Telegraful Român, 1980 (Anul 128, nr. 1-48)

1980-01-01 / nr. 1-2

.ANUL 128 Sibiu, 1 ianuarie 1980 Telegraful Român FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMÂNA A SIBIULUI de. Calea fericirii Ziua de 1 ianuarie din fiecare an, ca şi zilele ce-i premerg, cît şi cele ce-i urmează sînt zilele urărilor de bine. Noi dorim cunoscuţilor noştri, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi, zile îndelungate, paşnice şi îmbelşu­gate. Le dorim multă fericire, cu de­plină sănătate şi numai succese. Sun­tem­ bucuroşi cînd alţii ne dau aten­ţie şi ne doresc la fel. în general, urăm altora numai bunuri trupeşti şi pămînteşti. Fericirea o visăm în ve­nituri multe, în scăpare de vrăjmaşi, succese pe toate planurile. Slujitorii Bisericii la fel urează binecredincio­­şilor creştini: fericire multă, linişte netulburată şi prosperitate de toate soiurile. Numai că slujitorii sfîntului altar sînt îndatoraţi să arate modul şi calea cum se poate găsi adevărata fericire, pacea trainică şi adîncă. Miezul fericirii este mulţumirea su­fletească, esenţa ei este: liniştea ini­mii, pacea conştiinţei. Propovădui­torii Evangheliei sunt chemaţi să a­­tragă atenţia creştinilor că uşa feri­cirii este Cel ce a spus despre Sine: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt uşa oilor... Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine va fi mîn­­tuit; va intra şi­ va ieşi şi va găsi păşune“ (Ioan 10, 7, 9). Va fi mîn­­tuit, adică va fi fericit în veşnicie. Va găsi păşune, adică va fi fericit şi aici jos pe pămînt. Acelaşi Ceresc învăţător s-a pro­clamat pe Sine: „Eu sînt Calea, A­­devărul şi Viaţa". Prin învăţătura şi prin activitatea Sa Iisus le-a arătat oamenilor pe Tatăl. Pe cei uniţi cu Iisus prin credinţă şi iubire, El îi duce la părtăşia cu Tatăl, plinăta­tea adevăratei vieţi, plenitudinea fe­ricirii. Durere, mulţi creştini se aseamă­nă cu bogatul din Sf. Evanghelie (Luca 12—19), care a zis sufletului său: „Suflete ai multe bunătăţi, strîn­­se pentru mulţi ani, odihneşte-te a­­cum, mănîncă, bea şi te veseleşte“. Pe drept a fost numit „nebun“, în­treabă Sf. Vasile: „nebune, ai doară suflet de animal? Animalul cînd e sătul, se linişteşte pe deplin, dar nu aşa omul. Omul, chiar sătul fiind, chiar sănătos , şi cu vază (faimos) Hind, nu are pace dacă este păcătos. El se zbuciumă. Păcatul aduce cu sine mustrarea de conştiinţă, care roade necontenit în adîncul sufletu­­(Continuare din pag. a 2-a)­­ TEOFIL Arhiepiscop al Clujului Semănatul Să ningă, Să plouă, Să picure rouă, Şi grîu să-ncolţească Bogat să rodească! S-aduca nădejde Trecînd de primejdie. Copiii să crească Mulţi ani să-nflorească! Ca merii, Ca perii, în mijlocul verii Şi-n timpul primăverii. Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fierul, Iute ca oţelul. La anul­ţi la mulţi ani! La cumpăna anilor Profesorul Sextil Puşcariu, cel din­ţii rector al universităţii din Cluj, după unirea Transilvaniei cu Ţara mamă, mare filolog şi savant cu re­nume mondial şi-a intitulat cartea de memorii cu titlul sugestiv: „Că­lare pe două veacuri". în ea sunt pre­zentate dens şi cuprinzător evenimen­te din viaţa poporului nostru de la sfîrşitul veacului trecut şi de la în­ceputul veacului acestuia. Nu avem de gînd să evocăm a­­ceste momente atît de însemnate şi hotărîtoare din viaţa poporului ro­mân. Vrem însă să remarcăm că în dinamica anilor noştri, acum spre sfîrşitul acestui veac, se petrec în viaţă într-o zi cîte s-au petrecut înainte într-un an şi într-un an cîte s-au petrecut înainte în zece ani sau chiar într-un veac. Aşa încît cînd ne aflăm la cumpăna dintre doi ani, unul care se sfîrşeşte şi altul care începe, doi termeni de egală însem­nătate — sfîrşit şi început — pen­tru că după cum spune Sf. Grigo­­rie de Nisa: „Orice sfîrşit cheamă un alt început“, este bine şi folosi­tor să reflectăm omeneşte şi creşti­neşte asupra vieţii, asupra rostului călătoriei prin ani. Aducîndu-ne aminte de cele ce am săvîrşit în anul trecut este înţelept să alegem pe cele bune de cele mai puţin bune, aşa încît anul nou să fie nu numai un an mai mult ci şi un an în care să înaintăm spre mai mult bine. Privind spre viitor se cuvine să ne întrebăm ce trebuie să facem, cum trebuie să călătorim, ca să ajun­gem să ne împlinim idealurile şi mai ales supremul ideal: mîntuirea. Ne aducem aminte astăzi de cu­vintele Scripturii: „Călător sînt în faţa Ta, Doamne, şi oaspete, ca toţi părinţii mei" (Evrei 11, 13; Ps. 118, 9). Ce mare adevăr cuprind aceste cuvinte! Cînd anii ni se adună unul cîte unul ne dăm seama că nu stăm pe loc, că sîntem călători în aceas­tă lume şi după cum spune Sf­. A­­postol Pavel „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea ce o să vie“ (Evrei 13, 14). Adevărul acesta ni-l arată, pe de o parte Sf. Scriptură, pe de altă parte viaţa de toate zilele. Fie că ne uităm la noi înşine, fie că ne uităm la firea înconjurătoare, vedem că nimic nu e definitiv, că înaintăm mereu spre noi şi noi ţin­te şi nu numai noi ci universul în­ Părintele VASILE (Continuare în pag. a 6-1" Nr. 1—2 s­ ­=== 1980 - La multi ani I —•

Next