Telegraful Român, 1986 (Anul 134, nr. 1-48)

1986-01-01 / nr. 1-2

Anul 133 r\ . ft 1 \V\ l _______L s______________ biBLIOTECA „ASTRA,, 1 SIBIU Sibiu, 15 decembrie 1985 și 1 ianuarie 1986 Nr. 47—48/1985 și 1—2/1986 FOAIE RELIGIOASA EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SIBIULUI CRĂCIUNUL — SĂRBĂTOARE A PĂCII ȘI BUNEIÎNVOIRI ÎNTRE OAMENI IISUS HRISTOS „Lumina Cunoştinţei11 şi „Soarele Dreptăţii11 Cîntarea tradiţională bisericească ne vesteşte în fiecare an cu prilejul prăznuirii Naşterii Domnului că, întrupîndu-se El printre noi, a „răsărit lumii lumina cunoştinţei“. Tot din troparul Sărbătorii mai aflăm că El, Cel care ne aduce „lumina cunoştinţei“, El însuşi fiind lumina (Ioan 9, 5), este recunoscut ca fiind „Răsăritul cel de Sus“, adică pogorît din ceruri. Dar troparul, scurt, uimitor de bogat în conţinut — cu adevărat inspirat de Dumnezeu — îi mai dă Mîntuitorului Iisus Hristos încă un nume: Soarele dreptăţii! Creştinismul, ca religie nouă în istorie, începe cu Naşterea Domnului, cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, potrivit descoperirii Sfintei Scripturi: „Şi Cuvîntul (Logosul) trup s-a făcut“ (Ioan 1, 14). Fără Naşterea Domnului, creştinismul n-ar exista. Aşadar, ceea ce înseamnă Naşterea Domnului pentru noi, aceea înseamnă şi creştinismul. Faptul că vine „de Sus“, înseamnă că vine de la Dumnezeu, că e Unul din Treime, Fiul lui Dumnezeu, căci prin „Cel de Sus“, noi L-am înţeles întotdeauna pe Dumnezeu. Şi venind „de Sus“, nu poate fi altfel decît „Soarele dreptăţii“, adică acela care face dreptate, învaţă, aduce şi răsplăteşte dreptatea, vrea ca lumea să trăiască după dreptate. Multe alte titluri îi vor da Mîntuitorului Evangheliştii, ceilalţi apostoli, marii Sfinţi Părinţi şi teologii dar cele mai importante, cele mai surprinzătoare, cele mai adevărate nume şi le va da El însuşi, mărturisind despre Sine şi arătînd în primul rînd locul de unde vine, anume de la Tatăl, ca Fiu născut mai înainte de toţi vecii, de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, precum mărturisim în Simbolul credinţei. Aceste descoperiri alcătuiesc elementele primar(Continuare în pag. a 2-a) | ANTONIE Mitropolitul Ardealului (Qo-Unda ^mtouttcLiea mărturie a formării noastre şi a continuităţii pe pămîntul strămoşesc Cu ochii aţintiţi spre cer, proorocii Vechiului Testament au întrezărit venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Anunţînd credincioşilor din vremea lor acest mare eveniment, au rostit, în extazul lor profetic, cuvinte ca acestea: „în ziua aceea din munţii va curge bucuria şi dealurile vor izvorî lapte.“ Naşterea Mîntuitorului din Fecioara Maria a însemnat, într-adevăr, sosirea zilei Domnului. Iisus Hristos a ţinut să spună: „Avraam a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat“ (Ioan 8, 56). însoţită de o bucurie negrăită, această zi este singurul acru nou sub soare. Bucuria însăşi este nouă. Ea are un început, dar nu are un sfîrşit. Ziua Domnului este arătarea şi prezenţa lui Hristos care,ieri şi astăzi şi în veci este acelaşi“ (Evrei 13, 8). Bucurîndu-ne de această zi, ne bucurăm de faptul că luăm parte la viaţa lui Hristos, la împărăţia inaugurată de El în lume, cu alte cuvinte la o viaţă nouă, într-un eon nou. Dar bucuria nu este numai o plenitudine lăuntrică, ci este şi o mărturisire; nu este numai senti(Continuare în pag. a 5-a) Pr. prof. Hie Moldovan tIUU ■ A mirare foarte cu fiorul sfînt Magii întrebau zările toate: — Ce miresme alese ne-au smerit aromele smirnelor noastre, din alambicuri de aur ale Răsăriturilor vestite, culese?! — Le-am adus în chiupuri din smaralde sculptate și ferecate, să nu-și piardă despotul lor minunat de neîntrecute miresme nici de sfintele aghiesme, tainicul dospoţ cu mari peceţi ferecat îngerii toţi, de pe sus şi Staulul din Betleem, nările vitelor, amiroseau cu uimire miresmele noi, necunoscute, le amiroseau ... în neştire ... Totul mirodea în neştire mirodea a uimire Căci, un baciu în alburi carpate şi o băciţă cu ie în arniciuri smălţuită, dintr-o traistă de mărginime, scoteau din otavă mere pătule, un colac cald, împletit cu semne de soare înfăşurat în păsturi înflorate; apoi o ulcică cu miere din brad şi de ienupăr chircit şi o piele de jder, alb. Regele Jder, mirosind a pădure, a cascade cu păstrăvi, JYLdlqLL&ii a zmeuri şi mure, a frunze de fagi putrezite şi a iască aprinsă, pe toatele care, ca pe o tavă, de scutece aromite şi ele, din in spălat în izvoare, le aşezau tăcuţi lîngă ieslea jilavă, sub ghirlande de stele Baciul pîndar a luminat şi o făclie din răşini, cu iasca aprinsă din amnar Steaua de sus, călătoare oprită, scăpăra şi ea, lacrimi peste geruri, uimită! Magii urmau a se nedumeri, în neştire miraţi, de alte, smirnele şi tămîiele, noi, din Carpaţi, care le-au smerit pre cele vestite ale Răsăriturilor lor, de tot, nedumerite, uimite! Amirodea Staulul şi Ieslea şi Pruncul de Lumină din ea, a răşini aprinse, a mere pătule, a iască cu jar, noile miresme trimise de Magii în alb ai lui Zamolxe, din Peştera Altar, PRUNCULUI SFlNT, coborît pe pămînt! Cristofor Dancu Taina mîntuirii în Hristos, întruparea Teologia ortodoxă oferă mai multe porţi de intrare spre taina restaurării creaţiei şi transfigurării umanităţii în şi prin Hristos. Această teologie a insistat asupra drumului pe care umanitatea l-a parcurs împreună cu Fiul lui Dumnezeu care a asumat-o şi sfinţit-o în persoana Sa, a înălţat-o şi a introdus-o în sînul Treimii. Iar umanitatea, în sensul biblic, trebuie luată împreună cu creaţia, astfel încît ele se schimbă şi se preschimbă împreună (Rom. 8, 21). Bisericile creştine de toate tradiţiile confesionale sărbătoresc la 25 decembrie întruparea lui Mesia- I Hristos, Fiul Cel Unul-Născut din Tatăl, de-o fiinţă cu Tatăl, fiu după trup al Măriei din Nazaret. In primele trei secole, sărbătoarea Naşterii Domnului se comemora la 6 ianuarie împreună cu cea a Botezului, sau Epifania. Din secolul al 4-lea, naşterea se aniversează separat, anume la o dată care corespunde cu festivalul solstiţiului de iarnă, solstiţiul fiind un moment în care soarele apare deodată, în toată măreţia şi strălucirea lui. Intr-adevăr, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, întrupat în mod personal, a fost comparată cu apariţia unui alt „soare“, sau „răsărit“, „soarele dreptăţii“, „răsăritul cel de sus“. Şi aşa cum soarele determină întreaga mişcare a universului, tot aşa Pantocratorul întrupat orientează, cu puterea şi iubirea Sa, istoria creaţiei şi a umanităţii.. Odată cu separarea celor două sărbători, a Crăciunului de Epifanie (la Roma către 354, iar la Antiohia, unde a fost introdusă de Sf. Ioan Hrisostom, poate după Sinodul de la Efest (431), pentru a recunoaşte naşterea lui Iisus din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu), sensul întrupării a devenit mult mai bogat, nelimitînduse la comemorarea unui fapt istoric. (Continuare în pag. a 4-a) Pr. prof. Ion Bria st Un pelerinaj istoric la Mănăstirea Putna După alegerea şi instalarea sa în scaunul arhieresc al Episcopiei Clujului, episcopul Nicolae Ivan s-a îngrijit să dea noii eparhii, cu rădăcini istorice la Vad şi la Feleac, o organizare temeinică, materială şi morală ... între altele, s-a gîndit să lege existenţa şi strălucirea ei în viitor de înnodarea firului istoric al eparhiei cu trecutul, prin pomenirea după cuviinţă a ctitorului ei autentic, Ştefan cel Mare. In acest scop a cerut de la Sfîntul Sinod aprobarea de a face un pelerinaj la mănăstirea Putna, unde îşi doarme somnul de veci Ştefan cel Mare. Acest pelerinaj a fost stabilit pentru data de 21 septembrie 1922, deci în primul an al păstoririi sale ierarhice, întreaga organizare a acestui omagiu, ce s-a transformat pe parcurs într-o adevărată procesiune religioasă, cu partiei(Continuare în pag. a 6-a) Pr. I. B. Republica la cumpăna dintre două cincinale Actul istoric de la 30 Decembrie 1947 a constituit un moment decisiv în procesul de transformări înnoitoare, declanşat de revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă din August 1944. Acest moment a marcat instaurarea noii orînduiri democratice în patria noastră, prin cucerirea de către popor a întregii puteri politice. Au fost descătuşate atunci toate energiile creatoare ale poporului şi s-a pus capăt oricăror forme de inegalitate, discriminare şi exploatare. Eliberat de lanţurile asupririi, deţinător al puterii politice şi economice, poporul român, devenit liber şi stăpîn pe destinele sale, a dobîndit posibilitatea să se conducă aşa cum îi dictau interesele, să fructifice în folosul propriu întreaga avuţie naţională. Anii Republicii sînt anii cei mai luminoşi şi mai rodnici, anii unor profunde transformări, care au schimbat fundamental înfăţişarea ţării, structura sa economică şi socială, viaţa oamenilor, locul României în lume. Din cununa celor 38 de ani de însemnate înfăptuiri în toate domeniile, cîţi au trecut de la instaurarea Republicii, se detaşează cu strălucire perioada ultimelor două decenii, numită îndeobşte „epoca Ceauşescu“, după numele celui care a ctitorit-o şi i-a imprimat dinamismul eminentei sale personalităţi, preşedintele Nicolae Ceauşescu. Sunt evidente pentru oricine diferenţele între ceea ce a fost ţara noastră înainte de a fi devenit republică populară şi ceea ce este ea în actuala etapă de dezvoltare economico-socială pe care o parcurge. Cîteva cifre sunt edificatoare în ceea ce priveşte nivelul pe care l-a atins România în mersul ei înainte, în perioada de după 30 Decembrie 1947. Astfel, producţia industrială românească este în prezent de 103 ori mai mare decît acum 38 de ani. Pentru acelaşi interval de timp, producţia în industria metalurgică a crescut de peste 100 de ori, în industria construcţiilor de maşini de peste 400 de ori, iar în industria chimică de peste 1000 de ori. Cealaltă ramură de bază a economiei naţionale — agricultura — realizează în prezent o producţie de peste 7 ori mai mare în comparaţie cu 1947. Creşterea continuă a producţiei industriale şi agricole a dat posibilitatea sporirii participării României la schimburile economice internaţionale. Este demn de reţinut faptul că ţara noastră întreţine în prezent relaţii economice, comerciale şi de cooperare cu 150 de ţări faţă de numai 17 în anii premergători lui 1947, în domeniul construcţiilor de locuinţe s-a ajuns în prezent la performanţa ca 80% din populaţia României să locuiască în case noi. Dacă ar fi să ne referim şi la înfăptuirile în domeniul sanitar, am putea arăta că numărul medicilor este astăzi aproape de cifra de 45.000 faţă de numai 11.000 cîţi erau în urmă cu 38 de ani. A sporit de asemenea numărul unităţilor sanitare. Toate aceste fapte au favorizat creşterea mediei de viaţă de la 50 de ani, cît era de pildă, în 1948, la 70 de ani cît este astăzi. Progresul material realizat în anii Republicii a favorizat înregistrarea unui progres similar şi pe plan spiritual. România a cunoscut în această perioadă o continuă dezvoltare a învăţămîntului, ştiinţei, artei şi culturii. Este suficient să arătăm că începînd cu anul molar 1974—1975 în ţara noastră a fost generalizat învăţămîntul obligatoriu şi gratuit de 10 ani. Pe toate treptele de învăţămînt se urmăreşte îmbinarea studiului cu activitatea practică. Prin participarea masivă a oamenilor muncii la fenomenul culturii şi îndeosebi în cadrul Festivalului naţional „Cîntarea României“, întreaga noastră cultură a devenit o cultură de masă. O problemă de o deosebită însemnătate, care şi-a găsit rezolvarea firească numai în anii Republicii, este problema naţională, în perioada care a urmat după 30 Decembrie 1947 au fost lichidate toate formele de inegalitate, discriminare şi asuprire socială şi (Continuare în pag. a 7-a)