Telegraful Român, 1983 (Anul 131, nr. 1-48)
1983-01-01 / nr. 1-4
Anul 131 CALENDAR DE INIMA „Telegraful Român“ în conştiinţa Transilvaniei, România în conştiinţa „Telegrafului Român“ Cu evlavie şi cu nestăpînită emoţie m-am alăturat în ultimele zile convoiului celor plecaţi în pelerinaj în istoria celor 130 de ani ai „Telegrafului Român". Am răsfoit cu sfială numărul 1 din anul I din 3 ianuarie 1853. Vedeam şi simţeam pe el, ca şi cum ar fi fost mărite cu o lupă imensă şi scoase în relief, amprentele lui Şaguna care l-a întemeiat şi ale lui Aaron Florian care, din încredinţarea celui dinţii, l-a redactat. Şi îi vedeam chiar pe ei înşişi cum îl mai mîngîiau încă precum mingii un nou născut frumos şi înţelept. Erau ca două zîne bune care îl meneau să fie în conştiinţa Transilvaniei, a tuturorromânilor din această parte a Daciei odinioară Felix, ajunsă în vremea lor sub coroane străine ca într-o familie tristă cu ambii părinţi vitregi. Am privit peste umerii celor doi, pe noul născut mirosind încă a hîrtie şi cerneală proaspătă, din tipografia tocmai aşezată în Sibiu de Şaguna şi cele dintîi cuvinte, mari, limpezi, pe care le-au citit fără greutate, au fost cele două care îi alcătuiau numele: „Telegraful Român“ exact aşa cum le-am scris şi eu aici, cu litere latine, cu „litere străbune", cum spuneau prea frumos cei doi vorbind între ei, fără să ştie ca-i ascultăm, întors incognito din viitor! Aşa a apărut „Telegraful" de la început şi întotdeauna, avînd titlul cu litere străbune. E adevărat numai titlul, dar acesta indica identitatea. Cele patru pagini erau, după moda vremii din toate Principatele Române — o servitute ce ne-a fost impusă peste capul nostru — cu litere cirilice. Așa s-a scris „Telegraful", pînă în 1863, deși încă de prin 1861, printre articolele şi ştirile cu cirilice, se intercalau, discret dar persistent şi unele cu litere latine, spre exemplu în numerele 2 şi 5 din 1861, din patru pagini, cîte una e latină; în nr. 12/1861 (anul IX) articolul de fond e cu litere latine. Tot ce era mai important, mai al sufletului românesc, se tipărea cu litere latine. In nr. 39, spre exemplu (an IX, 28 sept. 1861),, din tot ziarul se dă cu litere latine, ca articol de fond, „Ordinaţiunea gubernială" nr. 7993, către Şaguna, prin care împăratul încuviinţa înfiinţarea „Asociaţiunii transilvane pentru înaintarea literaturii şi culturii poporului român", (vezi şi nr. 43/1861). Acelaşi lucru va face Şaguna şi în numerele următoare: 40-41-42, în care publică Chemarea pentru Constituanta Asociaţiunii, iar în numerele 43 şi 44 va publica tot cu litere latine, din ambele numere, numai cuvîntarea sa şi a lui Cupariu la inaugurarea Asoeiaţiunii din 23 oct. 1861. La 25 mai 1861 (an. IX, nr. 21) se face o dare de seamă despre o întîlnire la Blaj, pe Cîmpia Libertăţii, la 13 ani după marele eveniment. Ea apare, singura, cu litere latine. Şi ce izbucnire de entuziasm! Ce ardere interioară! Cît suflet patriotic în textul acela: „Să fii binecuvântat, timp al Libertăţii !Am venit după 13 ani să ne închinăm ţie! De o mie de ori să fii binecuvîntat! Înger păzitor care veghezi peste soarta naţiunii române .. . Deslegaţi-vă curelele încălţămintelor căci locul acesta unde staţi e sfînt! Alergaţi aici V.. ANTON. L . Arhiepiscop şi Mitropolit (Continuare în pag. a 2-a) Bibliolfc CA„ASTEA" SIBIU Sibiu, 1 și 15 ianuarie 1983 Nr. 14/1983 Telegraful Român FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A SIBIULUI 130 • TELEGRAFUL ROMÂNU • 130 La aniversarea „Telegrafului Român“ Ziarul cu cea mai lungă biografie din istoria presei noastre — „Telegraful Român“ de la Sibiu — împlineşte în aceste zile 130 de ani de necontenită apariţie. Nici o altă publicaţie periodică românească nu se poate lăuda cu o asemenea longevitate, şi totodată, cu o contribuţie atît de intensă la reflectarea şi dezvoltarea vieţii publice româneşti. Timp de 130 de ani, „Telegraful Român" a fost neabătut un far al Transilvaniei, un amvon pentru luminarea ei, o tribună a drepturilor româneşti şi, din deceniu în deceniu, bilanţul cel mai conştiincios şi mai cuprinzător al progresului realizat, înfiinţat în anul 1853, cînd poporul român nu-şi realizase încă nici Unirea Principatelor şi nu-şi dobîndise nici Independenţa de stat, pentru a nu mai vorbi de realizarea României Mari, „Telegraful Român" a fost, rînd pe rînd, trecînd peste silnicele frontiere, fericitul vestitor al acestor grandioase evenimente, susţinătorul şi oglinda lor. în paginile sale s-a reflectat lupta pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească, poeziile şi articolele consacrate Unirii, discursurile lui Mihail Kogălniceanu, proclamaţiile şi chipul maiestuos al lui Alexandru Ioan Cuza, înfiinţarea primelor universităţi româneşti, reformele din 1864, noua etapă de dezvoltare a ţărănimii române, întreagă domnia glorioasă a primului domnitor al României. La 1877, paginile „Telegrafului Român" au fost tot atîtea apeluri 30 ardelene pentru susţinerea războiului de independenţă, a răniţilor, a văduvelor şi a orfanilor rămaşi pe urma dorobanţilor căzuţi în faţa Griviţei, a Plevnei, a Smîrdanului, tot atîtea explozii de bucurie după fiecare biruinţă românească, lăsînd să se înţeleagă că după Plevna din Balcani va urma şi o Plevnă a Transilvaniei. Paginile sale s-au deschis succesiv pentru poeziile eroice ale lui Vasile Alecsandri şi ale altor poeţi ai timpului. „Telegraful Român" a salutat cu acelaşi entuziasm întemeierea „Asociaţiei pentru literatura română şi cultura poporului român" şi a Asociaţiei meseriaşilor români din Sibiu, înfiinţarea Academiei Române, a Societăţii „Trasilvania", a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, apariţia principalelor periodice româneşti, atît din Transilvania cît şi din vechea Românie (România literară, Steaua Dunării, Zimbrul, Convorbiri literare, România liberă ş. a.). în 1918, „Telegraful Român" a publicat cu însufleţire apelurile consiliilor naţionale transilvănene pentru participarea la Marea adunare naţională de la Alba Iulia, care avea să proclame Unirea cu Ţara Mamă. In 1940, în ceasul tragic al diktatului de la Viena, „Telegraful Român" s-a ridicat cu toată îndîrjirea împotriva nefastei sentinţe hitleriste, pe care mitropolitul Nicolae Bălan a combătut-o Vasile Netea (Continuare in pag. a 4-a) JUL OnOMZS CJL V-aţi întrebat vreodată, rostindu-i numele fie şi în gînd, de ce ne lăsam copleşiţi de gravitate, în loc să ne ştim bucura, cum ar fi mai firesc, numai de sonoritatea-i luminoasă? Iar cînd am vrut să-l elogiem, să-i punem la picioare cununi de cuvinte, le-am găsit vreodată pe cele dorite? Hotărît, Eminescu ne complexează, superlativele şi verbele tari, majusculele şi exclamaţiile noastre spun pe zi ce trece tot mai puţin în comparaţie cu setea noastră de a-l glorifica. A vorbi despre Eminescu este tot mai greu. Limba română — în care l-am cunoscut și prin care Prof. dr. Gheorghe Şora (Continuare in pag. a 7-a) Ecoul internaţional al luptei pentru Unirea Principatelor Revoluţia românească de la 1848, prin programele şi ţelurile sale de emancipare socială şi naţională, a constituit prilejul de declanşare pe plan european a luptei pentru Unirea Principatelor Române. „Ţinta naţională, cea mai principală ... chestie de viaţă şi putere, atît înlăuntrul cît şi din afară ... — a fost atunci, afirmă Nicolae Bălcescu — Unirea Principatelor deocamdată". Lupta pentru Unirea Principatelor a devenit din acel moment de răscruce a istoriei poporului nostru, o problemă vitală pentru existenţa unei naţiuni subjugate, o problemă cheie, de dezbatere europeană, de adeziune şi sprijin pentru români sau de confruntări şi conflicte între marile puteri europene. Deşi revoluţia a fost înfrîntă, prin urmările ei istorice, a prefaţat procesul de constituire a României moderne, a pus fundament trainic dorinţelor româneşti de unitate naţională, a stîrnit pretutindeni în Europa şi Statele Unite ale Americii, simpatie şi un larg interes pentru cauza politică românească. Dezbaterile din adunările ad-hoc au dezvăluit Europei unanimitatea năzuinţelor spre Unire a Principatelor Române, a produs în rîndul opiniei publice internaţionale un ecou favorabil, a prefigurat calea spre înfăptuirea acestui obiectiv de interes naţional. Din documentele diplomatice şi din studii, lucrări istorice, precum şi din relatările înserate în presa europeană desprindem o serie de mărturii concludente: în Anglia, la Manchester, Birmingham şi Brighton s-au desfăşurat mitinguriîn favoarea Principatelor Române. De asemenea în Belgia şi Italia cauza românească s-a bucurat de o puternică campanie de propagandă, care a trezit interesul şi simpatia faţă de Principate. Interesul faţă de români al reprezentanţilor Statelor Unite de la Constantinopol este remarcat de Ion Ghica, într-o depeşă din 1848 adresată guvernului provizoriu al Ţării Româneşti. Tot el menţionează că în timpul evenimentelor revoluţionare era „evident preocupat de a obţine şi concursul Statelor Unite ale Anne- Mircea Stoia (Continuare în pag. a 6-a) telegraful român şi problemele pastorale Cînd a pornit la drum Andrei Şaguna, gîndind să tipărească Telegraful Român a făcut-o, credem noi, după cum reiese din primele numere ale foii, să împlinească dorul de cunoaştere şi luminare a poporului român din Transilvania. El vedea cum mai toate popoarele din jur aveau mijloace prin care îşi exprimau gîndurile şi îşi afirmau cultura lor naţională, numai poporul român din această parte nu avea. El voia ca fiii săi sufleteşti să ştie, în acel timp, în care în întreagă Europa „bătea un vînt de libertate", ce se întîmplă întîi în Transilvania, apoi în Moldova, Ţara Românească sau în alte ţări, pe care le făcea cunoscute în coloanele Telegrafului. Astfel, gîndea el, se dezvoltă gustul de cultură al poporului său şi voinţa de afirmare liberă, socială şi naţională. Oamenii trec, vorbele zboară, scrisul însă rămîne şi comunică de la om la om, din generaţie în generaţie, „aflările vremurilor", cum zicea Şaguna, şi lasă moştenire celor ce vin să înveţe din ele şi să-şi întocmească alte şi noi împliniri în viaţă. împărtăşind aceste ştiri în coloanele Telegrafului Român a făcut-o ca să susţină simţul solidarităţii între toţi românii din cele trei provincii şi să facă din acest simţ o temelie a unităţii lor naţionale. în al doilea rînd, Şaguna voia să aibă în foaia, pe care se pregătise să o întemeieze, aproape de la venirea lui la cîrma Bisericii ardelene, un aliat şi un mijloc de îndrumare a clerului şi credincioşilor „spre tot lucrul bun şi folositor". Prin Telegraful Român a strîns în jurul său o seamă de colaboratori, cu ajutorul cărora a răspândit în rîndurile poporului îndrumările sănătoase pentru ridicarea lui morală şi materială deo VASILE Episcopul Oradiei (Continuare în pag. a 4-a) -==~£-e›æ›=»-3- ____ de. Stil ______ Te binecuvint, Ţară de Sus, dulce pămînt. Inalţă-se-n cint, strai preacurat, Ştefan cel Sfînt. Văd Plaiu-nstelat, lacrimi pe cer, bour veghind Şi urcă-n lumini, ceas fără veac, Ştefan cel Blind. Genunchii ţi-i pleci: Sacrul Triptic scut e-n oblînc, Doar Cerului stai grav aplecat Soare-n adînc. Genunchii nu-i pleci fiarei nicicînd, Ştefane Mare, Doar Naltului stai grav aplecat, Munte în mare. Iar tu, Daniil, sfetnic ales — pavăză-n har — Prin rugă şi sfat, cruce i-ai fost, foc la hotar. Te binecuvînt, Ţară de Sus, dulce pămînt. Inalţă-se-n cînt, strai preacurat, Ştefan cel Sfînt. Aurel Hancu