Telegraful Român, 2002 (Anul 150, nr. 1-48)

2002-01-01 / nr. 1-4

I í~ö~b~ö~i~ö~M~ö~m ö~i~ö¥ö~λcTă Pregătirea omenirii pentru venirea lui Mesia în lume Cât timp protopărinţii noştri au avut parte de bi­nele oferit de Dumnezeu în Eden, ei n-au ştiut să-l a­­precieze la adevărata lui valoare. Când însă nu l-au mai posedat, în stare de a­­dâncă decădere, cu regrete şi-au dat seama de mărimea şi splendoarea paradisului pierdut. Odată cu izgonirea din rai şi cu blestemul asu­pra şarpelui, a făgăduit Dumnezeu că din sămânţa femeii sa va naşte un mân­tuitor, care va zdrobi ca­pul şarpelui (Fac. 3, 15). Adam şi Eva au crezut că prin primul lor fiu, Cain (­= dobândă), se va ridica osânda căzută asupra lor. O, dar deşartă iluzie, căci acesta avea să fie ucigaş de frate. Descoperirea făcută de Dumnezeu protopărinţi­­lor a fost păstrată prin ge­neraţiile care au urmat. Patriarhii Avraam, Isaac şi Iacob au cultivat credinţa într-un singur Dumnezeu şi nădejdea, că întru seminţia lor se vor binecuvânta toa­te popoarele pământului (Fac. 22, 18). La bătrâneţele sale, Ia­­cov şi-a chemat fiii, să-l asculte pe Israil, părintele lor. Iată profeţia prin care l-a binecuvântat pe fiul său (Continuare în pag. a 4-a) Prof. PETRU DUMITREASA Fondator: Mitropolitul ANDREI ȘAGUNA 1853 FOAIE mum EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA 2002 * SUB SEMNUL BINECUVÂNTĂRII CEREȘTI Botezul Domnului* Testamentul - danie a lui Mihai Viteazul Iată ne-a ajutat Dumnezeu să ajungem până astăzi, zi în care Mântuitorul s-a botezat în Iordan de la loan. După ce a petrecut până la vârsta maturităţii, împreună cu fa­milia Sa şi cu ceilalţi din jur, într-o zi s-a hotărât să pună început misiunii Sale pe pământ. Astfel, pe când Ioan Bo­tezătorul boteza în Iordan, pe toţi cei care veneau, s-a dus şi El la botez. De ce? Oare de ce s-a dus Mântuitorul la botez? Avea El nevoie de aceasta? La drept vorbind nu avea nevoie. Doar dat fiind că venise cu o misiune pe pă­­­mânt, trebuia s-o facă şi pe aceasta.­­Şi s-a dus la loan. loan L-a recunoscut. A refuzat la în­ceput să-L boteze dar, Iisus i-a spus că aşa că aşa se cu­­­vine şi, în timp ce-L boteza deasupra Lui s-a auzit o voce. Era vocea Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru care bine am voit“. Şi Duhul Sfânt era prezent în aşa fel încât toată Treimea a fost de faţă la acest botez al Mântuitorului. Duhul Sfânt în chip de porumbel, aşa ne spune Scriptura, în felul acesta Mântuitorul ne-a dat tu­turor un exemplu, un exemplu de cum trebuie să facem noi, cum trebuie să fim noi, cum trebuie să intrăm în creş­tinism. Şi de atunci a rămas taina botezului ca taină de intrare în creştinism. Cine nu e botezat, nu e creştin. (Continuare în pag. a 2-a) * ANTONIE Mitropolitul Ardealului * Predică rostită de înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Dr. Antonie în Ca­tedrala mitropolitană din Sibiu. Sărbătoarea Bobotezei. Anul Domnului 2002. Doar moartea survenită neaşteptat l-a făcut pe Mi­hai Viteazul să nu se re­vanşeze pentru credincioşia românilor din Şchei, care i-au făcut fastuoasele pri­miri, însoţindu-l în Ardeal sau în tabăra de la Prej­­mer. în acest context apre­ciem gestul urmaşilor săi, Nicolae Pătraşcu (fiul), al Doamnei Stanca şi al fiicei Florica, care la 28 septem­brie 1602 dăruiesc bisericii din Şchei moşia Micşuneşti din Ţinutul Ilfovului. Pen­tru cunoaştere şi importan­ţa lui deosebită îl redăm integral prin transcriere din chirilică: „Adecă noi Ion Nicolae Pătraşcu Voevod ce-am fost Domn în toată Ţara Ru­­mânească, feciorul răposa­tului Mihail Voevod şi cu Doamna Stanca a răposatu­lui Mihail Voevod şi Doam­na Florica, fata răposatului cu Mihai Voievod, scris-am această carte a noastră ca să aibă ştire toţi Domnii, care va dărui Dumnezeu cu domnia moşiei noastre Ţă­­rei Rumâneşti şi toţi boia­­rii Ţârei şi mari şi mici şi toţi părinţii vlădici şi egu­menii şi preoţii şi toţi creş­tinii, că de mult a avut osârdie şi văeştanie (n.n. dorinţă) părintele nostru, răposatul Mihai Voevod, împreună cu noi cătră sfânta beseareca d­in Şcheai, de lângă cetatea Braşovului, ce iaste hra­mul Uspenii Precestei vie (n.n. Adormirii Maicii Dom­nului) şi a lui Sveti (Sfân­tului) Nicolae ca să întă­rim şi să miluim acest sfânt hram pentru sufletele noas­tre şi ale părinţilor noştri, cum au întărit şi au miluit şi alţi Domni creştini, ce au fost înainte de noi şi ca să fim şi noi ctitori la a­­ceastă sfântă besearecă, cum au fost şi alţi Domni şi ctitori. Direptu aceia, cu faţa luminată şi cu inimă curată, cu tot sufletul şi cu toată vrerea noastră, noi am miluit şi am dăruit Preocistii vite şi lui Sveti Nicolae satul anume Micşe­­neştii deîn judeţul Ilhovu­­lui, de lângă Gherghiţa, să fie al sfintei besearece, ce este hramul Precestei şi a lui Sveti Nicolae din Schiai, lângă cetatea Braşovului, cu tot hotarul şi cu toată oci­na şi deîn cămpu şi deîn pă­dure şi de apa şi cu morile cu toate şi cu tot venitul, c-au fost sat al nostru Mi­hail şi păntru sufletele pă­rinţilor noştri şi păntru su­fletele noastre şi să fim şi noi ctitori la acest sfântu hram ca şi alţi Domni şi ctitori bătrâni ce-au fost ca să avem rugă şi pomeană până în vecie şi până ne va ţinea Dumnezeu viţa şi pre noi şi fiecine de ruda noas­tră să avem a griji şi pu­rurea a întări şi a milui a­­ceastă sfântă besearecă, ca să se poată ţinea preoţii şi diaconii şi ţărcovnicii să slujească întru sfănta be­searecă, ziua şi noaptea şi să roage Dumnezeu dreptu (păntru) sufletele noastre şi păntru toată creştinăta­tea. Dereptu aceia, ne ru­găm cu faţa la pământ cu­­manele sfintei tr­oiţe, cu ruga Preacistei şi a lui Sveti Nicolae cătră Dom­nia Voastră domni creştini, carii va alege Domnul Dum­nezeu în Ţara Românească, au de ruda noastră, au de altă rudă, să vă înveaţe Dumnezeu şi prea curata maică şi Sveti Nicolae să întăriţi pomeana noastră şi cu puteare ce v-au dăruit Dumnezeu şi cu cărţi de o­­cină ca să întărească Dum­nezeu pre domnia voastră întru domnie, domnia voas­tră în ceastă viaţă cu pace şi cu multă tărie şi sănă­tate, iar în cela veac cu împărăţia ceriului şi pre domnia voastră şi pre toţi (Continuare în pag. a 2-a) Prof. dr. VASILE OLTEAN LA MULŢI ANI 20021 Am intrat iarăşi într-un An Nou! Cu sufletul cuprins de credinţă şi de nădejde ne în­tăm către Dumnezeu, în mâna căruia este „suflarea , ţa noastră", întru care „trăim, vrem şi ne mişcăm“ 17, 28) şi cerem ca Noul An în care am intrat să an cu binecuvântare, cu pace şi cu mântuire, să fie , cel plăcut Domnului" (Luca 4, 19). Am intrat iarăşi într-un An Nou! Şi cu siguranţă, ne gândim cu nostalgie la clipele fi­coase şi binecuvântate pe care le-am petrecut în anul a trecut. Cu nostalgie şi cu părere de rău pentru că din caierul vieţii noastre s-a mai depănat un an. Cu speranţă şi cu dorire de mai bine pentru tocmai a sosit din veşnicie şi a bătut la pe noastre. Anul ce a trecut s-a retras deja în colbul venit istorie. O istorie pe cât de zbuciumată nesigură şi de încordată. Chiar sângeroasă pe., părţi ale globului unde violenţa şi ura s-au marit sălbăticie îngrozind întreaga lume. Pe cât depărtarea omului de Dumnezeu şi de valorile moralei creştine devine mai accentuată, pe atât necazul, suferinţa şi încercarea se înmulţesc în lume, făcând-o să pară, contrar destinaţiei ei iniţiale, o „vale a plângerii”. Anul ce vine aduce cu el noi speranţe de pace lăuntrică şi de bună înţelegere între oameni şi popoare. Aduce cu el noi nădejdi de progres spiritual dar şi material şi noi căutămi întru dobândirea vieţii celei noi la care suntem chemaţi cu toţii. Hristos Domnul cel care este „Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6), trebuie să ne fie tuturor farul călăuzitor şi în acest an, întru câştigarea mântuirii şi întru „înnoirea vie­ţii“. El care este „Uşa“ (Ioan 10, 9) ne poate trece şi pe noi prin poarta Noului An spre dobândirea desăvârşirii. Căci pentru noi, turma Lui cea aleasă, El s-a întrupat, a pătimit şi a înviat şi ne hrăneşte pe fiecare din „verdeaţa dumnezeieştilor Lui taine“ ieri, azi şi în veci. Am intrat iarăşi într-un An Nou! Şi din prima zi a lui, Biserica ne pune în faţa ochilor noştri icoana smereniei şi icoana sfinţeniei. Icoana smere­niei prin praznicul Tăierii împrejur a Domnului care nu s-a ruşinat să se supună prescripţiilor Vechii Legi pentru a ne da pildă de umilinţă spre mântuire. Icoana sfinţeniei prin amintirea tot în această zi a Sf. Vasile cel Mare, ierarh şi păstor al Bisericii lui Hristos rămas peste veacuri ca turn de apărare al credin­ţei şi drep­tar de sfinţenie şi de viaţă morală. In toate bisericile ortodoxe răsună în zi de An Nou imnul de preamărire a lui Dumnezeu prin slujba de Te- Deum în care cerem de la El „iertarea păcatelor, începutul şi petrecerea cu spor a anului, domolirea vrăjmaşilor, vre­muri rodnice, pace, dragoste tare şi nefăţarnică“. Am intrat în Noul An 2002! (Continuare în pag. a 4-a) | VISARION RASINAREANU Episcop-vicar SIBIU Iubiţi credincioşi. „Nu există pace fără dreptate şi nu există dreptate fără iertare“* In dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a prezidat o cele­brare euharistică în bazilica Sf. Petru de la Roma, cu ocazia celei de- a XXXV-a Zile Mondiale a Păcii. întâistătătorul Bisericii Romane a adre­sat, în acest context, un mesaj, din care reproducem unele părţi. Astfel, suveranul pontif a arătat că „In anul acesta, de Ziua Mondială a Păcii noi reflectăm asupra Păcii într-un climat de preocupare alarmantă, ca o consecinţă a recentelor evenimente dramatice care au zguduit lumea. Dar, chiar dacă se pare omeneşte dificil de a mai gândi la viitor cu optimism, nu trebuie să cedăm totuşi tentaţiei descurajării. Trebuie, din contră, să lucrăm pentru pace cu curaj, convinşi că răul nu va prevala. Lumina şi speranţa pentru acest angaja­ment vin de la Hristos. Pruncul născut la * Aspecte d­in mesajul Pape I Ioan Paul al II-lea transmis cu ocazia Zilei Internaţionale a Păcii (1 ia­nuarie 2002), preluate d­in „L’Osservatore Romano", nr. 2/8 ianuarie 2002, p. 2. Betleem este Cuvântul veşnic al Tatălui, Care s-a întrupat pentru mântuirea noas­tră. El este „Emanuel“, care se tâlcuieşte „Dumnezeu este cu noi". El aduce cu Sine secretul Păcii adevărate. El este Prinţul Păcii“. Papa Ioan Paul al II-lea a explicat apoi că tema pe care a ales-o pentru mesajul pontifical de Ziua Mondială a Păcii, din acest an, este formulată în titlul redat mai sus. Referindu-se la această temă, suveranul pontif a ţinut să sublinieze că „Dreptatea şi iertarea sunt doi piloni ai păcii“. între dreptate şi iertare nu există opoziţie, ci din contră o complementaritate, deoarece amândouă sunt esenţiale pentru promova­rea păcii. Singură iertarea poate stinge se­tea de răzbunare şi să deschidă inima pen­tru o reconciliere adevărată şi durabilă în­tre popoare. Sanctitatea Sa a continuat apoi spunând: 7.Ne îndreptăm astăzi privirile spre Prun­(Continuare în pag. a 4-a) Pr. prof. DUMITRU ABRUDAN Anul 150 SIBIU 1 și 15 ianuarie Nr. 1—1 2002 rarturile. Doamne, fă din suferinţă pod de aur, pod înalt. Fă din lacrimă credinţă ca-ntr-un pat adânc şi cald. Din lovirile nedrepte faguri facă-se şi vin. Din înfrângeri, scări şi trepte, din căderi, urcuş alpin. Din veninul pus în cană fă miresme ce nu pier. Fă din fiecare rană o cădelniţă spre cer. Şi din fiece dezastru şi crepuscul stins la piept Doamne, fă lăstun albastru şi fă zâmbet înţelept. RADU GYR (Din volumul: Antolo­gie de Poezie creştină, de Anatol Ghermanschi şi Anton Nicolae, Editura „Orator“ — Braşov).

Next