Telegraful Român, 2000 (Anul 148, nr. 1-48)

2000-01-01 / nr. 1-4

Pag. 2 (Urmare din pag. 1)­rul Divin. (Manual de I.B.U. Vol. I., Buc., 1975, pag. 309). Această scriere întărea dreapta credinţă şi ruşina eresul iconomahilor, cu pu­­puterea cuvintelor sale şi cu înţelepte dovezi din Sfin­tele Scripturi, întărit fiind de Dumnezeu, care prin gu­ra lui David zice: „Domnul va da cuvânt, celor ce ves­tesc cu putere multă" (Ps. 67 V. 12). Scrierile erau adresate şi trimise drept credincioşilor, prin oameni de încredere, în diferite zone geografice, în special Bizanţ. Informat fiind împăratul bizantin de influenţa scrierilor neînfri­catului apărător al Sfintelor Icoane, prin vicleşug pune mâna pe una din ele. Cau­tă apoi un copist priceput care să-i imite scrisul şi aflându-l îl pune să scrie către califul din Damasc, cu intenţie provocatoare, ca şi cum ar fi scrisă de Sfântul Ioan Damaschin. Califul îl cheamă şi plin de mânie, nu aşteaptă să se explice cel acuzat pe nedrept şi po­runceşte să i se taie mâna dreaptă, pe care o atârnă în piaţă. Retrăgându-se la casa lui, seara Sfântul Ioan trimite un slujitor la reşedinţa ca­lifului şi îi cere mâna tă­iată, spre mângâierea sa şi să o îngroape. Primind în­voirea califului, slujitorul aducându-i mâna dreaptă, Sfântul Ioan intră în came­ra sa de rugăciune, dezlea­gă prosopul cu care şi-a bandajat braţul, lipeşte mâ­na la locul ei şi se roagă cu lacrimi fierbinţi la icoa­na Maicii Domnului pe care o avea, să-i vindece braţul, ca să poată continua lupta cu scrisul şi prin cuvânt contra iconoclaştilor. Minu­nea s-a făcut. Mâna s-a vin­decat şi a rămas ca semn un cerc roşu, spre adeveri­rea minunei. Auzind aceas­ta califul şi-a cerut iertare, întărindu-l în dregătoria sa. Dar el a refuzat, cerând să fie eliberat, spre a se face monah. Venind la casa sa, a îm­părţit averea la săraci, pe robi i-a eliberat, a luat Icoa­na Maicii Domnului, care i-a vindecat dreapta, pe fratele său adoptiv Cosma şi s-a dus la renumita La­­vră a Sfântului Sava de lângă Ierusalim. Aici egu­menul l-a dat pe seama u­­nui bătrân mare şi înţelept în cele duhovniceşti. De la el a învăţat fericita ascul­tare, povăţuindu-l să păzeas­că tăcerea. Să nu cânte niciodată, oricât de puţină cântare, după meşteşugul muzicii pe care îl cunoştea, precum şi alte învăţături ascetice, care îi vor putea înlesni urcuşul anevoios spre desăvârşire. Ucenicul a păzit învăţătura bătrânului mulţi ani, tăindu-şi voia sa. Acestea au căzut ca sămân­ţa în pământ bun şi odrăs­­lind a dat rod, (Luca VIII, 8) încât după povaţa bătrâ­nului său, ştia să-şi poto­lească în sine gândurile ti­nereţii şi a stinge năvăliri­le patimilor (Galateni V, 24). El sporea pe zi ce tre­ce în cele duhovniceşti, zi­­cându-şi: „Ce folos îi este ascultătorului, care are în mâini lucrul iar în gură cârtirea. Unul ca acesta în deşert se osteneşte“. Vrând bătrânul să-i în­cerce statornicia în asculta­re fără cârtire l-a trimis în Damasc, să vândă nişte co­şuri, la un preţ exagerat. Nu s-a împotrivit, ci s-a dus în Damasc, unde altă­dată a trăit în mare slavă. Lumea aici îl cunoştea şi văzându-l în ce stare a a­­juns, unii îl căinau, alţii îl mustrau şi chiar îl ocărau pentru preţul ridicat. El în­să s-a smerit prin ascultare şi tăcere, biruind mândria şi slava deşartă. Dumnezeu, care cunoaşte „inima şi ră­runchii fiecăruia" (Ps. VII, 9), l-a ajutat de le-a vândut uşor la preţul fixat de bă­trânul său. In acea mănăstire era un monah, căruia i-a murit fratele lui după trup, fiind în mare întristare, a insis­tat mult cu lacrimi, cerând Sfântului Ioan să-l mângâie cu nişte cântări de umilin­ţă. După multă stăruinţă s-a înduplecat şi a alcătuit câ­teva tropare, ce se cântă şi astăzi la înmormântări: „De­şertăciuni sunt toate cele pământeşti“ ... „Unde este desfătarea cea lumească"... „Care desfătare lumească este lipsită de întristare"... Auzind bătrânul său, l-a iz­gonit din chilia sa şi nu l-a primit decât la intervenţia Sfântul Ioan Damaschin cssk» ss«m P.S. dr. Nifon Mihăiţă — noul titular al Arhiepiscopiei Târgoviştei (Urmare din pag. 1). Reînfiinţată după revoluţia din decembrie 1989, Arhiepiscopia Târ­goviştei se înscrie în rândul eparhiilor de frunte ale ţării. Arhiepis­copul Vasile a depus aici eforturi considerabile, care acum trebuie continuate. Se impun desigur, şi noi lucrări de restaurare şi con­solidare, începând cu reşedinţa episcopală şi cu alte bisericii din eparhie. Referindu-se şi la unele neorânduieli de pe raza acelei eparhii, Prea Fericirea Sa a spus: „Acolo unde prisoseşte darul se ivesc de­sigur şi încercări. Pe lângă multe cele bune, avem în Arhiepiscopia Târgoviştei şi o rană a vieţii noastre bisericeşti: prezenţa pe teritoriul ei a aşa-zisei mănăstiri „Ierusalimul cel de sus“. Deşi s-au depus eforturi pentru îndreptarea lucrurilor, totuşi dizidenţa lucrează în continuare acolo. Refuzându-se dialogul de către cei care s-au gru­pat în­­acel loc, reîncorporarea lor în organismul viu al Bisericii n-a fost nici până astăzi posibilă. Această problemă va fi una dintre marile îndatoriri, care îl vor întâmpina pe noul ierarh al Târgoviştei.“. Trebuie să chibzuim bine, a spus în continuare Prea Fericirea Sa, pentru ca prin decizia Colegiului electoral bisericesc să se aducă slavă lui Dumnezeu şi să se întărească pacea în sufletele bunilor preoţi şi credincioşi de pe plaiurile dâmboviţene. Pentru orientarea membrilor Colegiului electoral bisericesc, Prea Fericirea Sa a arătat că membrii Sfântului Sinod, cugetând împreună la importanţa momentului, când se va adopta o hotărâre decisivă pentru Arhiepiscopia Târgoviştei, au ajuns la un punct de vedere co­mun, în sensul de a face trei recomandări, care să se afle în atenţia Colegiului electoral. Este vorba de trei dintre ierarhii tineri dar şi cu experienţă, precum P. S. Nifon al Sloboziei şi Călăraşului, P. S. epis­cop Teodosie Snagoveanul, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi P. S. Damaschin Severineanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craio­­vei. Desigur că rămâne la latitudinea onoraţilor membri să se gân­dească şi la alte nume şi să procedeze în consecinţă. După o pauză de o jumătate de oră şi după completarea biroului Colegiului electoral i s-a procedat la votarea propriu-zisă. S-a constatat că din 168 de membri înscrişi pe listele de vot, au fost prezenţi 151. în final, după numerotarea voturilor, rezultatele s-­au conturat aStful * Prea Sfinţitul Nifon Mihăiţă, al Sloboziei şi Călăraşului a întru­nit 97 de voturi; Prea Sfinţitul Teodosie Snagoveanul a întrunit 24 de voturi; Prea Sfinţitul Damaschin Severineanul a întrunit 19 voturi. S-au mai acordat: Prea Sfinţitului Galaiotion al Alexandriei şi Teleormanului, 5 voturi; Prea Sfinţitului Vincenţiu Ploieşteanul, 4 voturi şi Cuvioşilor ieromonahi Mihail Ciolan şi Sebastian Pascariu, câte un vot. Aducând la cunoştinţă rezultatul voturilor, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist s-a adresat noului ales, P. S. Nifon Mihăiţă spu­nând: „Voia lui Dumnezeu şi lucrarea Duhului Sfânt au făcut ca să fiţi chemat la cârma acestei tinere eparhii a Târgoviştei, dar care are o încărcătură istorică şi duhovnicească de mare valoare. Târgo­­viştea ca şi Curtea de Argeş deţin o mare demnitate în viaţa şi istoria bisericească. Aşa cum am mai spus, aici la Târgovişte a păstorit un patriarh de Constantinopol. El şi urmaşii săi au durat­­acolo frumuseţi şi valori inestimabile, care dăinuiesc până azi, unele dintre ele fiind marcate de timp şi de nevrednicia oamenilor... Vă aşteaptă acolo lucrări importante şi urgente“. Prea Fericirea Sa şi-a exprimat însă încrederea că îndelungata experienţă a noului ales ca secretar la Cancelaria Sf. Sinod, consi­lier patriarhal, apoi episcop-vicar patriarhal şi în ultima vreme episcop al Sloboziei şi Călăraşului îi va ajuta Prea Sfinţiei Sale să se achite şi de noile îndatoriri. „Am văzut şi ne-am convins — a spus Prea Fericirea Sa — de profunda simţire lăuntrică şi devota­mentul cu care aţi slujit Biserica“. Realizările din scurta păstorire de la Slobozia sunt cu adevărat re­marcabile. Mănăstirea înălţată acolo de Matei Basarab, singura de altfel în acea întinsă câmpie română părea uitată şi părăsită. Acum s-a deşteptat la o nouă viaţă. După revoluţie, la rugămintea imul credincios, s-a pus la Slobozia piatra de temelie la o catedrală. De la această catedrală s-a ajuns la un centru eparhial, în sfârşit, două judeţe de câmpie, presărate cu nenumărate sute de ţărani au ajuns să aibă şi ele păstori sufleteşti. Când s-a ales locul pentru catedrală, Prea Fericitul a fost însoţit de poetul Ioan Alexandru, cel care s-a întristat atât de mult şi a împărţit cărămizi când a fost demolată biserica Sf. Vineri din Bucu­reşti. Acum catedrala este în faza de finalizare iar mănăstirea a fost restaurată şi redeschisă. Prea Sfinţitul Nifon lasă la Slobozia o epar­hie bine conturată şi bine organizată. Cele împlinite acolo reprezintă chemări spre noi eforturi în Arhiepiscopia Târgoviştei. în final, Prea Fericitul Părinte i-a adresat felicitări noului ales. Vădit emoţionat, a luat cuvântul Prea Sfinţitul Nifon, aducând mulţumiri lui Dumnezeu pentru milostivirea Sa. P. S. Sa a interpre­tat actul alegerii ca pe un dar al lui Dumnezeu, oferit prin voinţa membrilor Colegiului electoral. „Darul de la Dumnezeu, a spus P. S. Sa, ca de altfel orice dar, trebuie onorat prin străduinţă şi loialitate faţă de Biserică. Aceasta înseamnă continuarea lucrărilor începute de înaintaşi şi iniţierea de proiecte noi P. S. Sa este conştient de faptul că cinstea ce ţi se acordă aduce cu sine şi o mare răspundere. De aceea se va lăsa călăuzit de cuvântul paulin care îl îndeamnă pe episcop „să nu lase să se stingă harul Duhului Sfânt, care i s-a dat prin punerea mâinilor preoţimii. De asemenea se va strădui să împli­nească şi un alt îndemn provenind de la acelaşi mărit apostol, anume de a păstori turma duhovnicească, cu dragoste. într-adevăr, meleagurile Târgoviştei spre care urmează să se în­drepte reprezintă, aşa cum s-a spus, un colţ de ţară binecuvântat de Dumnezeu cu frumuseţi naturale dar şi cu o moştenire istorică şi artistică lăsată de voievozi şi păstrată de suflete dreptmăritoare. Noua eparhie numi este necunoscută P. S. Sale. Pe când era vicar patriarhal a sfinţit acolo biserici şi a hirotonit preoţi, încât a reuşit, încă de pe atunci să se apropie sufleteşte de cei pe care îi va reîn­tâlni acum în calitate de pastor duhovnicesc. Se simte profund emoţionat ştiind că la Târgovişte sunt urmele Sf. patriarh Nifon şi că la Dealu se află capul măritului voievod Mihai Viteazu, simbolul luptei pentru unitate. P. S. Sa i-a încredinţat pe toţi care i-au acordat încredere, de dra­gostea sa şi de voinţa de­­a se dărui trup şi suflet slujirii lui Dumne­zeu şi oamenilor. Cuvintele cu care a încheiat au fost acestea: „Aşa să-mi ajute Dum­nezeu“, în încheiere, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a adresat, de această dată tuturor celor prezenţi, arhierei şi preoţi, cler şi credin­cioşi, îndemnul de a sluji şi a asculta doririle celor care ne aşteaptă. Fiecare clipă să o închinăm îndatoririlor noastre de a îi ajuta pe cei năpăstuiţi din penitenciare, din azile şi din spitale. Să-i căutăm şi să-i ocrotim pe copiii străzii şi pe hadicapaţi. Această latură a mi­siunii clerului trebuie accentuată şi intensificată. Problema tinere­tului să ne fie de asemenea la inimă ... Secerişul este mult dar se întâmplă să fie şi neghină, adică păcate care macină organismul social şi individual. Remarcând prezenţa decanilor facultăţilor de teologie din ţară, şi a directorilor seminariilor teologice, Prea Fericirea Sa a evidenţiat caracterul viu şi dinamic­­al Bisericii. Şi în această direcţie a pregă­tirii viitorilor preoţi, dascăli de religie şi activişti în domeniul so­cial trebuie să se manifeste aceeaşi responsabilitate. Prea Fericirea Sa a adresat apoi cuvinte de pioasă amintire şi re­cunoştinţă pentru eroii revoluţiei, de la momentul jertfirii cărora tocmai se împlineşte un deceniu. De asemenea, s-a rugat pentru ţara noastră şi pentru poporul care încă se află copleşit de multe lipsuri şi multă suferinţă. * A doua zi după alegeri, Sfântul Sinod a procedat la cercetarea canonicităţii lucrărilor Colegiului electoral bisericesc şi a validat alegerea P. S. Nifon în scaunul de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Târ­goviştei. Prezentăm în continuare o schiţă biobibliografică a noului ales. P.S. NIFON (din botez Nicolae) Mihăiţă s-a născut la 5 ianuarie 1944, în Creţeşti-Vidra, jud. Giurgiu. Studii­ la Seminarul teologic Bucureşti (1959—1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1964- 1969), cursuri de doctorat pentru Vechiul Testament şi Limba ebraică la acelaşi Institut (1969-1971), continuând cu studii de specializare la Londra, Oxford şi Ierusalim (1971-1974), obţinând titlul de „master of Theology“ la Londra; mai târziu a studiat la Universitatea din Geneva (1977-1978). Profesor la Seminarul teologic din Bucureşti, documentarist principal, şef de serviciu, apoi secretar al sectorului Relaţii externe bisericeşti din cadrul Administraţiei Patriarhale (1975- 1980). Tuns în monahism la Cernica şi hirotonit ieromonah pentru mănăstirea „Antim“ din Bucureşti (1980), tot atunci hirotesit arhiman­drit, trimis într-o misiune bisericească în Canada (1980-1982); con­silier patriarhal pentru sectorul Relaţii externe bisericeşti (1982- 1985). La 24 noiembrie 1985 hirotonit episcop-vicar patriarhal, încre­dinţat cu sectorul Relaţii externe. La 11 ianuarie 1994 ales episcop al noii eparhii a Sloboziei şi Călăraşilor (instalat la 6 februarie 1994). Participant la diferite Congrese şi întruniri ecumenice peste hotare: Adunarea generală a Conferinţei Bisericilor Europene de la Engel­berg - Elveţia (1974), Adunările Generale Europene ale Federaţiei Mondiale ,a studenţilor creştini de la Dublin - Irlanda (1970), Addis Abeba - Ethiopia (1973), Sri-Lanka (1972), Texas (1976) şi la întruni­rile Comitetuluii executiv al acesteia, în calitate de membru; membru în Comisia de dialog ortodox-anglican, cu participări la diferite în­truniri ale acesteia. A făcut parte din delegaţiile Bisericii Ortodoxe Române care au vizitat alte Biserici. A publicat mai multe studii de Vechiul Testament, reportaje asu­pra misiunilor sale externe în revistele „Biserica Ortodoxă Română“, „Glasul Bisericii“, „Mitropolia Olteniei“, articole în periodicul „Al­tarul“ al comunităţii ortodoxe române din Londra, cartea Orthodox Youth and the Ecumenical Movement, Geneva, 1978. * în noiembrie 1998 ia obţinut titlul de doctor în Teologie, la specia­lizarea Studiul Vechiului Testament, cu teza: „Cartea profetului Mi­­hea. Introducere, traducere, comentariu. Teologia cărţii“, iar în de­cembrie acelaşi an, la Adunarea generală a Comisiu­ldului Ecumenic al Bisericilor de la Horare, a fost ales membru în Comitetul Central şi în Comitetul Executiv al­­acestui important f­ort intercreştin. Instalarea în scaunul de arhiepiscop­i ai Arhiepiscopiei Târgoviştei a avut loc în data­­de 26 decembrie 1999, eveniment la care a participat Prea Fericitul Părinte Patriarh TEOCTIST şi alţi membri ai Sf. Sinod. Au fost prezenţi de asemenea reprezentanţi ai Preşedinţiei României, ai Parlamentului şi guvernului. TELEGRAFUL ROMÂN soborului, cu condiţia să în­treţină curăţenia la grupu­rile sanitare, pe care ascul­tare a primit-o cu bucurie şi fără cârtire. Şi ucenicul a început ascultarea, fără să se ruşineze, spălând şi cu­­răţind totul cu mâna vinde­cată prin minune de Maica Domnului. După un timp văzând bă­trânul atâta smerenie la ucenicul său, s-a umilit şi l-a dus din nou în chilia lui. într-o noapte Maica Dom­nului se arată bătrânului şi îi zice: „să-l dezlege pe u­­cenic de ascultările date, pentru a scrie dogmele dreptei credinţe şi să mus­tre răsvrătirile eresurilor“. Dimineaţa a chemat uceni­cul şi i-a dat voie să scrie cărţi şi să slăvească pe Dumnezeu, prin cuvinte pe care „Duhul Sfânt Ie-a scris în inima lui", cerându-şi iertare că, „din simplitate şi din neştiinţă, am fost pie­dică ţie". Ajungând la desăvârşita cuvioşie şi sfinţenie cu os­tenelile sale, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, a trecut în lumea drepţilor la 4 decembrie 749, în vârstă de 108 ani. Mormântul său se află în incinta Lavrei Sfântul Sava, chiar în chi­lia în care s-a nevoit şi şi-a făurit opera sa de mare teolog, pe cât de bogată pe atât de substanţială şi va­riată. Ea include scrieri dog­matice, exegetice, polemi­ce, morale, omiletice, asce­tice şi imnografice. Din cărţile sale se des­prinde preciziunea termeni­lor, distincţii şi argumenta­re, comparaţii simple din care să se înţeleagă doctri­­nele cele mai înalte. Ca un distins sistematizator al teo­logiei venerării Sfintelor Icoane şi al hristologiei ne-a lăsat trilogia „Izvorul Cunoştinţei“, în partea a IlI-a expune Credinţa Orto­doxă sau Dogmatica. Cele trei tratate descriu doctrina venerării icoanelor. Viaţa Sfinţilor mari cuvioşi indi­eni „Varlaam şi Ioasaf", tradusă în româneşte de marele cărturar Udrişte Năsturel (1648), al doilea logofăt al lui Matei Basarab (1632—1654), carte de mare circulaţie în ţara noastră. Compune şi sistematizea­ză „octoihul, catavasiile Bunei-Vestiri, Canoanele Sfintelor Paşti, Crăciun, Bobotează şi înălţarea Dom­nului“, Axionul: „De Tine se bucură", text şi imn, în cinstea Prea Sfintei Fecioa­rei Maria. (Poezia imnogra­­fică de Pr. Petre Vintiles­­cu, Buc. 1937, pag. 147— 148 şi 240). în fine, precizăm că icoa­na făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la ca­re s-a vindecat dreapta ne­înfricatului luptător contra ereziei iconoclaştilor, astăzi se află la Mănăstirea Hilan­­dariu din Muntele Athos, Grecia, ctitoria despotului sârb Simeon Nemania (1166 —1196), călugărit aici sub numele de Ştefan şi a fiu­lui său Sava, devenit mai târziu arhiepiscopul Serbiei, cinstiţi ca sfinţii naţionali. Această icoană este cunos­cută sub numele de „Trihie­­russa" (trei mâini) deoare­ce printre alte obiecte (da­ruri), atârnate de icoană se află şi o mână, simbolizând mâna vindecată a Sf. Ioan Damaschin. Icoana este aşezată în strana egume­nească pentru faptul că du­să în Sfântul Altar, a fost găsită în strană, lucru ce s-a petrecut de trei ori. Iar vieţuitorii acestei mânăstiri o consideră „Adevărata Sta­reţă“. (I Platitera Ion Ura­non, de Monahul Atanasios Panaghiotu, Atena, 1955, pag. 161 şi 164). Opera sa vastă cuprinde multe lucrări, cu o deosebi­tă valoare teologică, spa­ţiul însă nu ne permite e­­numerarea lor, dar ca un prinos de evlavie şi reiv­rare adusă marelui părinte bisericesc, la împlinirea ce­lor 1250 ani de la trecerea sa în ceata aleşilor lui Dum­nezeu, am încercat cu mul­tă sfială o slabă atingere de măreţia nevoinţelor călugă­reşti, a lucrărilor teologice şi a vieţii sale sfinte. Astăzi, când noi ne folo­sim din plin de virtuţile şi opera sa, ne îndreptăm gân­dul şi inima cu profundă pioşenie, lăudând pe Dum­nezeu, mulţumindu-I, căci El l-a inspirat, l-a întărit și ni l-a dat nouă, spre pildă de urmat. (Evrei XIII, 7). Nr. 194/2000 2000 — An al Marelui Jubileu (Urmare din pag. 1) Darul acesta se primeşte o singură dată pentru fieca­re dintre noi şi prin urma­re avem obligaţia sacră de a-l folosi la maxim în sco­pul nobil al înfăptuirii bi­nelui, adevărului şi al fru­mosului, întrebuinţându-i ca nişte „înţelepţi“, cum ne îndeamnă Apostolul Pavel, „căci zilele rele sunt“ (Efes. V, 16). Ziua de Anul Nou este o zi prielnică pentru un exa­men al conştiinţei noastre dar şi pentru o hotărâre de îndreptare şi de merge­re pe calea bineplăcută lui Dumnezeu şi oamenilor pentru fiecare dintre noi. Avem toate mijloacele la îndemână în vederea reali­zării acestui imperativ al „răscumpărării vremii“, de­pinde doar de noi dacă vom auzi glasul Părintelui Ce­resc care ne cheamă la o neîncetată desăvârşire şi dacă vom conlucra cu ha­rul Sf. Duh în vederea rea­lizării şi împlinirii noastre pe plan material şi mai ales spiritual. Suntem chemaţi încă din prima zi a Noului An să umblăm „întru înnoirea vie­ţii“ (Romani VI, 4), adică să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbră­căm în făptura cea nouă în Hristos, potrivindu-ne viaţa după voia şi poruncile lui Dumnezeu. Să ne străduim să punem „început bun“ vieţii noas­tre încă de azi, dacă n-am făcut-o cumva până acum, să ne sârguim să lucrăm „cu timp şi fără timp“, la mântuirea noastră sufleteas­că. Să ne silim să devenim „făptură nouă“, străbătând „calea vieţii“ împreună cu Hristos şi în Hristos, ascul­tând de Biserică şi de păs­torii ei şi să dobândim feri­cirea cea veşnică. Să-L rugăm pe Dumnezeu, în stăpânirea Căruia sunt „vremurile şi anii“ (Fapte I, 6), să binecuvinteze Noul An Jubiliar 2000 în care am intrat, cu pace în sufle­te şi cu pace în lume, cu bună înţelegere între noi şi între popoare, cu belşug de roadă pământului, cu bună linişte văzduhului şi cu toa­te bunătăţile cele spre folos sufletesc şi trupesc. Tuturor cii­­orilor şi tutu­ror binecredincioşilor creş­tini din Arhiepiscopia Si­biului o sinceră urare de An Nou fericit cu bogate roade duhovniceşti în ogo­rul Patriei şi al Sfintei noas­tre Biserici strămoşeşti. La mulţi ani!.

Next