Telegraful Român, 1976 (Anul 124, nr. 1-48)

1976-01-01 / nr. 1-2

Nr. 1—2 TELEGRAFUL ROMÂN Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului Duminică, 7 decembrie 1975, a avut loc la Centrul mitropolitan din Sibiu şedinţa de consti­tuire şi de lucru a Adunării Eparhiale a Arhi­episcopiei Sibiului, ai cărei membri au fost aleşi în 17 noiembrie 1975. Şedinţa a fost premearsă de Sf. Liturghie arhierească, săvîrşită în capela Institutului Teo­logic Universitar din Sibiu, de către P. S. Episcop­­vicar Emilian Răsiniceanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între care şi deputaţi eparhiali clerici, în prezenţa î. P. S. Mitropolit Nicolae al Ar­dealului şi a deputaţilor eparhiali s-a săvîrşit slujba Te-Deumului. în continuare, în Aula Institutului Teologic a avut loc constituirea Adunării Eparhiale, prin împlinirea tuturor rînduielilor prevăzute de legile noastre bisericeşti. I. P. S. Mitropolit Nicolae declară apoi consti­tuită Adunarea Eparhială, ale cărei lucrări sunt deschise printr-o cuvîntare în care Î. P. S. S. sub­liniază contextul bisericesc şi patriotic în care se desfăşoară aceste lucrări, dominante fiind prăz­­nuirile din această toamnă, care au îmbogăţit Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române cu refacerea a două vechi centre eparhiale ortodoxe: Tomisul- Constanţa şi Alba Iulia. în continuare, I. P. S. Sa face un scurt istoric al Sibiului şi împrejurimilor sale din cele mai vechi timpuri, reliefînd rolul Sibiului în viaţa bisericească şi naţională a poporului nostru, lupta de la Şelimbăr, de pildă fiind determinantă pen­tru unirea celor trei ţări româneşti de către Mihai Viteazul. Aici s-a tipărit în 1544 prima carte în limba română. La Sibiu a avut loc sediul Comitetului naţional român în vremea revoluţiei din 1848. O deosebită însemnătate pentru propăşirea poporu­lui român a avut-o „Asociaţia transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român" — Astra — ale cărei baze s-au pus la Sibiu. De asemenea, după Adunarea de pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj, Şaguna este ales împreună cu Avram Iancu şi alţi luptători în Comitetul Naţional Român permanent, „care conduceau de la Sibiu lupta românilor pentru drepturile cuvenite, prin faptul că ei erau cel mai vechi şi cei mai nume­roşi locuitori de pe aceste plaiuri". Mulţumind Conducerii noastre de stat, Depar­tamentului Cultelor, P. F. Părinte Patriarh şi întregului Sf. Sinod pentru ajutorul acordat Arhi­episcopiei Sibiului, î. P. S. Mitropolit Nicolae urează succes Adunării Eparhiale, ale cărei lucrări se desfăşoară în spiritul de muncă creatoare, de dragoste şi înfrăţire existent astăzi în Patria noastră. Din plenul Adunării Eparhiale se trimit tele­grame omagiale: Domnului Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Republicii Socialiste România, Dom­nului Emil Bodnaraş, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Domnului Manea Mănescu, primul mi­nistru al Guvernului R. S. România, Domnului Gheorghe Nenciu, conducătorul Departamentului Cultelor, precum şi Comitetului Naţional pentru apărarea Păcii din R. S. România. Telegramă omagială s-a trimis P. F. Părinte Patriarh Justinian. în continuare se citesc rapoartele celor trei Sec­ţii ale Consiliului arhiepiscopesc şi anume: Raportul Secţiei bisericeşti, în care s-a încres­­tat rezolvarea actelor intrate în 1975 şi rezol­vate de cele trei secţii ale Consiliului arhiepis­copesc, activitatea î. P. S. Mitropolit Nicolae şi P. S. Episcop-vicar Emilian, constînd din vizitaţii canonice, slujiri, prezidari de conferinţe şi con­sfătuiri diverse, hirotoniri, şedinţe ale permanenţei Consiliului arhiepiscopesc ş. a., mişcări de personal în 1975, activitatea protopopiatelor, misiuni la parohii vacante şi deficitare, disciplina clerului, aşezămintele mănăstireşti etc. Raportul Secţiei culturale, în care s-a analizat activitatea învăţămîntului teologic şi anume: la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, Semi­narul teologic din Cluj-Napoca, Seminarul teo­logic special din Curtea de Argeş, examenele de capacitate, sinoadele mitropolitane, conferinţele preoţeşti, activitatea editorială şi anume: revista Mitropolia Ardealului, Telegraful Român, îndru­mătorul Bisericesc, Cartea de rugăciuni, îndrep­tarul ortodox, icoane şi alte lucrări tipărite, acti­vitatea predicatorială şi cea patriotică-cetăţenească a preoţilor, muzeele din Arhiepiscopie etc. Raportul Secţiei economice, din care a reieşit chivernisirea bunurilor materiale ale Arhiepiscopiei, veniturile realizate şi cheltuielile, activitatea ate­lierului de luminări, a tipografiei şi librăriei epar­hiale, investiţiile la Centrul eparhial şi parohii în 1975, controlul financiar intern, soldat cu veri­ficarea unor unităţi pînă la 30 septembrie 1975, activitatea serviciului tehnic care a verificat docu­mentaţii pentru construcţii şi instalaţii diverse şi s-au întocmit documentaţii, s-au făcut recepţii de lucrări de construcţii şi pictură etc. Pe marginea rapoartelor au luat cuvîntul urmă­torii deputaţi eparhiali: E. Furnică (Braşov), Gh. Vasilescu (Sf. Gheorghe), prof. R. Zaharie (Făgă­raş), prof. Z. Moşoiu (Braşov), P. Deji (Făgăraş), pr. L. Moldovan (Cincul), prot. P. Dumbravă (Sf. Gheorghe), prot. P. Boeru (Mediaş), rector Is. Todoran (Sibiu), V. Tătaru (Mediaş), I. Geor­­gescu (Mediaş) şi prot. D. Luca (Sibiu). A vorbit apoi P. S. Episcop-vicar Emilian Răşi­­năreanul, care, după ce a evocat sărbătoririle din Duminica, 23 noiembrie 1973, au avut loc la Centrul episcopesc Buzău festivităţile hirotonirii şi instalării P. S. Veniamin Rîmniceanul ca Arhi­­ereu-vicar al Episcopiei Buzăului. Astfel, sîmbătă, 22 noiembrie, după slujba Vecerniei a avut loc ipopsifierea (chemarea la arhierie) a P. Cuv. arhimandrit Veniamin Nico­lae, fost stareţ al Mănăstirii Căldăruşani, de către I.P.S. Arhiepiscop Antim al Tomisului şi Dunării de Jos, P. S. Episcop-vicar Emilian Răşinăreanul şi P. S. Episcop-vicar Epifanie Tomitanul. Duminică, 23 noiembrie, a avut loc în catedrala episcopală din Buzău hirotonia întru arhiereu a P. Cuv. arhimandrit Veniamin Nicolae şi insta­larea sa ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Buzăului. Sf. Liturghie a fost săvîrşită de I. P. S. Mitropolit Teoctist al Olteniei, delegatul P. F. Părinte Pa­triarh Justinian, 1. P. S. Arhiepiscop Antim al Tomisului şi Dunării de Jos, şi P. S. Episcop Antim al Buzăului, împreună cu un impunător sobor alcătuit din arhimandriţi, preoţi şi diaconi. Au fost prezenţi în biserică: 1. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, P. S. Episcop-vicar Emilian Răşinăreanul, P. S. Episcop-vicar Epifanie Tomi­­tanul, părinţii consilieri patriarhali şi ai Epis­copiei Buzăului, profesorii şi elevii Seminarului teologic din localitate, stareţi şi reprezentanţi ai mănăstirilor: Căldăruşani, Cernica, Sinaia, Cio­­lanu, Tismana, Viforîta, Sihastru, Răteşti, Rogozu, membrii Adunării eparhiale, protopopi, preoţi şi numeroşi credincioşi. Celelalte culte din ţara noastră au fost repre­zentate de Exc. Sa Dl. Muftiu Mehmed Iskub, şeful Cultului Musulman. A participat Dl. Gheorghe Nenciu, conducă­torul Departamentului Cultelor, împreună cu alţi reprezentanţi ai acestui departament, ca şi Dl. Lazăr Dăc­ucu, vicepreşedintele Consiliului Popu­lar Judeţean Buzău, şi Dl. Gheorghe Milu, pri­marul or. Buzău, în cadrul Sf. Liturghii, P. Cuv. arhimandrit Veniamin Nicolae a rostit tradiţionala mărturisire de credinţă ortodoxă, iar după imnul Trisaghion, cei trei ierarhi slujitori l-au hirotonit întru arhi­ereu. Actul Sinodal a fost citit în biserică de P. C. pr. Constantin Pîrvu, consilier patriarhal, în faţa sfîntului Altar, P. S. Episcop Antim al Buzăului a înmînat noului arhiereu cîrja tradi­ţională, rostind în auzul şi aprobarea tuturor celor prezenţi formula „Vrednic este“. Au rostit cuvîntări: P. S. Arhiereu-vicar Venia­min Rîmniceanul, P. S. Episcop Antim al Buzău­lui şi P. P. S. Mitropolit Teoctist al Olteniei. în aceeaşi zi, Episcopia Buzăului a oferit o masă în cinstea participanţilor, cu care prilej au rostit cuvîntări: 1. P. S. Arhiepiscop Antim al Tomisului şi Dunării de Jos, Exc. Sa Dl. Mehded Iakub, şeful Cultului Musulman din R. S. Ro­mânia, în numele celorlalte culte religioase din ţara noastră; P. C. prot. Nicolae Zburlan în numele credincioşilor Episcopiei Buzăului; P. S. Episcop-vicar Epifanie Tomitanul — în numele Episcopilor-vicari şi Arhiereilor-vicari; P. C. prot. Ioan Dobrescu — în numele Consiliului Eparhial Buzău; Dl. Lazăr Băd­ucu, vicepreşedintele Con­siliului Popular Judeţean Buzău — în numele autorităţilor locale de stat; 1. P. S. Mitropolit Teoctist al Olteniei; Dl. Gheorghe Nenciu, con­ducătorul Departamentului Cultelor. A răspuns tuturor noul Arhiereu-vicar al Epis­copiei Buzăului, P. S. Veniamin Rîmniceanul, noiembrie 1975, a făcut o scurtă analiză a rapoar­telor prezentate în Adunarea Eparhială, care au oglindit o activitate bogată din partea celor trei secţii ale Consiliului arhiepiscopesc, în încheierea lucrărilor Adunării Eparhiale, î. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardealului a sub­liniat roadele obţinute, cu îndemnul către preoţi şi credincioşi de a se strădui în Iisus Hristos- Domnul nostru, de a alerga mereu spre ţintele noastre superioare, cu atît mai mult cu cît „omul trebuie să se dezvolte tot mai vădit spiritualiceşte spre a stăpîni tehnica pe care a creat-o". Mulţumind conducerii Departamentului Culte­lor, P. F. Părinte Patriarh Justinian, pentru tot sprijinul acordat, î. P. S. Sa urează membrilor Adunării Eparhiale sănătate şi mult spor în munca pe care o desfăşoară, atît spre binele Bisericii cît şi al Patriei noastre. R. Duminică, 30 noiembrie 1973, a avut loc festi­vitatea instalării P. S. Gherasim Piteşteanul ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşu­lui în catedrala episcopală din Rîmnicu Vîlcea, în cadrul Sf. Liturghii, săvîrşită de î. P. S. Mitro­polit Teoctist al Olteniei, P.S. Episcop-vicar Roman Ialomiţeanul, P. S. Episcop-vicar Nestor Severineanul şi P. S. Arhiereu-vicar Gherasim Piteşteanul, înconjuraţi de un sobor de arhiman­driţi, preoţi şi diaconi. A fost de faţă: 1. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardealului; P. S. Episcop Iosif al Rîmnicului şi Argeşului; părinţii consilieri episcopali şi membrii Adunării Eparhiale; stareţi şi reprezentanţi ai mă­năstirilor: Cozia, Govora, Hurezu, Dintr-un lemn, Frăsinei, Turnu, Cornetu, Schitu etc., ca şi protopopi, preoţi şi credincioşi. Celelalte culte din ţara noastră au fost repre­zentate de dl. prof. Dr. Hermann Binder, vicarul Bisericii Evanghelice Luterane C. A. din Sibiu. A fost prezent Dl. Gheorghe Nenciu, conducă­torul Departamentului Cultelor, împreună cu alţi reprezentanţi ai acestui Departament, ca şi Dl. C. Dinculescu, vicepreşedinte al Consiliului Popu­lar Judeţean Vîlcea, Dl. Al. Dihu, vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean Argeş, şi Dl. I. Stoica, primând oraşului Rîmnicu Vîlcea, în cadrul Sf. Liturghii, P. S. Episcop-vicar Nestor Severineanul a dat citire Actului Sinodal de alegere, după care P. S. Episcop Iosif al Râm­nicului şi Argeşului, ca delegat al Prea Fericitului Părinte Patriarh Justinian, a făcut instalarea nou­lui Arhiereu-vicar, înmînîndu-i tradiţionala cîrjă. Au urmat cuvîntări rostite de: 1. P. S. Mitro­polit Teoctist al Olteniei, P. C. pr. C. Dumitrescu, vicar administrativ al Râmnicului şi Argeşului — în numele lucrătorilor Centrului Eparhial, P. C. pr. C. Dejan, protoiereu de Piteşti — în numele protoiereilor şi preoţilor eparhiali, P. Cuv. arhim. David Glăvan, exarhul mănăstirilor, în numele călugărilor şi călugăriţelor, şi P. S. Arhiereu-vicar Gherasim Piteşteanul. în aceeaşi zi, Episcopia Rîmnicului şi Argeşului a oferit o masă oficială cu care prilej au rostit cuvîntări: î. P. S. Mitropolit Nicolae al Ardealu­lui; P. C. pr. N. Băla, consilier administrativ bise­ricesc al Episcopiei Rîmnicului şi Argeşului; P. C. pr. Dumitru Şandru de la parohia Jiblea Nouă, dr. prof. Hermann Binder — în numele Bisericii Evanghelice Luterane C. A. din Sibiu, P. C. diac. prof. Constantin Voicu de la Institutul teologic din Sibiu, P. C. pr. C. Negoescu, directorul Semi­narului teologic din Craiova. A vorbit de asemenea Dr. Gheorghe Nenciu, conducătorul Departamentului Cultelor. Tuturor a răspuns P.S. Arhiereu-vicar Ghera­sim Piteşteanul. Hirotoniri şi instalări de ierarhi » Pag. 3

Next