Telegraful Român, 1989 (Anul 137, nr. 1-48)

1989-01-01 / nr. 1-2

Pag. 4 Din AGENDA Prea Fericitului Patriarh TEOCTIST ■ Miercuri, 30 noiembrie a.c., P. F. Patriarh Teoctist Împreună cu o parte din membrii Sf. Sinod, a luat parte la Plenara Consiliului Naţional al Frontului Democraţiei ai Unităţii Socialiste. ■ Joi 1 şi Vineri 2 decembrie a.c., P. F. Patriarh Teoctist a luat parte, în calitate de deputat la lucrările sesiunii Marii Adunări Naţionale a R. S. România. ■ Miercuri, 7 decembrie a.c., P. F. Patriarh Teoctist a primit pe noul Ambasador al Austriei la Bucureşti, D-na Dr. Berta Braun. ■ Vineri , ?i simbolic 10 decembrie a.c., P. F. Patriarh Teoctist a prezidat lucrările şedinţei anuale a Consiliului Naţional Bisericesc, pentru analizarea dărilor de seamă ale sectoarelor Administraţiei Patriarhale, în vederea pre­zentării la Adunarea Naţională Bisericească. ■ Duminici, 11 decembrie a.c., sub preşedinţia P. F. Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române. In sala festivă a Palatului patriarhal s-au desfăşurat lucrările Adunării Naţionale Bisericeşti. ■ Vineri, 16 decembrie a.c., după amiază Prea Fericitul Patriarh Teoctist a participat la serbarea tradiţională de colinde dată de studenţii Institutului Teologic din Bucu­reşti. Cu acest prilej a ţinut un cuvînt de povăţuire şi îndrumare părintească. ■ Joi, 22 decembrie a.c., P. F. Patriarh Teoctist a săvîr­­şit Sf. Liturghie la Catedrala patriarhală înconjurat de P. S. Episcop-vicar Roman Ialomiţeanul şi P. S. Episcop pensionar Valerian Zaharia. în prezenţa consilierilor Admi­nistraţiei patriarhale şi Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu care prilej a oficiat slujba de sfinţire a antimiselor, rin­­duite a fi dăruite tuturor parohiilor, finilor şi mănăsti­rilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, în calitatea Sa de Arhiepiscop şi Mitropolit rostind cuvlntul de învăţătură. ■ Vineri, 23 decembrie a.c., P. F. Patriarh Teoctist a primit pe P. S. Episcop Ioan Robu, conducătorul Arhie­piscopiei Romano-Catolice din Bucureşti, cu care s-a Întreţinut intr-o atmosferă de frăţietate şi dragoste creştină.­­ Potrivit tradiţiei P. F. Patriarh Teoctist a luat parte la îndătinatul concert de colinde de Crăciun şi Anul nou, susţinut de Corala patriarhiei şi corurile Bisericilor Dom­niţa Balaşa şi Sf. Spiridon­ Nou din Bucureşti In sala festivă a Institutului Teologic din Bucureşti. ■ Duminici, 25 decembrie a.c., p. F. Patriarh Teoctist a săvârşit Sf. Liturghie la Catedrala patriarhală, în ziua marelui praznic al Naşterii Domnului (Crăciunul), încon­jurat de P.P. S.3. Episcopi-vicari patriarhali, Nifon Ploieş­­teanu şi Vasile Tîrgovişteanul. Pastorala de Crăciun a P. F. Patriarh Teoctist a fost citită în faţa credincioşilor de P. S. Episcop-vicar Nifon Ploieşteanul. ■ Luni, 26 decembrie a.c., P. F. Patriarh Teoctist a săvârşit Sf. Liturghie In Biserica Mănăstirii Sinaia din judeţul Prahova, rostind predica zilei. ■ Mărţi, 27 decembrie a.c., P. F. Patriarh Teoctist a făcut o vizită de lucru la Protoieria Cimpina din judeţul Prahova, avînd o consfătuire cu protopopul şi cu ceilalţi salariaţi ai protoieriei. O masă rotundă a ziariştilor din Europa dedicată păcii, securităţii şi dezarmării Intre 9—11 decembrie 1988 a avut loc la Praga o masă rotun­dă iniţiată de către Organizaţia Internaţională a Ziariştilor, în colaborare cu Grupul Ecumenic pentru Informaţii în Europa. Tema generală a întrunirii a fost: „Valori comune ale ziarişti­lor din Europa. Responsabilitate în faţa cui?“ Au participat peste 60 de re­prezentanţi ai presei laice şi re­ligioase din Bulgaria, Chile, Ce­hoslovacia, Cipru, Elveţia, Fin­landa, Franţa, R.D.G., R.F.G., Grecia, Norvegia, Olanda, Polo­nia, Portugalia, România, Spa­nia, Suedia, Ungaria şi U.R.S.S. Din ţara noastră au luat par­te: pr. prof. Dumitru Abrudan, redactor responsabil al ziarului „Telegraful Român“ de la Sibiu şi prof. Remus Rus, redactor al buletinului „Romanian Orthodox Church News“ de la București. Cuvîntul de deschidere a lu­crărilor a fost rostit de către vice-ministrul Vladimir Jank­u, care a adus salutul guvernului cehoslovac și a subliniat însem­nătatea deosebită a temei pro­puse spre dezbatere. O expunere asupra temei ge­nerale a fost făcută de către dr. Erhard Eppler, membru în con­ducerea Partidului Social Demo­crat din R.F.G. Pe parcursul celor trei zile ale întrunirii au fost prezentate ur­mătoarele subteme: 1. Pace, securitate și dezar­mare. 2. Probleme social-umanitare. 3. Probleme economice și eco­logice ale Casei noastre comune europene. 4. Dialogul dintre marxişti şi creştini. Pe marginea referatelor pre­zentate s-au purtat discuţii, în finalul lucrărilor a avut loc o conferinţă de presă. S-a adoptat hotărîrea ca anual să aibă loc o masă rotundă si­milară cu cea care s-a ţinut la Praga, dată fiind importanţa ma­joră a păcii, securităţii şi dezar­mării în Europa şi în întreaga lume. A fost evidenţiată marea res­ponsabilitate ce revine ziarişti­lor din Europa în slujirea aces­tei nobile cauze a păcii. Pr. prof. Dumitru Abrudan SIBIUL (Continuare din pag. a 3-a) pen­trate cu sfinţenie nealterate plnâ­­n contemporaneitatea noastră, în zorii epocii modeme, cînd forţele noi — generate şi generatoare ale noilor realităţi economice de tip capi­talist — se vor cu tot mal multă insistenţă a se vedea libere şi stăpîne Intr-un stat naţional care să concentreze sub o stâpinire unică pe toţi fiii naţiunii, împrejurări istorice specifice au făcut ca ideea, conştiinţa naţională, să se cristalizeze cu precădere In Transilvania. Românii de aici, reduşi vreme de secole la condiţia de „misera plebs contribuens“, dispreţuiţi şi neascultaţi de către alţii care erau străini, mai puţini ca număr şi veniţi tir­­ziu in ţară, voiau sa devină naţiune politică, participantă directă la viaţa publică, la puterea legislativă, voiau să obţină libertatea naţională, în timpul marilor frămlntări sociale şi politice­ naţionale de la sfîrşitul veacului XVIII şi începutul celui următor, se creează o anume pătură intelectuală românească, năs­cută din rlndul ţărănimii sibiene şi din alte părţi, care, Instruite în şcolile grănicereşti şi participînd la eveni­mentele revoluţionare ale veacului trecut, a îmbrăţişat şi a militat cu ardoare pentru ideile de emancipare a po­porului român. Astfel a fost Inochentie Micu, din Sadu, sat siblan liber, de munte, de la ai săi de acasă trăgindu-şi curajul şi bărbăţia cu care a luptat, vreme de mai multe decenii In prima jumătate a veacului XVIII, pentru drepturile poporului român, în memoriile sale, argumentate pe istorie şi drept, inanitate Curţii din Viena şi Dietei Tran­silvaniei, temerarul episcop a pregătit un program miş­cării naţionale româneşti, a formulat politica naţională românească. I-au continuat strădaniile corifeii Şcolii Ar­delene, care transformă filologia şi istoria in arme de luptă politică, precum şi mişcarea Suplex-ului de la 1791, program de luptă pentru generaţiile viitoare. Printre marii cărturari ai Şcolii Ardelene, ca şi printre autorii marelui memoriu din 1791, se numără şi Samuil Micu, nepotul episcopului, şi învăţatul medic oculist Ioan Molnar Piuariu, originari de asemenea din Sadu. De la Sibiu, în 24/25 martie 1848, Simion Bărnuţiu atră­gea românilor atenţia asupra momentului în care se găsesc, asupra drumului pe care-l au de urmat în revo­luţie, impunindu-se in programul revoluţiei române tran­silvane lupta pentru libertate naţională, datorită votării de către dieta nobiliară din Cluj a unirii forţate a Tran­silvaniei cu Ungaria. Împotriva voinţei poporului român. La Sibiu va funcţiona Comitetul permanent al naţiunii române (devenit Comitetul român de pacificaţiune), cu rol atât de însemnat In organizarea administrativă revolu­ţionară românească a Transilvaniei şi a luptei pentru apă­rarea existenţei naţionale aflată In pericol. La Sibiu venea Avram Iancu, „Craiul Munţilor“, pentru a participa la lucrările Comitetului şi a Informa despre mersul lucru­rilor de apărare din Munţii Apuseni. Grănicierii români de la Orlat, pe Ungă operaţiunile militare desfăşurate împotriva Insurgenţilor unguri. In adunarea din 10/11 septembrie 1848, cu participarea unor mari mulţimi din satele învecinate, au precedat cea de-a treia adunare de la Blaj, care hotăra organizarea şi înarmarea poporului pentru apărarea drepturilor ameninţate. Sibiul a fost ales drept centru de difuziune a progra­melor luptelor politico-naţionale in perioada de după 1848. Faptul este explicabil, dacă ne gindim că aici se aflau grupate o serie de elemente şi instituţii ale bur­gheziei române şi Bisericii ortodoxe, cu rol de condu­cere in întreaga Transilvanie. Aici se aflau mulţi dintre cărturarii şi bărbaţii politici, conducători ai mişcării na­ţionale — unii şi aceiaşi — cu legături întinse In vechea Românie. In Sibiu apăreau ziare (cel mai vechi şi de mare prestigiu, „Telegraful Român“ din 1853), reviste şi alte publicaţii In limba română, erau şcoli şi instituţii de in­­vâţâment superior, instituţii de credit La Sibiu. In 1861, se constituie ASTRA, prestigioasa aso­ciaţie cultural-naţională, concepută ca un „centru de unire a românilor“, pătrunsă de la început de ideea progra­matică a luptei pentru fâurirea unităţii naţionale a tutu­ror românilor. Scurtă vreme, mai târziu, In 1863—1864, Dieta de la Sibiu, pe bună dreptate numită Dieta româ­nească a Transilvaniei, marca, prin hotărlrile adoptate, egalitatea constituţională a naţiunii române, a limbii şi confesiunilor sale, apogeul luptei românilor transilvăneni — în primele decenii după revoluţia de la 1848—1849 — pe linia recunoaşterii lor ca naţiune egală cu celelalte. Grelele condiţii create după 1867 de imperiul dualist austro-ungar, sub care românii transilvăneni au traversat perioada cea mai grea sub raportul existenţei lor ca popor, datorită politicii forţate şi sistematice de deznaţio­nalizare la care au fost supuşi de guvernele ungureşti, acţiunile trebuiau organizate, lupta coordonată de o con­ducere politică constituită şi In acest scop se întemeiază. In Conferinţa de la Miercurea sibiului (17 martie 1869), Partidul naţional al românilor din Transilvania. După ce evenimentele cruciale din 1877—1878 conferă noi dimensiuni luptei şi solidarităţii naţionale — Sibiul fiind locul de iniţiativă şi principal centru de solidaritate moral­­politică, financiară şi materială, voluntariat cu efortul politic şi militar al României, care şi-a proclamat şi cîşti­­gat prin lupta armată împotriva Turciei independenţa de stat absolută — sfîrşitul secolului al XIX-lea aduce cu sine noi elemente, majore ca importanţă, care poten­ţează şi mai mult lupta naţional-politică a românilor tran­silvăneni. Partidul Naţional al românilor din Transilvania şi Ungaria (P.N.R.), constituit prin unificarea celor două partide, ardelean şi bănăţean în Conferinţa naţională de la Sibiu din mai 1881, al cărui Comitet executiv şi-a avut sediul In oraşul de pe Cibin pînâ In 1908, declanşează In deceniile IX şi X ale veacului trecut cea mai amplă mişcare social-politicâ de după revoluţia de la 1848. Miş­carea memorandistâ, prin care problema românilor opri­maţi din Austro-Ungaria devine o problemă europeană. începutul secolului al XX-lea a însemnat o manifestare fără precedent a luptei şi solidarităţii naţionale, orice ocazie fiind folosită In acest scop. Ea va duce In chip firesc, şi In foarte scurtă vreme. In 1918, la împlinirea destinului istoric al poporului român. In 1905, prin Conferinţa naţională de la Sibiu, se trece la luptă deschisă pentru implinirea aspiraţiilor noastre naţionale, adoptindu-se tactica activismului parlamentar. Se ajunge la o platformă de luptă comună între P.N.R. şi Secţia română a Partidului Social-Democrat din Un­garia. In acelaş an se întemeiază, tot la Sibiu, Muzeul central al ASTREI, muzeul naţional al românilor din Transilvania — dovada trecutului istoric milenar, al ori­ginii nobile şi a continuităţii neîntrerupte a poporului român In vatra sa de zămislire, suport categoric al aspi­raţiilor sale la unitatea naţională. In anii primului război mondial aproape jumătate din intelectualitatea judeţului Sibiu, In frunte cu nemuri­torul poet al „pătimirii noastre“, Octavian Goga, cu Oct. C. Tăslăuanu, O. Ghibu, Partenie Cosma ş.a., trece munţii în România, desfăşurlnd o intensă propagandă In favoa­rea unirii, In vreme ce sute de dezertori sibieni din ar­mata austro-ungară se înrolează sub tricolorul armatei ţării, In războiul său drept dus alături de coaliţia Antan­tei, care a urmărit înfăptuirea unităţii noastre naţionale In conformitate cu principiul autodeterminării popoarelor. Ca pretutindeni In Transilvania, In toamna revoluţionară a anului 1918, Consiliul Naţional român al judeţului Sibiu a trecut la organizarea consiliilor comunale şi a gărzi­lor naţionale preluînd conducerea efectivă a teritoriului. Sunt semnalate acţiuni revoluţionare viguroase la Răşi­nari, Sălişte, Miercurea, Poiana, Porumbacu de Jos, Sibiu etc., care spulberă vechile autorităţi represive. In noiem­brie, cele şase cercuri electorale din judeţ îşi aleg dele­gaţi la apropiata Mare Adunare Naţională de la Alba lulia. Aproximativ treisprezece mii de adeziuni, din cel puţin treizeci şi trei de localităţi sibiene, la Hotărîrea de Unire se adaugă sutelor de mii de adeziuni trimise de întreaga suflare românească, conferind actului de la 1 de­cembrie un caracter plebiscitar, de exprimare a voinţei întregii naţiuni române. In „capitala naţiunii române“, în acea unică zi de de­cembrie 1918, prin Hotărîrea Marelui Sfat Naţional, Sibiul — ca un corolar al rolului pe care l-a îndeplinit în pro­cesul secular al luptei pentru unitatea naţională a po­porului român­­, a fost ales drept reşedinţă a consiliului Dirigent, organ provizoriu menit să asigure bunul mers al vieţii publice transilvănene până la integrarea deplină în matca străbună. Unitatea naţional-statală a fost înfăptuită deplin şi defi­nitiv de poporul român în anul 1918. Conferința Păcii de la Paris din 1919—1920 nu va avea decit să consacre juridic un mare act de dreptate a istoriei. ARTICOLELE ŞI CORESPONDENŢA se adresează REDACŢIEI Telegrafului Ro­mân, Sibiu, str. 1 Mai nr. 35. — Articolele nepublicate nu se înapoiază. COMITETUL DE REDACŢIE: Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului — preşedinte; Pr. prof. Dr. Dumitru Abrudan — redactor responsabil; Arhid. prof. Dr. Aurel Jivi, Arhid. Gheorghe Papuc, Pr. prof. Dr. Mircea Păcurariu; tehnoredactori: Arhid. Ezechil Oancea, Pr. Teodor Damian; corector: Pr. Vartolomeu Constantinescu. Cititorii din străinătate se pot abona prin „ROMPRESFILATELIA", sectorul export­­import presă P.O. Box 12­201, telex 10376 pres fir Bucureşti, Calea Gri­vi­ţei nr. 64—66 ABONAMENTUL pe un an: 150 lei. Cont nr. 49.10.4.09.2. Ton poştală plătită In numerar Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu | 441206 | TELEGRAFUL ROMAN Nr. 1—2/1989 Semnalăm ... Semnalăm ... • Controversa cu privire la cât anume din traducerea origi­nară a Vechiului Testament de către Nicolae Milescu, a intrat In Biblia de la București, nu pare încheiata deloc. Și nici nu sunt semne că ar putea fi încheiata înainte de a se descoperi manu­scrisul protograf al lui Milescu. Disputa se desfăşoară pe baza celor două copii: ms. 45 (Cluj) şi ms. 4389 (Bucureşti) ori, ambele spun că îndreaptă protograful care era „greu de înţeles“. Disputa e reluată de N. A. Ursu: Noi Informaţii privitoare la manuscrisul autograf şi la textul revizuit al Vechiului Testa­ment tradus de Nicolae Milescu (I) (în „Limba română“, XXXVII, 5, 1988, p. 455—468) care polemizează cu Virgil Cândea şi Liviu Onu, aceştia din urmă susţinînd doar îndreptări uşoare în ms. 45 faţă de ms. original al lui Milescu. Polemica e mai veche. N. A. Ursu susţine, prin analize pe text, că autorul ms. 45 nu e un simplu copist al traducerii lui Nicolae Milescu, ci că a făcut în­dreptări masive şi că e deci coautor al traducerii. Schimbări vor mai opera şi cei care vor include ms. 45 în Biblia de la Bucu­reşti. N. A. Ursu continuă să creadă ca îndreptătorul traducerii lui Milescu în ms. 45, deci coautorul, ar fi mitropolitul Dosoftei, cum susţinuse şi mai înainte. Nu este intenţia noastră să intrăm ca parte în controversă. Pe noi ne interesează problema în special în legătură cu tra­ducerea Bibliei de la Bucureşti. Punctul nostru de vedere rămîne acela că Biblia de la Bucureşti e operă de colaborare (vezi Das­căli ...), dar că răspunderea finală rămîne a celor care au sem­nat traducerea: Fraţii Radu şi Şerban Greceanu. Cit din tradu­cerea propriu-zisă, a lui Milescu este în Biblia de la Bucureşti, după două îndreptări şi neavînd pentru comparaţie decît textele îndreptate, e greu de spus. Vom urmări însă în continuare cu interes controversa care, nu poate decît să servească limpezirea tot mai aproape de adevăr a lucrurilor.­­ „Itinerarii“ în cultura europeană şi extrem orientală (Ja­ponia) e o carte semnată de Modest Morariu (Bucureşti, 1987 251 p.) şi e dintre cele care merită citite. Partea intitulată’„Avo­catul diavolului“, pendulînd între specia Jurnal şi „Trapezul“ lui Geo Bogza, parte în care se dau huţa cele mai diverse dintre gîn­­durile care îi trec unui om prin cap, amestecate şi cu note din lecturi, se citeşte uşor. Beneficiază ici şi colo şi de câte o banali­tate care crează spaţii de odihnă, absolut necesare între ceea ce e adine şi grav şi pledoaria oricărui bun avocat, ori al cui ar fi el. 9 Sub titlul larg „Din istoria Transilvaniei“, Marina Vlasiu adună într-un volum masiv câteva din studiile şi articolele tată­lui său, IOAN LUPAŞ (ed. Eminescu, Bucureşti, 1988, note şi comentarii de Marina Vlasiu, Cuvînt înainte de Florin Constan­­tiniu, 414 p.). Contribuţia lui Ioan Lupaş la descifrarea pe documente şi din izvoare de cele mai multe ori inedite, a istoriei Transilvaniei, a fost atît de importantă şi multilaterală, încât cu greu va putea fi vreodată relevată în întregime. Monografia care să-i facă drep­tate şi să-i fixeze la adevăratele dimensiuni statura de mare istoric al românilor, îşi mai aşteaptă încă autorul. Pînă acum, doar câteva prefeţe îi stabilesc jaloanele contribuţiei, cu obiec­tivitatea şi respectul cuvenit unui mare înaintaş şi deschizător de drumuri. Printre acestea trebuiesc amintite cele semnate de acad. Ştefan Pascu, Pompiliu Tudor şi aceasta a lui Florin Con­­stantiniu, la cartea de care ne ocupăm. Despre întreaga operă a sălişteanului nostru, deocamdată ni­meni n-a vorbit mai pe larg şi mai pe adine, decît opera sa însăşi. E dealtfel cea mai grăitoare prezentare a unui autor. De aceea salutăm şi semnalăm cu bucurie această culegere „Din istoria Transilvaniei". Dacă ar fi purtat pe copertă un I, roman sau arab, am fi putut înţelege că se vor strânge în volum şi alte contribuţii. Că de existat, există pentru încă multe volume. Poate fi o mică emisiune de tipar. Speranţa că se vor continua se alcătuieşte din necesitatea de a se continua. Căci Ioan Lupaş e din familia celor mari: Hasdeu, Pârvan, Xenopol, ş.a. de cerce­tările căruia în arhive şi biblioteci, generaţiile următoare de istorici s-au putut folosi ca de bunuri definitiv câştigate, pentru descifrarea şi alcătuirea adevărată a istoriei noastre. Şi n-au fost puţine aceste bunuri. Şi toate au fost de mare valoare, de rigoare ştiinţifică, de informaţie erudită şi de interpretare pe cât de precisă, pe atît şi de obiectivă. Ioan Lupaş a fost şi un mare patriot. Marii istorici se nasc numai din iubirea Patriei.­­ A. Sacerdoţeanu termină în „Revista arhivelor“ (LXV, vol. L, nr. 4, 1988, p. 427—429) „BIBLIOGRAFIA OPEREI LUI B. P. HASDEU, III“, ajungând în final la 1255 de titluri. Cifra vorbeşte de la sine. Lucrarea însăşi intră în categoria lucrărilor de refe­rinţă pentru toţi cei care se vor ocupa de acum încolo de acest titan al începuturilor istoriografiei noastre româneşti. Nu e sin­gurul, dar e dintre cei care pot face cu schimbul, în rol de Atlas, la sprijinirea pe umerii lor a acestei istoriografii.­­ începuturile relaţiilor romăno-atonite sunt studiate în „Re­vue roumaine d'histoire" (XXVII, 3, 1988, p. 237—244) de Andrei Pippidi, ocupîndu-se de primele ajutoare trimise Mănăstirii Cut­­lumuş de către Nicolae-Alexandru Voievod (1352—1364), egu­menului Hariton, apoi de cele trimise de către Mircea I egu­menului Ieremia (1398), de Neagoe Basarab (1512 sau 1513) şi de alţii. Neagoe a spus despre Cutlumuş că e „ctitorie valahă". Amintim că o carte de referinţă cu privire la ocrotirea de către români a aşezămintelor de la Athos de-a lungul istoriei, e cea scrisă de pr. prof. dr. Teodor Bodogae, Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfîntul Munte Athos, Sibiu, 1940, LII+354 p. Andrei Pippidi aduce detalii şi argumente în completare:­­ „Telegraful demască monstruozităţile şovinismului profe­rate la adresa poporului român“ în epoca Apponyi (v. Telegraful Român, L, 1902, nr. 61, p. 246). Aceste constatări despre foaia noastră le găsim în recenta carte a lui Victor V. Grecu, LIMBA ŞI NAŢIUNE. UNITATEA LIMBII IN PERIODICELE ROMA­NESTI (Timişoara, 1988), după care adaugă: ,Asemenea luări de atitudine hotărîte şi apostrofări severe impun constatarea că nici Tribuna, mai combativă, precum nici o altă gazetă, nu a avut o poziţie şi o reacţie mai intransigente, mai îndrăzneţe şi mai ferme în problemele naţional-politice, decît acest organ oficial. Acestea sporesc meritele ziarului (Telegraful Român, iul) rele­­vînd concepţia înaintată a redactorilor săi“ (p. 85). La trecutu-ţi mare... ANTONIE P.

Next