Telegraful Român, 1990 (Anul 138, nr. 1-46)

1990-01-01 / nr. 1

DUMNEZEU ESTE CU NOI! — instantaneu de cronică •— Joi, 21 decembrie 1989, după orele 9 aim. Soneria!... Deschi­dem uşa casei parohiale din curtea bisericii prt. rom. „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ de pe str. Ştefan cel Mare din Sibiu. — „Vă rugăm să trageţi clopo­tele în memoria celor căzuţi la Timişoara“, mi se adresează un grup de tineri veniţi din mulţi­mea primilor demonstranţi. Am intrat în acţiune care, la interval de cîteva ore, s-a repe­tat de trei ori. La a treia oară, o altă mulţime de demonstranţi, au păstrat un moment de recule­gere în faţa sf. biserici, pe toată­­ lărgimea străzii. Aşa a început să se mişte uria­şul clopot al poporului român, dornic de credinţă, de lumină, de­­ adevăr şi de libertate şi să bată cu zeci de mii de „limbi“ şi apoi de milioane, la scară naţională, şi toate bâtînd într-un glas de-o superbă simfonie care a depăşit toate previziunile, în ritmul, ac­celeraţia şi forţa ei mobilizatoare: „pentru LIBERTATE!“ Vineri, 22 decembrie 1989. Mă aflam în sf. biserică împreună cu preotul Silviu Filimon, săvârşind taina Sf. Maslu. Eram la a treia Evanghelie cînd, pe la orele 9:30 a.m., un grup de tineri veniţi din str. Ştefan cel Mare ne cer doi prapori şi să tragem clopotele bi­sericii, în semn de solidaritate pentru Timişoara şi să le citim o rugăciune,­­ că mulţimea de­monstranţilor ne aşteaptă. Toţi colindăm: „O ce veste minunată“. Terminând cititul Sf. Evanghelii de la Taina Sf. Maslu, ambii preoţi, îmbrăcaţi în epiftrafii şi felon, au ieşit în sunetul clopote­lor, cu cartea şi sf. cruce, în stradă. O mulţime imensă de oameni, de toate vîrstele şi mai ales tine­ret, şi de toate naţionalităţile, dintr-o margine în alta a străzii şi pînă spre viaduct şi spre centru, cu steaguri trei culori, prapori şi lumînări aprinse s-au aşezat în genunchi, în faţa bise­ricii, păstrând un moment de re­culegere, între ceea ce ei expri­mau aflîndu-se şi cuvintele: „Dumnezeu este cu noi!“ I-am binecuvântat cu sf. cruce şi ambii preoţi le-am citit cîte-o dezlegare pentru cei vii şi una pentru cei morţi pentru libertate, după care, mulţumindu-ne, s-au îndreptat sp­re miliţie. Cu aceeaşi bătaie de inimă şi cu aceleaşi simţăminte de triumf, le-am adresat cuvintele: „Fraţi­lor! fără violenţă, cu pace şi cu bucurie în ... (cuvîntul mi-a fost prins de pe buze...) „nainte“! şi scandînd întreaga mulţime: „fără violenţă, fără violenţă! ...“ în drum spre LIBERTATE. Prof. Nichifor Todor I»vailov V A ! l]n | Anul 138________________________________Sibiu]-L ianuarie. 1990________________________________________________ Nr. 1/1990 T A 1 E R E L ! G I O A S À E 13 1 T A T À D E A R H 1 E P I SCOPE! ORTODOXA R O M Â N A A S I B U L U 1 « DĂM SLAVĂ LUI DUMNEZEU! » Libertatea a învins! Cinste poporului român! Recunoştinţă veşnică eroilor martiri! 1990 LA MULŢI ANI, ÎN LIBERTATE! Centrul nostru mitropolitan urează tutu­ror credincioşilor un An Nou, în sfîrşit, cu adevărat fericit. Liber. Eliberat de teamă. Eliberat de minciună. Eliberat de teroarea odioasei dictaturi căreia poporul i-a pus ca­păt. Pentru crimele de tot felul pe care le-au săvîrşit un lung şir de ani, dictatorii au şi plătit. Acum, că putem să redevenim noi în­şine, trebuie să reînvăţăm, iar unii să în­veţe de la început ce e aceea libertate. De mult nu i-am mai cunoscut înţelesul. A fost, poate, cel mai pervertit cuvînt din cîte am fost puşi să rostim. Toată minciuna trebuia numită adevăr. Sclavia, umilirea, umilirea pe faţă, cu neruşinare, trebuiau numite libertate şi fericire. Teama se insta­lase în suflete într-atît, încît ori la ce te-ai fi gîndit, în sinea ta, orice ai fi simţit, tre­buia împotriva conştiinţei tale să le zici li­bertate, adevăr şi fericire. Mii de demoni — uneori unul singur făcea cît o mie — îţi pîn­­deau cuvîntul ori unde l-ai fi spus, în ca­mera ta, în public, în lumea mare, ori unde l-ai fi scris, căutîndu-ţi-1 şi în gînd, să nu cumva să fie ascuns acolo şi, dacă nu-1 în­trebuinţai şi nu-l ascundeai bine pe cel adevărat, erau gata să sară toţi pe tine şi să te sugrume. Experienţa celei mai mici îndrăzneli nu putea fi făcută decit o singură dată. Această experienţă imposibilă a ucis multe minţi, multe inimi, i-a aruncat pe­­ mulţi în disperarea laşităţii, fără să se poată elibera de ea. Şi iată că a venit eliberarea de teamă şi dreptul la restaurarea cuvintelor. Parcă nici nu-ţi vine să crezi, parcă e un vis prea fru­mos atît de adine se instalase teama în su­flete. Vorbeşti, scrii, şi priveşti deodată în dreapta, în stînga, pe pereţi, la vecin, la in­terlocutor dacă mai e cineva de faţă, priveşti în tine însuţi, cu groaza instalată de mult peste tot pînă ce trece minutul dezmeticirii că, în sfîrşit, totul s-a schimbat. Că eşti în libertate! Iubiţi credincioşi, S-a ridicat frica şi groaza de pe capul nostru, şi „Telegraful Român“ şi toţi cei care l-am scris — ca şi toate comitetele redac­ţiilor de ziare şi reviste din ţară — nu mai sîntem obligaţi, sub grave ameninţări şi po­runci, să publicăm şi să trimitem texte de laudă şi telegrame cu adjective standard, ca nişte cuvinte sacre, fabricate în oficinele clicii dictatoriale. Cui? Lor. Celor ajunşi acum în iad, unde nu mai pot porunci nimă­nui şi unde au pentru veşnicie casa ce li se cuvine cu adevărat. Am sperat întotdeauna că cititorii ne-au înţeles. Cei mai mulţi din propria lor expe­rienţă. „Telegraful Român“ şi scrierile noas­tre care ne exprimau pe noi înşine, şi toţi preoţii cu predicile lor au promovat întot­deauna credinţa, au afirmat cu tărie şi ne­­încetare existenţa lui Dumnezeu, Creatorul lumii şi al omului, legile morale creştine şi viaţa eternă, contrazicînd evident şi îndrăz­neţ ideologia ateistă de stat. Aceasta a fost adevărata noastră formă de legătură per­manentă cu credincioşii. Am sperat că tex­tele comandate, uşor identificabile, nu erau citite. Şi cititorii ar putea confirma aceasta. Ne-au venit multe scrisori de aprobare cu privire la partea religioasă a revistei noastre, care întotdeauna ne-au încurajat. Grija noastră permanentă a fost aceea de a nu provoca leul cel furios, ca nu să se pornească asupra noastră și să ne interzică (continuare In pag. a 2-a) Dr. ANTONIE PLĂMĂDEALA Mitropolitul Ardealului APEL CĂTRE CLER, MĂNĂSTIRI Şl TOŢI CREDINCIOŞII □ •— — - * *c Uniţi în gînduri şi simţiri cu întreg poporul român binecredincios, în aceste momente cruciale cînd po­porul însuşi îşi hotărăşte un nou viitor, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române adresează ierarhilor, preoţilor, monahilor şi tuturor credincioşilor urmă­torul Apel pastoral urgent: 1. Să se oficieze slujbe de pomenire a celor căzuţi eroic pentru libertate şi democraţie, însoţite de tra­gerea clopotelor. 2. Să se înalţe rugăciuni pentru unitatea naţio­nală şi pentru biruinţa deplină a cauzei sfinte de libertate şi viaţă nouă. 3. Să se constituie imediat în cadrul fiecărei parohii şi mănăstiri Comitete pentru ajutorarea fa­miliilor îndoliate, îngrijirea răniţilor, vizitarea lor la spitale şi domicilii, adăpostirea celor rămaşi fără locuinţă, donarea de sînge, oferirea de hrană şi îm­brăcăminte celor în necesitate. 4. Să se constituie în fiecare parohie comitete de sprijin al Frontului Salvării Naţionale, conduse de preoţi, care vor rosti predici, cuvîntări şi îndemnuri de susţinere a noului program. 5. Să se constituie un Fond de întrajutorare creştină în bisericile ortodoxe române care va fi folosit pentru sprijinirea acţiunilor Frontului Sal­vării Naţionale. Binecuvîntăm şi felicităm clerul şi credincioşii care sunt deja angajaţi în astfel de acţiuni. Să rugăm pe Hristos-Domnul, Cel care s-a născut pentru a noastră izbăvire, să ne dea putere să lucrăm uniţi pentru renaşterea neamului românesc, pentru triumful deplin al adevărului şi al libertăţii! Sîmbătă, 23 decembrie 1989 TEOCTIST Patriarhul României □ ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ CANCELARIA SFÎNTULUI SINOD îndrumări către Oficiile parohiale­ ­--------------------------------- ---------------------------------- — La ectenia mare şi la ieşirea cu Sf. Daruri se va spune: Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni şi pentru armata ţării noastre, Dom­nului să ne rugăm. — La ectenia întreită se va spune : încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutin­deni şi armata ţării noastre, pentru sănătatea şi mîntuirea lor. — încă ne rugăm pentru odihna sufletelor ador­miţilor robilor lui Dumnezeu, eroi căzuţi pentru li­bertatea și dreptatea poporului român. "

Next