Telegraful Român, 1985 (Anul 133, nr. 1-48)

1985-01-01 / nr. 1-2

Anul 133 entru împlinirea vieţii *) Iată ne-a ajutat Dumnezeu să urcăm pe scara vieţii şi să păşim şi în anul 1985. Să fim bucuroşi. Să fim veseli. Să dăm slavă lui Dumnezeu că am ajuns această zi, acest an, cu sănătate, fiecare desigur cu frumoase realizări în urmă, fiecare cu reînnoită spe­ranţă în viitor. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru anul cel nou care a venit şi pentru cel vechi care a trecut. Există două feluri de a­­întîmpina această zi de răscruce din­tre ani: fie regretîndu-l pe cel care a trecut, pentru că odată cu el a mai trecut ceva din viaţa noastră şi ne-au rămas mai puţini ani înainte, fie bucurîndu-ne de cel care vine, bucurîndu-ne că mai avem încă în faţa noastră alte şi alte zile de trăit, zile pline de tot alte şi alte posibilităţi de a ne împlini, de a face de acum înainte ce n-am apucat a face pînă acum, de a binecuvînta şansa ce ni se oferă întru bucuria vieţii. Eu cred că perspectiva aceasta din urmă, cea optimistă, e mai sănătoasă. Ea ne dă speranţă, iar speranţa ne dă curaj. De amîndouă avem nevoie pentru a ţine bine cîrma corăbiei şi a o duce la liman. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru fiecare clipă în plus cu care ne binecuvintează viaţa. Gîndiţi-vă: vine o zi cînd pe fie­care — vrem noi sau nu vrem — moartea ne înghite şi dispărem pentru totdeauna dintre cei vii şi nu ne mai răsare soarele, şi nu ne mai macină nici roata gîndurilor, nici trîmbiţa vorbelor nu ne mai răsună. Vine o zi cînd, oricît ar fi şi ni s-ar părea de ciudat, nu mai sîntem, nu vom mai fi. Alţii vor mai fi, dar noi nu vom mai fi. Pe pămînt nu vom mai fi niciodată! Din perspectiva acestei dispariţii, cît de frumos e să fii, să exişti, să respiri, să gîndeşti, să fii cu alţii, să fii în viaţă! Cît de important e să cucereşti fie­care clipă. Trebuie să privim fiecare clipă pe care ne-o dă Dum­nezeu în plus, ca pe o mare biruinţă, ca pe un dar imens, minunat, ca pe o biruinţă a vieţii împotriva morţii! Ca pe o biruinţă a fiin­ţei împotriva neantului! Ca pe un pas cucerit din teritoriul necu­noscut ce ne stă în faţă, şi care stă gata să ne înghită. Nu ştim întotdeauna cum să-iirtuim clipa, clipa care ne e dată în plus în viaţa aceasta­ atît de statică, atît de repede trecă­toare. Fie ca această zi de­ început de aniă zi de răscruce dintre ani, să fie un nou imbold spre preţuirea clipei, a acestui dar extra­ordinar al lui Dumnezeu.­­ Momentul acesta este de­ obicei, în viaţa oamenilor, în viaţa instituţiilor, în viaţa societăţii,un moment de bilanţ. De obicei, intr-o zi ca aceasta, sau înspre un zi ca aceasta, se fac bilanţuri. Se fac bilanţuri în economie, în fam­i­lii, fiecare întrebîndu-se cu ce realizări încheie vechiul an, se tetf'mianţutft din cultură, în civili­zaţie, în viaţa socială şi, în general, în viaţa lumii. Trebuie să conchidem că, şi în acest an poporul nostru a obţinut realizări importante în toate domeniile. Totodată, putem să fim bucuroşi pentru că iată, Dumnezeu ne-a­­dat, datorită înţelepciunii întregii lumi, un an de pace.­­ Ar trebui însă, în această Tewi­­­nit, răscruce dintre ani, să mai facem un bilanţ şi anume un bilanţ personal, un bilanţ al con­ştiinţei, un bilanţ a ceea ce am realizat cu noi înşine, ce am reuşit să facem din noi, ce am reuşit să facem cu viaţa noastră, ce per­spective ne deschide noul an şi ce sperăm că vom mai face cu viaţa noastră de acum încolo. Ştim toţi, viaţa e scurtă, trece repede. E foarte important cum ne-o organizăm, ce facem cu ea. Cu ce o umplem? Ar trebui să fim într-o grabă extraordinară, ca s-o umplem cît mai repede, cu cît mai mult, şi cît mai bine, cu cît mai mult bine! Spuneam aici, înainte de Crăciun, în seara cînd s-au prezentat colinzile, că mesajul pe care ni l-a trimis Dumnezeu prin îngeri în momentul cînd s-a născut Mîntuitorul Iisus Hristos, a fost: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, întru oameni bună învoire." Remarcam că acest cuvînt „intru oameni“ uneori e citit şi rostit: „între oameni." E bine şi aşa. Să fie bună învoire şi pace între oameni. Dar textul original grecesc e „întru oameni" bunăvoire. Adică înlăuntrul oamenilor, în sufletul oamenilor să fie Dr. ANTONIE PLĂMĂDEALĂ Mitropolitul Ardealului (Continuare în pag. a 2-a) * Cuvînt de Anul Nou 1985, rostit în catedrala din Sibiu. Sibiu, 1 ianuarie 1985 PRIMUL MARTIR AL BISERICII CREŞTINE — SFÎNTUL ARHIDIACON ŞTEFAN A treia zi de Crăciun, la 27 de­cembrie, Biserica Ortodoxă prăz­­nueşte pe Sfîntul Ştefan, pe cel care şi-a dat viaţa, mărturisind în faţa întregului sanhedrin (sinodul) iudaic din Ierusalim că, Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mîntui­torul lumii. Primul martir Ştefan este cel care a făcut începutul marelui număr de mucenici ce au pecet­luit cu sîngele lor credinţa în Dumnezeul cel adevărat, Dumne­zeul cel în Sfînta Treime lăudat. După el a continuat şirul neîn­trerupt al celor care şi-au jertfit fiinţa lor, dar nu l-au negat pe Dumnezeu. Cine a fost Sfîntul Ştefan? A fost un suflet zelos pentru mîn­­tuire. La predica sfinţilor apos­toli, el s-a înrolat în ceata creş­tină a slujitorilor noii credinţe. Pentru evlavia lui a fost ales diacon. Impresionează puternic două din darurile cu care fusese în­zestrat Sfîntul Ştefan, şi anume: credinţa lui şi puterea de ier­tare a sa. în ce priveşte credinţa, cine dintre muritorii de rînd a putut să exprime cuvinte ca cele ale lui Ştefan: „Iată văd cerurile des­chise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu!“ Este ade­vărat că şi alţi sfinţi au avut credinţă nestrămutată în Dumne­zeu, dar ca să vezi cerurile des­chise şi pe Fiul lui Dumnezeu este ceva ce ne umple de admi­raţie pentru Ştefan protomartirul! In ce priveşte iertarea creştină, în vieţile sfinţilor, găsim multe exemple, dar ca să te rogi pen­tru cel ce te ucide în chipul cel mai sălbatic este ceva ce te im­presionează pînă la lacrimi, deoa­rece nu trebuie să uităm că sfinţii care au urmat după Ştefan aveau ca exemplu pe martirii dinaintea lor, pe cînd Ştefan nu-i avea ca (Continuare în pag. a 4-a) Pr. Athanase Negoiţă Una din trăsăturile esenţiale şi definitorii ale ideii unităţii de neam a poporului nostru este di­namismul ei deosebit de viguros. Transformată în conştiinţa uni­tăţii de neam a tuturor români­lor, această idee a dinamizat în­treaga desfăşurare a istoriei po­porului nostru. Baza ontologică a acestui dina­mism viguros este unitatea de origine a poporului nostru, din care a rezultat — în mod firesc şi logic — unitatea lui de esenţă şi de structură. Aceste două as­pecte au constituit baza funcţio­nală a ideii unităţii de neam a românilor, din care au rezultat celelalte aspecte fundamentale ale acestei idei: unitatea de ma­nifestări — trupeşti şi sufleteşti —, de aspiraţii, idealuri şi năzu­inţe, precum şi unitatea de des­tin. Datorită dinamismului rezultat din această bază ontologică şi funcţională, ideea unităţii de neam a trecut printr-un proces amplu de dezvoltare, prin care s-a adîncit, amplificat şi îmbogă­ţit treptat pînă la maturizare, îm­­pingînd în mod inexorabil spre înfăptuirea deplină a idealului naţional. Dincolo şi mai presus de impedimentele temporare, izvori­­te din vicisitudinile de diferite fe­luri şi în diferite momente ale zbuciumatei noastre istorii, idea­lul de unitate a neamului nostru s-a afirmat constant şi puternic ca necesitate firească şi ca o realitate fundamentală. Pe măsura ce s-a dezvoltat şi maturizat, conştiinţa unităţii de neam a dat roade tot mai boga­te, devenind factorul polivalent care a promovat un fenomen de masă. Căci ea a adunat şi pola­rizat aspiraţiile şi năzuinţele po­porului nostru într-un singur mă­nunchi de viguroase strădanii, dîndu-i capacitatea şi forţa de a lupta statornic şi cu toate jert­fele necesare pentru realizarea statului naţional unitar, în con­cret, a creat şi impulsionat con­tinuu curentul unionist care stră­bate întreaga noastră istorie, pro­cesul necontenit de creştere a po­porului nostru sub orizontul de lumină al unităţii integrale. Mulţumită acestui viguros şi continuu dinamism, o năzuinţă ar­zătoare, multiseculară, a luminat necontenit — ca o stea polară nestinsă — cărările drepte dar anevoioase ale istoriei noastre: Unirea într-o singură ţară. Gîn­­dul de a se uni într-un singur stat închegat între graniţele lor fireşti, gîndul acesta incandescent, hrănit în urma plugului sau a turmelor de oi, precum şi pe cîm­­purile de bătaie, din conştiinţa unităţii lor ca neam, i-a urmărit pe strămoşii noştri ca o umbră a propriei lor istorii, i-a chinuit cu frămîntarea unui vis drag pe care l-au spulberat de atîtea ori vrăjmăşiile vremurilor vitrege. Un prim aspect al dinamismu­lui ideii de unitate a neamului nostru este amploarea pe care a luat-o această idee ca stare şi manifestare de spirit. Unitatea de origine, un­itat­ea de e­senţă şi de structură,­unitate de manifestări,­ aspiraţii şi idealuri, unitate de. . . destin­­ată aspectul multiplu­­al ideii unităţii de neam. Ea s-a amplificat în factor generator şi plinitor al tuturor componentelor procesului de unificare — sub toate aspectele — a poporului nostru şi s-a transformat într-un etos puternic al unităţii. Ca ata­re, ea a promovat remarcabila unitate de limbă şi de cultură a poporului nostru, precum şi ne­contenite relaţii economice şi culturale între românii de pretu­tindeni. Potenţialul şi dinamica spiritua­lă a unităţii de neam s-au vă­dit la maximum la acţiunile di­recte pentru dobîndirea unităţii naţionale şi politice a poporului (Continuare în pag. a 3-a) Dinamismul ideii unităţii de neam în istoria poporului nostru Colindăm pentru eroi Colindăm acuma iară, Prin frumoasa noastră ţară, Nici un cătun nu ne scape Din Patria dintre ape! Cît e România-Mare Ne ducem pe la hotare, Să audă fiecare Lerui, Ier frumoasă floare. Cu busuiocul, ca salba, Vom ajunge pe la Alba Şi la Ţebea, pe colină, Colindînd colindă lină. Cu aducerile-aminte, Colinda-vom la morminte, Pe unde ne zac martirii, Răpuşi fără voia Firii. La Ip, Moisei, şi-aiurea, Cu noi va doini pădurea, Pe sub zările albastre, Dînd refren colindei noastre. Că, din uraganul ploii, Noi, comemorăm eroii jertfiţi pentru Neam şi Ţară, Lerui cu colinda, iară. Merge-vom, cu tot aleanul Păşind „Transfăgărăşașul", Cu colinda în desagă, Lerui, Românie dragă! Miron Abrudan Nr. 1—2/1985 Pagini de istorie naţională în vechi picturi bisericeşti Picturile vechi bisericeşti din diferite zone ale ţării ne atrag nu numai prin măestria execuţiei lor artistice, ci şi prin faptul că ele ne reprezintă, cu durerile, cu idealurile şi aspiraţiile noastre din moşi strămoşi. Poate mai ales sub acest as­pect se manifestă forţa educativă a acestor nepreţuite valori naţio­nale. Binele şi răul, în perma­nenta lor confruntare, sunt oglin­dite de vechii noştri artişti plas­tici nu în chip abstract, ci prin trăsături concrete, adînc grăitoare pentru credincioşii care aveau să se închine în bisericile astfel îm­podobite. Astfel, încă în cele mai vechi ansambluri picturale de pe teri­toriul patriei noastre, de multe ori sfinţii, martirii, eroi ai tot bi­nelui şi ai adevărului, poartă straie româneşti; dimpotrivă tor­­turanţii, tiranii chiar răstignitorii Mîntuitorului sînt înfăţişaţi cu chipurile vrăjmaşilor şi asuprito­rilor neamului românesc. Iadul din celebrele fresce ale mănăsti­rilor moldovene, de pildă, este populat cu turci, cu tătari, cu asupritorii strămoşilor noştri, în unele biserici din Transilvania, chinuitorii au chipul jandarmilor, din­tr-o epocă de tristă amintire. Caracteristice în acest sens sunt mai ales cîteva biserici din judeţul Sibiu, pictate de fraţii Nicolae şi Alexandru Grecu la începutul veacului trecut, în re­darea unor scene biblice, aceşti talentaţi pictori populari se folo­sesc de o seamă de aspecte din epoca lor, exprimînd prin mijloa­cele specifice ale picturii, un pro­test răspicat împotriva asupririi sociale şi naţionale a românilor din Transilvania. Biserica parohială din Mohu, prot. Sibiu, construită în 1782, a fost pictată în frescă de fraţii Grecu, care au terminat lucrarea în 1804. Pictura are o valoare ar­tistică deosebită. Interesant este însă mai ales faptul că cei doi pictori din Săsăuş au dat unor scene un evident caracter istoric şi revoluţionar. Reţine atenţia cu deosebire o scenă cu Iosif în închisoare. în­ţeleptul fiu al patriarhului Iacov şi al Rahilei este înfăţişat în tem­­(Continuare în pag. a 3-a) | LUCIAN FÂGÂRÂŞANUL Episcop-vicar

Next