Telegraful Român, 2001 (Anul 149, nr. 1-48)

2001-09-15 / nr. 35-38

­ Scrisoarea pastorală a Secretarului General al Consiliului Ecumenic al Bisericilor Rev. Dr. Konrad Kaiser a trimis o scrisoare pastorală Bisericilor din Statele Unite ale Americii, joi, 20 septembrie, în care îşi ex­primă compasiunea şi sprijinul ecumenic per­manent, în urma atacurilor d­e New York şi Washington, DC, îndemnând la discernă­mânt, şi încurajând reacţii locale, naţionale şi internaţionale bazate pe credinţă. Redăm în continuare textul acestei scrisori: „Iubite surori şi iubiţi fraţi în Hristos, Har şi pace vouă în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în succintul mesaj pe care vi l-am trimis în numele Comitetulu Executiv al Consiliu­lui Ecumenic al Bisericilor în acea tragică di­mineaţă de 11 septembrie, vă încredinţam despre rugăciunile Bisericilor voastre surori din întreaga lume. A fost o afirmare a cre­dinţei. Acum aveţi mărturia acelor rugăciuni şi a avalanşei de mesaje de compasiune, iu­bire şi solidaritate din partea Bisericilor din est, vest, nord şi sud. Această expresie a unităţii, într-o perioadă de mare încercare, întruchipează cuvintele Sf. Ap. Pavel adresate Bisericii din Corint: „Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Dom­nului nostru Iisus Hristos, Părintele îndură­rilor şi Dumnezeul­a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. (Continuare în pag. a 2-a) Fondator: Mitropolitul ANDREI ȘAGUNA 1853 Nan-Ioan str. A. Sever Sibiu FOAIE EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMÂNA A SIBIULUI 21 x Mesajul Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist cu prilejul începutului noului an şcolar 2001—2002 Iubiţi elevi, părinţi şi educatori, începutul unui nou an şco­lar, dincolo de momentul festiv şi al emoţiilor unei alte generaţii de şcolari ce păşesc pentru prima dată pragul şcolii, vine totuşi să ne dea nădejdea şi credinţa că urcăm încă o treaptă spre devenirea şi înălţarea noastră la ceea ce Dumnezeu a hă­răzit oamenilor, ajungerea la cunoaşterea adevărului şi, prin el, la fericirea şi sta­­cea dintâi. Aspiraţiile spre mai bine şi mai frumos, spre de­săvârşire, trebuiesc însă susţinute de eforturi şi tru­dă, la care suntem chemaţi deopotrivă, şi cei din şcoa­lă, elevi şi profesori, şi cei din afara ei, părinţii copii­lor şi tinerilor, întreaga noastră societate, care, în final, se legitimează prin instruirea şi educarea tine­rei generaţii, formând-o pentru viaţă, pregătind-o pentru toate înfruntările şi pentru a duce mai departe ceea ce geniul uman a creat până acum. întreagă această operă de formare şi modelare începe în familie, unde, încă de aici, copiii trebuie să înţe­leagă şi să se obişnuiască cu dimensiunea educaţiei, se consolidează în mod organi­zat în şcoală şi se continuă toată viaţa în relaţiile inter­­umane. Iată de ce, de la mic la mare, de la copil la părinte, de la aceştia la dascăli şi educatori şi, mai departe la autorităţile de stat cu res­ponsabilităţi în acest dome­niu şi până la autoritatea spirituală , Biserica, avem datoria ca în ciuda greutăţi­lor să găsim calea împliniri­lor. Mai întâi, voi, dragi elevi, prin râvna la învăţătură, as­cultare şi receptivitate să fiţi dornici a lua hrana spi­rituală din slova cărţii şi din ştiinţa educatorilor voş­tri ca să creşteţi frumoşi şi înţelepţi şi să fiţi aidoma Copilului Iisus, care „creş­tea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciu­ne şi harul lui Dumnezeu era peste El" (Luca II, 40). în alt plan, cei chemaţi la munca, deloc uşoară dar fru­moasă, de educatori şi for­matori să-şi deschidă inima şi sufletul către învăţăcei cu acea dragoste de pedagog socotită miracolul oricărei activităţi didactice, care lu­minează mintea şi sensibili­zează sufletul în duhul trăi­rii valorilor morale, în aceeaşi măsură şi pă­rinţii tinerelor vlăstare care încredinţează şcolii, cu mul­te nădejdi, odraslele lor, trebuie să fie mereu preocu­paţi nu numai de grijile ma­teriale, adesea pentru mulţi destul de grele, ci şi de ros­turile şi finalitatea muncii de educaţie, într-o strânsă relaţie cu şcoala, în această unitate, elevi, dascăli şi părinţi, trupeşti şi­­sufleteşti, instituţii şi fo­ruri cu atribuţii în domeniu, suntem chemaţi acum, la început de an şcolar, să îm­plinim menirea şi datoria sfântă de a instrui, educa şi forma noua generaţie. Pe lângă lumina cărţii şi a ştiinţei va trebui să fim cu luare aminte şi la puritatea (Continuare în pag. a 2-a)­­ TEOCTIST Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 15 septembrie 2001 Palatul Patriarhal — Bucureşti Mesaj de compasiune la durerea poporului american Am luat cunoştinţă cu durere şi îngrijorare­­ de atacurile teroriste fără precedent îndrep­­­­tate împotriva celor două oraşe americane New York şi Washington care au dus la o cu­tremurătoare tragedie umană, împărtăşind durerea poporului american şi exprimând compasiunea, clericii şi credincio­şii Bisericii Ortodoxe Române se roagă lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor care şi-au pierdut năprasnic viaţa şi pentru alina­rea inimilor îndurerate ale celor rămaşi în suferinţă. în acelaşi timp, ne exprimăm nădejdea că duhul dragostei şi toleranţei va birui asupra manifestărilor de ură, violenţă şi intoleranţă şi chemăm creştinii de toate confesiunile să-şi unească rugăciunile pentru înţelegere şi con­vieţuire paşnică în lume către Bunul Dum­nezeu „care este pacea noastră“ (Efeseni 2, 14). Vineri, 14 septembrie 2001, la sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci în toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române se vor înălţa rugăciuni pentru odihna celor care şi-au pier­dut viaţa. Biroul de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române Kai­sa* Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat profunda durere pentru victimele atentatului din 11 septembrie din S.U.A. Urmare atentatelor teroriste care au lovit Statele Unite ale Americii, marţi, 11 septem­brie a.c., papa loan Paul al II-lea a adresat o telegramă preşedintelui George W. Bush, în care se spune: „Bulversat de nespusă oroare pentru ata­curile teroriste comise astăzi contra unor per­soane nevinovate în diverse părţi ale Statelor Unite ale Americii, je m’empresse de vous exprimer, Dumneavoastră şi concetăţenilor Dvs., profunda mea durere şi apropierea mea în rugăciune de întreaga naţiune, în acest mo­ment sumbru şi tragic, încredinţând victimele veşnicei milostiviri a Atotputernicului Dum­nezeu, implor puterea Sa asupra tuturor per­soanelor angajate în operaţiunile de salvare şi de asistenţă a supravieţuitorilor. îl rog pe Dumnezeu să vă susţină pe Dvs. şi întregul popor american, în acest ceas de suferinţă şi de încercare“. Papa a consacrat Audienţa generală de miercuri, 12 septembrie a.c., unei reflexii şi rugăciuni pentru toate victimile violenţei oarbe. ­ Anul 1^9 sb by 15 septembrie Si 1 octombrie Nr. 35—38 2001 Mihai Viteazul — strateg al Ortodoxiei* Această vestită ctitorie voievodală, care a intrat în conştiinţa noastră naţională şi creş­tină, găzduieşte şi stă de strajă din anul 1601 până astăzi, cu întrerupere între 1918-1920, la capul voievodului viteaz şi creştin Mihai Viteazul, voievod ce a intrat cu siguranţă în panteonul eroilor şi oamenilor iluştri, care tind spre aureola sfinţeniei. Faptele măreţe ale iluştrilor noştri înain­taşi sunt cele care reuşesc, adeseori, să ne strângă laolaltă. Figura voievodului creştin Mihai este cea care, astăzi, din înaltul ceru­lui tronează asupra noastră, îndemnându-ne la unitate. Chipul său stăluceşte tot mai pu­ternic, amintirea faptei lui este tot mai vie şi mai luminoasă. Cu cât informaţia documen­tară sporeşte, cu cât cunoaştem mai bine lupta, biruinţa şi căderea acestui mare căpi­tan, neînfricat luptător pentru credinţă şi ctitor veşnic al ţării de azi, cu atât sporeşte în sufletul nostru­­admiraţia pentru el. Ală­turi de Mircea cel Bătrân, Iancu de Hune­doara şi Ştefan cel Mare, el este al patrulea mare luptător pentru creştinătate pe care l-a dat neamul nostru. „Ceea ce am făcut - scrie Mihai în iulie 1595 polonilor -, toate le-am făcut pentru credinţa creştinească, văzând eu ce se în­tâmplă în fiecare zi cu bieţii creştini. M-am apucat să ridic această mare greutate cu a­­ceastă ţară săracă a noastră, ca să fac un scut al întregii lumi creştine“ (aluzie la „Liga sfântă“ împotriva otomanilor). Aceste cuvinte ar putea constitui ţelul şi simbolul acţiunii şi vieţii marelui conducă­tor Mihai Viteazul. Mihai este întruchiparea eroismului, este izvor de putere, de încredere şi de mândrie pentru poporul român. Viaţa lui reprezintă unul dintre cele mai impresio­nante momente din câte s-au desfăşurat pe pământul strămoşilor. Mihai Viteazul a cu­noscut din plin şi bucuriile şi durerile vieţii, a cunoscut dulceaţa biruinţei şi a gustat din amărăciunea înfrângerii, a stăpânit cât nici unul dintre voievozii noştri, pentru ca, într-o clipă, să piardă totul, a văzut pe cei trufaşi şi nemiloşi închinându-i-se, pentru ca apoi să cadă prin trădarea lor. Contemporanii săi - prieteni sau duşmani - au simţit că au în faţă o personalitate excepţională. Unii l-au ridicat în slăvi, alţii l-au urât cu patimă, cu toţii, însă, au rămas impresionaţi de vitejia, demnitatea şi credinţa lui. Rând pe rând, vitejia, dublată de diploma­ţia sa, a reuşit să-i aducă sub ascultare în­tregul ţinut al Ţării Româneşti, al Ardealu­lui şi al Ţării Moldovei, în hrisoavele sale din vara anului 1600, cu îndreptăţită mândrie, se intitula „Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al (Continuare în pag­ia 3-a) * Cuvântul înalt Prea Sfinţiei Sale Nifon, arhie­piscopul Târgoviştei, la Manifestările de la Mănăs­tirea Dealu. B0I0EI0E 0I0I0I0 B010 I0 H0I08­ 3 Comemorarea a 400 de ani de la moartea martirică a lui Mihai Viteazul — Târgovişte — 8 septembrie 2001 — întreaga suflare româ­nească a comemorat în a­­cest an împlinirea a 400 de ani de la moartea martiri­că pe Câmpia Turzii a voie­vodului întregitor de neam şi de ţară Mihai Viteazul. La aceste manifestări de suflet a luat parte şi Biseri­ca Ortodoxă Română ca una care s-a identificat de-a lungul vremii cu interesele majore de unitate de neam şi de credinţă a tuturor ro­mânilor de pe aceste bine­cuvântate plaiuri. Au fost manifestări care au dovedit coeziunea spiri­tuală a neamului românesc întru preamărirea figurii le­gendare a marelui Mihai ca şi a faptelor sale puse în slujba poporului şi a Biseri­cii străbune. Un astfel de moment ani­versar ce a atins cote de un deosebit dinamism şi vibra­ţie spirituală s-a petrecut sâmbătă, 8 septembrie a.c., în cetatea de scaun a spiri­tualităţii româneşti de la Târgovişte, moment ce a constituit totodată şi apo­geul manifestărilor consa­crate voievodului Mihai. Printr-o fericită coinci­denţă acest moment aniver­sar a coincis şi cu împlini­rea a 500 de ani de la sfin­ţirea Mănăstirii, unde se află capul lui Mihai Vitea­zul, ca şi cu sărbătorirea zi­lei oraşului Târgovişte. Printr-o strânsă conlucra­re, Prefectura Judeţului Dâmboviţa, Arhiepiscopia Târgovişte, Consiliul Jude­ţean şi Primăria oraşului Târgovişte au organizat la Mănăstirea Dealu ca şi în oraşul de reşedinţă manifes­tări de o amploare deosebi­tă şi care s-au bucurat din plin de prezenţa autorităţi­lor de stat şi bisericeşti ca şi de prezenţa miilor de cre­dincioşi veniţi special pen­tru a comemora aşa cum se cuvine figura luminoasă a marelui voievod. Manifestările au început vineri, 7 septembrie a.c., printr-o sesiune de comuni­cări ştiinţifice având ca te­mă: „Mihai Viteazul — vo­ievod creştin, strateg mili­tar şi întregitor de neam" şi la care au luat parte ca­(Continuare în pag. a 2-a) . VISARION RĂŞINĂREANU Episcop-vicar al Sibiului Mihai Viteazul — 400 ani — mărturii braşovene — Lucrarea de faţă o dedicăm împlinirii celor 400 de ani de când Mihai Viteazul poposea pe meleagurile braşovene. Aflat în strânse şi trainice legături cu românii din Şcheii Bra­şovului şi biserica lor voievodală, Mihai Vi­teazul a rămas în conştiinţa localnicilor, dar şi în documentele încă păstrate aici de atâtea veacuri în arhiva istorică a acestei biserici. Prezentăm aceste documente evocând acele vremuri istorice, în care se realiza visul de aur al acestui popor - unirea tuturor româ­nilor. Vom urmări cronologic evenimentele prezentând mai întâi cele trei popasuri bra­şovene ale lui Mihai Viteazul. Prezentăm apoi „oamenii“ lui Mihai Viteazul, Preda Bu­­zescul şi popa Neagoslav, precum şi docu­mentele care au păstrat amintirea voievo­dului în Şchei. Pomelnicul bisericii „Sf. Ni­­colae“ şi Testamentul urmaşilor săi, precum şi cărţile recent ed­tate de noi: „Muntele Baiul în documente inedite“, şi textul inedit al presei „Moartea lui Mihai Viteazu la Torda“. I. Popasurile braşovene ale voievodului: „La anul 1599­­ se scrie în cronica anonimă din Şehei („Înştiinţări - reproducere după un manuscript de la finea veacului al XVIII-lea“, Braşov, 1906, p. 6) - s-au sculat Mihai Vod(ă) domn(ul) Ţării Munteneşti trecând muntele într-această Ţară ... pentru aceia s-au scu­lat judeţul de aici, anume Terviş şi cu alţi domni de ai Sfatului şi cu prot­opopul­ Mihai şi mergând cu multe daruri, rugându-l ca să apere acest oraş şi ţinut al Bârsei, să nu facă stricăciune şi aşa au făcut bună linişte ...“. Este primul popas al marelui voievod în ţi­nutul Bârsei, la 20 octombrie 1599, venind prin pasul de pe Valea Buzăului cu scopul de a lupta cu secuii nemulţumiţi de politica ba­­toreştilor, întâmpinat de fonogul cetăţii „Ter­­vis“, cum îl numeşte cronica pe fostul jude (Continuare în pag. a 2-a) Prof. Dr. VASILE OLTEAN

Next