Telegraful Român, 2001 (Anul 149, nr. 1-48)
2001-09-15 / nr. 35-38
Scrisoarea pastorală a Secretarului General al Consiliului Ecumenic al Bisericilor Rev. Dr. Konrad Kaiser a trimis o scrisoare pastorală Bisericilor din Statele Unite ale Americii, joi, 20 septembrie, în care îşi exprimă compasiunea şi sprijinul ecumenic permanent, în urma atacurilor de New York şi Washington, DC, îndemnând la discernământ, şi încurajând reacţii locale, naţionale şi internaţionale bazate pe credinţă. Redăm în continuare textul acestei scrisori: „Iubite surori şi iubiţi fraţi în Hristos, Har şi pace vouă în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în succintul mesaj pe care vi l-am trimis în numele Comitetulu Executiv al Consiliului Ecumenic al Bisericilor în acea tragică dimineaţă de 11 septembrie, vă încredinţam despre rugăciunile Bisericilor voastre surori din întreaga lume. A fost o afirmare a credinţei. Acum aveţi mărturia acelor rugăciuni şi a avalanşei de mesaje de compasiune, iubire şi solidaritate din partea Bisericilor din est, vest, nord şi sud. Această expresie a unităţii, într-o perioadă de mare încercare, întruchipează cuvintele Sf. Ap. Pavel adresate Bisericii din Corint: „Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeula toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. (Continuare în pag. a 2-a) Fondator: Mitropolitul ANDREI ȘAGUNA 1853 Nan-Ioan str. A. Sever Sibiu FOAIE EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMÂNA A SIBIULUI 21 x Mesajul Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist cu prilejul începutului noului an şcolar 2001—2002 Iubiţi elevi, părinţi şi educatori, începutul unui nou an şcolar, dincolo de momentul festiv şi al emoţiilor unei alte generaţii de şcolari ce păşesc pentru prima dată pragul şcolii, vine totuşi să ne dea nădejdea şi credinţa că urcăm încă o treaptă spre devenirea şi înălţarea noastră la ceea ce Dumnezeu a hărăzit oamenilor, ajungerea la cunoaşterea adevărului şi, prin el, la fericirea şi stacea dintâi. Aspiraţiile spre mai bine şi mai frumos, spre desăvârşire, trebuiesc însă susţinute de eforturi şi trudă, la care suntem chemaţi deopotrivă, şi cei din şcoală, elevi şi profesori, şi cei din afara ei, părinţii copiilor şi tinerilor, întreaga noastră societate, care, în final, se legitimează prin instruirea şi educarea tinerei generaţii, formând-o pentru viaţă, pregătind-o pentru toate înfruntările şi pentru a duce mai departe ceea ce geniul uman a creat până acum. întreagă această operă de formare şi modelare începe în familie, unde, încă de aici, copiii trebuie să înţeleagă şi să se obişnuiască cu dimensiunea educaţiei, se consolidează în mod organizat în şcoală şi se continuă toată viaţa în relaţiile interumane. Iată de ce, de la mic la mare, de la copil la părinte, de la aceştia la dascăli şi educatori şi, mai departe la autorităţile de stat cu responsabilităţi în acest domeniu şi până la autoritatea spirituală , Biserica, avem datoria ca în ciuda greutăţilor să găsim calea împlinirilor. Mai întâi, voi, dragi elevi, prin râvna la învăţătură, ascultare şi receptivitate să fiţi dornici a lua hrana spirituală din slova cărţii şi din ştiinţa educatorilor voştri ca să creşteţi frumoşi şi înţelepţi şi să fiţi aidoma Copilului Iisus, care „creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El" (Luca II, 40). în alt plan, cei chemaţi la munca, deloc uşoară dar frumoasă, de educatori şi formatori să-şi deschidă inima şi sufletul către învăţăcei cu acea dragoste de pedagog socotită miracolul oricărei activităţi didactice, care luminează mintea şi sensibilizează sufletul în duhul trăirii valorilor morale, în aceeaşi măsură şi părinţii tinerelor vlăstare care încredinţează şcolii, cu multe nădejdi, odraslele lor, trebuie să fie mereu preocupaţi nu numai de grijile materiale, adesea pentru mulţi destul de grele, ci şi de rosturile şi finalitatea muncii de educaţie, într-o strânsă relaţie cu şcoala, în această unitate, elevi, dascăli şi părinţi, trupeşti şisufleteşti, instituţii şi foruri cu atribuţii în domeniu, suntem chemaţi acum, la început de an şcolar, să împlinim menirea şi datoria sfântă de a instrui, educa şi forma noua generaţie. Pe lângă lumina cărţii şi a ştiinţei va trebui să fim cu luare aminte şi la puritatea (Continuare în pag. a 2-a) TEOCTIST Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 15 septembrie 2001 Palatul Patriarhal — Bucureşti Mesaj de compasiune la durerea poporului american Am luat cunoştinţă cu durere şi îngrijorare de atacurile teroriste fără precedent îndreptate împotriva celor două oraşe americane New York şi Washington care au dus la o cutremurătoare tragedie umană, împărtăşind durerea poporului american şi exprimând compasiunea, clericii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române se roagă lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor care şi-au pierdut năprasnic viaţa şi pentru alinarea inimilor îndurerate ale celor rămaşi în suferinţă. în acelaşi timp, ne exprimăm nădejdea că duhul dragostei şi toleranţei va birui asupra manifestărilor de ură, violenţă şi intoleranţă şi chemăm creştinii de toate confesiunile să-şi unească rugăciunile pentru înţelegere şi convieţuire paşnică în lume către Bunul Dumnezeu „care este pacea noastră“ (Efeseni 2, 14). Vineri, 14 septembrie 2001, la sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci în toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române se vor înălţa rugăciuni pentru odihna celor care şi-au pierdut viaţa. Biroul de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române Kaisa* Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat profunda durere pentru victimele atentatului din 11 septembrie din S.U.A. Urmare atentatelor teroriste care au lovit Statele Unite ale Americii, marţi, 11 septembrie a.c., papa loan Paul al II-lea a adresat o telegramă preşedintelui George W. Bush, în care se spune: „Bulversat de nespusă oroare pentru atacurile teroriste comise astăzi contra unor persoane nevinovate în diverse părţi ale Statelor Unite ale Americii, je m’empresse de vous exprimer, Dumneavoastră şi concetăţenilor Dvs., profunda mea durere şi apropierea mea în rugăciune de întreaga naţiune, în acest moment sumbru şi tragic, încredinţând victimele veşnicei milostiviri a Atotputernicului Dumnezeu, implor puterea Sa asupra tuturor persoanelor angajate în operaţiunile de salvare şi de asistenţă a supravieţuitorilor. îl rog pe Dumnezeu să vă susţină pe Dvs. şi întregul popor american, în acest ceas de suferinţă şi de încercare“. Papa a consacrat Audienţa generală de miercuri, 12 septembrie a.c., unei reflexii şi rugăciuni pentru toate victimile violenţei oarbe. Anul 1^9 sb by 15 septembrie Si 1 octombrie Nr. 35—38 2001 Mihai Viteazul — strateg al Ortodoxiei* Această vestită ctitorie voievodală, care a intrat în conştiinţa noastră naţională şi creştină, găzduieşte şi stă de strajă din anul 1601 până astăzi, cu întrerupere între 1918-1920, la capul voievodului viteaz şi creştin Mihai Viteazul, voievod ce a intrat cu siguranţă în panteonul eroilor şi oamenilor iluştri, care tind spre aureola sfinţeniei. Faptele măreţe ale iluştrilor noştri înaintaşi sunt cele care reuşesc, adeseori, să ne strângă laolaltă. Figura voievodului creştin Mihai este cea care, astăzi, din înaltul cerului tronează asupra noastră, îndemnându-ne la unitate. Chipul său stăluceşte tot mai puternic, amintirea faptei lui este tot mai vie şi mai luminoasă. Cu cât informaţia documentară sporeşte, cu cât cunoaştem mai bine lupta, biruinţa şi căderea acestui mare căpitan, neînfricat luptător pentru credinţă şi ctitor veşnic al ţării de azi, cu atât sporeşte în sufletul nostruadmiraţia pentru el. Alături de Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara şi Ştefan cel Mare, el este al patrulea mare luptător pentru creştinătate pe care l-a dat neamul nostru. „Ceea ce am făcut - scrie Mihai în iulie 1595 polonilor -, toate le-am făcut pentru credinţa creştinească, văzând eu ce se întâmplă în fiecare zi cu bieţii creştini. M-am apucat să ridic această mare greutate cu această ţară săracă a noastră, ca să fac un scut al întregii lumi creştine“ (aluzie la „Liga sfântă“ împotriva otomanilor). Aceste cuvinte ar putea constitui ţelul şi simbolul acţiunii şi vieţii marelui conducător Mihai Viteazul. Mihai este întruchiparea eroismului, este izvor de putere, de încredere şi de mândrie pentru poporul român. Viaţa lui reprezintă unul dintre cele mai impresionante momente din câte s-au desfăşurat pe pământul strămoşilor. Mihai Viteazul a cunoscut din plin şi bucuriile şi durerile vieţii, a cunoscut dulceaţa biruinţei şi a gustat din amărăciunea înfrângerii, a stăpânit cât nici unul dintre voievozii noştri, pentru ca, într-o clipă, să piardă totul, a văzut pe cei trufaşi şi nemiloşi închinându-i-se, pentru ca apoi să cadă prin trădarea lor. Contemporanii săi - prieteni sau duşmani - au simţit că au în faţă o personalitate excepţională. Unii l-au ridicat în slăvi, alţii l-au urât cu patimă, cu toţii, însă, au rămas impresionaţi de vitejia, demnitatea şi credinţa lui. Rând pe rând, vitejia, dublată de diplomaţia sa, a reuşit să-i aducă sub ascultare întregul ţinut al Ţării Româneşti, al Ardealului şi al Ţării Moldovei, în hrisoavele sale din vara anului 1600, cu îndreptăţită mândrie, se intitula „Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al (Continuare în pagia 3-a) * Cuvântul înalt Prea Sfinţiei Sale Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, la Manifestările de la Mănăstirea Dealu. B0I0EI0E 0I0I0I0 B010 I0 H0I08 3 Comemorarea a 400 de ani de la moartea martirică a lui Mihai Viteazul — Târgovişte — 8 septembrie 2001 — întreaga suflare românească a comemorat în acest an împlinirea a 400 de ani de la moartea martirică pe Câmpia Turzii a voievodului întregitor de neam şi de ţară Mihai Viteazul. La aceste manifestări de suflet a luat parte şi Biserica Ortodoxă Română ca una care s-a identificat de-a lungul vremii cu interesele majore de unitate de neam şi de credinţă a tuturor românilor de pe aceste binecuvântate plaiuri. Au fost manifestări care au dovedit coeziunea spirituală a neamului românesc întru preamărirea figurii legendare a marelui Mihai ca şi a faptelor sale puse în slujba poporului şi a Bisericii străbune. Un astfel de moment aniversar ce a atins cote de un deosebit dinamism şi vibraţie spirituală s-a petrecut sâmbătă, 8 septembrie a.c., în cetatea de scaun a spiritualităţii româneşti de la Târgovişte, moment ce a constituit totodată şi apogeul manifestărilor consacrate voievodului Mihai. Printr-o fericită coincidenţă acest moment aniversar a coincis şi cu împlinirea a 500 de ani de la sfinţirea Mănăstirii, unde se află capul lui Mihai Viteazul, ca şi cu sărbătorirea zilei oraşului Târgovişte. Printr-o strânsă conlucrare, Prefectura Judeţului Dâmboviţa, Arhiepiscopia Târgovişte, Consiliul Judeţean şi Primăria oraşului Târgovişte au organizat la Mănăstirea Dealu ca şi în oraşul de reşedinţă manifestări de o amploare deosebită şi care s-au bucurat din plin de prezenţa autorităţilor de stat şi bisericeşti ca şi de prezenţa miilor de credincioşi veniţi special pentru a comemora aşa cum se cuvine figura luminoasă a marelui voievod. Manifestările au început vineri, 7 septembrie a.c., printr-o sesiune de comunicări ştiinţifice având ca temă: „Mihai Viteazul — voievod creştin, strateg militar şi întregitor de neam" şi la care au luat parte ca(Continuare în pag. a 2-a) . VISARION RĂŞINĂREANU Episcop-vicar al Sibiului Mihai Viteazul — 400 ani — mărturii braşovene — Lucrarea de faţă o dedicăm împlinirii celor 400 de ani de când Mihai Viteazul poposea pe meleagurile braşovene. Aflat în strânse şi trainice legături cu românii din Şcheii Braşovului şi biserica lor voievodală, Mihai Viteazul a rămas în conştiinţa localnicilor, dar şi în documentele încă păstrate aici de atâtea veacuri în arhiva istorică a acestei biserici. Prezentăm aceste documente evocând acele vremuri istorice, în care se realiza visul de aur al acestui popor - unirea tuturor românilor. Vom urmări cronologic evenimentele prezentând mai întâi cele trei popasuri braşovene ale lui Mihai Viteazul. Prezentăm apoi „oamenii“ lui Mihai Viteazul, Preda Buzescul şi popa Neagoslav, precum şi documentele care au păstrat amintirea voievodului în Şchei. Pomelnicul bisericii „Sf. Nicolae“ şi Testamentul urmaşilor săi, precum şi cărţile recent edtate de noi: „Muntele Baiul în documente inedite“, şi textul inedit al presei „Moartea lui Mihai Viteazu la Torda“. I. Popasurile braşovene ale voievodului: „La anul 1599 se scrie în cronica anonimă din Şehei („Înştiinţări - reproducere după un manuscript de la finea veacului al XVIII-lea“, Braşov, 1906, p. 6) - s-au sculat Mihai Vod(ă) domn(ul) Ţării Munteneşti trecând muntele într-această Ţară ... pentru aceia s-au sculat judeţul de aici, anume Terviş şi cu alţi domni de ai Sfatului şi cu protopopul Mihai şi mergând cu multe daruri, rugându-l ca să apere acest oraş şi ţinut al Bârsei, să nu facă stricăciune şi aşa au făcut bună linişte ...“. Este primul popas al marelui voievod în ţinutul Bârsei, la 20 octombrie 1599, venind prin pasul de pe Valea Buzăului cu scopul de a lupta cu secuii nemulţumiţi de politica batoreştilor, întâmpinat de fonogul cetăţii „Tervis“, cum îl numeşte cronica pe fostul jude (Continuare în pag. a 2-a) Prof. Dr. VASILE OLTEAN