Telegraful Român, 1983 (Anul 131, nr. 1-48)

1983-01-01 / nr. 1-4

Anul 131 CALENDAR DE INIMA „Telegraful Român“ în conştiinţa­ Transilvaniei, România în conştiinţa „Telegrafului­ Român“ Cu evlavie şi cu nestăpînită emoţie m-am ală­turat în ultimele zile convoiului celor plecaţi în pelerinaj în istoria celor 130 de ani ai „Telegra­fului Român". Am răsfoit cu sfială numărul 1 din anul I din 3 ianuarie 1853. Vedeam şi sim­ţeam pe el, ca şi cum ar fi fost mărite cu o lupă imensă şi scoase în relief, amprentele lui Şaguna care l-a întemeiat şi ale lui Aaron­ Florian care, din încredinţarea celui dinţii, l-a redactat. Şi îi vedeam chiar pe ei înşişi cum îl mai mîn­­gîiau încă precum mingii un nou născut frumos şi înţelept. Erau ca două zîne bune care îl me­neau să fie în conştiinţa Transilvaniei, a tuturor­­românilor din această parte a Daciei odinioară Felix, ajunsă în vremea lor sub coroane străine ca într-o familie tristă cu ambii părinţi vitregi. Am privit peste umerii celor doi, pe noul năs­cut mirosind încă a hîrtie şi cerneală proaspătă, din tipografia tocmai aşezată în Sibiu de Şaguna şi cele dintîi cuvinte, mari, limpezi, pe care le-au citit fără greutate, au fost cele două care îi alcă­tuiau numele: „Telegraful Român“ exact aşa cum le-am scris şi eu aici, cu litere latine, cu „litere străbune", cum spuneau prea frumos cei doi vor­bind între ei, fără să ştie ca-i ascultăm, întors incognito din viitor! Aşa a apărut „Telegraful" de la început şi în­totdeauna,­ avînd titlul cu litere străbune. E ade­vărat­ numai titlul, dar acesta indica identitatea. Cele patru pagini erau, după moda vremii din toate Principatele Române — o servitute ce ne-a fost impusă peste capul nostru — cu litere ciri­­lice. Așa s-a scris „Telegraful", pînă în 1863, deși încă de prin 1861, printre articolele şi ştirile cu cirilice, se intercalau, discret dar persistent şi unele cu litere latine, spre exemplu în numerele 2 şi 5 din 1861, din patru pagini, cîte una e latină; în nr. 12/1861 (anul IX) articolul de fond e cu litere latine. Tot ce era mai important, mai al sufletului românesc, se tipărea cu litere latine. In nr. 39, spre exemplu (an IX, 28 sept. 1861),, din tot ziarul se dă cu litere latine, ca articol de fond, „Ordinaţiunea gubernială" nr. 7993, către Şaguna, prin care împăratul încuviinţa înfiinţa­rea „Asociaţiunii transilvane pentru înaintarea literaturii şi culturii poporului român", (vezi şi nr. 43/1861). Acelaşi lucru va face Şaguna şi în numerele următoare: 40-41-42, în care publică Chemarea pentru Constituanta Asociaţiunii, iar în numerele 43 şi 44 va publica tot cu litere latine, din ambele numere, numai cuvîntarea sa şi a lui Cu­pariu la inaugurarea Asoeiaţiunii din 23 oct. 1861. La 25 mai 1861 (an. IX, nr. 21) se face o dare de seamă despre o întîlnire la Blaj, pe Cîmpia Libertăţii, la 13 ani după marele eveniment. Ea apare, singura, cu litere latine. Şi ce izbucnire de entuziasm! Ce ardere interioară! Cît suflet patriotic în textul acela: „Să fii binecuvântat, timp al Libertăţii !Am venit după 13 ani să ne închinăm ţie! De o mie de ori să fii binecuvîntat! Înger păzitor care veghezi peste soarta naţiunii române .. . Deslegaţi-vă curelele încălţămintelor căci locul acesta unde staţi e sfînt! Alergaţi aici V.. ANTON. L . Arhiepiscop şi Mitropolit (Continuare în pag. a 2-a) Bibliolfc CA„ASTEA" SIBIU Sibiu, 1 și 15 ianuarie 1983 Nr. 1­4/1983 Telegraful Român FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A SIBIULUI 130 • TELEGRAFUL ROMÂNU • 130 La aniversarea „Telegrafului Român“ Ziarul cu cea mai lungă bio­grafie din istoria presei noastre — „Telegraful Român“ de la Si­biu — împlineşte în aceste zile 130 de ani de necontenită apariţie. Nici o altă publicaţie periodică românească nu se poate lăuda cu o asemenea longevitate, şi tot­odată, cu o contribuţie atît de intensă la reflectarea şi dezvol­tarea vieţii publice româneşti. Timp de 130 de ani, „Telegraful Român" a fost neabătut un far al Transilvaniei, un amvon pentru luminarea ei, o tribună a dreptu­rilor româneşti şi, din deceniu în deceniu, bilanţul cel mai conştiin­cios şi mai cuprinzător al progre­sului realizat, înfiinţat în anul 1853, cînd po­porul român nu-şi realizase încă nici Unirea Principatelor şi nu-şi dobîndise nici Independenţa de stat, pentru a nu mai vorbi de realizarea României Mari, „Tele­graful Român" a fost, rînd pe rînd, trecînd peste silnicele fron­tiere, fericitul vestitor al acestor grandioase evenimente, susţină­torul şi oglinda lor. în paginile sale s-a reflectat lupta pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească, poeziile şi arti­colele consacrate Unirii, discursu­rile lui Mihail Kogălniceanu, pro­clamaţiile şi chipul maiestuos al lui Alexandru Ioan Cuza, înfiin­ţarea primelor universităţi româ­neşti, reformele din 1864, noua etapă de dezvoltare a ţărănimii române, întreagă domnia glorioasă a primului domnitor al României. La 1877, paginile „Telegrafului Român" au fost tot atîtea apeluri 3­0 ardelene pentru susţinerea răz­boiului de independenţă, a răni­ţilor, a văduvelor şi a orfanilor rămaşi pe urma dorobanţilor că­zuţi în faţa Griviţei, a Plevnei, a Smîrdanului, tot atîtea explozii de bucurie după fiecare biruinţă ro­mânească, lăsînd să se înţeleagă că după Plevna din Balcani va urma şi o Plevnă a Transilvaniei. Paginile sale s-au deschis suc­cesiv pentru poeziile eroice ale lui Vasile Alecsandri şi ale altor poeţi ai timpului. „Telegraful Român" a salutat cu acelaşi entuziasm întemeierea „Asociaţiei pentru literatura ro­mână şi cultura poporului român" şi a Asociaţiei meseriaşilor români din Sibiu, înfiinţarea Academiei Române, a Societăţii „Trasilvania", a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, apariţia prin­cipalelor periodice româneşti, atît din Transilvania cît şi din vechea Românie (România literară, Steaua Dunării, Zimbrul, Convorbiri lite­rare, România liberă ş. a.). în 1918, „Telegraful Român" a publicat cu însufleţire apelurile consiliilor naţionale transilvănene pentru participarea la Marea adu­nare naţională de la Alba Iulia, care avea să proclame Unirea cu Ţara Mamă. In 1940, în ceasul tragic al dik­­tatului de la Viena, „Telegraful Român" s-a ridicat cu toată în­­dîrjirea împotriva nefastei sen­tinţe hitleriste, pe care mitropo­litul Nicolae Bălan a combătut-o Vasile Netea (Continuare in pag. a 4-a) JUL OnOMZS CJL V-aţi întrebat vreodată, rostin­­du-i numele fie şi în gînd, de ce ne lăsam copleşiţi de gravitate, în loc să ne ştim bucura, cum ar fi mai firesc, numai de sono­­ritatea-i luminoasă? Iar cînd am vrut să-l elogiem, să-i punem la picioare cununi de cuvinte, le-am găsit vreodată pe cele dorite? Ho­­tărît, Eminescu ne complexează, superlativele şi verbele tari, ma­jusculele şi exclamaţiile noastre spun pe zi ce trece tot mai puţin în comparaţie cu setea noastră de a-l glorifica. A vorbi despre Eminescu este tot mai greu. Limba română — în care l-am cunoscut și prin care Prof. dr. Gheorghe Şora (Continuare in pag. a 7-a) Ecoul internaţional al luptei pentru Unirea Principatelor Revoluţia românească de la 1848, prin programele şi ţelurile sale de emancipare socială şi na­ţională, a constituit prilejul de declanşare pe plan european a luptei pentru Unirea Principatelor Române. „Ţinta naţională, cea mai prin­cipală ... chestie de viaţă şi pu­tere, atît înlăuntrul cît şi din afa­ră ... — a fost atunci, afirmă Ni­colae Bălcescu — Unirea Princi­patelor deocamdată". Lupta pentru Unirea Principate­lor a devenit din acel moment de răscruce a istoriei poporului nos­tru, o problemă vitală pentru existenţa unei naţiuni subjugate, o problemă cheie, de dezbatere europeană, de adeziune şi sprijin pentru români sau de confruntări şi conflicte între marile puteri europene. Deşi revoluţia a fost înfrîntă, prin urmările ei istorice, a pre­faţat procesul de constituire a României moderne, a pus funda­ment trainic dorinţelor româneşti de unitate naţională, a stîrnit pre­tutindeni în Europa şi Statele Unite ale Americii, simpatie şi un larg interes pentru cauza po­litică românească. Dezbaterile din adunările ad-hoc au dezvăluit Eu­ropei unanimitatea năzuinţelor spre Unire a Principatelor Româ­ne, a produs în rîndul opiniei publice internaţionale un ecou fa­vorabil, a prefigurat calea spre înfăptuirea acestui obiectiv de interes naţional. Din documentele diplomatice şi din studii, lucrări istorice, pre­cum şi din­ relatările înserate în presa europeană desprindem o serie de mărturii concludente: în Anglia, la Manchester, Birming­ham şi Brighton s-au desfăşurat mitinguri­­în favoarea Principate­lor Române. De asemenea în Bel­gia şi Italia cauza românească s-a bucurat de o puternică campanie de propagandă, care a trezit in­teresul şi simpatia faţă de Prin­cipate. Interesul faţă de români al re­prezentanţilor Statelor Unite de la Constantinopol este remarcat de Ion Ghica, într-o depeşă din 1848 adresată guvernului provi­zoriu al Ţării Româneşti. Tot el menţionează că în timpul eveni­mentelor revoluţionare era „evi­dent preocupat de a obţine şi concursul Statelor Unite ale Anne- Mircea Stoia (Continuare în pag. a 6-a) telegraful român şi problemele pastorale Cînd a pornit la drum Andrei Şaguna, gîndind să tipărească Te­legraful Român a făcut-o, credem noi, după cum reiese din primele numere ale foii, să împlinească dorul de cunoaştere şi luminare a poporului român din Transil­vania. El vedea cum mai toate popoarele din jur aveau mijloace prin care îşi exprimau gîndurile şi îşi afirmau cultura lor naţio­nală, numai poporul român din această parte nu avea. El voia ca fiii săi sufleteşti să ştie, în a­cel timp, în care în întreagă Europa „bătea un vînt de libertate", ce se întîmplă întîi în Transilvania, apoi în Moldova, Ţara Româ­nească sau în alte ţări, pe care le făcea cunoscute în coloanele Telegrafului. Astfel, gîndea el, se dezvoltă gustul de cultură al po­porului său şi voinţa de afirmare liberă, socială şi naţională. Oamenii trec, vorbele zboară, scrisul însă rămîne şi comunică de la om la om, din generaţie în generaţie, „aflările vremurilor", cum zicea Şaguna, şi lasă moşte­nire celor ce vin să înveţe din ele şi să-şi întocmească alte şi noi împliniri în viaţă. împărtăşind aceste ştiri în co­loanele Telegrafului Român a fă­­cut-o ca să susţină simţul solida­rităţii între toţi românii din cele trei provincii şi să facă din acest simţ o temelie a unităţii lor na­ţionale. în al doilea rînd, Şaguna voia să aibă în foaia, pe care se pre­gătise să o întemeieze, aproape de la venirea lui la cîrma Bisericii ardelene, un aliat şi un mijloc de îndrumare a clerului şi credin­cioşilor „spre tot lucrul bun şi folositor". Prin Telegraful Român a strîns în jurul său o seamă de colabo­ratori, cu ajutorul cărora a răs­pândit în rîndurile poporului în­drumările sănătoase pentru ridi­carea lui morală şi materială deo­­­ ­ VASILE Episcopul Oradiei (Continuare în pag. a 4-a) -==~£-e›æ›=»-3- ____ de. Stil ______ Te binecuvint, Ţară de Sus, dulce pămînt. Inalţă-se-n cint, strai preacurat, Ştefan cel Sfînt. Văd Plaiu-nstelat, lacrimi pe cer, bour veghind Şi urcă-n lumini, ceas fără veac, Ştefan cel Blind. Genunchii ţi-i pleci: Sacrul Triptic scut e-n oblînc, Doar Cerului stai grav aplecat Soare-n adînc. Genunchii nu-i pleci fiarei nicicînd, Ştefane Mare, Doar Naltului stai grav aplecat, Munte în mare. Iar tu, Daniil, sfetnic ales — pavăză-n har — Prin rugă şi sfat, cruce i-ai fost, foc la hotar. Te binecuvînt, Ţară de Sus, dulce pămînt. Inalţă-se-n cînt, strai preacurat, Ştefan cel Sfînt. Aurel Hancu

Next