Telegraful Român, 1975 (Anul 123, nr. 1-48)

1975-01-01 / nr. 1-2

2 *volt. T­1 „Măreşte suflete al Ne-a învrednicit Dumnezeu să întîmpinăm cu mare bucurie luminatul praznic al Naşterii lui Iisus Hristos în peştera din Betleemul Iudeii. Crăciunul este unul din praznicile noastre cele mai bogate, şi în imne bisericeşti şi în colindele strămoşeşti. Toată Sfînta Scriptură e o convorbire, un dialog între Dumnezeu şi credincioşi. De aceea cel ce citeşte cu evlavie Sfînta Scriptură simte că lui îi grăieşte Dumnezeu şi totodată el îi grăieşte lui Dumnezeu şi îl primeşte în sufletul său, în inima sa. Căci la temelia vieţii credinciosului este legă­tura cu Dumnezeu şi el vede totul în lumina lui Dumnezeu. Şi anume: vede că — datorită căderii în păcat a primei perechi de oameni, Adam şi Eva — în firea omului şi lucrarea lui a pătruns alături de bunătate şi răutatea, alături de fapta bună şi fapta rea. De la prima cădere în păcat Dumnezeu a pus în faţa celor dintîi oameni Adam şi Eva şi a urmaşilor lor încrederea că va veni vremea în care ei vor fi eliberaţi de robia păcatului şi vor ajunge la o viaţă nouă, de înălţare spre lumină, de continuă perfecţionare. Eliberarea aceasta va veni — la vreme potrivită — prin Mesia cel vestit de prorocii Vechiului Testament. Şi iată după veacuri de aşteptare, de nădejdi, de încredere in făgăduinţa dată de Dumnezeu tuturor, Tatăl a trimis în lume pe Fiul Său cel iubit, şi Fiul cel veşnic a primit să se întrupeze, să ia chip de om, „să se nască şi să crească, să ne mîntuiască“. El n-a avut ca mamă o împărăteasă, ci pe Maria, fiica Anei şi a lui Ioachim, oameni evlavioşi, care trăiau din munca lor. Deasupra peşterii în care s-a născut Iisus au cîntat îngerii: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire.“ Dar şi Maria, mama lui Iisus, s-a bucurat de cîntarea îngerilor, de venirea magilor şi păstorilor. Prin faptul că Dumnezeu a ales-o ca ea, fecioara neprihănită, să nască pe Iisus, Maica Domnului a primit de la mama Sfîntului Ioan Botezătorul — Elisabeta, care grăia în Duhul Sfînt — aceste cuvinte de cinstire deosebită: „Binecuvîntată eşti tu între femei şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău — şi de unde mie (cinstea) aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu?... Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul“ (Luca 1, 42, 45). Iar Maria a răspuns la acestea: „Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu. Că a căutat spre Smerenia roabei Sale. Că iată de acum mă vor ferici toate neamu­rile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfînt este numele Lui şi mila Lui în neam şi neam spre cei ce se tem de el“ (Luca 1, 46—50). Astfel dacă îngerii, magii şi păstorii s-au în­chinat pruncului Iisus ca Fiului lui Dumnezeu, ei au dat cinstire deosebită şi Maicii Domnului. Noi ştim că adorare se cuvine numai lui Dumnezeu, lui Iisus Hristos, dar ştim că Dumnezeu însuşi a ales pe fecioara Maria ca ea să fie mama lui Iisus şi pentru aceasta o fericesc, o preacinstesc toţi cei ce sunt adevăraţi următori ai Domnului Hristos. De aceea greşesc împotriva Sfintei Scripturi aceia care se zic credincioşi şi nu cinstesc pe Maica Domnului. Căci prin insuflarea Sfîntului Duh au fericit-o şi o fericesc toţi dreptcredincioşii creştini şi de la Dumnezeu a primit mărirea pe care o are ca mamă a lui Iisus, Domnul şi Mîntuitorul nostru. De aceea ea este „mai cinstită decît heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decît serafimii“. De aceea, ca mamă preacinstită a lui Iisus şi ca o mamă a noastră a tuturor celor ce ne închinăm Domnului Hristos, se roagă necontenit Fiului ei pentru mîntuirea noastră, meu pe Domnul"* Astfel Crăciunul ne pune în faţă icoana peşterii din Betleem, unde s-a născut Hristos-Domnul din pururea Fecioara Maria. Mama şi pruncul Iisus sînt împreună. De altfel între mamă şi prunc a fost, este şi va fi întotdeauna cea mai strînsă uni­tate. Cu atît mai mult între Maica Domnului şi Iisus Hristos. De aceea dreptcredincioşii creştini, preamărind pe Hristos-Domnul şi închinîndu-se Lui, cinstesc totodată pe Maica Domnului. Dacă lui Iisus îi aducem închinare, adorare, iar sfinţilor cinstire, Maicii Domnului îi aducem preacinstire. Gîndul nostru se îndreaptă însă şi spre poporul nostru, spre Patria noastră. Căci cum sîntem fiii părinţilor noştri, fii ai familiilor noastre, aşa sîn­tem şi fii ai poporului, fii ai Patriei. Dragostea de ţară, dragostea de popor a fost de-a lungul istoriei stîlpul de nădejde şi de luptă a tuturor înaintaşilor noştri. Am fost şi sîntem un popor al muncii, un popor al creaţiei, un popor al păcii. In ultimii 30 de ani am recuperat rămînerile în urmă pe care le­ am Gînduri creştine Vremea, pentru noi cei ce trăim în ea, se îm­parte în trei părţi: în „prezent“ sau vremea de faţă, în „trecut“ sau vremea de dinaintea clipei de faţă şi în „viitor“, adică vremea ce vor să fie. Obişnuim să spunem că „trecutul l-am lăsat în urmă“, cu toate că, într-un anumit fel, trecutul îl purtăm în noi. Tot ce avem în clipa de faţă, tot ce putem, tot ce facem e o agoniseală din tre­cut, pe care, prin clipa de faţă, o ducem în viitor. La drept vorbind, noi nu trăim în trecut, în prezent sau în viitor. Noi trăim în clipa de faţă. Fiecare zi din viaţa noastră e un „astăzi“, care are un „ieri“ şi un „mîine“. Ziua de ieri a fost şi ea un „astăzi“. Un „astăzi“ va fi şi ziua de mîine. Deosebirea între ziua de azi şi cea de mîine — in­tre prezent şi viitor — este că ziua de azi o trăim, iar pe cea de mîine o aşteptăm. Cu ziua de azi stăm în faţa zilei de mîine, aşa cum cu ziua de ieri am stat în faţa zilei de azi. Dar cu ziua de azi nu stăm numai în faţa zilei de mîine, ci stăm în faţa întregului nostru viitor şi chiar în faţa veşniciei. Cînd zicem că în faţa viitorului şi în faţa veşniciei stăm cu ziua de astăzi, nu ne gîndim la ziua prezentă ca la o zi din săptămînă sau din lună, ca la o dată din calendar, ci ne gîndim la ziua de astăzi a noastră, aşa cum ne-am pregătit-o prin toate zilele trăite pînă în prezent. în faţa viitorului stăm cu trecutul şi cu pre­zentul; stăm cu prezentul, aşa cum ni l-am pre­gătit în trecut. Cum tot ce gîndim, spunem şi facem, gîndim şi facem în prezent — adică în clipa de faţă, care se adaugă la trecut şi ne duce în viitor — putem spune, pe bună dreptate, că în faţa viitorului stăm cu noi înşine, aşa cum am ajuns în prezent, aşa cum ne-am alcătuit, prin cele de pînă acum. Aşadar, în faţa viitorului nu stăm numai cu vremea ce a trecut peste noi sau cu vremea prin care am trecut, ci stăm mai ales cu fiinţa noastră, aşa cum s-a format ea, pînă în clipa de faţă, căci, într-un anumit înţeles — cum spune Fericitul Augustin — „copilul este tatăl omului mare“, sau — cum spune Sfîntul Grigorie de Nisa — „noi sîntem propri noştri părinţi“. Sîntem „propri noştri părinţi“ în înţelesul că la ceea ce ne-au dat părinţii, la ceea ce ne-a dat Dumnezeu, prin părinţii noştri, am adăugat şi noi bune şi rele, care, la un loc, ne-au alcătuit aşa cum ne înfăţişăm în clipa prezentă, în faţa viitorului. Nu ştim ce va fi în viitor. Ştim însă, cum ne-am pregătit pentru viitor. Ştim cum sîntem în clipa moştenit din trecut. Planurile de viitor prevăd împlinirea visului popular, exprimat de poetul vizionar: „Viitor de aur ţara noastră are şi pre­văd prin secoli a ei înălţare“. Viitorul acesta devine prezent prin munca entuziastă a tuturor energiilor populare sub îndrumarea înţeleaptă şi dinamică a celui mai iubit fiu al poporului, Domnul Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Repu­blicii Socialiste România. Cu aceste gînduri şi îndemnuri vă chem să prăznuiţi sfîntul şi marele praznic al Naşterii Domnului cu toată credinţa şi cuviinţa după rîn­­duielile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române şi după datinile transmise din strămoşi. Urîndu-vă să prăznuiţi în pace şi bucurie Sfin­tele Sărbători ale Naşterii Domnului, Anul Nou şi Bobotezei, rog pe Iisus Hristos-Domnul nostru să vă dăruiască sănătate, fericire şi spor în munca pentru înflorirea patriei noastre scumpe şi în pro­movarea chemării dumnezeieşti din noaptea sfîntă: „Pe pămînt pace şi între oameni bunăvoire.“ * Din Pastorala de Crăciun, 1974, a I. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, la început de an de faţă, cu care întîmpinăm viitorul. Ferice de omul care ştie să trăiască în aşa fel ca viitorul să-i fie aşa cum şi-l doreşte. La o astfel de trăire ne îndrumează sfînta Biserică, prin îndemnurile de la sfintele slujbe, privitoare la timp. Astfel, la slujbele de dimineaţă primim îndemnul să cerem de la Dumnezeu să ne dea ca „ziua toată“ să ne fie „desăvîrşită, sfîntă, paşnică şi fără de păcat“. La aceleaşi sfinte slujbe de dimineaţă ne rugăm zicînd: „învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi.“ Acelaşi lucru îl cerem, pentru vremea serii, la sfintele slujbe ce se fac­ seara, cînd auzim îndemnul: „Seara toată, desăvîrşită, sfîntă, paşnică şi fără de păcat, — la Domnul să cerem“ şi cînd ne rugăm: „învredni­­ceşte-ne, Doamne, în seara aceasta, fără de păcat să ne păzim noi.“ Ne rugăm şi la slujbele şi rugă­ciunile de noaptea ca să fim păziţi „fără de păcat". „ Ne pregătim pentru viitorul aşa cum ni-1 dorim, cmd­ sîntem cu grijă ca ziua, seara şi noaptea, deci toată vremea, să ne fie „sfîntă, paşnică şi fără de păcat“.­­ Cu cît ne silim mai mult să înlăturăm din gân­direa noastră tot ce ştim că-i rău, cu atît mai mult ni se înseninează viaţa, ne este mai sfîntă şi mai paşnică clipa de faţă, care stă la hotarul dintre trecut şi viitor. Un alt îndemn de la sfintele slujbe — un în­demn cu specială referire la viitorul pe care ni-l câştigăm prin trăirea din prezent este următorul: „Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o petrece — la Domnul să cerem.“ îm­plineşte acest îndemn acela care poate zice cu psal­­mistul întru simţirea inimii: „Nedreptatea o urăsc şi o dispreţuiesc, iar legea Ta o iubesc.“ (Ps. 118, 163). De altfel acesta este conţinutul cel mai de căpetenie al pocăinţei. Cel ce urăşte nedreptatea şi iubeşte legea lui Dumnezeu acela scapă de pă­cat, căci ocoleşte pricinile lui şi se supune cu min­tea legii celei sfinte, legii celei mai scumpe decît mii de comori de aur şi de argint (Ps. 118, 72). Cel de-al treilea îndemn de la sfintele slujbe, care are în vedere viitorul şi veşnicia ne îndreaptă gîndul către cîteva lucruri sigure din viitorul nos­tru. E vorba de îndemnul de a cere de la Domnul Hristos „sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, cu pace şi răspuns bun la înfricoşă­­toarea judecată“. (Continuare în pag. 2) ­ I Sibiu, 1 ianuarie 1975 L..^l y­*m ANUL 123 Bj.bli*t«c» Orfişănt*«ă "Stefan Gheorghiu* «tr* Gh* Bariţiu Nr*5 Sibil» FOAIE RELIGIOASA EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA DE ALBA-IULIA SI SIBIU PREŢUL INSERTIUNILOR: ARTICOLELE SI CORESPONDENTA ABONAMENTUL: Vi ont* 69 bani pentru o daţi; daci se pudifici se adresează REDACŢIE! Telegrafului Român. Pe un an: 25 lei ai nai multe ori te di rabat corespunzi toe. Sibiu, str 1 Mai nr. 35. — Articolele nepublicate nu se înapoiază. Cent nr. 49.2.01 Nr. 1—2

Next