l dobîn­­deşte tot mai vădit în lume şi asupra altor ase­menea fapte de care gazeta noastră se entuzias­mează şi pe care le face cunoscute citito­rilor săi. De asemenea sînt prezentate marile sărbători din viaţa poporului nostru, personali­tăţi din viaţa culturală, ştiinţifică, socială etc. a poporului român cît şi din viaţa altor popoare, se acordă spaţii largi descrierii unor frumuseţi ale plaiurilor nostre minunate, toate urmărind adîn­­cirea dragostei de Patrie şi de popor, ca şi culti­varea dragostei de muncă, de frumos, de respect, Telegraful Român, foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română‘’de Alba Iulia şi Sibiu, împlineşte în acest an, la 3 ianuarie, 120 ani de viaţă. Respectabila vîrstă o aşează, ca vechime şi continuitate, la loc de cinste în rîndul ziarelor din ţara noastră, mai ales că a atins atîţia ani, fără să aibă vreo întrerupere. Cu prilejul acestui popas sărbătoresc vom arăta, în linii generale, în ce măsură Telegraful Român a promovat ideea unităţii tuturor românilor. în aprecierea atitudinii „Telegrafului" faţă de acest mare ideal e necesar însă să se ţină seama de faptul că din cei 120 de ani, 65 ani el a apă­rut pe timpul cînd românii din Transilvania se aflau sub jugul imperiului Habsburgic. Nu mai puţin trebuie avută apoi în vedere politica acestui imperiu faţă de Ţările Române, care n-a fost din­tre cele mai favorabile. Dacă mai luăm în consi­derare şi faptul că unele mari puteri din acea vreme nu vedeau cu ochi buni emanciparea româ­nilor din Ţările Române şi unirea lor politică într-un stat, de teama ca să nu influenţeze şi pe cei din Transilvania şi să se ajungă la unirea tu­turor, e­ explicabil de ce, într-o situaţie atî­t de complicată, redactorii au trebuit să fie cu mare băgare de seamă la ceea ce scriu şi cum scriu, pen­tru a nu putea fi acuzaţi de către autorităţile im­periului de trădare, în acelaşi timp însă ziarul nu putea renunţa la marea sa datorie de a dezvolta şi cultiva în sufletul românilor transilvăneni în­crederea în destinul luminos al poporului român. Procedeul folosit de redactori a fost dintre cele mai înţelepte. Telegraful va reproduce ştiri şi ar­ticole din ziarele germane de la Viena şi Sibiu, care la rîndul lor le primeau de la agenţiile din Bucu­reşti sau Iaşi, sau le reproduceau, la început, după Gazeta de Moldavia sau Vestitorul Românesc. Din mulţimea de ştiri şi articole apărute în ziarele din Principate, redactorii vor publica în „Telegraful" transilvănean pe acelea care în­lesneau cunoaşterea trecutului istoric al românilor, bogăţiile şi frumuseţea ţării, precum şi cele care se refereau la progresul în toate domeniile. Conştiinţa redactorilor le impunea promovarea unui sentiment de iubire şi ataşament faţă de „ŢARĂ" — căci aşa numeau transilvănenii Ro­mânia înainte de 1918 — de a cărei locuitori erau legaţi prin aceeaşi origine, limbă, cultură, credinţă, tradiţii, interese economice şi cu care aveau acelaşi ideal de înfăptuit. în primii ani de apariţie a „Telegrafului" soarta Principatelor Române a fost destul de grea din cauza războiului dintre ruşi şi turci, la care au participat apoi şi Austria, Franţa şi Anglia. Războiul s-a purtat la început în Dobrogea şi pe malurile Dunării, iar de aici a trecut în Crimeea. Principatele au fost ocupate cînd de o armată cînd de iubire frăţească între oameni, de întrajutorare, de cinste, de omenie şi a altor simţăminte nece­sare unei cît mai sănătoase convieţuiri obşteşti. Un loc de seamă ocupă în coloanele gazetei cauza păcii, ideal atît de scump poporului nostru şi pentru a cărei depline instaurări în lume se de­pun astăzi atîtea eforturi. Potrivit este să ne amintim cu recunoştiţă şi de redactorii gazetei noastre dintru începuturile sale: Prof. Aron Florian, Dr. Pavel Vasici, prof. I. Bă­­dilă, învăţător Visarion Roman, pr. Ioan Raţiu, prof. Z. Boiu, prof. N. Cristea, ases. consist. M. Voileanu, Dr. R. Roşea, N. Ivan, S. Moldovan, Dr. N. Olariu, G. Hango, Dr. I. Cristea, T. V. Păcăţian, Dr. Gh. Comşa, Dr. N. Regman, Dr. Gh. Proca, prof. Dr. D. Stăniloae, prof. Dr. C. Sîrbu, prof. Dr. Em. Vasilescu, prof. Dr. N. Mladin, iar din 1 iunie 1967 diacon Gh. Papuc, consilier cul­tural la Arhiepiscopia Sibiului. Mulţumind călduros, cu prilejul acestui popas festiv, colaboratorilor, ostenitorilor cu corectura, administraţia şi tipărirea, ca şi cititorilor şi tutu­ror celor ce au contribuit într-un fel sau altul ca el să apară în condiţii cît mai corespunzătoare. Telegraful Român făgăduieşte totodată că se va strădui şi de acum înainte să fie cît mai de folos cititorilor săi, preoţi şi credincioşi deopotrivă, în păstrarea credinţei cît mai curate şi mai lucră­toare în fapte bune şi a unei vieţi sufleteşti cît mai sănătoase, după voia lui Dumnezeu, precum şi la întreţinerea şi intensificarea flăcării iubirii de popor şi de Patria noastră binecuvîntată. I. R. de cealaltă, populaţia avînd mult de suferit. în această situaţie atît de grea, „Telegraful" publică în 1854, în patru numere consecutiv, pe zece coloane, un lung studiu, sub titlul „Moldavia şi Valahia (România)", despre trecutul istoric al ro­mânilor din cele trei provincii, arătînd că ei sînt urmaşii vechilor locuitori ai Daciei care şi-au „apărat lung timp cu statornicie deplina lor liber­tate în contra perşilor, grecilor şi romanilor". în cele din urmă Dacia a fost cucerită de împărăţia romană, „doamna lumii", numită atunci. Romanii au adus în Dacia colonişti, care se amestecară cu băştinaşii şi au dait naştere poporului român. Peste această populaţie romanică au năvălit apoi mai multe popoare migratoare, dar ea a rămas pe loc, păstrîndu-şi limba „latinească", portul „ase­mănător cu cel de pe columna lui Traian", şi-a păstrat apoi tradiţiile şi organizaţia politică şi administrativă din vechime. Mai departe arată cum s-a ajuns ca românii să fie împărţiţi în trei state şi cum graniţele au fost mereu ciuntite, ajun­­gînd în stare de plîns. Starea aceasta nu trebuie să ducă la deznădejde, căci peste români au trecut necazuri şi mai mari, pe care în cele din urmă le-au învins. Citează apoi victoriile românilor contra turco-tătarilor şi vecinilor, care le-au ata­cat hotarele. Mai departe autorul articolului arată cum ro­mânii, fiind băştinaşi pe aceste plaiuri, au creat forme de cultură şi civilizaţie lăudate de toată lumea. Ei au avut „şcoală de drepturi" la Suceava de pe timpul lui Alexandru cel Bun, pe care dom­nitorul Vasile Lupu o mută la Iaşi. Au avut apoi chiar şi o „universitate" la Cotnari, în sec. XVII. Conducătorii poporului român şi clerul, mai ales cel din mănăstiri, erau atît de culţi încît Petru cel Mare al Rusiei „a atras la sine din aceste prin­cipate mulţi bărbaţi procopsiţi". Autorul articolu­lui e îngrijorat ca nu cumva situaţia grea în care se găsesc Principatele, din cauza războiului, să strice „vechile aşezăminte patriotice" . . . „pentru noi de o mai mare însămnătate de­cît fu cea de pînă acuma". Cu acelaşi conţinut de afirmare a drepturilor românilor de a fi independenţi şi de a se dezvolta liber, pot fi citate nenumărate articole din „Tele­graful Român" din acea vreme. Vom menţiona un caz. Cînd puterile beligerante s-au întrunit în conferinţă la Viena pentru a decide soarta Prin­cipatelor, „Telegraful" publică mai multe articole în care se susţine îndreptăţirea acestora de a fi reprezentate la acea conferinţă. Căci deşi Princi­patele plătesc tribut turcilor, prin tratatele din 1392 şi 1460 cu Muntenia şi 1513 cu Moldova, turcii au recunoscut neatîrnarea şi independenţa acestora, avînd dreptul de a se conduce după (Continuare în pag. 3) „Telegraful Român“ in slujba unirii tuturor românilor Nr. 1—2

Next