Telegraful Român, 1987 (Anul 135, nr. 1-48)

1987-01-01 / nr. 1-2

Anul 135 [biblio- • »,stila î jlí£1íu SibferUTăM3Prw/Nr. 1—2/1987 Mesajul de Anul Nou al Preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU 1987 — Sub semnul deplinei unităţi a întregului nostru popor Ca de obicei, la fiecare început de an, preşedintele ţării, Domnul Nicolae Ceauşescu este prezent la momentul de bucurie al întregului popor, bucurie prilejuită de intrarea într-o nouă etapă de viaţă, într-un nou an calendaristic, într-o nouă perioadă de muncă pen­tru realizări ce se întemeiază şi confirmă totodată, o întreagă epocă de împliniri de pînă acum, epocă marcată de prezenţa, gîn­­direa, activitatea şi personalitatea celui mai iubit fiu al poporului nostru. La îngemănarea anului 1986 cu noul an 1987, preşedintele ţării, a adresat întregului popor un vibrant şi călduros mesaj în care Domnia Sa face şi un bilanţ al realizărilor de prestigiu înfăptuite prin munca şi dăruirea, prin conştiinciozitatea şi responsabilitatea tuturor oamenilor muncii. Prin tot ceea ce a înfăptuit pînă acum „poporul nostru, constructor conştient al socialismului şi-a demon­strat încă o dată, prin fapte, voinţa şi capacitatea sa de a în­vinge orice greutăţi şi de a asigura mersul neabătut înainte al societăţii noastre pe calea dezvoltării sale materiale şi spirituale, a civilizaţiei noastre“ a spus Domnia Sa. De asemenea, în mesaj se face şi o prezentare generală a planu­rilor ce ne stau înainte şi care trebuiesc abordate în vederea îm­plinirii cu aceeaşi străduinţă şi spirit de răspundere. Şi se pre­cizează: „Dispunem de tot ce este necesar pentru înfăptuirea în bune condiţii a tuturor obiectivelor şi prevederilor înscrise în planul de dezvoltare economică şi socială­­a ţării pe 1987. Să luăm toate măsurile pentru a asigura, chiar din primele zile, îndeplinirea exemplară a tuturor acestor prevederi! Să ne angajăm în modul cel mai hotărît în lupta pentru ridi­carea la nivel superior de calitate şi eficienţă a întregii activi­tăţi din industrie, agricultură, din întreaga noastră economie“! Domnul preşedinte Nicolae Ceauşescu şi-a manifestat şi cu această ocazie îngrijorarea pentru tensiunea existentă în relaţiile dintre state şi mai ales faţă de problema cursei înarmărilor, exprimînd din nou convingerile şi hotărîrea poporului nostru de a milita neabătut pentru a contribui la normalizarea situaţiilor conflictuale din lume, pentru dezarmare în general şi pentru dezarmarea nu­cleară în special. Mesajul se încheie cu urările făcute de preşedintele ţării către întregul nostru popor: „Cu prilejul Anului Nou vă urez din toată inima, dragi compatrioţi, succese şi realizări tot mai bogate pe calea progresului şi a înfloririi patriei noastre social­iste, libere, independente şi suverane! Vă urez, tuturor, satisfacţii depline în muncă şi viaţă, multă sănătate şi fericire!“ Redacţia Aurel Vlaicu exponent al aspiraţiilor naţionale româneşti In această toamnă s-au împlinit 125 de ani de la fondarea Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român (4 noiem­brie 1988) şi 75 de ani de la zborul lui Aurel Vlaicu la Sibiu (24 sep­tembrie a. c.). După satisfacerea stagiului militar la Pola (ceruse să facă armata la marină pentru a studia motoarele cu explozie), inginerul Aurel Vlaicu s-a angajat la uzinele de automobile Opel din Rüsselsheim (Germania). La acea dată pe tînărul inginer îl pa­sionau două domenii tehnice aflate la începuturi: aeronautica şi auto­mobilismul. Cum aeronautica îl fascina încă din adolescenţă, Aurel Vlaicu ii propune patronului construirea unui avion după planurile sale. în principiu fa­bricantul ar fi fost de acord, însă cu condiţia ca aeroplanul să rămînă în proprietatea uzinei, fapt ce ne­mulţumea pe tînărul inventator care animat de simţăminte patriotice ar fi dorit să se răsfrîngă invenţia asu­pra naţiunii româneşti, aşa după cum reiese dintr-o scrisoare expediată u­­nui prieten: „Acum vreau să mă apuc de maşina de zburat. Fabri­cantul .. . mi-ar da parale să fac maşina, dar eu mai bucuros aş da invenţia Ţării Româneşti. Vezi de ,Imi recomandă pe cineva cu parale, ori fă-mi o legătură bună. Astfel, pun nemţii mina pe invenţie şi tu ştii că o invenţie mai ideală şi mai folositoare ca maşina de zburat nu este ... Opel m-ar ajuta, dar ... nu vrea să-mi dea nimica pentru invenţie, fără numai spesele pentru făcut şi dacă e bună să fie a lui . . . Dacă mergi la Paris, caută pe Vuia şi spune-i de mine.“ Probabil că din cauza acestui re­fuz s-a ajuns la o situaţie încordată între Opel şi tînărul inginer, care s-a repercutat negativ, un timp, asu­pra profesiunii sale. Cu ocazia unui concurs de maşini firma Opel a participat cu cinci echi­paje şi to?., ca au fost pregătite cu mult , minuţiozitate, numai una s-a clas.?.­, pe locul I la toate pro­bele (rr,f­­iritate, coastă şi viteză), spre deziluzia­ specialiştilor uzinei. Ţinem să subliniem că atunci cînd s-au verificat maşinile, A Vlaicu a fost exclus din corpul tehnicienilor sub pretextul tinerei şi al neprice­perii. Studiindu-se maşina victorioasă s-a aflat de la un maistru că fără ştirea conducerii s-a montat un car­burator conceput de Vlaicu, dezle­­gîndu-se astfel misterul succesului. Surprins de ingeniozitatea tînărului inginer, Opel revine la sentimente mai bune şi-i propune un contract foarte avantajos. Deşi i se deschidea o carieră strălucită Vlaicu renunţă la avantajele materiale, reîntorcîn­­du-se spre sfârşitul anului 1903 acasă, la Binţinţi, în vederea realizării idea­lului suprem: construirea aeropla­nului. în vara anului 1909 efectuează pri­mul zbor cu planorul tras de cai şi execută mai multe zboruri demon­strative cu un micromodel. Printr-o întîmplare fericită află şi Octavian Goga, secretarul literar al Astrei, de experimentările lui Vlaicu, îl vizi­tează pe fostul prieten de liceu, iar după demonstraţie plin de entuziasm îi promite tot sprijinul. După adunarea generală a Astrei ce s-a desfăşurat la Sibiu între 12—13 octombrie 1909, care a coincis şi cu aniversarea a 100 de ani de la naşterea mitropolitului Andrei Şa­­guna, primul preşedinte al Asociaţiei transilvane, O. Goga şi A. Vlaicu trec Carpaţii la fraţii de dincolo. O. Goga care se bucura de mult prestigiu şi în România izbuti la (Continuare în pag. a 2-a) Mihai Sofronie Pregătirea Sfîntului şi Marelui Sinod Ortodox al do­l­ea al secolului nostru, a por­nit, din partea Bisericii Ortodoxe Ro­­ro­­-­e, prin primul ei patriarh Miron Costea, un adevărat vizionar în a­­­ceastă privinţă. între 28 octombrie şi 6 noiembrie 1986 a avut loc la Geneva cea de-a IlI-a Conferinţă Preconciliară Panor­­todoxă. Ea a fost prezidată de dele­gatul Patriarhiei Ecumenice (Con­­stantinopol), Mitropolitul Hrisostom de Mira. Au fost reprezentate toate cele 15 Biserici ortodoxe din lume, prin delegaţi şi consilieri. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Ro­mâne a fost condusă de autorul aces­tor rînduri, Dr. Antonie Plămădeală, avînd în compoziţia ei pe î. P. S. Mi­tropolit al Banatului Nicolae Cor­­neanu, P. S. Episcop-vicar Patriarhal Nifon Ploieşteanul şi Prof. I. Bria. în calitate de consilieri au fost prof. Dumitru Popescu şi prof. Ştefan Alexe. Au fost dezbătute următoarele pa­tru teme: I. Adaptarea postului la condiţiile de viaţă modernă; II. Legăturile Bi­sericii Ortodoxe cu celelalte Biserici creştine din lume; III. Legăturile Bi­sericii Ortodoxe cu Mişcarea Ecume­nică şi IV. Problema păcii şi a dis­criminărilor rasiale. înainte de a se intra în ordinea de zi, s-a dat cuvîntul con­du­ătonîor fiecărei de.*5gspre Sf “aduce sa­lutul Bisericii lor. Din partea Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, M^ropaiHu! Ardealului, Dr.­ Antonie Plămădeală, a spus: Eminenţe/^ Voastre, Iubiţi fraţi, „Precum ştiţi, Biserica Ortodoxă pace - t­cologiei. Până aceasta, adică fără urmarea Bisericilor nu vom a­­junge la o reală teologie a păcii, care să aibă un impact practic şi ef­rent, asupra celor de care depind marile decizii cu privire la viitorul omenirii şi al planetei. Să lucrăm pentru comunicare — nu pentru — excomunicare. Salutul Bisericii Ortodoxe Române şi urările ei sînt ca pregătirea Sfîn­­tului şi Marelui Sinod şi Sinodul în­suşi să fie un stimulent pentru uni­tate şi pace, în Biserici, între creş­tini şi în lume. Desigur, vom ajunge la hotărîri obligatorii pentru toate Bisericile nu­mai prin Sinod. Atunci se vor lua deciziile finale. Dar Biserica noastră crede că unele propuneri ale Confe­rinţei noastre, trebuiesc recomandate Bisericilor de pe acum, cum ar fi recomandările de angajare a creşti­nilor în lupta pentru pace — ca nu cumva să ajungem în situaţia de a fi prea tîrziu, şi a nu mai apuca timpul de pace, ca să ne putem ţine Sinodul. Avem în faţă, de data aceasta, documente de lucru bine întocmite, ale unei Comisii pregătitoare care a lucrat în Februarie 1986, şi care ne vor ajuta foarte mult să fim mai expeditivi decît în trecut. Se cuvin,­­ ?­­tru aceasta, mulţumiri Secretaria­tului, în persoana I. P. S. Mitropolit Damaskinos al Elveţiei (Patriarhia Ecumenică). înainte de a-mi încheia cuvîntul, aş vrea să ne readucem aminte că foarte mulţi creştini se întreabă din ce în ce mai mult. Se va ţine vreo­dată acest sinod în pregătire? Se lucrează — zic unii — prea încet, şi încep să-şi piardă încrederea. Tre­buie să creem convingerea că Sino­dul se va ţine, şi că întîrzierea în­seamnă doar grijă pentru buna lui pregătire. Şi nu putem crea această convingere altfel decît lucrînd ca documentele să aibă conţinut pre­cis, pozitiv, folositor, în aşa fel, în­­cît Biserica noastră ortodoxă să se simtă întărită reînnoită, reînviorată prin Sinod, iar celelalte Biserici creş­­­ne să simtă chemarea noastră că­­■­­­ unita­r, ca pe o chemare la îm­plinirea unei datorii profetice. Ca toţi să fie din nou una, sfintă, so­bornicească şi apostolească Biserică, cum a voit-o Mîntuitorul, şi cum a fost în primul mileniu. Avem dato­rii de a­ orienta pe credincioşii noş­tri în lumea de azi, de aceea grija noastră trebuie să fie de două ori mai mare. Nu facem doar teologie de principiu, ci încercăm şi anumite (Continuare în pag. a 2-a) Dr. ANTONIE PLAMADEALA Mitropolitul Ardealului ffloLLCLi aXULtif­CL­IfULCL... Râsai asupra mea, lumină lină, Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; O, maică sfintă, pururea fecioară, în noaptea gindurilor mele vină. Speranţa mea tu n-o lăsa să moară Din inima-mi — adine noian de vină; Privirea ta de milă caldă, plină, îndurătoare-asupra mea coboară. Străin de toţi, pierdut în suferinţa Adîncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie. Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa Şi reapari din ceriul tău de st­ele, Ca să te-ador de-acum pe veci, Măriei M. Eminescu c­a aici Acasă-nseamnă lingă maica vatră Acolo unde Patria ţi-e scut. Unde-s ai tăi de sprijin şi iubire Şi sint aceia care te-au născut. Acasă-nseamnă că eşti între-ai tăi, Ai demnitate, poţi avea temei... Poţi deveni şi om înalt, de seamă Dar şi statuie-n vreme dacă vrei. Aci îţi este­ frate orice codru Şi Dunărea şi cimpul plin de grîu Poţi sta s-asca­ţi şi-n linişte izvorul Şi ce vorbeşte fiecare rîu! Un pai te-ajută să poţi trece marea Şt ai şi tu ca fiecare-o stea. E plinea dulce şi chiar ‘de-ar fi rixagra E mult mai albă ca un fulg­­de iz . Acasă-nseamnă Neamul şi Părtiîntul, Lumini şi datini, crez şi obicei Şi limba-n care poţi vorbi în tihnă Cu toată ţara şi iubirea ţi. Virgil Carianopol ­­antal Gînduri creştine la trecerea într-un an nou „Fie numele Domnului binecuvîntat de acum şi pînă-n veac“, iată ce cre­dem că ar fi potrivit să spună sufletul nostru în aceste clipe, primele în care ne aflăm după ce am păşit pragul unui an nou. Să binecuvîntăm dar pe Domnul pentru tot ce a fost bun în anul care a trecut şi făcînd bilanţ asu­pra a tot ce am avut de glnd să împlinim, să ne străduim să facem noi şi hotărîm paji, în viitor pe calea progresului moral şi material, singura lege în faţa căreia nu se cade să rămînem nepăsători. A trecut încă un an din Viaţă şi iată Dumnezeu ne-a lăsat o nouă şansă de a împlini ceea ce n-am putut î­nlini pînă acum. Iată de ce se cade să mulţumim Domnului şi să-L biinecuvintâm. Biserica creştină a rînduit să cinstim în prima zi a anului punerea nume­lui zi Iisus, pentru că, după cum spune Sf. Scriptură, Lui i-a dat Tatăl ,,un nume mai frumos decît orice nume, pentru ca întru numele lui lisus tot f fn'zn a ■ i sa sa plece, al celor cereşti, al celor pămînteşti şi al celor douleaupi“ (FV. 2, 9—lin. Acest nume, în tîlcuire românească, înseamnă „mîn­­tuire“ aşa că iată pentru ce socotim noi creştinii, că nu poate exista un alt nume cu un Inţeles, mai profund decît acest nume. Dar, trebuie să băgăm­i de seamă că tot Sf. Scriptură ne spune prin Apos­tolul citit i­) ziua de anul nou (Col. 2, 11—12) că aşa cum am cîntat deunăzi put­in colnde despre Naşterea lui Hristos prin împreunarea lui Dumnezeu cu omul,­in Hristos „locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii“, iar de aici urmează şi despre noi creştinii o învăţătură tainică şi­ mântuitoare, anume că „în Hristos am fost tăiaţi împrejur cu tăiere împrejur nefăcută de mină, îngropaţi fiind împreună cu El prin Botez“. Cu alte cuvinte, aşa a fost bunăvoinţa lui Dumnezeu ca prin întruparea Fiului Său să ne altoiască şi pe noi întru El — acesta-i sensul Botezului şi al celorlalte Taine; să ne dea şi nouu înfierea şi să nu uităm că după numele lui Hristos ne numim şi n­oi „creştini“ („hristiani“, copii ai lui Hristos, desigur fii ai Lui după duh, după har). La acest lucru s-a gîndit Apostolul cînd a zis că „din neamul lui Dumnezeu suntem­“. Toţi creştinii mai prăznuim azi şi pomenirea Sfîntului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. Numele „Vasile“ e grecesc şi înseamnă „cel iui­i neam împărătesc“. Ori el ne-a arătat atît prin Liturghia şi învăţă­tura lu , cît şi prin faptele vieţii sale minunate ce taină mare a săvîrşit Dom­niei, cu fiinţa omenească atunci cînd a trimis pe Fiul Său în lume să se isco­ frate cu noi, căpetenie a Bisericii Sale, ca pe toţi să ne mîn­­tu­iiii iz-, ii se trăgea dintr-o familie de mari vrednicii creştine, din care s* - tiz:-1 s. aţi, care au ajutat în veacul IV la creştinarea şi progresul uz­ din vremea lor. Erau 10 copii la părinţi. După ce a trecut r - s­i­i , cz­e mai înalte ale vremii, Vasile a fost convins de sora sa, M­u­­­cea tinără, că pentru darurile de mare învăţătură pe care i le-a av. Dumnezeu omul nu se cade să se mîndrească, ci să le închine tot lui Dumnezeu şi ajutorării celor mulţi. Şi Sf. Vasile aşa a făcut. După ce i-au murit părinţii şi şi-a aşezat rudele înzestrind şi eliberînd pe toţi foştii lor sclavi, Sf. V . a pus în lucrare toţi banii de ţie averile sale clădind pri­mul mare spital de bolnavi, între alţii şi de leproşi şi unde mergea el în­suşi şi le spăla rănile imbrăţişîndu-i ca pe adevărat fraţi şi fii ai lui Dum­nezeu în anul 368, într-o vreme de secetă urmată de foamete, cînd mulţi ţărani de ne­podişurile Anatoliei erau atît de disperaţi încît stăteau să-şi vindă copiii pentru că nu-i mai puteau hrăni, Sf. Vasile a organizat o cam­(Continuare în pag. a 2-a) Pr. prof. dr. T. Bodogae

Next