Telegraful Român, 1981 (Anul 129, nr. 1-48)

1981-01-01 / nr. 1-2

FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMÂNA A SIBIULUI întruparea Domnului - taina credinţei noastre Era cunoscută de mult timp făgăduinţa lui Dumnezeu de a trimite în lume pe Mîntuitorul; dar, proorocii vechi nu izbutiseră să-I făurească chipul în întregime şi să dea pe faţă rostul de­plin al venirii sau arătării Lui pe pămînt. Abia în ziua bunăvestirii îngerul Domnului a spus Prea Curatei Fecioare Maria că fiul ei „va fi mare şi se va chema Fiul Celui Preaînalt .. . Fiul lui Dumnezeu" (Luca 1, 32, 35). Maica Dom­nului însă „ţinea toate aceste cuvinte, cumpănin­­du-le în inima ei" (Luca 2, 19). Venind în lume, Domnul nostru Iisus Hristos a luat un trup ca şi trupul nostru, un trup „ase­mănător cu trupul păcatului" (Rom. 8, 3); dar El s-a adeverit in toate fără de păcat. Iisus a văzut lumina zilei într-o peşteră, adă­post al făpturilor necuvîntătoare­, dar, la naşterea Lui un înger a vestit păstorilor că pruncul era „Mîntuitorul, Hristos-Domnul" (Luca 2, 11), iar îngerii din ceruri l-au cîntat cîntare cerească, imnul păcii. Mai tîrziu, magii, luîndu-se după mersul unei stele, căutau pe împăratul iudeilor de curînd născut. Dar, venind la Betleem, ei au găsit pe Iisus și s-au închinat Lui ca unui Dumnezeu. Apoi, Iisus, împreună cu Mama Lui şi cu Iosif, s-au dus în Galileia, la Nazaret, oraşul lor. Acolo, copilul „creştea şi se întărea cu duhul, umplîn­­du-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El" (Luca 2, 40). Printre oameni Mîntuitorul a trăit în patria Sa ca şi ceilalţi oameni din vremea aceea. S-a su­pus fără şovăire rînduielilor religioase şi cetă­ţeneşti, făcîndu-se pildă tuturor care-L urmau. A simţit şi El răcoarea nopţii şi arşiţa soarelui, a avut foame şi sete, s-a bucurat şi a plîns, a mîn­­gîiat copiii şi a biciuit pe zarafi în templu. Le­gile firii nu l-a înfrînt însă pentru trebuinţele Sale. Dar, pentru oamenii în suferinţă, în înfăţi­şarea Lui omenească s-a manifestat puterea Sa dumnezeiască. La un cuvînt al Său se potolea o furtună, la o atingere de mînă El vindeca orice boală, la o strigare a Sa înviau morţii. Sfintul Apostol Petru zice că Iisus din Nazaret „umbla din loc în loc, făcînd binele şi tămăduind" pe toţi cei căzuţi în suferinţă (F. Ap. 10, 38). De aceea, unii din cei care veneau la El îl numeau Bunul învăţător. La faptele minunate pe care le-a săvîrşit Mîn­tuitorul se adaugă şi propovăduirea evangheliei Sale. El învăţa ca unul „care are putere", iar în­văţătura pe care o binevestea El mulţimilor era cu totul „nouă". De aceea se auzeau glasuri care ziceau că „niciodată n-a vorbit un om cum vor­beşte omul acesta" (Ioan 7, 46). Credincioşii dobîndiseră în adevăr convingerea că „Dumnezeu era cu El", că Sfîntul Duh îl purta într-o parte sau alta, că „îngerii îi slujeau" sau că o putere deosebită avea în trupul Său. De aceea ei îl ţineau în mare cinste. Spre deosebire de alţi învăţători ai Legii Vechi, El era socotit învăţătorul; spre deosebire de alţi profeţi El era Profetul sau Profetul cel Mare. Samarinenii îl priveau ca pe Hristos, Mîntuitorul, apostolii ziceau că este Domnul, Sfîntul sau Fiul lui Dumnezeu. Dar, adevărul întreg despre fiinţa lui Iisus nimeni dintre oameni nu l-a cunoscut pînă la învierea Lui din morţi. Cu adevărat mare este taina credinţei noastre. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat în trup şi a vieţuit Darurile magilor şi darurile noastre Istorisind împrejurările în care s-a născut Mîntuitorul nostru Iisus Hris­tos, Sfîntul Evanghelist Matei spune că deşi venirea Sa pe lume s-a pe­trecut în condiţii din cele mai sărăcăcioase, ieslea unui simplu staul fiin­­du-i cel dintîi leagăn, totuşi faptele neobişnuite aveau să arate că în Bet­­leemul Iudeii a văzut lumina zilei Cineva cu totul deosebit de semenii Săi. Printre aceste fapte se numără şi venirea la staulul în care şi-a găsit adă­post Născătoarea de Dumnezeu a trei magi de la Răsărit. Presimţind ei ceea ce urma să se întîmple, au plecat din îndepărtate ţări spre a se închina Noului Născut şi a-I aduce, în semn de cinstire, preţioase daruri: aur, tămîie şi smirnă (Matei 2, 11). îngenunchind în faţa Pruncului Iisus şi deschizîndu-şi înaintea Sa vistieriile, arătau prin aceasta că rodul Maicii Preacurate este mai mare decit ei, că este Domn şi Stăpîn. Multe sînt înţelesurile care se desprind de aici. Lucrul care se pare însă a fi mai de folos şi a-i arăta acum este acela că, într-un fel magii reprezintă pe toţi credincioşii care şi ei trebuie să se apropie de ieslea lui Hristos aducînd daruri scumpe. In ce vor consta darurile ce se cade a fi aduse la picioarele Domnului, bine-ştiind că cele ale magilor consti­tuiau tot ce aveau ei mai de preţ? Mîntuitorul abia venit în lume n-avea nevoie nici de aur, nici de tămîie, nici de smirnă. Aceasta înseamnă că prin darurile aduse de magi trebuie să înţelegem altceva decît materiile arătate prin numele lor. Tîl­­cuitorii Evangheliilor ne spun că ele i s-au adus spre a-I fi cinstită de E­t NICOLAE Mitropolitul Banatului Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeule, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei (Continuare în pag. a 3-a) Cei ce slujeau stelelor, de la stea au învăţat să te cunoască pe Tine, Soarele dreptăţii ! ­ IUSTIN Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române­SifTrtl 9 (Continuare în pag. a 2-a) LA PRAZNICUL PĂCII: Cinstire şi laudă Maicii lui Dumnezeu Răspunsul cu adevărat dumnezeiesc, dat de Sfînta Fecioară Maria, în numele întregii făpturi, îngerului care i-a binevestit alegerea ei cerească de a-L naşte pe Mesia a deschis uşile mîntuirii noastre spre a intra în Sfînta Sfintelor lui Dum­nezeu. Ea s-a învrednicit astfel să fie chivotul „plinirii vremii", după lunga stare de veghe sfîntă, din generaţie în generaţie a unui sobor de aleşi ai lui Dumnezeu, aşa cum învaţă marele Apostol Pavel: „Iar cînd a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din fe­meie" (Galat. 4, 4). Consfinţirea Sfintei Fecioare Templului, vieţii de rugăciune, de neprihănire desăvîrşită, de virtute şi de dragoste faţă de Dumnezeu a atras cuvîntul de încredinţare al Arhanghelului Gavriil: „Nu te teme, Marie, că ai aflat har la Dumnezeu" (Luca 1, 30). De aceea, unul din marii teologi ai Ortodoxiei, Nicolae Cabasila, scrie: „întruparea a fost nu numai opera Tatălui, a puterii Sale şi a Duhului Sfînt, ci a fost, de asemenea, opera voinţei şi a cre­dinţei Fecioarei." Vrednică de laudă se arată, drept aceea, Maica Domnului pentru toată creştinătatea. Dacă în­gerii i s-au închinat ei, fiind slăvită de ei îm­preună cu Fiul ei, dacă a aflat har la Dumnezeu şi mai ales dacă este Maica Domnului şi Mîn­­tuitorului nostru Iisus Hristos, cum am putea să nu îi aducem cea mai înaltă cinstire? Pe ea Eli­­sabeta inspirată de Duhul Sfînt a salutat-o cu glas mare şi a zis: „Binecuvîntată eşti tu între femei şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău" (Luca 1, 42). Pildă ni se arată deci întru cinstirea Sfintei Fecioare Maria, Elisabeta, mama Sfîntului loan Botezătorul, cea care păzea cu străşnicie Legea şi cunoştea Scriptura. Cînd află de venirea Sfin­tei Fecioare şi primeşte salutarea ei, „Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfînt şi cu glas mare a stri­gat şi a zis: „Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnulu meu?" (Luca 1, 41—43). De bună seamă, că atît binecuvîntarea rodului pîntecelui cît şi această deosebită urare de a o numi Maica Domnului se îndreaptă asupra Fiului, Care se va chema Iisus, şi asupra „Maicii care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul" (Luca 1, 45). Cinstirea Fiului se răsfrînge şi asupra Maicii, care bucurîndu-se cu duhul înalţă lui Dumnezeu cunoscuta cîntare: „Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfînt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam, spre cei ce se tem de El" (Luca 1,49—50). Ca cea care s-a învrednicit a fi „Maica Dumnezeului nostru“, cum zilnic cîntăm în bise­rică, Sfînta Fecioară Maria „este fericită de toate neamurile" (Luca 1, 48). Imnul de preamărire a lui Dumnezeu „măreşte, suflete al meu pe Dom­nul" (Luca 1, 46), intonat de însăşi Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, împreună cu scrierile şi cîntările proorocilor au rămas izvoare nese­cate ale imnelor şi rugăciunilor închinate ei, păstrate în Tradiţia Sfintei noastre Biserici şi cîntate de credincioşi la toate slujbele bisericeşti. Incepînd cu psalmul referitor la locul şi rolul Maicii Domnului în Biserica noastră: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată" (Psalmul 44, 11), in­vocat de preotul liturghisitor la Proscomidie, con­­tinuînd cu întreaga imnologie ortodoxă bogată în referinţe la mijlocirea stăruitoare de mamă pe lingă Fiul ei, cu ecteniile şi cu încheierea aces­tora, prezenţa Maicii Domnului se află pretutin­deni în cultul şi evlavia creştinilor dreptmăritori. Din această curată simţire creştină a izvorît şi hotărîrea Sfinţilor Părinţi de la cel de-al treilea Sinod ecumenic din Efes, de la anul 431, pentru preamărirea Sfintei Fecioare Maria, ca Maică a Mîntuitorului nostru. „Comoară de mîntuire, turn de tărie şi uşă de pocăinţă" o înfăţişează pe Maica Domnului una din rugăciunile Bisericii. Iar sfinţiţii imnografi dornici să o slăvească după cuviinţă se întreabă: „Cum te vom lăuda Maica lui Dumnezeu şi cu ce buze te vom săruta sau cu ce ochi vom căuta la icoana ta cea zugrăvită?"­­ TEOCTIST Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (Continuare în pag. a 3-a)

Next