Telegraful Român, 2001 (Anul 149, nr. 1-48)

2001-01-01 / nr. 1-4

Nr. 194/2001 In amintirea şi spre pomenirea duhovniciei părintelui arhimandrit CLEOPA ILIE Lacrimi de dor, pe cetini de gânduri înlăcrimat, Decembrie, ninge pe o geană de dor, sub o streaşină de Sihăs­trie, în tânguiri de clopote şi buciume, ţesând giulgiu din dalbe stele cereşti, din mirifice ninsori, în însoţiri de îngeri şi prohodiri mă­năstireşti, celui ce rămâne în memoria ORTODOXIEI, LUMINA PURA înălţată întru smerire, părintelui duhovnic ILIE CLEOPA, fiindu-i pod de trecere de pe pământ în VEŞNICIE, albul drumului de nea, aş­ternut de ceruri, ţesut din strălucirile neîmpătimirii, purităţii şi probităţii mo­rale, iubirii lui DUMNE­ZEU pe care a avut-o în suflet şi a sporit-o printr-o neostenită dăruire. Precum apele izvoarelor în munţi, uneori domoale, alteori repezi, dar întot­deauna limpezi, precum bolţile cerurilor, uneori se­nine, alteori brăzdate de fulgere, rostirile duhovni­­ciei Sale, curg din înălţimi dumnezeieşti spre sufletele noastre, uneori repezi, de cele mai multe ori molco­me, uneori line, alteori ful­­gerânde spre risipirea în­­nourărilor, înrourându-le cu lumina harului inepui­zabilei IUBIRI spre conti­nuă luminare şi benefică rodire din neam în neam. Afirmaţiile: „a fost“, „va fi" nu pot cuprinde intensi­tatea, imensitatea şi incan­descenţa rugului arderii în­tru dăruire şi nemistuire a duhovniciei părintelui ILIE CLEOPA. Gândind, vorbind, scriind despre dânsul, nu poţi ră­mâne la marginile lui „a fost“ sau „va fi“, putându­­se afirma însă, părintele CLEOPA ESTE o LUMINA PURA, ce nu poate rămâne sub bolţile cereşti, nu se sfârşeşte nicicând ci le transcede, reîntorcându-se în clipe de comuniune ha­­rică la tainica CINĂ a gân­durilor, sub bolţile cereşti ale multor suflete. Adevăratele comori, ne­pieritoare ale unui neam sunt VALORILE DUHOV­NICEŞTI, nu cele evaluate în carate sau alte unităţi de măsură acordate mate­riei. Comorile duhovniceşti nu emit sunete metalice ori foşniri valorice trecătoare şi nu au efigiile unor efe­mere chipuri, în ele se află luminile, strălucirile darurilor Du­hului Sfânt, având neştear­­să efigie chipul IUBIRII jertfelnice al ÎMPĂRATU­LUI VIEŢII VEŞNICE — HRISTOS. Valorile duhovniceşti pot fi asemănate cu aluatul ce dospeşte frământătura şi creşte pâinea unui neam spre coacere în focul lumi­nii jertfelnice din care se întrupează, se jertfeşte şi învie CUVÂNTUL sub bol­ţile de har ale bisericilor străbune, într-o continuă dăruire în altarele suflete­lor. Lumina pură a unui du­hovnic, a trăirii HRISTO­­CENTRICE, a acestuia este dăruită tuturor de iubi­­rea-i părintească, într-o continuă sporire, din grăun­tele biblic al credinţei în DUMNEZEU din care creş­te şi se înalţă ARBORELE MÂNTUIRII pe ale căror ramuri sunt sufletele ce le înalţă şi le susţine spre dincolo de ceruri, spre ma­rea, nerepetabila şi inefabi­la întâlnire cu „ — PARIN­TELE LUMINILOR — de la care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvâr­şit.­“ Marile valori duhovni­ceşti, le numim întru sme­rire: Daniil Sihastrul, loan Hozevitul, Dumitru Iubito­rul de ÎNŢELEPCIUNE, Ilie Eremitul, Constantin Bine­­cuvântătorul şi numirile valorilor duhovniceşti vor continua din mila lui DUM­NEZEU, cât va fi lumea, fără rostiri emfatice, fără sonorizări decibelice ori false rezonanţe, vor conti­nua prin trăiri intense, mis­tuitoare, în DUHUL IUBIRII şi ADEVĂRULUI. Luminile duhovniceşti ale neamului, candele ce­reşti ale ORTODOXIEI, în altarele inimilor, rămân nestinse străluciri în ros­tul şi rostirea ancestrală. Numai prin prisma sme­reniei poate fi numită du­hovniceasca trăire a Părin­telui CLEOPA ILIE — un strop de lumină — neexa­­gerându-se cu nimic afir­­mându-se despre dânsul că este o LUMINA PURA în coroana de foc a ORTO­DOXIEI. Perlele duhovniceşti ale neamului, sunt bunurile întregii lumi pe pământ şi în veşnicie, nu pot fi furate pentru că şi-au dăruit lu­minile lor în lume şi prin lume lui DUMNEZEU, nu pot fi împuţinate, aflându­­se într-o continuă sporire în sufletele şi prin suflete­le semenilor. Părintele DUMITRU STA­­NILOAE, Părintele CLEO­PA ILIE, ca existenţe tru­peşti, nu mai sunt în viaţa pământească însă luminile sufletelor lor, coloane in­finite, stâlpi neclintiţi ai ORTODOXIEI, ne veghea­ză, ne ocrotesc şi ne călău­zesc în înaintarea noastră spre DUMNEZEU. Anin în bradul de CRĂ­CIUN lacrimile celor ce l-au ştiut, cunoscut ori auzit pe Părintele CLEOPA, celor ce au primit cu bucurie îndru­mările şi binecuvântările duhovniciei sale şi lacrimi­le aninate devin globuri de doruri pe­cetini de gân­duri şi văd în oglinzile lor chipul smereniei sale ale cărui graiuri şi priviri ne îndeamnă a stărui în sfin­tele osteneli ale desăvârşi­rii în înaintarea spre POR­ŢILE RAIULUI. De ce numai până acolo? Ne dă răspunsul părin­­teasca-i jertfelnică iubire întru neclintită nădejde. — Fiindcă dincolo de ele (de PORŢILE RAIULUI) ne va trece îndurările MAICII DOMNULUI, mâinile-I ru­gătoare, mijlocitoare, ne vor călăuzi, ne vor duce înaintea lui DUMNEZEU. Ne închinăm ÎMPĂRA­TULUI CERESC, MÂNG­IETORULUI, DUHULUI IU­BIRII, PĂRINTELUI LUMI­NILOR, prezent în CU­VÂNT, SFINTEI TREIMI prezente în rugăciunile, în­drumările şi binecuvântări­le Părintelui duhovnic ILIE CLEOPA şi spunem îm­preună cu dânsul, aşa să fie!, AMIN! Pr. COSTICA MOROIANU 1. Sf. Ioan Gură de Aur — rugăciunea amvonului în dumnezeiasca liturghie — Liturghier — Editura Insti­tutului Biblic şi de Misiu­ne Ortodoxă, Bucureşti — 1974, pag. 141. ........­.......--................. In desfăşurarea eveni­mentelor istorice pe pă­mântul românesc al Tran­silvaniei, nu întotdeauna liniştite, ci adesea pline de zbucium, preoţimea româ­nească s-a dovedit a fi a­­ceea care a ţinut mereu trează, în sufletele păstori­ţilor, credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de pă­mântul strămoşesc. Preoţii s-au identificat întru totul cu năzuinţele credincioşi­lor, le-au împărtăşit toate necazurile şi suferinţele a­­jungând uneori la jertfa supremă. S-au împlinit recent 60 de ani de la ruşinosul dic­tat de la Viena când o par­te din Transilvania de nord a fost cedată Ungariei. A­­nul 1940 a însemnat o pri­goană barbară pentru po­pulaţia românească din partea ocupanţilor unguri. Cruzimile, omorurile, van­­dalismele, distrugerile au fost armele — civilizatori­lor — care au pângărit pă­mântul sfânt al patriei. Barbaria a cuprins tot teri­toriul Transilvaniei de nord. Au fost ucişi preoţi şi ţărani. Pe unii i-au spân­zurat de crucile bisericilor. Mii de intelectuali şi ţărani au fost trimişi peste grani­ţă cu vagoane de vite plum­buite. Au fost evacuate sate româneşti, au fost în­chise şcoli, pângărite bise­ricile românilor. Au fost u­­cişi copii din leagăn, fapte incredibile, fără pereche pentru istorie. Aceasta a fost opera civilizatoare a ocupanţilor horthyşti în te­ritoriul cedat prin Dictatul de la Viena. Un exemplu concludent în acest sens este martira­jul protopopului Aurel Munteanu ucis mişeleşte, la 10 septembrie 1940 de către o bandă de asasini horthyşti, în văzul mulţimii adunate la târgul săptămâ­nal din Huedin. Evocarea personalităţii lui, aducerea acestor evenimente în ac­tualitate este un imperativ moral-creştin. Protopopul Aurel Mun­teanu a văzut lumina zilei la 2 mai 1882 în comuna Merghindeal — judeţul Si­biu. Şcoala primară a fă­cut-o în comuna natală iar clasele liceale le-a făcut la Sibiu. După absolvirea stu­diilor liceale, a urmat Insti­tutul Teologic Andreian (1903—1906). A funcţionat ca învăţător în satul natal, în 1907, a fost ales preot în comuna Valea Drăganului, jud. Cluj, unde a păstorit până în 1923, când a fost ales protopop al Protopo­piatului nou înfiinţat cu se­diul la Huedin. Pentru a fi cât mai bine pregătit spre a-i putea aju­ta pe români s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj, luându-şi examenele în primii doi ani, iar res­tul n-a mai putut continua din cauza războiului şi a deportării sale. Popularitatea preotului Aurel Munteanu era atât de mare printre moţi, încât pentru cel dintâi Parlament a României întregite, în vara anului 1918 a fost ales deputat în circumscripţia electorală Sebeşul Mare. Pe linie bisericească a fost deosebit de apreciat de e­­piscopul Nicolae Ivan. în 1921 este deputat în cir­cumscripţia electorală Că­­lata Mare, pentru Aduna­rea eparhială. In 1921 epis­copul Nicolae Ivan l-a dis­tins cu brâu roşu. A zidit biserica din plin centrul o­­raşului Huedin, care s-a sfinţit în 14 octombrie 1934. Drept răsplată şi recunoş­tinţă pentru merite deose­bite episcopul Nicolae Ivan i-a conferit protopopului Aurel Munteanu crucea pe care a purtat-o el ca arhi­mandrit. Deosebit de valoroasă este contribuţia protopopo­­pului Aurel Munteanu la ridicarea nivelului cultural şi economic al românilor moţi din Huedin şi din jur. In timpul erei maghiare n-a existat în Huedin nici o instituţie românească. Du­pă venirea protopopului Aurel Munteanu s-au în­fiinţat un gimnaziu, o şcoa­lă de arte şi meserii, o şcoa­lă primară cu nouă cadre didactice şi o grădiniţă de copii. Sub conducerea sa au apărut gazetele „Sfătui­torul" şi „Huedinul". A mai înfiinţat Banca Populară „Fântânele“ şi cooperativa „Horia". Ca un vaşnic apărător al moţilor şi al pământului străbun, l-a găsit la dato­rie odiosul dictat de la Viena din 30 august 1940. A rămas pe loc, stâncă în mijlocul furtunii, când tru­pele de honvezi şi bandele de derbedei restaurau te­roarea maghiară în Ardea­lul românesc. Ziua de 10 septembrie 1940, „Marţia cea neagră“, devine pentru protopopul Aurel Muntea­nu, ziua muceniciei, ziua în care a fost asasinat în chip barbar, în centrul ur­bei căreia i-a dăruit întrea­ga sa viaţă şi iubire creş­tină. Tocmai atunci era la o înmormântare. Argaţii „sfintei coroane“ l-au se­chestrat şi schingiuit 4 ore în şir. L-au lovit cu ciomege, i-au smuls barba, i-au jupuit pielea de pe cap şi apoi unul din cei doi­sprezece ucigaşi, ca să se convingă că l-au răpus, i-a vârât un par în gură, sco­­ţându-l prin ceafă. Trupul lui sfârtecat de bestii, a ză­cut multă vreme la o mar­gine de şanţ. Moartea protopopului Aurel Munteanu este moar­te de mucenic căzut la da­torie. El trebuie pus în ga­leria oamenilor aleşi, pe care Biserica şi istoria nu trebuie să-i uite. Rămăşiţe­le pământeşti ale muceni­cului protopop Aurel Mun­teanu au fost strămutate în­­Continuare în pag. a 5-a) Preot EUGEN GOIA — Sohodol, Ţara Moţilor Martirajul protopopului Aurel Munteanu — La 60 de ani de la asasinarea sa — TELEGRAFUL ROMÂN Moment aniversar împlinirea a trei decenii de la hirotonirea întru arhiereu a Î.P.S. dr. Antonie Plămădeală, mitropolitul Transilvaniei Miercuri, 27 decembrie 2000 — a treia zi de Cră­ciun şi Praznicul Sfântului Arhidiacon Ştefan, într-o atmosferă de bucurie du­hovnicească, s-a sărbăto­rit, la mănăstirea „Brânco­­veanu" de la Sâmbăta de Sus, împlinirea a trei de­cenii de la hirotonirea în­tru arhiereu a Î.P.S. Anto­nie, mitropolitul Transil­vaniei. Evenimentul s-a derulat în continuarea Sfintei Li­turghii, oficiată în noua bi­serică a mânăstirii, cu par­ticiparea P.S. Visarion Ră­­şinăreanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial, a de­canilor facultăţilor de Teo­logie din Sibiu şi Oradea, a vieţuitorilor aşezămân­tului monahal şi a credin­cioşilor, care au cercetat în ziua respectivă Sfânta Mă­năstire. P.S. Episcop vicar Visa­rion a omagiat personalita­tea Î.P.S. Sale, marcând principalele momente ale slujirii ca arhiereu a întâi­­stătătorului Mitropoliei Transilvaniei. Astfel, P.S. Sa a subliniat vrednicia cu care sărbăto­ritul a purtat agendele sec­torului Relaţii externe bi­sericeşti, în calitate de e­­piscop vicar patriarhal, în vremea păstoririi patriar­hului de pioasă amintire Justinian Marina, de la a cărui naştere tocmai se îm­plineşte un secol şi a suc­cesorului acestuia, patriar­hul Justin Moisescu. Tot în această etapă s-a cir­cumscris şi onorarea, timp de doi ani, a funcţiei de rector al Institutului Teo­logic Universitar din Bucu­reşti. A urmat apoi slujirea ca episcop al Buzăului, în­tre decembrie 1979 şi fe­bruarie 1982, cu refacerea bisericilor şi monumentelor eclesiale din eparhie, afec­tate grav de cutremurul din 1977. Partea cea mai importan­tă a lucrării pastoral-misio­­nare a Î.P.S. Sale este de­sigur, etapa actuală, a con­ducerii destinelor Mitro­poliei Transilvaniei. Este mai presus de orice îndoia­lă că Î.P.S. Sa a continuat şi sporit în demnitate şi împliniri, marea responsa­bilitate de părinte duhovni­cesc a românilor de pe pla­iurile transilvănene. Rea­lizări remarcabile pot fi menţionate pe toate planu­rile: pastoral-misionar, teo­logic, cultural, administra­­tiv-gospodăresc. Demn de remarcat este climatul de ordine şi disci­plină a clerului, implicarea slujitorilor Bisericii în lu­crarea de construire şi re­novare a locaşurilor de închinăciune (numai în municipiul Sibiu se află în curs de construire a noi bi­serici, dintre care unele în faza finală), sprijinirea şi iniţierea de către ei a unor acţiuni caritabile, etc. Ca realizare personală de excepţie a Î.P.S. Sale se în­scrie desigur construirea incintei mânăstirii „Brân­­coveanu" de la Sâmbăta, lucrare ce a transformat aşezământul mănăstiresc într-o adevărată lavră a Ortodoxiei transilvănene. Când se va încheia şi con­struirea Academiei duhov­niceşti din imediata veci­nătate a incintei mânăsti­rii, se va putea concretiza acea năzuinţă de care a fost însufleţit şi mitropoli­tul Nicolae Bălan, de a fa­ce din mănăstirea Brânco­­veanu un centru de cerce­tare teologică, şi de nevo­­inţă şi zidire duhovniceas­că. Pe plan teologic, literar şi cultural, sunt de reţinut cele peste 30 de volume publicate de Î.P.S. Sa, ca şi cele a peste 350 de articole şi studii publicate în ţară şi străinătate. Prea Sfinţitul Episcop vicar Visarion a punctat şi alte aspecte ale activităţii Î.P.S. Sale, precum remar­cabila implicare în mişca­rea ecumenică din această perioadă de trei decenii. Un cuvânt de fiască ascultare, dragoste şi recu­noştinţă faţă de Î.P.S. Sa a rostit şi Prea Cuviosul Pă­rinte Stareţ Ilarion Urs, în final, a luat cuvântul Î.P.S. Mitropolit Antonie, mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile hărăzite şi pentru ocrotirea şi întări­rea de care s-a bucurat. Rememorând şirul anilor care s-au scurs de la hiro­tonirea ca arhiereu, Î.P.S. Sa a dat expresie satisfac­ţiei de a fi putut sluji, cu dăruire Biserica şi poporul drept credincios, în cea mai mare parte a acestei perioade, în condiţii de restricţii şi adversitate din partea regimului ateu de tristă amintire. Momentele de încercare prin care trece, ca urmare a deteriorării stării de să­nătate, Î.P.S. Sa le-a primit fără de cârtire, încredinţat că fiecare om are datoria să-şi poarte crucea, şi să fie răbdător, urmând pilda Mântuitorului Hristos, ca­re s-a jertfit pentru noi şi care s-a împovărat cu pă­catele şi neputinţele noas­tre. Toţi cei prezenţi la Sfân­ta Liturghie au dat expre­sie sentimentelor lor de dragoste fidelă şi de res­pect faţă de Î.P.S. Sa, cân­tând „Mulţi ani trăiască". A urmat apoi, într-un cerc foarte restrâns, o aga­pă. Pr. prof. D. ABRUDAN Pag. 3

Next